Mihaela Boca (Pop)
(Masterand anul II)

Am găsit cândva un citat într-o carte în care un personaj spunea: "când eram mic şi nu ştiam să citesc mama era cartea mea".

Este foarte greu să fii cititor în zilele noastre când tentaţia audio-vizualului este atât de mare nu doar pentru cei mici, cât şi pentru noi adulţii. Din păcate uneori este prea târziu să-i mai schimbăm pe tineri, să aşteptăm ca ei să frecventeze bibliotecile şi observăm de la o zi la alta cum scade numărul cititorilor, cum ei preferă să caute referate pe internet sau să vizioneze mai degrabă un film decât să citească o carte.

Totuşi unde se greşeşte? De când ar trebui să intervină părinţii şi profesorii? Părerea mea ca "mămică - bibliotecar" este că momentul cel mai bun ar fi să se înceapă să i se citească copilului încă din primele luni de viaţă. Astfel, copilul se obişnuieşte la început cu lectura citită de un adult, dezvoltându-şi imaginaţia. El se va învăţa treptat să aprecieze cărţile şi să descopere o lume fascinantă pe care are libertatea să şi-o creeze după bunul plac fără a-i fi servită de-a gata prin multimedia.

Trebuie creat un moment special, de obicei înainte de culcare, când părintele să-i citească copilului, să-i raspundă la eventualele întrebări, să-i explice unele cuvinte noi şi să se uite împreună la pozele cărţii. Observ zilnic cum copiii mei (6 şi 2 ani) aşteaptă cu nerăbdare ora de culcare şi cum îşi caută din timp cartea pe care să o citim.

De multe ori trebuie să le citesc aceeaşi poveste în mai multe seri consecutiv, dar este ceva obişnuit pentru copii să fie conservatori, să devină cât mai familiari cu personajele unei poveşti (pe care uneori vedem că le interpretează ziua în jocurile lor). Astfel, pe lângă televizor sau calculator, copiii vor învăţa să preţuiască şi lectura, iar când vor ajunge la şcoală şi mai târziu adulţi vor păstra acest bun obicei.

Din cercetări se estimează că ar trebui să le citim celor mici măcar 20 de minute pe zi, ceea ce îi va face să înveţe mai repede alfabetul, să afle cuvinte noi şi să aibă rezultate mai bune la şcoală. Copiii cărora li se citeşte de mici vor învăţa ei înşişi să fie buni cititori şi cu cât li se citeşte mai mult, cu atât vor fi mai interesaţi să înveţe să citească (un exemplu ar fi şi fetiţa mea care la 3 ani şi jumătate ştia alfabetul, iar acum la 6 ani citeşte cursiv şi face adunări cu zecimale).

Ca bibliotecari suntem tot mai nemulţumiţi văzând felul în care studenţii tratează cartea. Vedem cum ei vin la bibliotecă doar în fugă fără a şti cum se face o căutare online sau la raftul liber, vor doar să "închirieze" o carte din care să-şi facă un referat (am întâlnit foarte des acest verb în limbajul lor, de parcă ar închiria un DVD). Unii chiar se simt jigniţi când le cerem legitimaţia de bibliotecă (motivând ca ei sunt studenţi!) sau când le spunem că nu le putem împrumuta acasă din moment ce sălile de lectură le stau la dispoziţie întreaga zi.

În concluzie, părinţii sunt cei responsabili în primul rând de viitorul copiilor lor şi ei sunt cei care îi pot iniţia în arta cititului, apoi vor urma cadrele didactice care ar trebui sa le ceară lecturi suplimentare şi nu în ultimul rând să-şi implice elevii în diverse activităţi şi cercuri care se desfăşoară în biblioteci (mai ales în cele judeţene, în secţiile destinate copiilor).

Articol de: Mihaela Boca (Pop)
(Masterand anul II)