|
IPOSTAZE ALE SCRIERII ŞI LECTURII SCRISORILOR ÎN OPERA PICTORULUI JOHANNES VERMEER
Gabriela Rus
Studierea scrisorilor şi a scrisului acestora, presupune o cercetare interdisciplinară care include literatura, istoria metodelor tehnice de scriere, dar şi o analiză a caracterului social şi cultural al actorilor. Pentru multă vreme istoricii au utilizat scrisorile ca o sursă de informaţie istorică, dar cu toate acestea doar recent s-a ridicat problema asupra modului în care înţelegem scrisorile ce datează din timpurile premoderne, precum şi a practicilor şi a tehnicilor de scriere ale acestora. S-au făcut numeroase analize asupra acestor aspecte ceea ce a dus în multe cazuri la interpretarea stilului şi a genului scrisorii rezultând mai multe tipuri printre care amintim cele de afaceri sau de dragoste. În principiu, analizându-se limbajul folosit în scrisori, s-au putut stabili care erau relaţiile sociale dintre corespondenţi şi care era genul autorului corespondenţei. Concluziile au permis trasarea diferenţelor dintre bărbat şi femeie în acea epocă, stabilindu-se referin?e cu privire la experienţa de muncă, la drepturile umane, la statut şi la educaţie. Se observă că, în general, scrisorile care au ca expeditor femeile au din punct de vedere al conţinutului un caracter preponderent istoric şi că experienţele de viaţă ale femeilor au fost influenţate de factori cum ar fi statutul social, religia, educaţia şi arealul geografic al existenţei lor. În aceste condiţii observăm că genul expeditorului a afectat compoziţia scrisorii şi modul de adresare, iar nivelul de intimitate al scrisorilor diferea în funcţie de acesta. Deseori erau impuse anumite bariere în modalitatea de a scrie o scrisoare, tocmai de către bunele maniere, dar de foarte multe ori aceste bariere au fost încălcate.1
Scrisorile reprezintă o sursă extrem de importantă pentru analizarea educaţiei femeilor, pentru determinarea gradului lor de cultură sau al relaţiilor sociale pe care le aveau. Din punct de vedere cantitativ s-a păstrat un număr mai mare de scrisori având destinatar de gen masculin ceea ce denotă faptul că bărbaţii dispuneau de un grad mai ridicat de educaţie, majoritatea acestor scrisori având un caracter de afaceri. Statutul femeii nu permitea o libertate de adresare a scrisorilor unei game diverse de persoane, ea fiind, conform educaţiei primite, îngrădită în a scrie scrisori doar membrilor familiei, pe când bărbaţii aveau un acces mai mare la a adresa scrisori diverselor categorii sociale.2
Artiştii olandezi au fost primii care au transformat în secolul al XVII-lea scrisorile într-o temă centrală în imaginile ce surprindeau viaţa de zi cu zi. Artişti ca Dirck Hals, Gerard ter Borch, Gabriel Metsu, Frans van Mieris, Jan Steen, Pieter de Hooch şi Johannes Vermeer au produs imagini memorabile, cu oameni citind, scriind, primind sau trimiţând scrisori. Aceste picturi stabilesc forma pe care tema scrisorilor a luat-o în următoarele trei secole în artă în ţări precum Anglia, Franţa, Spania şi în general în toate spaţiile occidentale.3
Femeia citind reprezintă un simbol cu valenţe multiple, reflectând pe de o parte modalitatea de petrecere a timpului liber de către clasa de mijloc, iar pe de alta sunt icoane ale feminismului timpuriu şi ale independenţei intelectuale a femeii4. Dar să vedem care este mesajul imaginilor referitor la femeile citind şi la practica cititului indiferent de natura lui? Cum pot fi acestea înţelese şi valorificate din punct de vedere cultural? Putem decodifica simpla imagine ce redă o femeie citind o scrisoare, în termeni demonstrativi ce redau societatea respectivă? în ce măsură femeile citind scrisori, pictate de către Vermeer, codifică aspecte legate de alfabetizare în societatea olandeză de secol XVII? Sau de ce tocmai Vermeer? Sau de ce love letters?
Cele mai timpurii lucrări care descriu picturi ce includ personaje cu scrisori datează din jurul anului 1630 şi sunt realizate la Haarlem şi la Amsterdam. Cel care se dovedeşte a fi primul ce introduce în tematica picturilor sale aceea a scrisorilor este Dirck Hals, cunoscut în general pentru picturile în care apar cu preponderenţă teme muzicale. Fratele şi elevul celebrului portretist Frans Hals, Dirck se pare că a fost primul care a descris într-o pictură o femeie citind o scrisoare, într-un interior simplu, luminat doar de o candelă în timpul nopţii. Pictate într-o manieră simplistă aceste opere nu au pretenţia de a exprima în totalitate trăirile interioare cauzate de scrisoare5. Cel care duce la desăvârşire acest stil este Johannes Vermeer (1632-1675), care a realizat şase tablouri dedicate temei love letters.
Vermeer a dus tema scrisorilor în picturile sale la o perfecţiune clasică, transformând scenele accidentale şi anecdotele în imagini memorabile6. Trebuie menţionat faptul că aceste tablouri nu constituie o categorie aparte în evoluţia stilistică a pictorului. Ele se încadrează în tipologia scenelor de interior cu caracter narativ, ce redau femei aflate într-o relaţie strânsă cu obiectele din interior şi cu munca pe care o fac. Amintim aici: Lăptăreasa (c. 1658), Femeie cu un colier de perle (1664), Femeie ţinând o balanţă (1665) sau Cântăreaţa la chitară (1669-1672).
În anul 1657, realizează prima lucrare pe această temă care se intitulează Fată citind o scrisoare la fereastră. În cadrul tabloului domină caracterul privat şi îndeletnicirile unei anumite clase sociale, explicit exprimate de pictor prin fastuozitatea decorului şi a vestimentaţiei personajului.
Diferită este însă lucrarea Femeie în albastru citind o scrisoare (1663-64) deoarece reprezintă progresul iubirii redat în tabloul anterior. Avem de-a face cu o tânăra cititoare, care s-a maturizat devenind o soţie şi, în curând, o mamă. În acest caz nu este nevoie de o abundenţă de fructe pentru a sublinia fertilitatea deoarece pictorul o redă prin intermediul formelor femeii. Asemeni celei tinere citind şi ea citeşte cu voce tare cuvintele scrisorii, dar nu trădează nici o urmă de pasiune. O altă pagină a scrisorii e aşezată pe masă lângă un şirag de perle, ambele redate lângă o cutie deschisă, care pare a păstra atât scrisoarea cât şi perlele, ceea ce subliniază egala preţiozitate ce le-o oferă cititoarea. Vermeer vede în scrisoare o punte de legătură între cititorul şi scriitorul ei, la care face aluzie scaunul gol de la masă. Provenienţa scrisorii rămâne de discutat, dar locul destinatarei e Olanda, sugerat de artist prin pictarea hărţii pe fundalul tabloului. În această pictură Vermeer regândeşte scenele epistolare precedente adăugând latura psihologică prin pictarea femeii, singură cu lumea sa şi în absenţa expeditorului scrisorii7. Vermeer elimină "dimensiunea narativă" a scrisorii şi accentuează "scrisoarea ca obiect al atenţiei vizuale". Introduce elemente precum scrisoarea sau scaunul gol pentru a accentua puterea lor de a "face prezente lucrurile care sunt absente". Citirea scrisorii denotă rolul acesteia ca obiect ce trebuie privit. În cazul lui Vermeer relaţia dintre text, scrisoare, imagine şi hartă merge dincolo de descriere. Textul şi imaginea la el sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Echivalarea reprezentărilor verbale şi picturale pot fi văzute în Fată citind o scrisoare la fereastră şi în Femeie în albastru citind o scrisoare, analizate mai sus. În ambele cazuri tânăra fată e concentrată asupra unei bucăţi de hârtie ce conţine o scriere8. Noutatea pe care Vermeer o aduce acestei teme este o tendinţă care vine împotriva obiceiurilor ce caracterizează cultura olandeză. Picturile lui niciodată nu "strigă" când pot "şopti" şi refuză să se transpună în coduri fără un entuziasm exprimat. Acestea înlocuiesc convenţiile publice cu propriile poveşti şi invocă viaţa lor internă punând în umbră tipologiile şi obiceiurile mentale, caracteristice societăţilor literate în general. Love letters din această perspectivă tratează în mod alegoric tensiunea interpretată în mod virtual ca fiind cea care pune pe pânză figurile feminine. Nu contează unde ne situăm, în afara pânzei sau în interiorul ei, în fiecare dintre poziţii întâlnim o lume inaccesibilă. Tăcerea din aceste pânze este componenta esenţială a noului spaţiu psihologic al clasei superioare olandeze. Ele sunt parte a vieţii lăuntrice pe care burghezia a inventat-o pentru a se diferenţia de celelalte clase sociale. Cele două lucrări ale lui Vermeer din acest punct de vedere ne furnizează o privire în treacăt asupra modului în care burghezia îşi etala statutul9.
Drama prezentă în Scrisoare de dragoste (1667-68) nu e cea dintre doi îndrăgostiţi, unul aflat pe mare şi celălalt acasă, ci dintre o serie de semnificanţi care pot fi citiţi precum pantofii, mătura şi peisajul marin, şi alţii care nu pot fi citiţi precum scrisoarea, femeia şi forţele psihologice din jurul personajelor. Artistul implementează unele convenţii emblematice imaginii cum ar fi încărcătura psihologică şi separarea evidentă dintre două clase sociale (stăpâna casei şi servitoarea). Pictura reflectă relaţia lui Vermeer cu o elită culturală a cărei interiorizare o distanţează de codurile culturii populare. Aceştia din urmă au făcut un progres evident în ceea ce priveşte alfabetizarea10. Acest lucru este punctat de Jonathan Israel care spunea că "un învăţat pe nume Scaliger întors din Franţa în 1593, a fost surprins de faptul că în Olanda chiar şi fetele servitoarelor ştiau să citească"11. Putem semnala trei stadii riguroase ale răspândirii istorice a alfabetizării în secolele XVI şi XVII: limitarea alfabetizării la aristocraţi şi la elita educată, extinderea datorită protestantismului a pieţei culturale la care aveau acces un număr tot mai mare de populaţie şi dezvoltarea în secolul al XVII-lea a unei elite burgheze caracterizată de gusturi neo-aristocrate. Acest grup reintroduce coduri restrictive referitoare la citirea practicilor culturale ca o cale ce marchează disticţia faţă de alte clase12.
În Femeie scriind o scrisoare (1665-66) se observă singularitatea privirii ce denotă a fi un portret. La acea dată mai puţin de jumătate dintre femeile din spaţiul olandez ştiau să scrie, iar această doamnă compune cu uşurinţă scrisoarea ceea ce-i scoate în evidenţă identitatea socială ea fiind un membru educat al clasei nobiliare.
Vermeer asociază abilităţile doamnei cu o serie de podoabe, juxtapunând perlele cu obiectele de scris ce stau lângă ea: călimara, condeiul şi hârtia. Observăm că în scenele epistolare ale lui Vermeer nu apare nici o figură masculină. Cea mai notabilă consideren?ă în acest sens este devoţiunea artistică pentru femei. Bărbatul nu e total absent din aceste scene, atâta timp cât o femeie cu o scrisoare implică un bărbat ca şi autor sau ca destinatar al misivelor pictate13. Prezenţa scrisorilor în picturile lui Vermeer e de aşteptat considerând grija mare a olandezilor pentru scriere. Sistemul educaţional olandez a produs o mare rată de literaţi, încurajând în acest fel şi scrisul de mână14.
Operele realizate de Vermeer în secolul al XVII-lea ce au ca temă scrierea şi lectura scrisorilor evocă două dimensiuni ale lumii, cea a timpului şi cea a spaţiului, subliniindu-se gândurile şi locaţia figurilor descrise şi în mod implicit prezenţa unor actori absenţi, dar care sunt prezenţi în gândurile personajelor care citesc scrisorile. Aceste imagini ne captează atenţia pentru că niciodată nu o să ştim care este conţinutul scrisorilor. În timp ce scrisorile pretind a prezenta gândurile cele mai ascunse şi intime ale minţii autorului, frustrant pentru noi, aceste figuri şi aceste scrisori rămân mute.
Este scrisoarea o felicitare de la familie, un gest de prietenie sau o romantică declaraţie de dragoste? Iar dacă este una de dragoste ce interpretare i se poate conferi? O iubire oferită, respinsă sau una refuzată? Picturile ne incită să construim o poveste. Într-adevăr cel care priveşte este tentat să se imagineze, ca potenţial destinatar al scrisorii sau ca expeditor al misivei de dragoste creându-se o conexiune emoţională15. Observăm astfel că în general scrisorile reprezintă un aspect al vieţii celor literaţi, sau a celor cărora timpul le permitea să aibă asemenea îndeletniciri. Funcţionalitatea scrisorilor în diverse genuri de scene este obscură şi intrigantă, descriind un public precum şi nevoi private şi practicile ce apar în momentul în care se ajunge la un nivel bogat de interacţiuni sociale şi psihologice. Scrierea scrisorilor a evoluat şi a înflorit deoarece a fost iniţial privită ca o extensie a ideilor sociale care celebrau scrisorile ca şi conversaţii scrise. Aşadar, stilul picturilor olandeze a exprimat pentru prima dată în toate culturile totalitatea sentimentelor şi a puterilor coagulate într-o scrisoare, nu doar ca expresie a ritualurilor generate de interacţiunea socială ci şi ca o formă personală de comunicare16. Femeile citind scrisori apartin spaţiului privat, nu celui public, prin poziţionarea lor de către pictor într-un interior, însă cu toate acestea ele pot fi considerate icoane culturale ale societăţii din care fac parte. Ele sunt pasul făcut spre răspândirea alfabetizării şi spre ceea ce va fi femeia în secolul al XIX-lea, în special în pictura impresionistă17.
1James Daybell, Women letter-writers in Tudor England, Oxford University Press, 2006, p. 4-6.
2Ibidem, p. 8-11.
3Peter C. Sutton, Lisa Vergara, Ann Jensen Adams, Love letters: Dutch genre paintings in the age of Vermeer, Frances Lincoln ltd., 2003, p. 15.
4Jennifer Phegley, Janet Badia, Reading women: literary figures and cultural icons from the Victorian age to the present, University of Toronto Press, 2005.
5Peter C. Sutton, op. cit., p. 15-16.
6Ibidem, p. 22.
7Ibidem, p. 53-54.
8Robert D. Huerta, Giants of Delft: Johannes Vermeer and the Natural Philosophers: the Parallel Search for Knowledge During the Age of Discovery, Bucknell University Press, 2003, p. 82.
9Bryan Jay Wolf, Vermeer and the invention of seeing ,University of Chicago Press, 2001, p. 155, 157-158.
10Ibidem, p. 155.
11Ibidem, p.155-156.
12Ibidem, p. 156.
13De Peter C. Sutton, op. cit., p. 53, 58.
14Robert D. Huerta, op. cit. p. 82.
15Peter C. Sutton, op. cit., p. 63.
16Ibidem, p. 15
17Mă refer aici în special la reprezentarea femeilor citind în spa?ii publice, cum ar fi în grădini sau în parcuri.
|
