Articol de Mihaela Făt
(masterand, anul II
la Ştiinţele Informării şi Documentării,
Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca)

Societatea medievală direcţionată de spiritul profund creştin şi îndeaproape interesată de incidenţa morţii, respectiv a unei « morţi bune », va găsi o formă de rezistenţă într-o carte devoţională. Book of Hours, originată în completările de la sfârşitul Psaltirii, este certificată în Anglia în perioada 1230-1260 şi atribuită artistului William de Brailes1. Dinspre lumea monastică s-a împământenit principiul celor « opt ore » ale zilei, mai exact opt momente ce trebuie dedicate divinităţii prin rugăciuni specifice. Principalele rugăciuni sunt cele dedicate Fecioarei, Crucii şi Sfântului Spirit. Oficiul Morţii ocupă un spaţiu redus şi este urmat de Cele 15 Fericiri ale Fecioarei, pentru a crea un echilibru emoţional lectorilor. Poate fi obiect de studiu pentru istoria lecturii având în vedere larga sa extindere, prin iconografia cu trimiteri la practica lecturii şi prin interesantul compromis între vizual şi posibilitatea propriu-zisă de a fi lecturată. Mulţi dintre deţinători ştiau rugăciunile pe de rost, Book of Hours având valenţe de talisman, iar la nivel profan de calendar. In spaţiul anglo-saxon, unde cunoaşte o vastă răspândire este folosită pe post de abecedar pentru iniţiaţii în citit2.

Roger S. Wieck a impus termenul de « rugăciuni pictate » ³. Această sintagmă defineşte cel mai bine secretul care a făcut din Book of Hours un bestseller al cărţii devoţionale pe o perioadă de trei secole. Iconografia care facilita contemplaţia avea astfel un profund impact asupra posesorilor. Selectarea miniaturilor şi introducerea anumitor detalii simbolistice făcea o evidentă trimitere la mesaje subsisiare celor general cunoscute. Ne referim la o societate cum Johan Huizinga conchidea cel mai bine "sensibilă mai curând la imagini decât la raţionamente » ⁴. De aceea, după Conciliul de la Trento 1571 Papalitatea va obliga editorii la standardizarea mesajelor transmise prin acestă carte.

O altă specificitate de impact a acestei cărţi este melanjul între rit, practicile oficiale şi credinţele populare, aducând-o atât de aproape de capacitatea de interiorizare a credincioşilor. De altfel intruziunea limbilor vernaculare, la început prin rugăciunile personale adăugate la finalul cărţii, apoi prin termeni orientativi în limba uzuală pentru a ajuta deţinătorul să ştie exact ce rugăciuni spune.

Ediţiile acestei cărţi de rugăciuni impresionează prin număr având în vedere perioada luată în discuţie. După o gravură se puteau obţine între 2000 şi 3000 de copii⁵. Dar cererea era peste aşteptări, publicul văzând de asemenea în Book of Hours un subsitut al preotului⁶. Valorizarea cărţii era atât de puternică încât deţinătorii considerau că legătura cu divinitatea poate fi intermediată exclusiv prin această carte.

Dar trebuie să avem în vedere că libertatea de a scrie şi a citi nu erau la ordinea zilei în Evul Mediu. Cenzura religioasă atinge apogeul prin Inchiziţie. Astfel Book of Hours va sucomba treptat, Biserica Catolică argumentând măsurile luate împotriva acesteia prin interpretarea greşită pe care i-au dat-o tot mai mulţii posesori. Dacă inţial Biserica a acceptat răspândirea acestei cărţi a fost din considerentul că utilizarea sa va genera mai multă pietate. In schimb s-a observat că oamenii de rând nu cultivau pietatea, ci o percepeau drept un talisman, un reţetar pentru o reuşită sigură în ceea ce-şi dorea fiecare⁷. Că adnotările de pe margine nu sunt evocarea unor evenimente esenţiale de viaţă, ci sugerează faptul că Book of Hours ia locul Evangheliei şi oamenii apelează la ea pentru a face jurăminte, iar listele de naşteri şi morţi aveau ca scop amintirea celor interesaţi de a se ruga pentru cei în cauză (intercessory prayer) ⁸ . Insă ce deranja întra-adevăr Biserica era conferirea de către Book of Hours a unei interiorizări private a credinţei asupra cărei aceasta nu mai avea nici un control. Pentru că fiecare creştin interpreta şi decripta într-o manieră personalizată mesajele diseminate prin carte. Din Brânza şi viermii a lui Carlo Ginzburg ştim că una din întrebările capitale ale inchizitorilor era : « De ce ai citit şi cum ai citit ? », iar « Numele Trandafirului » nu face decât să completeze riscurile asumate de cititor când se aventura spre lecturi din plăcere.

Până în 1571 se poate observa totuşi o autonomie în alegerea detaliilor a artiştilor laici şi bineînţeles a celor care comandau cartea. Din întreaga panoplie de mesaje nu lipseau cele lumeşti referitoare la poziţie socială, statutul şi bunul gust al deţinătorului. Personalizarea cărţii se făcea prin rugăciuni specifice, introducerea în Calendar a zilelor importante din istoria particulară a posesorului şi chiar reprezentarea iconografică a acestuia⁹, de unde îşi primeau şi numele de cele mai multe ori. Câteva exemple elocvente ar fi Tory's Hours (1531), Salisbury's Hours (1425), Book of Hours dedicată lui Carol V al Franţei ( prima jumătate a secolului XVI) sau John Talbot's Hours ( mijlocul secolului XV).

Geofroy Tory, umanist parizian a publicat 5 ediţii principale între 1520-1530¹⁰. Tory a personalizat propriile ediţii prin referile la moartea fiicei sale. De asemenea a inovat şi a surprins prin ilustraţii şi legătura cărţilor¹¹. Salisbury's Hours sunt un omagiu adus de către un apropiat al familiei, contelui Thomas Montacute de Salisbury¹². Contele mort la 1428 în timpul asediului Orléansului va deveni un erou în lumea anglo-saxonă, motiv pentru care data rănirii şi ziua morţii vor fi specificate în Calendarul cărţii devoţionale, iar, în corespondenţă cu interesul pentru superstiţiile medicale ale contelui, în cazul zilelor considerate periculoase pentru sănătate s-a trecut « dies egri » ¹³.

Pentru Carol V s-a introdus o rugăciune taumaturgică în sensul că îl păzea pe deţinător de moartea prin înecare, foc, răni în război sau epilepsie, iar femeilor le garantează naştere uşoară ¹⁴. John Talbot, conte de Shrewsbury a cerut introducerea unor rugăciuni cvasi-magice de protecţie pentru soldatul combatant¹⁵.

Odată cu apariţia tiparului şi oamenii de rând au un tot mai mare acces la Book of Hours. Inainte Book of Hours comandată de puţinii meşteşugari sau comercianţi, care şi-o permiteau, avea cele trei culori de bază, iar miniaturile erau doar schiţate, putând fi finalizate în viitor.

Insă accentul personal poate fi cel mai bine dedus din iconografie. Miniaturile erau executate uneori de importanţi artişti ai timpului, Jan Van Eyck sau Jean Fouquet¹⁶.

Patronii cărţilor erau pictaţi în general într-un moment de rugăciune sau împlicaţi într-un act de pietate. Oamenii de rând se regăsesc în reprezentările referitoare la muncile câmpului.

Iconografierea proprietarilor cărţii în ipostaze devoţionale în care un loc central îl ocupă o carte deschisă. Aşadar posesorii nu doar se roagă, dar au şi instrumentul care îi face să fie cât mai aproape de divinitate şi certitudinea că sunt rugăciunile care trebuie.

Este cazul soţiei ducelui de Burgundia, Joanna de Castilia, al Yolandei de Soissons sau al familiei de Tourotte¹⁷.

In ceea ce privesc sursele pentru istoria lecturia avem ca primă linie reprezentările evangheliştilor. Spre deosebire de antichitate când filosofii erau la rândul lor imortalizaţi iconografic, reprezentările evangheliştii indică un alt sens al practicilor în sine de scris şi citit. Filosofii nu erau imortalizaţi scriind, ci dictând unor scribi. Scrisul ca şi practică era considerat prea puţin nobil pentru statutul lor. Dar creştinismul remediază această percepţie prin faptul că evangheliştii sunt ei înşişi cei care scriu, înnobilând acest gest. Cu atât mai mult cu cât evangheliştii scriu sub influenţa divină cuvintele de căpătâi ale omenirii. Cuvântul lui Dumnezeu se transmite prin scris şi se face cunoscut prin citit.

Nuanţa profană în iconografia cărţii devoţionale apare în reprezentarea unor sfinte cu atribute bine definite, în timp ce îşi citeau rugăciunile. Prima dintre acestea este Sfânta Katherina din Alexandria. Nu există certitudini asupra existenţei sale decât legenda care o plasează în secolul III într-o familie princiară şi căreia i s-a atribuit o frumuseţe şi o întelepciune ieşite din comun. Intr-o polemică publică a reuşit să convertească peste 50 de filosofi la creştinism, motiv pentru care a fost arsă pe rug. In perioada medievală devine sfânta-patroană a unor universităţi, şcoli, a tipografilor sau a notarilor¹⁸. Concentrarea şi interiorizarea textului sunt sugerate de poziţia orizontală şi ţinerea mâinii drepte pe carte.

Sfânta Margareta din Antiochia provine şi ea dintr-o familie princiară, nedorită de tatăl ei. Crescută de o doică va fi botezată de mică. Este o sfântă populară în Evul Mediu având în vedere puterile ei de a înfrânge forţele răului şi suportul pe care îl acorda femeilor însărcinate şi nou-născuţilor. Este reprezentată aşezată pe un dragon, cu însemnele creştinătăţii şi cu o carte deschisă înspre privitor. Sfânta Margareta a învins forţele răului prin credinţă a cărei suport a fost reprezentat de cartea de rugăciuni.

• http://www.metmuseum.org/
• http://en.wikipedia.org/wiki/File:Boucicaut-Meister.jpg