|
BIBLIOGRAFIA ISTORICĂ A ROMÂNIEI: STUDIU DE CAZ
Monica-Gabriela Culic
Prezentul studiu de caz doreşte să reliefeze dinamica scrisului istoric, vectorii tematici, metodologici şi contextual-istorici care au configurat, în diverse secvenţe temporale, Bibliografia Istorică a României, de-a lungul celor 60 de ani de existenţă.
Tema de cercetare supusă investigării este naţiunea, naţional, naţionalism cu tot ceea ce încadrează accepţiunea termenului caracterizat prin grija pentru reconstrucţia valorilor trecutului, importanţă acordată istoriei naţionale, promovarea tradiţiilor, obiceiurilor, datinilor naţionale. Alegerea temei a pornit de la criteriul de clasificare al bibliografiilor şi de la faptul că Bibliografia Istorică a României este una naţională, aşadar evoluţia termenului naţiune şi atenţia care s-a acordat acestui subiect de-a lungul celor 11 volume ale seriei Bibliographia Historica Romaniae, va fi analizat în cele ce urmează. Perioada de analiză va fi de un secol, cuprinsă între 1821 şi 1918, iar capitolele principale supuse atenţiei vor fi cele dedicate acestor subiecte, respectiv ale epocii moderne: Viaţa politică, lupta de eliberare socială şi naţională; Formarea naţiunii române. Dezvoltarea conştiinţei naţionale; Situaţia politică internă şi externă. Frămîntări social-politice; Luptele de emancipare naţională ale românilor; Făurirea statului naţional unitar român. Pentru obţinerea unor rezultate cât mai corecte şi pentru o cuprindere cât mai exactă am investigat întreaga epocă modernă, a fiecărui volum în parte.
În cele ce urmează vom încerca să conturăm o privire panoramică asupra scrierilor istoriografiei privind naţiunea română, evocând interesul istoricilor şi a cercetărilor istorice în această direcţie din perioada cuprinsă între 1944-2006, temă care a fost surprinsă şi reflectată în Bibliografia istorică a României, seria Bibliographia Historica Romaniae.
Primul volum al bibliografiei acoperă 25 de ani de istoriografie românească, care transpuşi în spaţiul politic înseamnă primii 25 de ani ai regimului comunist din România, corespunzători sovietizării ţării, cu grave consecinţe asupra vechilor elite politice şi culturale, dar şi totodată includ şi o scurtă perioadă de relaxare a represiunii interne din a doua decadă a deceniului şapte. în anii '50 dispar în închisorile comuniste sau sunt marginalizaţi istorici de marcă ai perioadei interbelice: Gheorghe I. Brătianu, Ioan Lupaş, Constantin C. Giurescu, Nichifor Crainic, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Titel Petrescu, Corneliu Coposu. Acest fapt, peste care se suprapun comandamentele politice ale sovietizării şi mişcării muncitoreşti internaţionale, şi-au pus irevocabil amprenta asupra istoriografiei şi implicit asupra problemei urmărite în această expunere.
Din 1958, se cerea organelor de partid şi de stat să lupte împotriva naţionalismului, a concepţiilor idealiste, a manifestărilor morale burgheze şi să se acorde o importanţă sporită studierii aprofundate a marxism-leninismului, astfel că în rândul intelectualităţii avea să predomine o atmosferă de teamă şi nesiguranţă, datorate îngrădirii libertăţii de manifestare în cadrul culturii şi a preocupării permanente de a respecta măsurile trasate de partid în domeniul cultural.
Acestei perioade i-a urmat un răstimp de pseudo-liberalizare a regimului comunist, de destindere culturală relativ scurtă care a favorizat cercetarea istorică, iar scrierile privind naţiunea îşi găsesc loc în peisajul istoriografic, lucru care se reflectă şi în bibliografie. Totuşi, pentru un interval de timp atât de mare, abia 269 de titluri abordează tema naţiunii române, a conştiinţei naţionale. Apariţia acestor studii şi cercetări s-a datorat faptului că Nicolae Ceauşescu dorea atragerea intelectualităţii de partea sa în lupta de consolidare a puterii. El s-a arătat tolerant în privinţa diversităţii de stil în domeniul creaţiei literar-artistice, afirmând că va renunţa la presiunile politice care au dominat viaţa cultural-artistică sub Leonte Răutu. Toate promisiunile având caracter populist ale lui Ceauşescu, i-au întărit poziţia, urmărind doar câştigarea simpatiei poporului şi a Occidentului, iar momentul din 1968, a discursului antisovietic a avut efectul scontat, a generat aprecierea clasei intelectuale, prestigiul lui atingând apogeul. Regimul închisorilor şi extenuarea fizică au fost înlocuite cu metode mai subtile de supraveghere a societăţii în ansamblu: o puternică reţea de informatori şi încurajarea delaţiunii, ascultarea convorbirilor telefonice, violarea corespondenţei, domiciliul obligatoriu sau dosarul personal.
Volumul IV al bibliografiei însumează producţia istoriografică a României din anii 1969-1974, corespunzători pseudo-liberalizării regimului politic. Cu toate acestea, paradoxal, nu include decât 127 de titluri referitoare la naţiunea română. Explicaţia constă, credem noi, în intervalul mult mai scurt de cinci ani cuprinşi în bibliografie şi apoi a faptului că lucrări importante necesită timp pentru cercetare şi elaborare.
În perioada următoare viaţa culturală şi artistică va fi supusă unui control şi a unei îngrădiri crescânde culminând în anii '80 cu o izolare a culturii şi ştiinţei româneşti faţă de mediul cultural internaţional. În aceste condiţii cercetarea, informarea sau documentarea în domeniul istoriei a devenit imposibilă, şi cu atât mai puţin relaţionarea la noile direcţii de investigare spre care păşeau ţările europene. Singurele momente de acumulare de noi informaţii le reprezentau Congresele Internaţionale ale Ştiinţelor Istorice, la care puteau participa istoricii români şi oricum insuficiente unei aprofundări spre o temă sau alta. Deşi mult mai relaxată şi acceptând o diversitate prin acreditarea problematicii naţionale, totuşi perspectiva rămânea una marxist-leninistă, valorile naţionale fiind afirmate cu tărie, iar naţiunea şi valorile ei fiind în continuare subordonate şi integrate ideologiei comuniste.
Deschiderea naţională a însemnat recuperarea tradiţiei autohtone, actualizarea ideii naţionale a reprezentat o deschidere a orizontului intelectual, cultural, social, iar acest lucru se poate observa cu uşurinţă în conţinutul volumelor V, VI şi VII ale bibliografiei, respectiv anii 1974-1989, când se înregistrează un salt imens faţă de perioada precedentă, cu maximum de creştere în volumul VII, care cuprinde 455 de titluri circumscrise temei noastre. În plan politic, în anii 1984-1989 problema naţionalităţii şi naţionalismul au căpătat dimensiuni care depăşesc frontierele dezbaterii istorice, când problemele naţiunii române au fost mutate cu obstinaţie în discursul politic, servind ca argument împotriva revizionismului maghiar, căruia regimul de la Bucureşti i-a atribuit dimensiuni mult mai ample decât cele existente în realitate. Totodată, în discursul politic apar accente naţionaliste dure, de neconceput în anii stalinismului, iar pentru a ilustra acest lucru cu un exemplu, însă nu singular, ne referim la discursul lui Ceauşescu din cadrul ultimului congres, în care mai voalat ameninţa Uniunea Sovietică referitor la problema Basarabiei.
De-a lungul acestor ani apar o serie de lucrări importante în domeniul cercetărilor istorice şi a literaturii, dintre care enumerăm: Ioan Scurtu, Din viaţa politică a României. întemeierea şi activitatea Partidului ţărănesc, 1919-1926, (Bucureşti, 1975); 1918 la români, desăvârşirea unităţii naţionale statale a poporului român, Vol. I: 1879-1916, vol. II.1916-1918, (Ed. ştiinţitifcă şi enciclopedică, 1983); David Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istroia formării naţiunii române (Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1984); Unitatea naţională a românilor în epoca modernă. 1821-1918 (Ed. Academiei, 1985); D. M. Pippidi, Scythica Minora (Ed. Academiei, 1975); Gheorghe Zane, N. Bălcescu: opera, omul, epoca (Bucureşti, 1975), Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, (Editura ştiinţifică, 1975).
Pentru argumentarea naţionalismului socialist a fost accentuată importanţa statului dac şi a civilizaţiei lor, a continuităţii dacilor pe aceste teritorii, iar cucerirea Daciei de către romani şi latinitatea poporului român, procesul de formarea a poporului român a fost foarte mult marginalizată. Drept urmare, în volumul VII asistăm la o exacerbare fără precedent a a unor personalităţi cum ar fi Burebista, Decebal, sau alţi regi daci mai puţini cunoscuţi, numărul de studii pe această temă fiind elocvente.
Oarecum similar anilor '50, în care Mihai Roller, care aplica cu exactitate ideologia de stat, dicta ce anume şi cum să se scrie în istoriografie, în anii '80 se ajunge într-o postură similară când alţi doi pseudo-istorici Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu impuneau o evidentă linie naţionalistă în discursul istoriografic.
Schimbarea profundă se produce firesc după 1989, când a fost redată gândirii atmosfera de libertate în care se putea dezvolta. Deschiderea spre străinătate, contactul cu exteriorul, schimbarea regimului editorial, care până atunci era extrem de drastic şi permitea tipărirea unei cărţi doar o dată la doi ani, traducerea şi publicarea unor noi cărţi au contribuit la abordarea unor noi teme şi direcţii în cercetarea istoriografică, toate aceste lucruri se vor resimţi şi regăsi în cuprinsul noilor volume din bibliografie. "Şcoala Analelor" franceze, cu noile sale direcţii şi metodologii, a oferit mereu un exemplu şi o linie de conduită conştient urmărită, de cele mai multe ori, iar acum odată cu noile realităţi istorice ale României se abordează noi teme de cercetare. Se tratează noi teme precum istoria mentalităţilor cu totate componentele acesteia: imagologie, antropologie istorică. Problema naţiunii este în continuare abordată în în acest nou context ştiinţific, optica asupra acestei problematici se schimbă, chiar dacă din punct de vedere cantitativ diferenţele nu par semnificative faţă de perioada anterioară, ca urmare în volumul VIII găsim 343 de studii şi cercetări, în volumuil IX avem 399 de descrieri bibliografice, iar în volumul X cifra este de 371 de articole şi monografii.
Explicaţia pentru care în volumul XI, numărul titlurilor dedicate temei naţiunii este de 31, rezidă în noile condiţii de apariţie ale bibliografiei, respectiv schimbarea ritmului de apariţie al ei, o dată la doi ani, aşadar o perioadă mult mai scurtă de timp, dar şi a operării unei selecţii mult mai riguroase. Noile condiţii nu au marginalizat subiectul naţiune, însă s-a diversificat spectrul tematic, astfel că şi alte teme au suscitat interesul istoricilor. Acum istoriografia pune în discuţie teme dintre care unele erau total inabordabile şi de neconceput că ar putea face parte din corpul istoriografic şi care ţin şi de antropolgie şi de istoria mentalităţilor precum: prostituţia, sexualitatea, alimentaţia sau vestimentaţia. Aceste subiecte au incitat curiozitatea şi rezultatul este apariţia unor volume consistente dintre care putem menţiona: Istoria costumului la români de Adrian Silvan Ionescu; Focul amorului : despre dragoste şi sexualitate în societatea românească : (1750-1830) scrisă de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu; Istoria prostituţiei, apărută în două volume sub semnătura lui Mircea Bălan sau Prostituţia între ignorare şi mistificare semnată de Elena Macavei.
Comparativ, lucrările care se pretează la istoria mentalităţilor din acest volum sunt mai numeroase faţă de cele dedicate naţiunii, dar asistăm la un moment de maturitate a subiectului temei noastre de cercetare, pentru că, zicem noi, acum apar mult mai multe lucrări monografice, consemnăm doar monografiile academicianului Gheorghe Platon, care a desfăşurat o intesă activitate de cercetare cu deosebire privind istoria modernă a românilor sau pe cele ale istoricului Gheorghe D. Iscru.
În concluzie, abordarea temei naţiune, naţional, naţionalism de-a lungul celor 11 volume şi şase decenii de istorie a Bibliografiei istorice a României, a fost condiţionată de contextul istoric şi politic al ţării, a experimentat atât regimul totalitar care a procedat fie la interzicerea şi eliminarea acesteia din manuale, fie la exacerbarea problemei pentru justificarea discursului politic, cât şi înlăturarea regimului de opresiune şi deschiderea spre exprimarea liberă a gândirii. Cu toate acestea ea a continuat să fie cercetată sub diferite aspecte, iar marii istorici ai perioadei, chiar dacă au îmbrăţişat metodologia de cercetare a materialismul marxist, din convingere sau din obligaţie, au creat opere cu impact decisiv asupra istoriografiei şi a generaţiilor de tineri istorici. Creşterea ponderii publicaţiilor de tip monografic dedicate temei noastre reprezintă de fapt o evoluţie, un salt calitativ şi o maturizare a tematicii, şi chiar dacă ultimele volume ale Bibliografiei consemnează un număr redus de studii, nu înseamnă că subiectul şi-a pierdut din importanţă, ci doar faptul că atenţia istoriografiei s-a îndreptat şi spre alte domenii mai puţin cercetate până în prezent. În aceste condiţii, se naşte o intrebare, intrând în sfera istoriei contrafactuale, oare cum va arăta istoriografia peste 60 de ani de acum înainte?
BIBLIOGRAFIE
I. LUCRĂRI GENERALE. MONOGRAFII
- Bibliografia Istorică a României, Vol. I (1944-1969). Bucureşti, Editura Academiei Române, 1970, 386 p.
- Bibliografia Istorică a României. Secolul XIX. Vol. II. Bucureşti, Editura Academiei, 1972, 512 p.
- Bibliografia Istorică a României. Secolul XIX. Vol. III. Bucureşti, Editura Academiei Române, 1974, 370 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. IV (1969-1974). Bucureşti, Editura Academiei Române, 1974, 514 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. V (1974-1979). Bucureşti, Editura Academiei, 1980, 454 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. VI (1979-1984). Bucureşti, Editura Academiei Române, 1985, 532 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. VII (1984-1989). Bucureşti, Editura Academiei Române, 1990, 411 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. VIII (1989-1994). Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995, 459 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. IX (1994-1999). Cluj-Napoca, 2000, 702 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. X (1999-2004), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, 1154 p.
- Bibliografia Istorică a României, Vol. XI (2004-2006), Bucureşti, Editura Academiei, 2007, 519 p.
II. STUDII ŞI ARTICOLE
- Bibliografia istorică a României pentru anii 1959 şi 1960. În: Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, 1962, V, p. 291-423.
- Berindei, Dan. Cel de-al XV-lea Congres Internaţioanl de Ştiinţe Istorice şi participarea istoricilor români. În: Revista de Istorie, 1980, 33, nr. 10, p. 1839-1855.
- Constantiniu, Laurenţiu. Al XIX.lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice (Oslo, 6-13 august 2000). În: Dosarele istoriei, V, nr 9, 2000, p. 61-62.
- Hristodol, Gheorghe. Bibliografia istorică a României la Institutul de Istorie din Cluj. În: Anuarul Institutului de Istorie Cluj, vol. XXXV, 1996, p. 360-372.
- Porţeanu, Alexandru. Bibliografia istorică a Româiei (secolul al XIX-lea)- o vastă lucrare ştiinţifică. În: Revista bibliotecilor, 1969, nr. 6, p. 353-356.
- Porţeanu, Alexandru. Lucrări bibliografice apărute cu prilejul celui de-al XIII-lea congres mondial al ştiinţelor istorice (Moscova, 1970). În: Revista bibliotecilor, 1971, nr. 10, p. 628-630.
- Zgârciu, Liviu. Istorici în perioada regimului comunist. Ioanchim Crăciun. În: Apulum, XLIII/2, 2006, p. 393-402.
|
