Marius-Bogdan Beldean
(Masterand anul II)

La naşterea Armatei Române moderne domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poruncit, încă din 1860, înfiinţarea Bibliotecii Oştirii, ca prioritate organizatorică şi naţională, chiar înaintea formării şi înzestrării unor structuri militare operative.

Actuala Bibliotecă Militară Naţională a vieţuit 149 de ani în alt mod decât armata în totalitatea ei. O ştie toată lumea că istoria ne-a obligat să adaptăm (de multe ori să imităm) soluţii militare când franceze, când germane, când sovietice începând cu instrucţia, cu înzestrarea, cu uniformele şi terminând vrând, nevrând cu concepţiile. Ori, concepţiile uneori se potriveau, alteori nu.

În această dinamică în care Armata Naţională era transnaţională în înzestrare şi dotare, biblioteca şi subunităţile ei din unităţi şi instituţii militare au rămas fidele perimetrului cultural românesc, au evoluat în "cadenţa" bibliotecilor din România. Dacă la Muzeul Militar Naţional influenţele modelelor militare străine sunt vizibile, în rafturile Bibliotecii Militare Naţionale acestea nu se regăsesc.

Din această stare istorică actualele biblioteci din armată s-au plasat pe traiectoriile reformei organismului militar, dar şi ale sistemului bibliotecilor din România. Proiectele legislative aflate în derulare (Legea Bibliotecilor, republicarea Legii Depozitului legal etc.) surprind convenabil şi corect locul, structurile şi funcţiile bibliotecilor din armată. Este previzibil că, nu de un cadru legislativ adecvat vor duce ele lipsă.

Sunt câteva aspecte care merită dezbătute pentru asigurarea funcţionalităţii bibliotecilor din armată la parametri de eficienţă pe care ne dorim cu toţii să-i realizeze reforma în bibliotecilor militare.

Într-un consens naţional, evoluţiile Armatei Române vor materializa opţiunile pentru adaptarea la structurile de securitate euro-atlantică. Pe această cale fără întoarcere acumularea de informaţie este vitală. Un depozit principal de informaţie este şi va fi biblioteca, inclusiv în varianta ei de "bancă" informaţională.

Acest depozit trebuie deservit de profesionişti capabili să convingă că informaţiile stocate după reguli bibliologice trebuie să se transmită profesioniştilor militari şi să se regăsească în gândirea şi acţiunea lor.

După ştiinţa noastră, bazată pe un efort documentar prelungit, componenta "armată" din ceea ce se înţelege prin "structuri de securitate euro-atlantică" include un sistem de biblioteci bine structurat, bine înzestrat, încadrat şi finanţat. Ştiu ei ce ştiu dacă reduc brigăzi de rachete şi păstrează bibliotecile din armată!

O logică elementară ne spune că şi bibliotecile din armata noastră trebuie restructurate. Din păcate, tranziţia societăţii româneşti a stimulat polisemia cuvântului "restructurare" pe o paletă de înţelesuri foarte întinsă. De la "modernizare" şi "eficienţă", până la "reducere", termen elegant care maschează neaoşul "demolare".

Mândrindu-ne prea mult cu tradiţia şi continuitatea bibliotecilor din armată riscăm să conservăm şi elemente care şi-au trăit traiul. De pildă, ce este "biblioteca militară" definită încă în multe regulamente ca "bibliotecă de cultură generală"?

O dată reformate nu vor putea fi funcţionale decât bibliotecile din armată de tip "specializat" în sensul proiectului de lege al bibliotecilor. Iar "specializarea" nu poate fi alta decât pe domeniile specifice armatei, pe comandamente, unităţi mari, unităţi şi instituţii militare, pe categorii de forţe armate, arme şi specialităţi militare.

În cadrul lor, "specializarea" va opera cu standarde care să satisfacă trebuinţele de pregătire, instruire, învăţământ şi cercetare ştiinţifică pentru care există programe certe de solicitare profesională.

Profesionistul militar trebuie să aibă motivaţie să-şi întreţină cultura generală. Asta este treaba lui, pe care dacă nu şi-o face se pune singur în afara structurii militare. Biblioteca unităţii unde lucrează trebuie să-l ajute să-şi formeze în cadrul culturii sale generale, o "secţiune" profesională specializată foarte bine pusă la punct şi deschisă permanent la nou.

Pregătirea profesionistului militar din orice armată modernă trece şi prin bibliotecă. Dar este un tip de bibliotecă "altfel" decât cele reformate în armata din estul Europei prin anii '50, sub grija fratelui sovietic. Biblioteca "euro-atlantică" are trei componente distincte: secret, nesecret, informare documentară, cărora le corespund politici unitare de încadrare şi finanţare. Sunt 2-3 excepţii unde bibliotecile au în plus şi componena "arhiva militară".

Prin specificul ei, pregătirea profesionistului militar îl obligă să apeleze la surse obişnuite, dar şi la surse cu caracter confidenţial. La noi, biblioteca unităţii este încă numai nesecretă şi finanţată ca structură culturală. Este lesne de înţeles cât de finanţată poate fi o structură culturală de către un buget de apărare auster, care se luptă cu satisfacerea decentă a trebuinţelor de suficienţă a apărării.

Partea secretă a pregătirii este asigurată de structuri care funcţionează după alte reguli, care beneficiază de finanţări de la articole bugetare specifice instrucţiei şi înzestrării, articole care, cât de cât, sunt mai generoase decât cele... culturale.

Despre componenta "informare documentară" este puţin de spus. Aici lucrurile sunt ceva mai limpezi. Fixată în structuri care n-au nici o legatură cu bibliotecile, dar utilizând, aproape în exclusivitate, publicaţiile bibliotecilor, instituţiile de informare documentară au scăpat de grija banilor, pentru că nu au mai primit deloc.

Fără îndoială că accesul spre o structură modernă, interoperabilă cu bibliotecile "euro-atlantice" este un drum lung dependent de înzestrare, finanţare, transformări de mentalităţi, de orgolii. Dar este un drum care va fi cu siguranţă parcurs.

După părerea mea, terminologia tranziţiei şi reformei organismului militar ar trebui să includă un neologism care ar putea stârni murmure filologice. Este vorba de "concomitenţa reformei". Dacă structuri sau elemente de structuri vor fi modernizate şi apropiate până la contopire cu standardele euro-atlantice, şi dacă altele printre care şi bibliotecile vor fi abandonate pentru moment, sau date înapoi, există riscul ca nou creata structura modernă să aibă un suport informaţional insuficient. A devenit de pomină situaţia actuală când modernizarea exprimării în literatura militară obligă pe cititorul dintr-o garnizoană mică, uitată de accesul la informaţie, să recurgă la enciclopedii, atlase, dicţionare, de multe ori pentru a traduce din română în română.

Precaritatea fondurilor de referinţă din bibliotecile militare de cultură generală fac anevoios drumul spre literatura militară modernă. Sloganul anilor '80 "cadrul militar să-şi cumpere singur cărţi!" nu mai ţine din motive foarte plauzibile.

Sperăm că pe viitor situaţia bibliotecilor militare să se adapteze noilor cerinţe de modernizare, digitizare şi organizare, aducerea informaţiei de specialitate la zi, automatizarea stocării şi a accesului la aceasta, racordarea la internet, stabilirea unor spaţii de depozitare suficiente şi adecvate, toate acestea fiind determinate mai ales de obţinerea unor fonduri mai mari.

Articol de: Marius-Bogdan Beldean
(Masterand anul II)