Articol de Mihaela Făt
(masterand, anul II
la Ştiinţele Informării şi Documentării,
Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca)

Într-o perioadă de criză a societăţii româneşti, care pulsează de întrebări generalizante şi are nevoie de raspunsuri sintetice, un asemenea demers intelectual este o confirmare a faptului că o critică obiectivă asupra propriei structuri psihologice naţionale poate clarifica direcţia luată de societatea românească.

Teza cărţii este actuală şi necesară, argumentând ştiinţific modul în care societatea românească alege să fie reprezentată, aşteptările pe care le are şi felul în care le proiectează, dar şi maniera în care poate fi uşor indusă în eroare.

Ca români suntem tentaţi să ne percepem la nivel cultural prin acelaşi clişeu de factură comunistă referitor la constatarea că majoritatea românilor au o cultură generală net superioară celorlalte naţiuni. Vrem în continuare să credem că sistemul nostru de învăţământ strict şi aglomerat creează valorile societăţii româneşti. Dar tocmai aici lucrarea Adrianei Ivonne Marinescu vine să puncteze faptul că legitimarea « eroului » în cultura română nu are cum şi nu se mai face prin raportarea la valorile intelectuale clasice. Confirmarea şi statuarea în panteonul românesc se fac în prezent prin politică şi sport, dublate de o religiozitate mimetică şi nu este exclus fariseică.

Hazardul cultural românesc a permis etalarea unor « eroi » hibrizi, a căror relevanţă pentru ieşrea din criză a societăţii româneşti nu poate fi plauzibilă, dar care au reuşit, probabil fără să fi avut o strategie în acest sens, să se folosească de toate vulnerabilităţile societăţii româneşti. Studiul de caz asupra căruia se opreşte lucrarea de fată este Gigi Becali.

Paradoxul acestei figuri mioritice constă tocmai în faptul că reuşeşte să legitimeze la nivel elitar eroul-sportiv şi mai mult să sacralizeze fotbalul ca nouă formă de religiozitate.

Cea mai aderentă ipostază a « eroului », cum arată şi Adriana Ivonne Marinescu, prin analiza istorică din primul capitol este cea a « eroului salvator ». Gigi Becali a adus acest plus imaginii sale, deşi incoerent. Faptul că, spre deosebire de colegii lui de tagmă, verbalizarea propagandistică, de care face exces, se fundamentează practic în anumite cazuri, l-a propulsat mult prea sus în ierarhia personalităţilor româneşti.

În ceea ce priveşte discursul de legitimare avut în vedere în capitolul doi, reperele diacronice religie, naţiune, ideologie primesc o coloratură imprevizibilă. Deşi impactul lor ar trebui să fie redus într-o societate democratică, se pare că maturitatea politică atât de necesară şi dorită trebuie să treacă de stadiul, încă actual al discursului asupra   « destinului naţional între mitificare şi mistificare ». Una dintre întrebările fundamentale care îşi găseşte răspuns în capitolul trei este « sportul o religie în postmodernitate ? ». In special în ceea ce priveşte societatea românească, sportul, cu valenţele sale eroism, virtute, autodepăşire, patriotism, devine o alternativă pentru sistemul cultural de valori decadent..

Conchizând autoarea consideră că reuşita sportivă devine o nouă formă de legitimare, care se inserează mult mai uşor în planul politic şi care atrage consecinţe pe măsură.

Ineditul cărţii este susţinut în ultimul capitol, unde se face analiza capitalului simbolic politic, economic şi social a tricksterului postmodern Gigi Becali. Urmează se descoperiţi influenţele istorice genalogice care se manifestă în luarea poziţiilor acestuia. De asemenea veţi recunoaşte punctarea stratagemelor prin care se susţine un asemenea « erou al culturii române » şi de ce a ajuns să ne reprezinte.