|
CAFENELE LITERARE
Dénes Csilla
(Masterand anul II)
Istoria cafenelelor este strâns legată de istoria cafelei, răspândită şi sub denumirea de " perla Orientului." însă originea cafelei se află pe continentul african, într-o zonă a Etiopiei cunoscută sub numele de "Kaffa". De acolo, ea se răspândeşte în Yemen, apoi în Arabia şi Egipt. Pe continentul european cafeaua a intrat prin portul Veneţia, în 1615, unde aveau loc schimburile comerciale cu negustorii arabi. Băutura a devenit obişnuită în rândul populaţiei în momentul în care vânzătorii ambulanţi de limonadă au înclus-o în oferta lor ca alternativă la băuturile reci.
Prima cafenea europeană a fost deschisă la Veneţia şi s-a numit la Bottéga del Caffè. în acel loc şi astăzi aşteaptă clienţii celebrul Caffè Florian din Piązza San Marco. După a doua jumătate a secolul al XVII-lea s-au deschis cafenele în toate marile oraşe europene: în 1650 la Oxford, în 1652 la Londra, în 1671 la Marseilles. La Paris cultura cafenelei a fost răspândită de Mohamed, delegatul lui Soliman Aga. Prima cafenea care s-a bucurat de un succes strălucitor s-a numit Procope, deschisă în 1686. începînd cu această dată popularitatea cafenelelor este în creştere.
Cafeaua, numită şi "emoţie neagră", "boisson intellectual", "băutura spiritelor" a constituit izvorul de inspiraţie al multor creaţii literare, universale şi muzicale, ca de exemplu comedia lui Carlo Goldoni cu titlul "La bottega del caffè" sau opera comică "Cantata cafelei" de J. S. Bach. Se ştie despre scriitorul francez Honoré de Balzac că în timpul călătoriilor purta cu el maşina de cafea personală şi dipunea de un amestec de cafea specială.
Principatele Române descoperă cafeaua datorită otomanilor. Stăpînirea turcească asupra Ţărilor Române a avut un impact important asupra vieţii sociale, culturale şi politice. Pe lângă influenţa manifestată asupra obiceiurilor şi vestimentaţiei au fost împrumutate şi obiceiuri din gastronomia turcească, şi anume folosirea cafelei ca băutură.
Nu se cunoaşte data exactă când a intrat cafeaua în obiceiurile româneşti. O cronică veche spune, că la începutul secolului al XVI-lea trimişii lui ştefan cel Mare la sultan erau serviţi cu o cafea fierbinte. Văzând această licoare pentru prima dată şi neştiind ce este, solul a închinat cana cu cafea în sănătatea sultanului şi a dat-o peste cap.
Din limbajul turcesc a fost împrumutată denumirea de cafenea. Cuvântul khave-hane înseamnă un local public în care se poate bea cafea, se joacă cărţi, să fumează tutun, în schimbul unui preţ mic.
Prima cafenea cunoscută a fost deschisă la Bucureşti în centrul oraşului, în 1667, de un turc numit Kara Hamie, fost ienicer în garda palatului împărătesc din Constantinopol. Dar, aceasta nu a fost o încercare unică. Existau cafenele, camere de café şi în interiorul băilor publice. Cafenelele, mai ales la începutul apariţiei lor au fost conduse de străini: turci, greci, evrei, armeni.
Privind istoria cafenelelor române, perioada cea mai strălucită este secolul al XVIII-lea, dar mai ales secolul al XIX-lea. Viaţa artistică şi literară se defăşura în aceste secole mai mult în cafenele unde se dezbăteau chestiunile cele mai importante din care porneau apoi curente şi se stabileau reputaţiile.
Vestită şi importantă a fost în Bucureşti, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cafeneaua Fialkowski pe strada Câmpineanu, condusă de un polonez românizat. În acest local se întâlneau cele mai reprezentative figuri ale societăţii: actori, diplomaţi, profesori, scriitori, jurnalişti, poeţi. Acest local era considerat o cafenea a "literaţilor". Printre musafirii cafenelei se numărau poetul Alexandru Odobescu, academicienii George Sion, Alexandru D. Xenopol, Theodor Miller, I. L. Caragiale, Nicolae Filimon. Aici şi-a scris, în tinereţea lui, poeziile poetul Alexandru Macedonski. Cafeneaua era mare şi luxoasă, cu o încăpere unde se putea juca biliard şi o alta destinată pentru jocul de table, ghiulbadar şi domino.
Renumită era printre poeţi şi scriitori cafeneaua de pe Calea Victoriei numită iniţial Terasa, dar cunoscută printre bucureşteni ca Terasa Otetelişanu. Prima sală a acestui local a fost consacrată poeţilor, scriitorilor, actorilor, pictorilor, ziariştilor. Cafeneaua a fost frecventată de Ion Minulescu, Tudor Arghezi, George Coşbuc, de pictorul Iser, de compozitorul Alfons Castaldi.
Cafeneaua Capşa a fost ultima cafenea literară de faimă din perioada interbelică a cărei celebritate nu avea egal. Cofetăria şi cafeneaua au devenit foarte curând vestite nu numai în Bucureşti, ci chiar în Europa de Apus făcând concurenţă marilor cafenele austriece şi franceze. Bucătarii erau de la Paris, personalul aproape total recrutat din Franţa. Aici se vorbea numai franţuzeşte. Lumea discuta cu pasiune probleme de filosofie, artă, literatură, politică.
 
Prin sălile de consumaţie a Capşei au trecut ilustre personaje istorice, precum Milan Obrenovici, pe când era regele sârbilor, prinţesa Natalia Obrenovici, mari duci ai împărăţiei ruse, împăraţii Franz Joseph al Austro-Ungariei, regii Greciei, Bulgariei. Din lumea celebrităţilor se pot aminti Sarah Bernhardt, Enrico Carusso, tenorul Joseph Schmidt, dansatoarea Josephine Baker.
Pe lângă faptul că era cea mai renumită, cea mai importantă cafenea din ţară, Capşa, era considerată şi un adevărat centru al literaţilor, artiştilor, politicienilor, intelectualilor capitalei. şi-au făcut simţită prezenţa, aproape zilnic, redactorii presei, fiindcă aici se discutau actualităţile din politică. Printre ei se numărau: Nicu Filipescu - director al ziarului Epoca, Nicu Valentineanu de la ziarul Reforma, Victor Ionescu - director al ziarului Acţiunea, George Panu, Constantin Mille, Grigore Ventura, Alecu Balş.
Dintre membri cercului literar făceau parte Ion Minulescu, Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Octavian Goga, Ilarie Chendi, Şt. O. Iosif, Emil Isac, Dimitrie Anghel, Victor Eftimiu, Aurel Baranga, Mihail Sorbul, Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Vasile Conta.
Un capsist fanatic a fost poetul şi matematicianul Ion Barbu mare amator de cafea la filtru concentrată. Se spunea, că nu era zi să nu petreacă câteva ore la cafenea. Dimineaţa, aici îşi pregătea cursurile pentru ziua respectivă fiind profesor la Facultatea de Matematică. În viaţa lui Capşa era considerată, de el, un cabinet de lucru, iar masa lui de la cafenea era atelierul său de creaţie.
Însă boemul care s-a impus cel mai tare în "activităţile" cafenelei era poetul Ion Minulescu. El era actorul principal al teatrului literar din Capşa.
Capşa oferea un mediu prielnic duelului epigramic, înfăţisând prin acest gen literar simpatia sau antipatia faţă de o persoană, iar alţii se remarcau spunând o glumă bună sau recitând poezii sau creând poezii pe un joc de rime.
Această atmosferă l-a făcut pe poetul Nicolae Crevedia să lanseze un celebru catren:
"La Capşa, unde vin toţi seniorii"
Local cu două mari despărţituri:
Într-una se mănâncă prăjituri
Şi-ntr-alta se mănâncă... scriitori"
Virgil Carianopol, poet care frecventa şi el cafeneaua Capşa, afirma: "Ca să devii scriitor, cel puţin în apartenenţă, trebuia să primeşti mai întâi botezul Capşei, care, fără nici o firmă literară, era totuşi redacţia redacţiilor, nodul gardian al trecerii spre nemurie."
Tudor Arghezi, client constant, a afirmat că "acesta devenise singurul local intelectual de pe Calea Victoriei."
"Capşa ştie tot, vede tot, hotărăşte tot. Capşa nu este o simplă cafenea, unde se bea şvarţul cel mai bun şi se mănâncă cele mai bune prăjituri. Este un birou de informaţii politice, literare, artistice şi mondene. Este o istorie, o cronică şi o pasiune."
Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a închis porţile cafenelei Capşa redevenind ce era iniţial - numai cofetărie.
Ca să devină cineva un nume pe scena literară, artistică, politică, trebuia aprobarea membrilor de la cafenea. Respectul în acest cerc restrâns se cucerea prin talentele personale.
Cafenelele literare nu erau doar simple localuri unde se petrecea timpul la o cafea, ci un spaţiu al inteligenţei vremii unde se comentau ultimele ştiri ale agenţilor de presă, unde se puneau în discuţie subiecte de romane, nuvele, poezii pe care nu aveau să le scrie, poate, niciodată. Cafenelele aveau un rol hotărâtor în formarea vieţii politice. De multe ori aici se formulau şi de aici porneau ştirile despre formarea sau căderea guvernului şi despre remanierile ministeriale.
Articol de: Dénes Csilla
(Masterand anul II)
sus
|
