Drd. Horaţiu Cipleu

   http://images.google.ro/

Aceste rânduri se nasc din nevoia de a aduce un omagiu celor care chiar şi în aceşti ani dificili, cu multe sacrificii şi puţin contrar curentului, se obstinează să îngrijească cartea, cu cât mai veche cu atât mai preţioasă. Azi, când nu sunt bani, cel puţin aşa se zice, unii renovează biblioteci, măresc spaţiul de studiu şi de depozitare, conştiienţi că doar prin studiu, efort personal şi exemplu pozitiv putem contracara superficialitatea şi neputinţa acestei societăţi. Alături de Biblioteca Judeţeană din Cluj-Napoca sau cea Naţională din Bucureşti, aş vrea să aduc şi un alt exemplu, poate cunoscut vouă: Biblioteca Apostolică din Vatican care se află din 14 iulie 2007 într-un astfel de proces, estimat să dureze trei ani.

Despre Istoria Bibliotecii Apostolice Vaticane.¹

Începuturile Bibliotecii Apostolice se pierd în timp. încă din secolul al IV-lea e atestat Scrinium Bisericii Romane care era folosit atât ca şi bibliotecă, cât şi ca arhivă. Spre sfârşitul secolului al VIII-lea apare figura Bibliotecarului². Prima bibliotecă şi prima arhivă a papilor e apoi împrăştiată, din motive încă necunoscute, în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Noile colecţii ale papilor au parte de un inventar al fondurilor făcut în timpul papei Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303), apoi emigrează după moarte sa la Perugia, la Assisi şi apoi la Avignon. Aici, în timpul papei Ioan al XXII-lea (1316-1334), se începe constituirea fondurilor unei noi biblioteci care este preluată parţial în secolul al XVII-lea de colecţia familiei Borghese, şi care se întoarce în Vatican în 1891.

     
http://images.google.ro/

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, după întoarcerea papilor la Roma odată cu alegerea papei Grigore al XI-lea poate fi fixat începutul istoriei moderne al Bibliotecii. De fapt, papa Nicolae al V-lea (1447-1455) decide separarea codicelor latine, greceşti şi ebraice, deoarece numărul lor creşte de la 350 la 1200 şi dispune punerea lor la îndemâna cercetătorilor. Dacă biblioteca în timpul papei Nicolae al V-lea avea o singură sală de consultare, odată cu alegerea papei Sixt al IV-lea (1471-1484), proiectul presupune atât lărgirea spaţiului, cât şi numirea unui bibliotecar în persoana lui Bartolomeu Platina. Noul sediu se găseşte la parterul unei clădiri restructurată de papa Nicolae al V-lea, cu acces din actualul Cortile del Belvedere, pe care papa Sixt al IV-lea îl decorează cu ajutorul celor mai renumiţi pictori ai vremii. Sălile erau deja patru şi se numeau biblioteca Latina e Graeca pentru documentele în cele două limbi, biblioteca Secretă pentru manuscrisele rare şi biblioteca Pontificală pentru arhivă şi registrele papale. Bibliotecarul era ajutat de trei persoane direct dependente de el şi de un legător. Era permisă - respectându-se un sever regulament - atât consultarea în sala de lectură cât şi împrumutul, după cum dovedesc registrele din perioada 1475-1547³. Colecţia se înmulţeşte constant, ajungând la aproape 3.500 de codice în 1481.

În secolul al XVI-lea, biblioteca se dezvoltă mai ales în timpul pontificatului papei Leon al X-lea (1513-1521) prin cercetări, achiziţii de manuscrise şi de cărţi tipărite. Odată cu pontificatul papei Grigore al XIII–lea (1572-1585) se începe procesul de separare a materialului arhivistic de cel bibliotecar, dar numai sub autoritatea papei Paul al V-lea (1605-1621) se constituie ceea ce noi cunoaştem azi sub numele de Arhiva Secretă Vaticană!

Între 1587-1589, papa Sixt al V-lea (1585-1590) decide să construiască un nou spaţiu deoarece vechea locaţie nu mai putea face faţă materialului care era mereu în creştere şi încredinţează proiectul arhitectului Dominic Fontana. Edificiul care până acum a găzduit biblioteca are 70 de metri lungime şi 15 lăţime pe câteva nivele şi care acum este in renovare şi extindere, motiv pentru care ea este închisă cercetătorilor din iulie 2007 pentru trei ani, aşa după cum a promis actuala conducere.

Începând cu secolul al XVII-lea se donează biblioteci întregi atât de origine privată cât şi nobiliară şi acestea nu de puţine ori au constituit fonduri separate, de exemplu: biblioteca Palatina din Heidelberg (1623), biblioteca ducilor din Urbino (1657), colecţia reginei Cristina de Suedia (1690).

Caracteristic pentru secolul al XVIII-lea este naşterea şi dezvoltarea colecţiilor de antichităţi şi artistice, în primul rând Medaliile (Medagliere), inaugurat în 1738, prin cumpărarea unei colecţii de medalioane romane şi greceşti ale card. Alessandro ALBANI, la acel moment a doua ca mărime după cea a regelui Franţei. Apoi, în 1746, este achiziţionată Biblioteca familiei Capponi, iar în 1748 cea a familiei Ottoboni. Particularul /excelentul muzeu Sacru a fost iniţiat începând cu 1757 prin reunirea a trei colecţii importante şi s-a îmbogăţit continuu cu diverse categorii de obiecte aparţinând antichităţii creştine (fildeşuri, smalţuri, bronz, sticlă, teracote, ţesături) şi provenind în mare măsură din catacombele romane. în 1767 are loc separarea obiectelor de origine profană de cele de uz sacru şi se naşte astfel Muzeul Profan. Ambele secţiuni au fost încredinţate în 1999 Muzeului Vatican. în 1785 a fost fondat Cabinetul Tipăriturilor. Tot acestui secol şi erudiţilor săi i se datorează şi proiectul de publicare a unui catalog complet al manuscriselor conservate de către Bibliotecă. Din grandioasa serie gândită de Giuseppe Simonio ASSEMANI şi de către nepotul său Stefano EVODIO, care trebuia să se compună din 20 de volume, nu ajung să fie tipărite numai trei şi al patrulea incomplet.

Armata franceză (1798-1799) şi apoi cea napoleonică (1809) invadează Roma şi aceastea comportă serioase pierderi pentru bibliotecă, mai ales pentru colecţia de Medalii. Odată cu anexarea teritoriul Romei la imperiul francez⁴ Biblioteca vaticană devine Biblioteca Naţională şi se îmbogăţeşte cu bibliotecile diferitelor ordine religioase. între 1825 şi 1855 colecţiile de cărţi tipărite se îmbogăţesc cu importantele achiziţii făcute de Leopoldo CICOGNARA, bogată în cărţi de artă şi de antichităţi.

În timpul papei Leon al XIII-lea biblioteca se deschide unui public mult mai larg de cercetători şi istorici, în 1892 se inaugurează actuala sala de consultare a tipăriturilor, unde se găsesc numeroase volume ce pot fi consultate direct de către cercetători şi a fost modificat orarul bibliotecii. Odată cu numirea iezuitului Franz EHRLE⁵ a fost iniţiată procedura de fişare a cărţilor tipărite şi de catalogare tipărită a manuscriselor după reguli detaliate ce sunt şi astăzi în vigoare.

Din 1900 se tipăreşte seria Studii şi texte. Tot în această perioadă se deschide Laboratorul de restaurare,pe lângă alte importante achiziţii: Biblioteca Barberini care rivaliza ca importanţă cu biblioteca Vaticană în secolul al XVI-lea, împreună cu arhiva Barberini şi rafturile în stil baroc ce conţineau volumele. Această colecţie e importantă deoarece conţine peste 11.000 de manuscrise latine, greceşti şi orientale, peste 36.000 de cărţi ceea ce a constituit o semnificativă creştere pentru colecţiile vaticane. în acelaşi an intră în Vatican colecţia de manuscrise şi tipărituri aparţinând Congregaţiei de Propaganda Fide⁶ al cărui nucleul îl constituie Fondul Borgian, bogat în manuscrise din Orientul Apropiat şi îndepărtat, ce a fost strâns de cardinalul Stefano BORGIA.(1731-1804)

După prima conflagraţie mondială se adaugă colecţia bibliofilului Giovanni Francesco de ROSSI ce cuprindea peste 1200 de manuscrise şi circa 6000 de cărţi rare dintre care 2500 incunabule! în 1923 se adaugă biblioteca CHIGIANA şi în 1944 şi arhiva; în 1926 biblioteca FERRAJOLI bogată între altele de circa 25000 de autografe. în aceeaşi ani, la Palatul Barberini, o finanţare din partea Carnegie Endowment for International Peace şi cu ajutorul Bibliotecii Congresului din Washington a permis elaborarea unui nou fişier complet pentru toate cărţile.

În timpul celui de al II-lea război mondial biblioteca a fost închisă în intervalul iulie 1943-octombrie 1944, pentru ca să poate primi diverse colecţii de cărţi, religioase sau nu, care se găseau în pericol, între care cea a mănăstirii din Montecasino. în anii 50 a fost microfilmată cea mai mare parte a manuscriselor şi acum se găsesc în Biblioteca Memorială Pius al XII-lea din Saint-Louis, Missouri (Usa).

În 1981 s-a înfiinţat asociaţia American Friends of the Vatican Library pentru a stimula interesul şi suportul internaţional faţă de Bibliotecă, asociaţia susţine B. finanţând publicarea de lucrări ştiinţifice şi de proiecte.

Între 1982-1984, cu ajutorul financiar venit din partea unor dieceze Germane, a fost construit un nou depozit pentru manuscrise, sub curtea interioară a Bibliotecii. în 1985 se trece la catalogarea integral electronică şi se trece în anii următori la copierea tuturor fişelor scrise de mână sau dactilografiate. Din septembrie 2002 a fost deschisă publicului o nouă sală de consultare doar pentru periodice cu material pus la dispoziţie direct pe raft.

În prezent, Biblioteca Vaticană posedă peste 150.000 de volume manuscrise (dintre care 75.000 sunt în arhivă), peste un milion de cărţi tipărite, peste 8.300 de incunabule, peste 300.000 de monezi şi medalii, peste 70.000 de stampe şi gravuri.

Despre Patrimoniul Bibliotecii Apostolice Vaticane. Patrimoniul Bibliotecii e împărţit în 3 departamente: Departamentul manuscrise, Departamentul tipărituri şi Departamentul de Numismatică.

Şcoala. Şcoala vaticană de Biblioteconomie a fost deschisă din voinţa expresă a papei Pius al XI-lea, care cu profunda sa experienţă personală de bibliotecar⁷ pune bazele şcolii cu următorul crez: "Cu scopul de a începe în modul cel mai larg şi mai bun, să se ţină,administreze, îngrijească cărţile şi fără a ne limita doar la cărţile însăşi şi doar la acestea ca şi obiect dar şi la aceea ce ele reprezintă, adică la ştiinţa, cultul ştiinţei şi la nobila osteneală ce se face pentru ştiinţă."

Primul curs a început în noiembrie 1934, fiind deschis de prefectul interimar de atunci (viitorul cardinal prefect Eugene TISSERANT) care de la început a precizat finalitatea şi conţinutul cursului: " a avea grijă de cărţi, a fi bibliotecari, e o datorie specială, e până la urmă a îngriji vechile biblioteci de pe lângă mănăstiri, sau biserici, a avea grijă de ceea ce a rămas, a-l înmulţi, aranja, a-l pune în valoare. (...) Bibliotecile bine administrate contribuie mult la a face ca preoţii să iubească studiul, şi nu mă tem să zic, mai pregătiţi, în consecinţă, de a ajuta sufletele. şcoala doreşte să vă pregătească pentru ca şi voi să fiţi, mai apoi, capabili să ajutaţi fraţii călugări sau seminariştii, sau să-i învăţaţi să le organizeze."

Apoi a fost important procesul de învăţare şi aplicare a unei catalogări a cărţilor implementat cu ajutorul unui grup internţional constituit şi coordonat de John Ansteinsson.

După ce au stabilit Normele de catalogare era nevoie de persoane care să le aplice şi să le predea şi altora. La început, cursurile erau canalizate în două secţiuni: "Catalogarea şi clasificarea cărţilor" şi "Bibliografia şi organizarea serviciilor în bibliotecă". Astfel, s-a pus în mişcare "maşinăria" activităţii ştiinţifice biblioteconomice de administrare corectă a fondurilor bibliotecii şi de servire a cititorilor acesteia, constituind un model de funcţionalitate.

Excursul istoric mai sus prezentat a avut rolul de a conştientiza importanţa dezvoltării bibliotecilor, chiar dacă vremurile nu au fost totdeauna prielnice unei asemenea activităţi intelectuale. Străduinţa şi perseverenţa de secole constuie un model atitudinal valabil şi în zilele noastre. Având şansa extraordinară de a studia şi cerceta arhivele acestei minunate şi binecuvântate biblioteci, nu pot decât să vă doresc să păşiţi, chiar şi pentru o scurtă vizită avizată, pragul surprinzătoarei Biblioteca Apostolica Vaticana.