Articol de Lenarth Edmond,
(masterand, anul II
la Ştiinţele Informării şi Documentării,
Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca)

Scrierea umanistă a pus bazele scrierii contemporane. Această scriere are la rândul ei ca baza modelul Carolingian, mai exact "miniaturile carolingiene". Caligrafia umanistă a adus schimbări socio-culturale în istorie, la acesta contribuind în special şcolile şi grupurile de intelectuali. Este evident că această evoluţie a scrierii are la baza o influenţă din partea mentalităţii şi personalităţii omului renascentist. Practic, odată cu Renaşterea are loc o înflorire culturală în întreaga Europă. În Italia, de exemplu, exista un interes pentru antichitatea greco-romană. Nu e de mirare faptul ca această "revoluţie caligrafică" a apărut chiar în oraşul Florenţa. În acest secol a existat şi o "criză a scrisului gotic" cauzată de diversitatea scrierii gotice (30 de tipuri de scriere). Aceste diversităţi pot fi observate chiar în documentele şi sigiliile din secolul al XIII-lea. Unele documente erau neclare, se îngreunase descifrarea documentelor.1

Cel care a luat atitudine împotriva problemei a fost chiar poetul italian Petrarca (1304-1374) creându-şi singur un nou tip de scriere, una clară, bazată pe aşa numita "litera antiqua" (litera romană) care de fapt în realitate erau literele carolingiene din secolele IX-XII. Afirmaţia lui Petrarca legată de "litera antiqua" ca inspiraţie nu era greşită, pentru că la rândul lor literele carolingiene erau inspirate din "minuscula romana". Poetul a dorit ca lectura operelor antice greceşti şi latine sau croniciele arabe să fie accesibile tuturor.

Florenţa a fost oraşul care a contribuit la această inovaţie grafică, aici se păstrau sute de documente şi cărţi ale antichităţii clasice în abaţiile benedictine. Călugării au îndeplinit rolul de copiatori, iar ei, la rândul lor, foloseau litera carolingiana.

După Petrarca apare fondatorul minusculei diplomatice (cursiva umaniştilor), Niccol? Niccoli (c.1364-1437), din Florenţa, om de seamă la curtea familiei de Medici. A copiat manuscrise antice, a corectat texte, a făcut diviziuni pe capitole şi cuprins.²

Poggio Bracciolini (1380-1459), secretar pontifical, a întocmit primul document în scrierea umanistă numit "Codice Laurenziano Strozziano 96" care conţinea tratatul "De verecundia" de Collucio Salutati. Părerile despre acest "prim document în scriere umanistă" aparţin mai multor istorici printre care şi prof. Batelli în cartea sa "Lezioni de Paleografia". Bracciolini a transmis acest nou tip de scriere în Florenţa mai multor grupuri de copiatori: Antonio di Mario, căruia lingvistul Ullman îi atribuie 42 de codice întocmite între anii 1417-1456. Celălalt este Gerardo del Criaggio, căruia i se atribuie 32 de codice între 1447-1472. Ultimul, Antonio Sinibaldi 34 de codice scrise între 1461-1499. Observăm practic 3 generaţii de copiatori, deci literele umaniste s-au transmis excepţional, iar Sinnibaldi a reuşit să facă literele elegante şi mult mai clare. Asistăm la o evoluţie a caligrafiei.³

Un alt personaj care a contribuit la răspândirea scrisului a fost Vespasioano Bisticci (1421-1498). Ocupaţia lui era comerţul cărţilor şi codicelor, dar mai târziu a devenit tipograf şi a reuşit să iniţieze un adevărat lanţ de copiatori de cărţi din întreaga Europă: Germania, Ungaria, Spania şi Anglia.

Fernando I Ferrante, fiul lui Alfonso al V al Aragonului a înfiinţat "Escuala napolitana de letra antiqua" condusa de Pietro Strozzi. Această şcoală a reuşit să influenţeze răspândirea scrisului până în Peninsula Iberica.⁴

În secolul XV "litera antiqua" se impune peste tot şi modifica aproape toate documentele de cancelarie, cu excepţia bulelor. În peninsula Iberica s-a introdus tipul nou de caligrafie din motive politice legate de Coroana Aragonului. După opinia Luizei D'Arienzo, primele exemple de litere umaniste sunt cele ale documentelor de cancelarie din anul 1435, mai exact corespondenţa lui Alfonso al V cu funcţionarii din peninsulă.

La curtea imperială de la Viena în 1527 este prezent un document pe numele de "Codex Vindobonensis" care conţinea însemnările lui Fernando Cortez în "Cartas de relacion" în care se observa stilul adoptat: scrierea umanista.⁵

Pe teritoriul francez primul document în scrierea umanistă a fost scrisoarea dintre Nicolas de Clamanges şi Jean de Montreuill.

În Anglia, noul tip de scriere apare oficial în secolul al XVI-lea, introdus chiar de profesorii de la Cambridge şi Oxford.

În Germania primele momente încep în secolul al XV, dar se definitivează în secolul XVII.

Se poate vorbi despre o evoluţie⁶ a scrisului condiţionată de 3 momente fundamentale:

a) perioada "gotică-preumanistică", începuturile ei prin personalitatea lui Petrarca, care a pornit o "reforma a scrisului";

b) un alt pas în procesul grafic ar fi perioada "gotic-umanistă" prin contribuţia lui Nicollo Nicoli;

c) perioada "pur-umanistă" prin procesul grafic iniţiat de Bracciolinni.

S-a făcut o analiza asupra procesului evoluţiei⁷ scrierii umaniste, prin clasificarea tipului de scriere. Această clasificare a fost propusă de către Dr. Batelli de la şcoala Vaticană de Paleografie şi Diplomaţie. Tipurile sunt următoarele: umanist rotundă, umanist cursivă, umanist cancelaristă, umanist comuna, umanist mercantil-notarială.

Într-un final, litera umanistă va triumfa în toate instituţiile din Europa: cancelariile, universităţile, biserici şi notariate.

Sursa imaginii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Petrarch_by_Bargilla.jpg

1. BATTELLI, G. Nomenclature des écritures humanistiques, / Colloque International de Paléographle Latine, Paris. 1954. pg. 35-44.
2. BLACK, Robert, Humanism and Education in Medieval and Renaissance Italy.Tradition and Innovation in Latin Schools from the Twelfth to the Fifteenth Century Cambridge. Editura Cambridge University Press. 2001.
3. DELUMEAU, J. La civilización del Renacimiento, Ediţia a III-a Barcelona, 1977.
4. GALENADE DIAZ, Juan Carlos, La escritura humanística en la Europa del Renacimiento. Editia a III-a. Editura Historia medieval. l998. pg. 187-230
5. SAMPER, Perez. M. A, Las claves de la Europa renacentista, 1453-1556. Barcelona, 1991.
6. ULLMAN, Berthold Louis, The origin and development of humanistic script. Roma, Editura Istorie si Literatura, 1960.