Prof. Dr. Wolfram Neubauer
(Director - Biblioteca ETH Zürich, Elveţia)

1. Consideraţii preliminare

De mai bine de două decenii se discută despre posibilul (sau probabilul) viitor al bibliotecilor în general şi despre cel al bibliotecilor ştiinţifice (universitare) în mod special .
F.W. Lancaster¹ aprecia încă de acum 25 de ani că bibliotecile, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, nu vor avea nici un viitor.

Referitor la viitorul bibliotecilor şi-au spus părerea un număr mare de specialişti din domeniul biblioteconomiei dar şi nespecialişti. De-a lungul timpului însă, nu toate profeţiile s-au împlinit şi nu toate visele tehnice au devenit realitate. Dar toate aceste păreri au însă o trăsătură comună, faptul că atât bibliotecile cât şi rolul lor se vor schimba dramatic, ceea ce s-a şi întâmplat deja.

De aceea întrebarea nu este dacă sarcinile şi orientarea bibliotecilor se vor schimba, ci în ce direcţie vor avea loc.

Răspunsul la această întrebare depinde în mod esenţial de condiţiile limită în care bibliotecile ştiinţifice lucrează astăzi. Deşi aceste condiţii sunt mai mult sau mai puţin cunoscute (sau cel puţin ar trebui sa fie cunoscute), este surprinzător că factori de influenţă bine cunoscuţi au foarte puţin impact asupra activităţilor operaţionale ale resurselor umane de la nivel decizional.

Acesta este motivul pentru care cele mai importante variabile de influenţă ar trebui prezentate acum, pentru a le avea în minte.

2. Factori de influenţă relevanţi pentru dezvoltarea bibliotecilor universitare

• Cantitatea informaţiilor potenţial relevante a crescut dramatic în ultimii 10-15 ani în toate domeniile ştiinţifice. Acest lucru este valabil îndeosebi în domeniile ştiinţelor naturale şi cele tehnice (STM²), dar şi pentru multe ştiinţe sociale. La acestea din urmă se regăseşte o tendinţă similară, chiar dacă cifrele absolute sunt mai mici.
  
  
• Atât oferta cât şi cererea pentru utilizarea informaţiilor online a crescut în mod drastic în ultimii şapte-opt ani. În acelaşi timp, aproape toate revistele ştiinţifice de specialitate sunt disponibile (complet sau parţial) în format electronic. La nivel internaţional pentru domeniile STM acest lucru este realizat în proporţie de aproape 100%, iar pentru ştiinţele umaniste şi sociale se apreciază a fi atins în următorii cinci ani³. În mod concret, aceasta înseamnă că într-un viitor apropiat, pentru cercetători vor exista numai reviste în format electronic⁴.
  În ceea ce priveşte literatura monografică, "electronizarea" nu este la fel de avansată. Cu toate acestea, evoluţiile din ultimii trei-cinci ani indică în cazul manualelor, textelor de carte, dicţionarelor şi a altor lucrări de referinţă că procesele vor urma o traiectorie mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cea a revistelor ştiinţifice⁵.
  
  Concomitent se constată apariţia unor noi cărţi electronice (hard şi software) pentru domeniul beletristicii (spre exemplu produsul "Kindle 2" al Companiei Amazon sau E-Book-Reader PRS-505 al companiei Sony). Astfel, în viitorul apropiat vor surveni cu siguranţă modificări semnificative şi de aceea, se poate presupune că cel puţin în domeniul ştiinţific succesul cărţii electronice, nu poate fi oprit.
  
  
• La nivel internaţional ştiinţa s-a schimbat dramatic în ultimii 10-15 ani, ceea ce indică influenţa unui cumul de factori distinctivi. Astfel, factorul timp joacă un rol mult mai important decât în trecut. De aici derivă creşterea concurenţei ştiinţifice şi globalizarea ştiinţei ca întreg. În plus, presiunea asupra ştiinţelor s-a intensificat, fapt demonstrat prin creşterea importanţei ranking-urilor⁶, prin delimitarea resurselor financiare pe tipuri de proiecte şi prin creşterea presiunii din partea diferitelor grupuri sociale.
  
  
• Evoluţiile tehnice din ultimii 10-15 ani au schimbat fundamental atât volumul de informaţii, cât şi modalităţile şi procesele de achiziţie ale acestora. Cu toate că aceste aspecte nu sunt încă la fel de importante pentru toate ştiinţele (din motive logice şi pragmatice) iluziile cu privire la viitorul apropiat nu îşi au locul: primul pas al unui cercetător în căutarea de informaţii relevante, indiferent de domeniu, se realizează astăzi prin intermediul motoarelor de căutare, dintre care Google este de departe cel mai important, secondat de ofertele furnizorilor de baze de date sau biblioteci. De aceea comunicarea interprofesională joacă un rol important în achiziţionarea de informaţie de către individ.
  Prin urmare, internetul⁷ a schimbat în mod fundamental comunicarea la nivel ştiinţific şi reprezintă o provocare extraordinară pentru biblioteci, cel puţin în domeniile STM. În mediile ştiinţifice din ţări precum Europa de Vest, Asia şi SUA este justificată afirmaţia conform căruia "informaţiile care nu sunt disponibile electronic sunt de fapt inexistente".
  
  
• Structurile interne, ca de altfel şi mentalităţile majorităţii bibliotecilor ştiinţifice au recunoscut că schimbările care au loc şi care vor avea loc nu sunt percepute cu seriozitate şi consecvenţă. În timp ce disponibilitatea informaţiilor electronice ca abordare centrală pentru achiziţionarea modernă de informaţie s-a stabilizat, o mare parte a bibliotecilor (mai precis a factorilor de decizie din cadrul acestora) păstrează o imagine perimată a muncii în bibliotecă, respectiv a importanţei bibliotecilor ştiinţifice. Din perspectivă tradiţională factori de succes decisivi ai unei bilbioteci sunt consideraţi ca fiind: fondurile sale fizice, numărul angajaţilor, mărimea clădirii, numărul utilizatorilor din sălile bibliotecii etc. Din perspectivă modernă însă munca dintr-o bibliotecă poate fi privită printr-o atitudine foarte clar orientată spre utilizator. Atunci criteriile menţionate anterior nu mai reprezintă un cadru de evaluare prin care valoarea bibliotecii ştiinţifice (universitare) ar putea fi apreciată⁸.
  
  
• Creşterea rapidă a volumului de informaţii disponibile online şi odată cu aceasta a serviciilor tehnice necesare nu a condus aşa cum era de aşteptat la simplificarea accesării lor. Deşi pe parcursul anilor s-a crezut că evoluţiile tehnice vor conduce la o ofertă mai simplă, mai transparentă şi mai ieftină de informaţii, acest lucru nu s-a întâmplat. Astăzi, accesarea informaţiei pentru cercetători înseamnă în general, găsirea "acului în carul cu fân", astfel spus, o căutare complicată şi ineficientă într-un ocean de informaţii redundante şi inutile.
  Mai mult de atât, pentru fiecare bază de date şi pentru fiecare catalog de bibliotecă sunt necesare strategii tehnice şi specifice de căutare a căror utilizare eficientă presupune cunoştinţe corespunzătoare. Acestea, la rândul lor, nu sunt însă cunoscute de o mare parte dintre utilizatorii ocazionali. Acest lucru reprezintă un domeniu de activitate posibil, care până în prezent nu a fost abordat suficient de către biblioteci şi care reprezintă o condiţie prealabilă pentru o muncă ştiinţifică eficientă şi efectivă: perfecţionarea şi formarea profesională a studenţilor şi cercetătorilor în vederea căutării informaţiei.
  
  
• Accesul liber la informaţia ştiinţifică ("Open Access" în sensul aşa numitei Declaraţii de la Berlin/Berlin Declaration on Open Acess to Knowledge in the Sciences and Humanities) constituie un element deosebit de important în discuţiile la nivel mondial referitoare la existenţa unui sistem adecvat de furnizare a informaţiei în ştiinţă. Aceast concept a apărut în anul 2000 şi a influenţat în decursul timpului aproape toate domeniile ştiinţifice. Astfel un număr mare de organizaţii de cercetare din USA (Mellon Foundation, National Science Foundation, National Institute of Health) solicită astăzi cercetătorilor lor să ofere global şi gratuit rezultatele proiectelor şi cercetărilor prin "Open Access" pentru comunitatea ştiinţifică.
  O iniţiativă asemănătoare se desfăşoară şi în Europa Centrală, într-un mare număr de universităţi germane. Acestea şi-au construit platforme electronice şi oferă în acces gratuit disertaţii şi alte publicaţii ale propriei instituţii în format electronic⁹.
  
  
• Pentru îmbunătăţirea accesului la informaţia veche din biblioteci, care adesea este dificil de utilizat, se desfăşoară (de câţiva ani în Germania, dar şi în alte ţări europene) proiecte de amploare care au drept scop digitizarea acestor texte şi punerea lor în "Open Access". Aceste proiecte nu se referă numai la fondurile de carte veche, importantă, apărută anterior anului 1850, ci şi la literatura obişnuită, editată până în jurul anului 1920 (parţial chiar şi până în prezent)¹⁰.
  Înainte de toate, aceste activităţi reprezintă un element foarte important pentru cercetarea istorică, deoarece ele facilitează desfăşurarea altor proiecte specifice de cercetare. Din multitudinea activităţilor de digitizare ale bibliotecilor germane (spre exemplu cea desfăşurată la Bayerische Staatsbibliothek/Biblioteca Statului Bavaria), putem menţiona pe cele referitoare la documentele de toate tipurile din Europa de Sud-Est¹¹.

1. Achiziţionarea, punerea la dispoziţie şi prezentarea în format electronic a serviciilor şi ofertei bibliotecii moderne trebuie să fie cel puţin egală cu ofertele tradiţionale ale bibliotecilor ştiinţifice¹². Creşterea continuă a ofertei de produse în format electronic din anii următori va avea consecinţe semnificative asupra resurselor umane, dar şi asupra structurii interne a bilbiotecilor.
   
   
2. Bibliotecile universitare moderne au nevoie de concepte pentru a selecta produsele şi serviciile electronice (dar şi cele convenţionale) din perspectiva grupului principal de utilizatori (studenţi, cercetători etc.) şi a le pune la dispoziţia acestora. Probabil din cauza resurselor financiare limitate, aceasta va determina o prioritate a cerinţelor necesare, care se va desfăşura bineînţeles în cooperare cu utilizatorii reali şi potenţiali. Există deja biblioteci europene care au o experienţă vastă în acest sens. În acest sens, în mod special pentru discuţia politică, ar fi folositor să fie dezvoltate cerinţe esenţiale pentru oferta de informaţie a fiecărei universităţi.
   
   
3. Cooperarea dintre o universitate şi biblioteca sa ar trebui definită prin contract (de exemplu, printr-un acord formal în care toate drepturile şi obligaţiile sunt reglementate). Aceste activităţi ar trebui conduse de un comitet consultativ responsabil de bibliotecă care să poată identifica dorinţele şi nevoile fiecărui grup de utilizatori. Comitete de acest fel există într-o formă sau alta, în cele mai multe universităţi europene, ele neavând funcţia de control, ci de legătură între bibliotecă şi client.
   
   
4. Orice universitate sau bibliotecă universitară ar trebui să îşi construiască aşa numitele "institutional repository"¹³, respectiv un server prin intermediul căruia să faciliteze accesul comunităţii ştiinţifice la propriile "produse". Scopul acestuia ar fi să pună la dispoziţie toate tezele de doctorat, diferite lucrări şi publicaţii relevante ale universităţii prin intermediul unei platforme tehnice centrale. Acest lucru necesită crearea unor condiţii legale şi organizatorice pentru furnizarea materialelor în format electronic. Există multe exemple din cadrul universităţilor europene care confirmă funcţionarea fără probleme a acestor "depozite" în format electronic.
   
   
5. Pentru creşterea percepţiei rezultatelor cercetării ştiinţifice a universităţii la nivel naţional şi internaţional şi astfel să se permită realizarea unui etalon sau "benchmark", ar trebui construit un fond comun de date în format electronic sau "datapool" care să conţină toate publicaţiile ştiinţifice ale membrilor universităţii şi unde se va face referire şi la varianta electronică a bibliografiei universitare clasice.
   
   
6. Toate documentele relevante disponibile ale unei universităţi trebuie să fie incluse într-un catalog electronic central (la nivel universitar, acesta este astăzi un fapt de la sine înţeles).
   
   
7. Aspectul "information literacy", adică capacitatea studenţilor (şi a cercetătorilor) de a putea interacţiona eficient cu datele în format electronic trebuie să fie o sarcină de bază a oricărei biblioteci universitare. Cu cât devin mai complexe posibilităţile electronice de furnizare a informaţiilor, cu atât este mai stringentă necesitatea ca toţi membrii universităţii să beneficieze de noile oportunităţi. De aici rezultă necesitatea dezvoltării sarcinilor tradiţionale ale bibliotecilor, cum ar fi de exemplu consilierea clienţilor în utilizarea cataloagelor şi a instrumentelor de căutare. În prezent, la o serie de universităţi europene şi americane astfel de cursuri sunt obligatorii pentru fiecare student şi fac parte din curricula universitară.
   
   
8. Cooperarea cu alte instituţii înrudite este astăzi pentru fiecare bibliotecă ştiinţifică o condiţie esenţială a performanţei profesionale. Acest lucru este important în special pentru formarea consorţiilor, construirea şi utilizarea de baze de date comune şi pentru coordonarea digitizării materialelor tipărite.
   
   
9. Practic, digitizarea fondurilor tradiţionale de bibliotecă şi punerea lor la dispoziţie prin internet este una din cele mai importante sarcini ce revin bibliotecilor ştiinţifice. Aici sunt incluse şi activităţile altor biblioteci, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, care trebuie luate în considerare.
   
   
10. În acelaşi timp, există un număr de proiecte şi activităţi universitare care se ocupă cu arhivarea datelor primare de cercetare pe termen lung. Cercetarea modernă produce un volum de date în creştere, exclusiv în format electronic şi pentru care universitatea are interesul (sau ar trebui să-l aibă) ca ele să fie permanent stocate şi accesibile. De aceea aspectele ştiinţifice sau istorico-ştiinţifice primare pot fi esenţiale, dar cu toate acestea, importanţa demersurilor juridice este în creştere. Fiecare bibliotecă universitară ar trebui să discute împreună cu universitatea sa, dacă aceste proiecte ar putea constitui o sarcină pentru viitor sau nu.

Prin intermediul celor prezentate, am încercat, în termeni generali, o succintă expunere a celor mai importante criterii de succes pentru bibliotecile universitare în prezent şi în viitorul apropiat. Demersul de faţă se referă la transpunerea schimbărilor apărute în ultimii zece ani în ştiinţă şi societate, dar şi la modul în care acestea pot fi asimilate în munca de zi cu zi. Un element esenţial, poate şi cel mai important, este răspunsul la întrebarea dacă în mod separat, o bibliotecă universitară ca instituţie informaţională centrală a universităţii reuşeste să se adapteze la evoluţiile internaţionale. Aici va fi indispensabilă renunţarea la multitudinea obiceiurilor profesionale devenite dragi şi acceptarea înainte de toate, ca interesele utilizatorilor să fie măsura de evaluare a muncii în bibliotecă.

Deşi actuală în acest moment, dar urmând să fie finalizată în jurul anului 2020, digitizarea unui volum uriaş de informaţie (Google Book Digitization, digitizarea tuturor lucrărilor tipărite în sec. XVI-XVIII în Germania, proiecte National Heritage derulate în mai multe ţări) va conduce pentru fondurile vechi din bibliotecile universitare (aproximativ până în anul 1900, probabil până în 1920) la un acces total sau parţial prin internet. Consecinţele pentru recunoaşterea procesului ştiinţific, dar în special pentru bibliotecile ştiinţifice, vor fi dramatice. Acest lucru ar trebui să-i determine pe toţi stakeholderii să se adapteze din timp.

Articol de: Prof. Dr. Wolfram Neubauer
(Director - Biblioteca ETH Zürich, Elveţia)