Articol de Oana Stan
(masterand, anul I, Facultatea de Litere)

Arta a cunoscut de-a lungul timpului diferite abordări, fiind receptată prin diferite medii. Ceea ce arta a făcut mereu a fost să spună o poveste. Indiferent dacă acea poveste a fost scrijelită în pereţii peşterilor sau sculptată pe coloanele bisericilor, ori cusută pe tapiseriile din saloanele imperiale, pictată pe o pânză sau tipărită pe o bucată de hârtie, ea a devenit povestea acelei perioade şi a oamenilor care au creat-o, au privit-o sau au contestat-o. Arta a evoluat de-a lungul timpului, a înglobat noi tehnici de exprimare artistică. Putem vorbi astăzi despre artă digitală, artă publicitară, artă stradală, toate aceste noi forme de artă, combinând tehnicile vechi cu tehnicile noi. Una dintre noile forme pe care arta a luat-o în secolul XX este cea a benzilor desenate. Considerată de teoreticienii curentului ca fiind cea de-a noua artă, aceasta înglobează tehnica artei secvenţiale care, deşi considerată a avea o istorie scurtă, vom vedea pe parcursul acestei lucrări că rădăcinile sale sunt îngropate adânc în istorie.

Lucrarea de faţă îşi propune o abordare istorică a fenomenului artei secvenţiale, axându-se îndeosebi pe fenomenul artistic al Evului Mediu. Scopul acestei abordări este de a valida existenţa unei forme arhaice a benzilor desenate actuale în tapiseria medievală şi de a descoperi evoluţia tehnicilor secvenţiale.

Arta secvenţială - scurt istoric

Povestirile ce folosesc scene secvenţiale în relatarea întâmplărilor au existat din vremuri străvechi. Denumirea lor actuală este cea de bandă desenată care, cu ajutorul unui mediu grafic, se foloseşte de imagini pentru a relata o naraţiune secvenţială. Tocmai această natură secvenţială a imaginilor şi supremaţia lor asupra cuvintelor distinge banda desenată de restul expresiilor artistice. Arta secvenţială însă a fost folosită cu sute de ani înaintea formei moderne de bandă desenată. Unele dintre cele mai vechi exemple sunt chiar picturile rupestre, hieroglifele egiptene şi manuscrisele civilizaţiilor pre-columbiene, care în perioada respectivă erau mijloace de exprimare artistică des folosite.

Orice formă de comunicare, încă de la primele civilizaţii, a fost folosită pentru a transmite mai departe experienţa umană. Picturile rupestre constituie cea mai veche formă de comunicare prin imagini folosită de om. Frizele egiptene sunt forme mai evoluate ale primelor încercări rupestre, fiind organizate în aşa fel încât să poată relata organizarea socială, un mod de viaţă, faptele zeilor. Artiştii Greciei Antice foloseau procedee asemănătoare egiptenilor, transpunându-le pe exteriorul vaselor folosit ca mediu de relatare a naraţiunilor. Unul dintre cele mai bune exemple ale folosirii artei secvenţiale în antichitate este Columna lui Traian din Roma care este mărturia în imagini a faptelor eroice ale armatei romane¹. În Evul Mediu, arta secvenţială şi-a găsit lăcaşul printre tapiseriile marilor case regale. Tapiseria este o formă a artei textile, ţesută pe un gherghef iar în acea perioadă era deseori folosită drept aşternut pentru povestiri. Pictura a constituit de asemenea un mediu pentru arta secvenţială, un exemplu ar fi tabloul intitulat Adam şi Eva al pictorului Lucas Cranach² în care sunt surprinse diferite scene biblice care împreună, formează o poveste. Odată cu apariţia tiparului, necesitatea folosirii imaginilor pentru a relata povestea scrisă a scăzut considerabil. Analfabetismul nu mai era o soluţie pentru majoritate datorită numărului ridicat de informaţii care circulau într-un timp foarte scurt, schimbare ce s-a datorat invenţiei tiparului. Arta secvenţială era din ce în ce mai greu de găsit căci individului îi erau acum suficiente cuvintele pentru a-şi spune povestea prin urmare, artistului nu i-a rămas decât să se "refugieze" într-un realism forţat pentru a supravieţui.

La începutul anilor 1800, profesorul Rodolphe Topffer din cadrul Universităţii din Geneva, a iniţiat un experiment cu scopul de a-şi explora diferite hobby-uri de-ale sale. Pictor ocazional, caricaturist şi scriitor de nuvele, Rodolphe a scris şi a desenat în anul 1827 "Histoire de M. Vieux Bois" ³, o bandă desenată de 30 de pagini care simbolizează naşterea naraţiunii secvenţiale moderne.

În America, popularitatea benzilor desenate a luat naştere din războiul de presă dintre Joseph Pulitzer şi William Randolph Hearst care au dat naştere primului personaj de benzi desenate, "The Yellow Boy" ⁴, prin intermediul căruia, cele două ziare, criticau situaţia politică şi socială a vremii. Chiar dacă încă nu putem vorbi despre benzi desenate în adevăratul sens al cuvântului, aceste prime încercări, au dat naştere la primele elemente caracteristice ale naraţiunii secvenţiale: baloanele textuale, liniile de mişcare şi picăturile de transpiraţie.

Inspiraţia pentru marea majoritate a creatorilor de benzi desenate ale scolului XX, poarte numele de Winsor McCay, care prin intermediul capodoperei sale "Little Nemo in Slumberland" ⁵ a ridicat banda desenată la rangul de artă. Cei care i-au urmat sunt mulţi la număr şi nu îşi au locul în această lucrare, dar au reuşit să readucă la viaţă arta secvenţială şi să îi asigure un loc în eternitatea formelor frumoase.

Caracteristici ale benzilor desenate

Pentru a înţelege mai profund lumea benzilor desenate şi pentru a putea construi o punte între prezentul şi trecutul lor, trebuie să descifrăm codurile acestei "ciudate" scrieri vizuale. Chei pentru a putea desface misterele acestora ne-au fost date de doi mari teoreticieni ai artei secvenţiale: Will Eisner şi Scott McCloud.

Elementul de bază al naraţiunii grafice este caseta iar structura cea mai simplă de bandă desenată este alcătuită din două casete alăturate, în care sunt desenate secvenţele narative, plus un element esenţial şi de obicei neglijat şi anume spaţiul alb dintre casete, cel în care ochiul cititorului completează povestea. ⁶ Astfel, codurile benzilor desenate se împart în două mari grupe: cele din interiorul casetei şi cele din exteriorul ei. Codurile interioare au rolul de a sugera: perspectiva, emoţiile şi atitudinile, sfera senzorială (temperatură, miros, mişcare, sunet). Acestea sunt mai complexe şi specifice benzilor desenate: linii ondulate, frânte, zone înceţoşate, semne sonore, onomatopee. Codurile exterioare casetei sunt cele care asigură tranziţia de la un moment la altul, iluzia trecerii (mai rapide sau mai lente) a timpului, continuitatea secvenţială. Intervalul dintre casete, decupajul şi montajul casetelor în pagină, tranziţia accelerată sau încetinită, aglomerarea sau rarefierea casetelor în pagină, paralelismul între două sau mai multe linii de acţiune, inserţii textuale cu rol de referenţi spaţiali sau temporali, toate acestea ţin de strategiile de spaţializare a timpului în benzile desenate. ⁷ Formatul cuvintelor este la fel de important în construcţia narativităţii grafice astfel, litere ce curg de-a lungul paginii, creează tensiune într-un dialog din cadrul unei benzi desenate horror, literele scrise asemănător, de aceeaşi mărime, dau senzaţia de calm şi claritate, pe când mărimea lor poate creea dinamism sau accentuare ale anumitor părţi dintr-un dialog. ⁸Cuvintele în benzi desenate introduc sunetul în naraţiune şi prin intermediului sunetului, introduc şi noţiunea de timp. Spaţiul funcţionează de asemenea ca timp în benzi desenate, artistul poate să dilateze timpul refolosind aceeaşi casetă consecutiv, făcând modificări minore, prelungind caseta, sau lăsând deschisă una dintre laturile casetei. O ultimă caracteristică a naraţiunii secvenţiale este dimensiunea comunicativă. Trebuie să existe permanent o legătură între desenator şi cititor, imaginea, decorul, recuzita, personajele, epoca istorică, localizarea geografică trebuie să fie recunoscute instantaneu de către cititor.

Arta secvenţială în Evul Mediu

După cum am menţionat şi la începutul lucrării, manifestări ale artei secvenţiale au fost reperate încă din vechi timpuri. În Evul Mediu, secvenţialitatea era folosită în tapiserie, fresce, vitralii şi manuscrise, pentru a reda cuvintele prin imagini. În marea majoritate a cazurilor, această tehnică era folosită în scopuri religioase, pentru a povesti maselor episoadele biblice, ocupând pereţii bisericilor sub forma frescelor sau a vitraliilor. Dar acest scop al artei secvenţiale nu era singurul. Scene de bătălie şi relatări istorice ale victoriilor sau înfrângerilor erau cusute pe suprafeţe imense de pânză, fiind folosite în scopuri decorative, îndeosebi pentru a înfrumuseţa pereţii saloanelor regale.

Tapiseriile medievale erau ornate cu metale preţioase şi cusute cu fir de mătase şi constituiau dovezi incontestabile ale puterii bisericii şi a statului. La începutul secolului XIV, a avut loc o dezvoltare substanţială a acestei meserii, asistată de numeroşi tapiseri talentaţi şi susţinută de ghildele locale care constituiau grupul ţintă. În perioada "Războilului de o sută de ani", între anii 1337 şi 1453, Parisul era considerat cel mai important şi influent producător de tapiserie din Europa. Din păcate, foarte puţine tapiserii medievale au supravieţiut acelui război. ⁹

Tapiseria din Bayeux- strămoşul benzilor desenate

Printre supravieţuitori se numără una dintre cele mai faimoase tapiserii intitulată "Tapiseria din Bayeux". Finisată în anul 1476, prin intermediul ei se relatează evenimentele ce au condus la invazia Angliei din 1066 şi deasemenea include detalii ale invaziei propriu zise ce poartă denumirea istorică de "Invazia Normandă". Având o lungime de 70 metri şi o lăţime de numai 50 de centimetri, Tapiseria din Bayeux narează vizual întâmplările ce au condus la Invazia Normandă. Primele secvenţe îl înfăţişează pe Harold din Wessex vizitând Normandia şi întâlnirea acestuia cu Ducele William în anul 1064 şi culminează cu secvenţe din bătălia armatei britanice de la Hastings. Evenimentele principale care intervin între aceste două momente includ moartea regelui Edward, încoronarea lui Harold, pregătirile minuţioase de atac ale lui William, sosirea lui în Pevensey, lupta de la Hastings şi moartea lui Harold, toate fiind redate în detalii minuţioase pe întreaga suprafaţă a celor 70 de metri de pânză. Firul narativ central este delimitat în partea superioară şi în cea inferioară de cadre ce ilustrează scene ale cotidianului vremii cât şi episoade din fabulele lui Aesop şi Phaedrus¹⁰.

Culorile folosite pentru a reliefa întâmplările narate sunt nuanţe de albastru, verde, roşu şi galben. Culorile sunt folosite fără nici o aparentă ordine, precum ar folosi un copil creioane de colorat. Când un fir de aţă se epuiza, se trecea la următorul, indiferent de nuanţa acestuia. Astfel, un cal verde va putea fi văzut având picioare roşii sau un cal roşu având un singur picior albastru. Unii critici consideră însă aceste "greşeli" ca fiind intenţionate pentru a crea iluzia unei perspective. Clădirile sunt ţesute într-un mod foarte primitiv, fără a se lua în considerare corectitudinea proporţiilor¹¹. Uneori o figură va fi atât de înaltă încât va ajunge la marginile tapiseriei, alteori va fi atât de mică încât va fi greu de reperat în imagine. În scena înmormântării regelui Edward, în Catedrala Westminster, tavanul bisericii este atât de jos, sau figurile umane atât de înalte încât săgeata unuia dintre ei, străpunge linia tavanului. Abordarea naivă a detaliilor adaugă însă valoare lucrării. ¹²

Diferite aluzii istorice, biblice sau chiar astronomice pot fi observate de-a lungul secvenţelor narative. În secvenţa îmbarcării, Harold, calcă desculţ pe valurile mării care se despart luând forma unor dealuri, acest gest făcând referire la episodul biblic în care Moise desparte Marea Roşie pentru a-şi salva poporul. Imediat după încoronarea lui Harold, se pot observa grupări de oameni privind un fenomen astronomic, care portretizat în tapiserie, se aseamănă unei stele păroase. Fenomenul la care se face referire este unul adevărat pentru că în acea perioadă, o cometă chiar a străbătut cerul Normandiei.

În romanul grafic "Alice in Sunderland", Brian Talbot¹³ vorbeşte despre structura secvenţială a Tapiseriei din Bayeux, încercând să demonstreze apartenenţa acesteia la istoria şi dezvoltarea fenomenului benzilor desenate. El observă asemănări între construcţia tapiseriei şi construcţia unei povestiri secvenţiale. Dacă într-o bandă desenată, secvenţele narative sunt delimitate de casete, delimitarea medievală a tapiseriei se face prin turnuri şi copaci. Culorile, statura uneori exagerat de mare,alteori exagerat de mică a personajelor sunt elemente prin intermediul cărora putem vorbi despre existenţa unei perspective vizuale în cadrul naraţiunii. Dialogul este inexistent, literele neavând nici o importanţă în trasnmiterea trăirilor, sentimentelor, ele fiind dispuse linear, în partea de sus a "casetelor" narative, şi parcurg de la început până la sfârşit tabloul secvenţial, nefăcând altceva decât să povestească întâmplările istorice. Folosirea figurilor caricaturale cât şi a culorilor puternice, care împreună curg cu rapiditate de-a lungul tapiseriei, creează un anumit dinamism, emoţie şi dramă naraţiunii. Dacă în benzile desenate moderne, codurile exterioare casetei sunt cele care asigură tranziţia de la un moment la altul, în această versiune medievală a formatului convenţional, observăm un element inexistent în benzile contemporane care face parte într-o oarecare măsură din aceste coduri exterioare. Delimitată în partea superioară şi în cea inferioară, Tapiseria din Bayeux ilustrează scene ale cotidianului vremii, embleme şi creaturi mitologice, fragmente din fabule, secvenţe erotice care aparent nu au nici o legătură cu naraţiunea centrală. Doar pe alocuri, aceste secvenţe marginale, acţionează ca instrument explicativ pentru imaginea centrală, ca de exemplu într-o scenă controversată a tapiseriei, apare o femeie a cărei faţă e acoperită de un văl iar un bărbat a cărui identitate este disputată, o atinge pe cap iar în porţiunea exterioară secvenţei, este înfăţişat un trup de bărbat gol, într-o poziţie ce denotă o anumită tentă sexuală. Unii critici au explicat această secvenţă prin prisma unui scandal al vremii în care a fost implicat un preot şi un tânăr al curţii. În altă secvenţă a tapiseriei care înfăţişează câmpul de luptă, în porţiunea exterioară secvenţei sunt şiruri de cavaleri răpuşi la pământ, răniţi sau chiar morţi. Astfel, o posibilă explicaţie a acelor secvenţe secundare ar putea fi calitatea lor de "note de subsol" pentru "textul" vizual central.

Tabloul general al Tapiseriei din Bayeux, după analizarea elementelor compoziţionale, scoate în evidenţă o serie de asemănări între aceasta şi naraţiunile secvenţiale ale secolului XX, purtând denumirea de benzi desenate. Existenţa unor modificări în structura compoziţională a lucrării, nu face altceva decât să demonstreze evoluţia artei secvenţiale.

Concluzii

Folosind exemple istorice în care arta secvenţială s-a dovedit a fi singura capabilă de a da viaţă cuvintelor, întorcându-ne în timp pentru a descoperi geneza fenomenului şi povestindu-i istoria prin intermediul propriilor creaţii, am reuşit să schiţăm un portret secvenţial care demonstrează durabilitatea fenomenului de-a lungul timpului, cât şi o evoluţie de necontestat. Enumerând, cu ajutorul teoreticienilor curentului, caracteristicile benzilor desenate moderne, am reuşit să le aplicăm unei lucrări aparţinând perioadei premoderne. Chiar dacă nu poate fi numită bandă desenată în sensul cunoscut de noi azi, putem spune că înglobează o parte considerabilă din caracteristicile acesteia şi chiar unele caracteristici care s-au pierdut de-a lungul timpului. Exemplul Tapiseriei din Bayeux ne-a oferit posibilitatea de a pătrunde printre firele de aţă şi cele narative şi de a descoperi un tărâm secvenţial cu iz de mister care ar putea intra în luptă cu multe dintre benzile desenate moderne şi ar fi greu pentru noi, cititorii, să ghicim cine va fi câştigătorul.

Sursa imagini: http://www.entrecomics.com/?p=7673

1. Eisner, Will, Comics and Sequential Art, ed. Poorhouse Press, New York, 1985
2. Eisner, Will, Graphic Storytelling and Visual Narrative, ed. Poorhouse Press, New York, 1996
3. McCloud, Scott, Understanding Comics, ed. Harper Paperbacks, New York, 1994
4. Talbot, Brian, Alice in Sunderland, ed. Dark Horse, US, 2007
5. Wolf Addison, Julia, Arts and Crafts in the Middle Ages, University of California, Los Angeles, 2007
6. Worcester, Kent, Heer Jeet, A Comics Studies Reader, ed. University Press of Mississippi, Mississippi, 2009

1. Fink, Margaret, Comics, http://humanities.uchicago.edu/faculty/mitchell/glossary2004/comics.htm, 18.01.2010
2. Perry,R.,A Brief on Comics ans Sequential Art, http://academic.evergreen.edu/curricular/ppandp/pdfs/a%20brief%20history%20of%20comics-cartoons.pdf, 18.01.2010
3. Stojanovski, Filip, Contemporary Storytelling: Comics and Animation, http://filip.stir.org/en/writings/comics_animation/print.html, 18.01.2010
4. http://panograph.free.fr/BayeuxTapestry.html, 19.01.2010
5. http://rubens.anu.edu.au/htdocs/bytype/textiles/bayeux/index.html19.01.210
6. http://www.thetapestryhouse.com/aboutproducts/medieval-tapestries.html 17.01.2010
7. http://wapedia.mobi/en/Comics16.01.2010