Mrd. Denes Csilla

Colegiul Reformat din Zalău, numit din primii ani ai secolului al XX-lea Colegiul Reformat Wesselényi, a avut un rol incontestabil în istoria culturii Sălajului. Fondată cândva la sfârşitul secolului al XVI-lea sau la începutul secolului al XVII-lea de biserica reformată, a contribuit timp de mai multe secole la educarea şi formarea intelectualităţii Sălajului, precum poetul maghiar Ady Endre sau profesorul de gramatică al Universităţii Babeş-Bolyai, Márton Gyula.

Biblioteca Colegiului Reformat din Zalău este una dintre bibliotecile transilvănene care a supravieţuit timpurilor, reprezentând iubirea şi devotamentul sălăjenilor faţă de cultură, de tradiţiile şi de comorile transmise înaintaşilor. Cu toate că, prin mărimea şi calitatea colecţiei se poate situa la acelaşi nivel cu celelalte biblioteci de colegiu din Transilvania, nu primeşte atenţia meritată.

Cele mai multe date referitoare la istoria bibliotecii şi dezvoltarea colecţiei sunt cuprinse în analele şcolii apărute începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, scrise de profesorii-bibliotecari precum Kincs Gyula, Török István, Somogyi Jenő, Szász Árpád.

Destinul unei biblioteci este strâns legat de funcţionarea instituţiei de învăţământ care o patronează. Prima referire la existenţa bibliotecii în cadrul instituţiei de învăţământ se găseşte în albumul şcolii. De aici aflăm, de pildă, că Laskoi István donează bibliotecii o Biblie în anul 1689, iar Kürthi István donează alte 5 cărţi.

Datorită situaţiei financiare precare, la început colecţia ei este una sărăcăcioasă, se simţea lipsa unui bibliotecar calificat şi a unui spaţiul adecvat, deoarece această funcţie a fost ocupată de elevii colegiului, sub coordonarea rectorilor. ţinând cont de schimbarea frecventă a rectorilor, situaţia bibliotecii nu părea una promiţătoare şi din această cauză, colecţia de cărţi din secolul al XVII-şi al XVIII-lea nu s-a păstrat până în ziua de azi, existenţa acestor cărţi fiind menţionată doar în cataloage. Un astfel de catalog, apărut în anul 1713 sub denumirea de Libri Scholae Zilahinae, conţine 45 de titluri, însă aceste publicaţii, cu excepţia a două-trei volume, conform catalogului din 1762, au fost distruse, lângă fiecare titlu regăsindu-se menţiunea „perit”. Aflăm că în anul 1767 în inventarul bibliotecii se mai aflau 14 cărţi, pentru ca în anul 1774, majoritatea să se fi pierdut.

Tragedia acestei situaţii e ilustrată de afirmaţia profesorului Török István, care notează că, în anul 1815, o singură carte se mai afla în posesia bibliotecii, şi anume Mathesis, cartea lui Pethe Ferencz. Aşadar, putem vorbi numai de o istorie mai recentă a bibliotecii, din secolele XIX-XX.

Colecţia bibliotecii de astăzi a fost fondată de către rectorul Salamon József, care văzând starea lamentabilă în care se afla aceasta, adresează sălăjenilor un apel de ajutor. Apelul lui a fost răsplătit, astfel că în anul 1851 documentele contemporane ne dezvăluie un fond de 362 volume şi un număr de 52 de donatori. Cel mai important donator este însuşi profesorul Salamon József, care donează în total 746 de cărţi. Alţi donatorii însemnaţi, demni de a fi menţionaţi, sunt: profesorul Gyarmathy Sámuel, care prin testament îşi donează biblioteca personală în totalitate, biliotecii colegiului, precum şi Baronul Wesselényi Miklós care la rândul lui donează, în întregime, biblioteca familială, adică 2847 de volume. Descrierile de posesor îi mai amintesc ca donatori şi pe Szikszay Lajos, Török István, Zoványi Imre sau Veress György. Tot ce a mai rămas din cea mai veche carte a bibliotecii, sunt câteva foi, şi anume din lucrarea lui M. Vitruvii: De architectura, Venetiis A.D. MCCCCXC.

Cartea cea mai mică: 9.5x5 cm

Această perioadă este una de dezvoltare calitativă şi cantitativă a fondului bibliotecii, însă colecţia existentă nu cuprindea toate domeniile de cercetare, iar selecţia nu se făcea conform planului de educaţie. Un obstacol în faţa evoluţiei îl reprezenta în continuare lipsa bugetului permanent, destinat dezvoltării instituţiei. Primul pas către rezolvarea situaţiei a fost făcut de către baronul Sălajului, Wesselényi Ferenc, prin crearea Fundaţiei Wesselényi, care decide ca 5% din dobânda acestei fundaţii să fie destinată achiziţiei celor mai noi publicaţii necesare învăţării. Un venit complementar îl reprezenta şi donaţia elevilor din clasa a VII-a, în valoare de un forint, pentru utilizarea serviciilor bibliotecii. Acest eveniment a fost cunoscut sub denumirea de subscriptio, care însemna, pe lângă înscrierea în albumul colegiului, şi obligaţia de a respecta regulile extrem de severe ale acestuia. Acest album s-a păstrat în bibliotecă şi conţine lista elevilor încă din anul 1646.

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea principala sursă de îmbogăţire a colecţiei era donaţia sălăjenilor. începând cu anul şcolar 1888-1889, situaţia se îmbunătăteşte, când biblioteca beneficiează anual de o sumă de 480 de forinţi pentru achiziţia revistelor şi a cărţilor necesare învăţării, studierii şi cercetării.

Sala cărţilor vechi

O problemă permanentă o reprezenta şi lipsa spaţiului corespunzător, deoarece spaţiul existent nu mai făcea faţă creşterii colecţiei. Până la construirea noii clădiri a şcolii, biblioteca funcţiona într-o clasă sau în camerele în care locuiau profesorii. între anii 1890-1891, biblioteca a fost mutată într-un spaţiu destinat special acesteia. Evidenţa colecţiilor se realiza cu ajutorul cataloagelor de cărţi, metodă introdusă de profesorul Salamon József, însă descrierea colecţiei nu a fost continuată şi prin urmare nu este completă, succesorii lui neefectuând această activitate cu o seriozitate maximă. La început, cărţile erau aşezate pe raft după mărime, apoi aşezarea lor se făcea în funcţie de momentul intrării lor în bibliotecă. Profesorul Török István a împărţit colecţia bibliotecii pe următoarele domenii: teologie, latină classică, istorie, filosofie, matematică şi ştiinţe naturale, agricultură, literatură, istoria literaturii, gramatică. După mutarea bibliotecii în clădirea nouă a fost realizat un inventar temeinic şi nu s-a întocmit catalogul alfabetic.

Catalogul alfabetic

Un moment hotărâtor în istoria bibliotecii îl reprezintă anul 1914, când biblioteca Colegiului Reformat Wesselényi devine o bibliotecă publică, astfel că, la serviciile bibliotecii, conform documentelor, avea acces orice femeie sau bărbat care a împlinit vârsta de 18 ani şi care avea domiciliul stabil în Zalău. Sala de lectură era deschisă publicului interesat joi după masă sau duminică înainte de masă, iar împrumutul era pe o perioadă de două sau patru săptămâni.

Evenimentele istorice au influenţat destinul bibliotecii, în special fondul alocat întreţinerii care a fost micşorat. Până la această dată, colecţia cuprindea mai mult de 20.000 de volume la care a fost anexată biblioteca cazinoului (aprox. 4000 de volume ) şi 1500 de volume din biblioteca tineretului (fiecare clasă în parte avea propria sa bibliotecă, denumită biblioteca tineretului). Din fericire, marea parte a colecţiei s-a păstrat, astăzi funcţionând ca Bibliotecă Documentară. Pentru istorici, bibliotecari sau pasionaţi de cartea veche, Biblioteca Colegiului Reformat Wesselényi rămâne o mină de aur neexploatată.