Florina Ilis

Fiecare oras din lume are, in felul lui, un farmec aparte. Unele orase ne impresioneaza prin frumusetea arhitecturii si prin bogatia lor artistica. Altele ne uimesc prin prezenta vie a unei istorii care transcende timpurile. Sunt apoi orase care se adreseaza uitatului romantism din noi, redesteptandu-l si facandu-ne sa ne indragostim din nou. In unele orase spiritul locului ne farmeca, facandu-ne mai comunicativi, mai deschisi cu semenii nostri. Alte orase ne stimuleaza imaginatia, provocandu-ne sa le descoperim treptat comorile ascunse unor priviri grabite. Si mai exista orase care ne seduc prin posibilitatile nelimitate ce antreneaza spiritul ludic, existent in fiecare dintre noi. Sunt apoi locuri in care cautam pacea si odihna inimii, lasandu-ne atinsi de linistea care o degaja atmosfera locului. Sau orase care ne imbie spre un nou inceput, antrenandu-ne in provocari continue. Nu vom putea sa le vizitam pe toate. Iar uneori chiar si cele pe care le-am vazut, odata ce le-am parasit si ne-am intors la viata noastra obisnuita le-am uitat usor. Si totusi, unele orase, chiar dupa trecerea unui timp indelungat de la vizitarea lor ne cheama din departarea in care le-am lasat parasindu-le. Pe acelea nu le vom uita niciodata. Desi, poate, nu vom mai avea vreodata ocazia sa le revedem, amintirea lor ne va urmari toata viata cu bucuria si cu nostalgia dorintei reintoarcerii. Chiar daca imaginea lor se va fi schimbat in timp, indulcindu-se cu acele culori care fac uneori trecutul atat de frumos in amintire, acele orase nu-si vor fi pierdut pentru noi farmecul initial.

Un astfel de loc este pentru mine orasul Pécs. Daca atunci cand am sosit aici ma gandeam deja la intoarcerea in tara, dupa cateva zile, cand am inceput sa ma las in voia farmecului locului, imi doream ca timpul sa se opreasca sau sa curga cat mai lent.

Am fost invitata aici prin Programul Cultural "Scriitori in rezidenta", program ce face parte din suita de manifestari legata de statutul de Capitala Culturala Europeana pe care orasul Pécs il va avea in 2010. Stiam foarte putine lucruri despre Pécs inainte sa vin. Aflasem cateva informatii de pe Internet, iar imaginile pe care le-am gasit pe site-ul orasului m-au fermecat si mi-au stimulat imaginatia. Imi doream cu nerabdare sa vin.

Am ajuns in Pécs in 3 septembrie 2007. Era o superba zi de luni, un inceput sclipitor de toamna. Drumul spre Pécs cu masina, dinspre Romania, prin sud-estul Ungariei, s-a desfasurat ca un preludiu luminos al intalnirii mele cu orasul. Apartamentul unde urma sa-mi petrec o luna de zile, toata luna septembrie, era complet nou. Abia fusese amenajat. Eram primul sau locatar. Imi inchipui ca vor mai urma sa vina aici, dupa plecarea mea, si alti scriitori care sa adauge fiecare, cate o piesa, in marele puzzle al Jurnalului de Pécs. Inceputul se arata provocator.

Linistea de aici era strabatuta din cand in cand doar de sunetele profunde ale clopotelor bisericilor din apropiere. Albastrul pur al cerului oferea savorii mediteraneene a orasului o nota in plus de frumusete. Imi placea locul si asteptam cu nerabdare sa cunosc si orasul. Dar, ca intr-o joaca de-a v-ati ascunselea, ploaia si frigul care, a doua zi, a surprins pe toata lumea, a facut sa-mi petrec timpul mai mult in interior decat afara. Sau in magazine, in cautarea unor haine mai calduroase decat cele de vara pe care le adusesem cu mine, sau in librarii, cumparand carti despre Pécs. Astfel, desi ma aflam deja la Pécs, antrucat nu vazusem inca orasul, mai intai am inceput sa citesc despre istoria si cultura sa din cartile pe care le cumparasem. Ceea ce citeam imi incita si mai mult dorinta de a strabate orasul cu piciorul. Plimbarea mea s-a amanat insa cateva zile. In aceste conditii, jurnalul meu de Pécs nu includea decat notatii scurte de natura meteorologica, observatii pe care, privind pe geam, le faceam cu o regularitate aproape stiintifica. Din pacate, necunoscand limba maghiara, la postul de radio pe care-l ascultam nu puteam deosebi previziunile meteo de stirile nationale sau locale. Ma bazam doar pe propriile mele observatii, extrem de rudimentare si care, in afara optiunilor de natura vestimentara, daca urma sa ies in oras, nu-mi erau de prea mare folos.

Soarele, dand semne ca n-a uitat de noi, s-a aratat printre nori abia in prima sambata a sosirii mele aici. In jurul lui, albastrul curat al cerului, intrevazut printre norii josi, confirma promisiunea unor zile frumoase. Intr-adevar, in prima duminica petrecuta la Pécs, soarele, desi se mai ascundea din cand in cand printre nori, s-a inaltat mandru in mijlocul unui albastru pur mediteraneean al cerului. Mi-am luat aparatul de fotografiat si am iesit sa descopar orasul. A fost prima mea plimbare adevarata prin Pécs. Imi stabilisem un traseu precis. Si acest itinerariu prestabilit pornea de la dorinta ca, prin vizitarea vestigiilor arhitectonice importante, sa parcurg cele aproape douazeci de secole de istorie ale orasului.

Exista desigur o istorie mare, care cuprinde evenimentele importante la care participa marile comunitati de oameni, iar aceste evenimente fac parte din istoria fiecarei natiuni determinandu-i evolutia. Aceasta istorie, transmisa prin documente, confera marturii despre schimbarile care au avut loc de-a lungul timpului in sanul unei natiuni. Dar exista si o istorie mica, o istorie locala, o istorie specifica fiecarei comunitati in parte. De cele mai multe ori marturiile transmise de aceasta istorie nu sunt scrise, ci, prin natura imprejurarilor, fac parte din universul mai putin glorios al obiectelor de care, pe durata unei vieti, se inconjoara omul. Si aceste obiecte, transmise din generatie in generatie, recompun imaginea unei lumi trecute, dar si istoria cotidiana a acelei comunitati locale. Cred ca una dintre cele mai reprezentative imagini ale acestui oras este felul in care istoria mare (orasul roman Sopianae, navalirile barbare, Evul Mediu, cucerirea turceasca, Imperiul austro-ungar, Revolutia de la 1848, Istoria moderna, primul si al doilea razboi mondial, perioada comunista, epoca contemporana) s-a reflectat in istoria mica (traditii culturale, arhitectura, mestesuguri, ceramica, comunitati religioase, genealogii familiale etc.) determinand-o si cum, la randul ei, istoria comunitatilor locale de aici, atat lingvistice (maghiari, germani, sarbi, croati, turci, tigani) cat si religioase (crestini, musulmani, evrei) s-a inserat in istoria mare, influentand-o prin reprezentantii ei. Desigur, ar fi foarte dificil ca numai intr-o luna de zile sa cunosc felul in care a evoluat si s-a dezvoltat orasul Pécs pe parcursul a douazeci de secole de istorie si sa inteleg ce anume il face special in ochii locuitorilor sai. Poate ca strategia mea de abordare istorica si culturala va fi dejucata de placerea abandonarii in voia descoperirii micilor stradute in panta si de farmecul vag mediteraneean cu care orasul te invaluie pe nesimtite. Si totusi, exista un inceput! Iar acel inceput inseamna vestigiile unei lumi romane care a existat pe aceste meleaguri.

Intaiul itinerar : Dimensiunea spirituala

Mausoleul Crestin Timpuriu reprezinta pentru orasul Pécs (vechiul Sopianae) marturia inceputului unei istorii indelungate care coboara pana in secolul al IV-lea dupa Cristos. Ruinele Romane ale Necropolei Paleo-Crestine, un ansamblu arheologic deschis la inceputul acestui an pentru public, evidentiaza felul in care una dintre cele mai profunde dimensiuni spirituale, cea religioasa, si-a pus amprenta asupra acestui spatiu. Nu intampator, vechea denumire latina a orasului Quinque Ecclesiae, preluata si de comunitatea germana Funfkirchen, confirma intr-un fel religiozitatea si importanta pe care credinta le-a jucat in viata locuitorilor sai. E impresionant felul in care intreg ansamblul arheologic a fost amenajat si organizat. Vizitez toate incaperile denumite simbolic, fie dupa reprezentarile de pe pereti (Camera funerara Petru si Pavel, Camera funerara a urciorului) fie cu ajutorul numerelor romane (Camera funerara III, Camera funerara XIX, Camera funerara XX). In Camera funerara Petru si Pavel, monograma crestina reprezentandu-l pe Christos se afla chiar in centru, deasupra sarcofagului strajuit de apostolii Petru si Pavel. Studiile mele mai vechi de arta paleo-crestina de la Université Libre din Bruxelles imi permit sa identific, in Camera urciorului de vin, cateva simboluri vechi prin care cei dintai crestini isi reprezentau principiile esentiale ale invatamintelor lui Christos: urciorul, vita de vie, simboluri ale sacrificiului christic, dar si ale vietii eterne de apoi. Mausoleul, ai carui pereti sunt pictati cu scene din Biblie, prin marimea sa, confirma importanta prezentei comunitatii crestine de aici. Incerc sa identific in imaginile greu de reconstituit mental reprezentarea Pacatului originar, precum si reprezentarea scenei lui Daniel in gura leilor. Pe un perete, la intrare, reconstituirea de catre arheologi si iconografi a picturilor te ajuta sa iti reprezinti ansamblul. Exista si explicatii foarte utile in limba engleza.

M-am bucurat atunci cand, solicitata pentru un interviu la Televiziunea locala, locul ales pentru desfasurarea acestuia a fost tocmai Cella Septichora. Intr-un fel, acest spatiu, incarcat de latinitate crestina imi amintea mie, ca roman, si de propriile mele radacini spirituale si istorice. Monograma lui Christos, reprezentata pe peretii interiori ai mormintelor, aleasa ca simbol al vechiul Sopianae (fosta capitala, sub Diocletian, a provinciei romane Valeria) exprima aprecierea si pretuirea pe care inceputurile crestine ale acestui spatiu de interferenta intre lumea mediteraneeana, cea central-europeana si cea balcanica o cunoaste din partea locuitorilor de astazi ai orasului Pécs.

Daca nu se poate vorbi despre o continuitate latina pe aceste meleaguri, atacurile barbare slabind puterea Imperiului Roman si ducand la retragerea romanilor din aceste zone, istoricii au demonstrat continuitea unei traditii crestine care, o data cu consolidarea puterii triburilor ungare, a devenit baza constituirii statului condus de primul rege maghiar Sfantul Stefan. Conform cronicii notarului Anonimus, Sfantul Stefan ar fi stabilit aici un episcopat, confirmand astfel importanta spirituala pe care, in acele timpuri, localitatea o dobandise in raport cu alte orase. Este si perioada in care incepe construirea Catedralei.


Fig. 1 Catedrala

Istoricii de arta au explicat etapele succesive in care, de-a lungul timpului, catedrala a fost reconstruita sau refacuta, fie in urma unor incendii sau distrugeri, fie conformandu-se nevoilor artistice ale modei vremurilor respective. Descoperirea modului in care se armonizeaza expresiile artistice ale diferitelor stiluri regasibile in arhitectura si decoratiile catedralei constituie o placere, dar si o provocare pentru fiecare iubitor al artei. Dincolo, insa, de experienta artistica de care fiecare vizitator are parte vizitand catedrala, nu poti sa nu te lasi coplesit, atunci cand pasesti in interiorul ei, de stralucitoarea frumusete a reprezentarilor iconografice si de maretia structurii sale arhitectonice. Pe cupola absidei principale, apostolii Petru si Pavel, patronii spirituali ai bisericii, asezati in stanga lui Iisus Christos, binecuvanteaza adunarea, inchinand spre lauda Mantuitorului catedrala. Descopar rand pe rand capelele din interiorul catedralei. In fiecare dintre ele, un detaliu, sau cate un obiect sacru imi atrage atentia. Felul in care lumina de afara se filtreaza prin vitralii confera spatiului din interior o nota spirituala in plus. Privind bancile de rugaciune, slefuite pe alocuri de mainile credinciosilor atator generatii care s-au rugat in catedrala, nu pot sa nu ma gandesc la destinele lor nestiute, la acea istorie mica, prin intermediul careia, daca obiectele din jurul nostru ar putea vorbi, am intra in posesia unor marturii pretioase despre oamenii timpului care au trait inaintea noastra. Intr-o mare masura istoria orasului Pécs se impleteste cu istoria sa ecleziastica. Episcopii care s-au succedat in scaunul episcopal au fost nu numai pastori credinciosi ai sufletelor crestinilor catolici, ci, dupa cum o dovedesc marturiile si documentele vremii, oameni de inalta pregatire culturala, adevarati promotori ai artelor si ai cunoasterii. Unul dintre acesti episcopi a fost si György Klimó. Usa intredeschisa a Palatului Episcopului ma imbie sa intru.


Fig. 2 Intrarea in Palatul Episcopal

Ma intreb, oare silueta lui Franz Liszt, aplecata deasupra balconului din Palatul episcopal, ma asteapta sa-i fac o vizita?


Fig. 3 Frantz Liszt in balcon