Ca revistă de specialitate a Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga", BiblioRev ne permite deja de 9 ani, să dialogăm între noi despre ceea ce este important şi interesant în meseria noastră, să împărtăşim idei, să simpatizăm unii cu alţii şi să ne menţinem la curent cu noutăţile din domeniul biblioteconomic.

Pentru toţi cei care se implică în realizarea ei, BiblioRev înseamnă o muncă susţinută pentru consecvenţă şi rigoare, dar şi o aventură a spiritului şi a voinţei de continuitate. Ea este deschisă sugestiilor şi colaborărilor şi se adresează bibliotecarilor şi utilizatorilor în egală măsură, consideraţi ca parteneri în actul lecturii.

Actualul număr îşi propune o regrupare tematică a articolelor, putându-se identifica câteva coordonate principale în funcţie de care s-a operat selecţia materialelor, ponderea cea mai mare având-o materialele din domeniul carte, cultură, istoria cărţii şi a lecturii, istoria bibliotecilor. Un merit al acestui număr, pe care noi îl considerăm demn de menţionat, este acela de a găzdui în paginile lui două interviuri inedite, precum şi o corespondenţă de la Roma. Totodată, în procesul realizării revistei am acordat o atenţie sporită şi găsirii echilibrului între conţinut şi prezentarea grafică.

Luna aprilie a revistei BiblioRev este un fascinant microunivers în care puteţi afla atât informaţii recente, de specialitate, din lumea bibliotecilor şi a bibliotecarilor (Focus, Meridiane), cât şi numeroase alte aspecte interesante în care cartea şi biblioteca sunt piesele fundamentale (Cărţi sub lupă, Biblioteci de ieri şi de azi, Univers cultural).

Vă invităm, aşadar, să deschideţi împreună cu noi uşile unor vechi biblioteci din Transilvania, pline de amintiri, şi să pătrundem într-un mic univers de chintesenţe ale cunoaşterii, să explorăm standurile celebrelor târguri de carte sau să ne perfecţionăm în actul lecturii, pe terasa unei cafenele literare, în compania unor autori celebri.

Speranţa actualului colectiv de redacţie (sau a tuturor celor care semnează articolele acestui număr) este de a realiza o revistă al cărei conţinut să intereseze un public educat, de a împărtăşi tuturor cititorilor opiniile, punctele de vedere, impresiile legate de profesia noastră şi de noile provocări pe care le întâmpină.

- Domnule profesor Doru Radosav, conduceţi Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga"de 19 ani, ce au reprezentat pentru dumneavoastră aceşti ani în calitate de director? Cum s-a completat ea cu cea de profesor?

- Există anumite reguli de funcţionare a bibliotecii care impun ca directorul să fie un cadru didactic. Sunt nişte lucruri care trebuie lămurite, noi trebuie să ştim că nu este o funcţie întâmplătoare şi nu este o asociere întâmplătoare între meseria de specialist dintr-un anumit domeniu (în cazul de faţă conferenţiar sau profesor, aşa cum susţine Legea bibliotecilor), şi postul de director. Trebuie să ai anumite afinităţi sau anumite potriviri cu această funcţie. Am fost numit director provizoriu şi după aceea titularizat prin concurs, pentru că eu lucram la un doctorat pe istoria cărţii şi tiparului, deci în mod concret şi autentic aveam o relaţie cu ceea ce înseamnă biblioteconomia. Nu aveam o pregătire biblioteconomică, dar pe segmentul a ceea ce noi numim astăzi patrimoniu, colecţii speciale, istoria cărţii şi tiparului, eu aveam o relaţie cu acest domeniu. Pentru că altfel nu se putea, nu poţi să fii chimist şi director de bibliotecă... poţi, dacă e să ne extragem tuturor regulilor sau tuturor afinităţilor profesionale pentru ceea ce înseamnă o bibliotecă. continuare

Fiu al politicianului Ion Raţiu, Indrei Raţiu s-a născut în 12 iulie 1946, la Londra, făcând parte dintr-una din cele mai vechi familii atestate documentar din Transilvania (1332). A studiat limbile moderne la Bryanston School şi St John’s College, Cambridge, şi a lucrat o perioadă în domeniul jurnalismului la Evening Standard, Rediffusion TV şi BBC Overseas Services. Un premiu MBA la INSEAD Fontainebleu i-a deschis noi oportunităţi, el perfectionându-se în managementul şi dezvoltarea organizaţiilor. În anul 1982 a devenit co-fondonatorul ICM-InterCultural Management Associates, cu sediul la Paris. A activat, de asemenea, în domeniul imobiliar al afacerii familiei la Regent House Properties, la Raţiu Family Charitable Foundation şi la Rainford Trust. Şi-a petrecut o mare parte a vieţii la Paris, iar în anul 2004 s-a mutat înapoi în România cu scopul de a restabili casa Raţiu în Transilvania. continuare

Pentru a putea vorbi de biblioteca Accademiei di Romania în Roma, trebuie să ne întoarcem în timp şi să fixăm contextul istoric şi cultural al înfiinţării acestei instituţii prestigioase pentru cultura română. România a avut dintotdeauna afinităţi culturale cu Italia şi Franţa şi era, deci, firească nevoia ca în aceste ţări să funcţioneze două lăcaşuri de cultură pentru istorici, arheologi, filologi, care să consolideze romanitatea noastră orientală. Astfel, două mari figuri ale culturii române, Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, deschid căile formării unor specialişti de primă mărime în arheologie, istorie şi filologie clasică, în cele două metropole europene: Roma şi Paris. continuare

Procesul de evoluţie din interiorul tuturor zonelor de activitate, cu referire specială la mediul academic şi de cercetare, a fost întotdeauna condiţionat de calitatea şi cantitatea informaţiei vehiculate în perimetrele respective şi de gradul de adecvare al acesteia la obiectivele lor concrete. în acelaşi timp, mediul educaţional şi cercetarea ştiinţifică impun noi exigenţe în efectuarea transferului de informaţii, intensificând preocupările legate de dezvoltarea de tehnologii informaţionale noi şi performante, care să fluidizeze comunicarea informaţiei şi accesul la documente. continuare

Între celelalte bibliografii literare româneşti, lucrarea Referinţe critice se înscrie în seria foarte puţin reprezentată în bibliografia românească a lucrărilor de bibliografiere curentă a studiilor şi articolelor de istorie, critică, estetică şi teorie literară din periodicele literare şi culturale. începând cu volumul pe anul 1983, lucrarea cuprinde şi studiile apărute în volum sau ediţiile prevăzute cu prefeţe. continuare

Am ales acest titlu, parafrazând un altul apărut în buletinul Asociaţia, în urmă cu doi ani, chiar în anul constituirii A.B.R.-ului, adică a Asociaţiei profesionale a Bibliotecarilor din toate tipurile de biblioteci din România (naţionale, universitare, specializate, publice şi şcolare). Pe prima pagină a revistei se menţiona, prin comparaţie, atitudinea bibliotecarilor faţă de viaţa asociativă şi anume că, în România, primul gând al unui bibliotecar, atunci când este pus în situaţia de a discuta despre apartenenţa sa la o asociaţie profesională, este de a se întreba cu ce îl ajută asociaţia sau mai concret ce îi dă sau ce îi poate da asociaţia?! continuare

Evoluţiile din domeniul tehnologic care au avut loc în ultimii ani, au determinat schimbări importante în toate domeniile, atât în cele tehnice, cât şi în cele ştiinţifice şi sociale. Bibliotecile universitare, având drept utilizatori principali studenţii, cadrele didactice şi cercetătorii, au trebuit să adapteze serviciile oferite nevoilor publicului. în aceste condiţii, pentru a safisface necesitatea accesului rapid la cele mai noi surse de informare la nivel academic, bibliotecile au pus la dispoziţia utilizatorilor săi o serie de resurse electronice, cu informaţii importante din punct de vedere ştiinţific, scurtând astfel drumul şi timpul până la documente. continuare

În contextul dezvoltării actuale, când se tinde tot mai mult către accesul liber, neîngrădit de spaţiu şi timp la informaţie, bibliotecile trebuie să se adapteze noilor schimbări din societatea informaţională, pentru a satisface nevoile utilizatorilor săi. În acest condiţii, au apărut noi tipuri de documente: documentele electronice.
Dacă la nivelul revistelor de specialitate, în special cele din domeniul STM, acest tip de documente a cunoscut o dezvoltare rapidă, în domeniile umaniste, evoluţia lor este mai lentă. Cel mai rapid s-au adaptat noilor schimbări periodicele, cei care publică aici, având dorinţa de a face cât mai repede cunoscute rezultatele cercetărilor întreprinse. continuare

Sub acest slogan s-a lansat cu ceva timp în urmă prototipul unui serviciu online, care îşi propune să ofere acces la moştenirea culturală a Europei.
Ideea realizării acestui proiect a venit în forma unei scrisori, trimise în 28 aprilie 2005 preşedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso, având ca idee centrală faptul că "patrimoniul bibliotecilor europene este de o bogăţie şi de o diversitate fără egal, exprimând universalismul unui continent care, de-a lungul istoriei sale, a dialogat cu restul lumii." continuare

Proiectul de digitizare la Biblioteca Universitară-Naţională din Debrecen (BUND) a debutat cu prelucrarea acelor documente, care nu se află sub incidenţa dreptului de autor şi care prezintă interes pentru istoria locală şi regională. Proiectul de digitizare adoptat de BUND este bazat pe patru piloane: digitizarea publicaţiilor seriale vechi, digitizarea cărţilor vechi, digitizarea partiturilor muzicale vechi şi digitizarea colecţiei de afişe teatrale ale Teatrului din Debrecen. (http://www.lib.unideb.hu/hun/diglib.php) continuare

În data de 27-28 martie a.c., a avut loc la Frumoasa, la 12 km de Miercurea Ciuc, a VI-a Conferinţă a Asociaţiei Bibliotecarilor Maghiari din România. La conferinţă au participat bibliotecari maghiari atât din România, cât şi din Ungaria, de la toate tipurile de biblioteci: universitare, judeţene, şcolare şi speciale.
În prima zi a conferinţei au avut loc prezentări cu o tematică diversificată, tema conferinţei - Provocările profesiei de bibliotecar - lăsând loc tuturor tipurilor de biblioteci să-şi prezinte propriile provocări, respectiv realizările anului 2008. continuare

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, societatea românească ardeleană trece de la militantismul politic al revoluţiei de la 1848, la militantismul cultural. Această epocă înregistrează fenomenul de agregare culturală prin înfiinţarea a numeroase instituţii, societăţi, reuniuni cu scopul declarat de cultivare a limbii şi literaturii române. Actul cultural se verticalizează la toate nivelurile societăţii şi prin pătrunderea cărţii în diferite medii sociale, cu intenţia de a contribui la ridicarea materială şi spirituală a tuturor românilor. Cel mai eficient mijloc de răspândire a cuvântului scris a fost înfiinţarea de biblioteci, în toate zonele Transilvaniei. continuare

Aceste rânduri se nasc din nevoia de a aduce un omagiu celor care chiar şi în aceşti ani dificili, cu multe sacrificii şi puţin contrar curentului, se obstinează să îngrijească cartea, cu cât mai veche cu atât mai preţioasă. Azi, când nu sunt bani, cel puţin aşa se zice, unii renovează biblioteci, măresc spaţiul de studiu şi de depozitare, conştiienţi că doar prin studiu, efort personal şi exemplu pozitiv putem contracara superficialitatea şi neputinţa acestei societăţi. Alături de Biblioteca Judeţeană din Cluj-Napoca sau cea Naţională din Bucureşti, aş vrea să aduc şi un alt exemplu, poate cunoscut vouă: Biblioteca Apostolică din Vatican care se află din 14 iulie 2007 într-un astfel de proces, estimat să dureze trei ani. continuare

Bibliotecarul, prin instituţia pe care o serveşte şi la a cărei funcţionare contribuie, deţine un loc aparte, deosebit de important, în viaţa cultural ştiinţifică a societăţii. Prin părţile noastre, sub forma ,,Bibliotecarius", se făcea referire frecvent şi mai demult, la rosturile ieşite din comun ale acelor oameni bine instruiţi, culţi şi devotaţi, care au organizat şi au făcut să devină utilizabile colecţiile şi fondurile de cărţi, strânse de unele personalităţi proeminente. Aceştia erau iubitori de cărţi care, de altfel, dispuneau şi de fondurile necesare satisfacerii pasiunilor în acest sens. continuare

Proiectul primei universităţi din Transilvania îi aparţine lui Ioan Sigismund, încă din anii 1569-1570, la Alba Iulia, însă cel care a atins acest scop a fost ştefan Báthory, în anul 1579. Principe al Transilvaniei şi rege al Poloniei cu ajutorul iezuiţilor, Báthory a înfiinţat la Cluj un colegiu de rang universitar, iar la începutul anului 1580 au început cursurile în cadrul acestui colegiu, însuşi principele plătind pentru întreţinerea şi educarea a 20 de tineri. continuare

Colegiul Reformat din Zalău, numit din primii ani ai secolului al XX-lea Colegiul Reformat Wesselényi, a avut un rol incontestabil în istoria culturii Sălajului. Fondată cândva la sfârşitul secolului al XVI-lea sau la începutul secolului al XVII-lea de biserica reformată, a contribuit timp de mai multe secole la educarea şi formarea intelectualităţii Sălajului, precum poetul maghiar Ady Endre sau profesorul de gramatică al Universităţii Babeş-Bolyai, Márton Gyula. continuare

După câte se ştie până acum, prima bibliotecă militară românească datează din anul 1845, în Moldova, sub forma strângerii de cărţi (Porunca de zi nr. 122/1845 a Miliţiei Moldovei), iar un alt document - datat : Iaşi, 10 noiembrie 1846 - precizează organizarea ei pe baza unui "Regulament al bibliotecii militare", semnat de prinţul Dimitrie Sturdza, general-inspector al Miliţiei Moldovei. Se cunoaşte chiar catalogul Bibliotecii Miliţiei din Iaşi. Cele mai multe cărţi sunt în limba franceză, mai puţin în limbile germană şi rusă. Puţinele tipărituri în limba română cuprind manuale ale "soldatului de infanterie", "de cavalerie", "de marină", şi manuale de la "şcoala recruţilor", pentru toate armele, acestea din urmă, se pare, traduceri din limba rusă. continuare

Epoca "dezgheţului" iniţiată de N. S. Hruşciov după cel de-al XX-lea Congres al PC al URSS a însemnat şi pentru statele satelite din reţeaua democraţiilor-populare" o panoplie de reaşezări şi rediscutări a unor norme şi principii ale sistemului comunist, de reîncercări de condamnare, dar şi de reveniri asupra unor clişee şi stereotipii birocratico-ideologice, dublate de minore strădanii de înţelegere a capacităţilor oferite de libertatea individuală şi creativitatea intelectuală. Paradoxul incumbat paradigmei menţionate sugera mascat un aleatoriu dublu discurs, specific mecanismului de generală funcţionare, relevat de comportamente sociale, modalităţi de gândire şi creaţie, de existenţa şi acţiunea marcate definitiv de echilibrul precar constituit între factorii libertate şi interdicţie. continuare

La începutul cunoaşterii, atât actual cât şi istoric, omul are impresia că ştie mult. însă, odată cu progresul în cunoaştere, se dezvoltă conştiinţa sceptică a limitelor, dar şi ca o compensaţie subiectivă, speranţa: că aparţine viitorului posibilitatea descifrării, în continuare, a secretelor lumii în infinita ei (sau a lor) vastitate şi varietate şi, implicat profunzime. Iar pentru artă, şansa nu constă în a "descifra" aceste/asemenea secrete ci, aşa cum spunea Eminescu relativ la poezie, a le "încifra", îmbogăţindu-se, vorba lui Blaga, "corola de minuni" şi mistere a lumii. continuare

În rândurile următoare, vom încerca să vorbim puţin despre locul memoriei, al mitului sau legendei în geneza istoriei. După încercări de definire a termenilor de mai sus, după încercări de stabilire a unor lanţuri de cauzalităţi, vom poposi în Grecia antică în perioada zorilor în care au început să mijească mugurii istoriei. însă, dorim să subliniem încă de la început, că materialul de faţă nu se doreşte a fi atât un text de o valoarea şi rigoare academică incontestabilă, ci mai degrabă o scriere eseistică care lasă libertatea autorului de a specula printre rânduri şi care nici măcar nu îşi propune să tragă concluzii, lăsând textul parcă neterminat, fără pretenţia de a fi epuizat subiectul, părând mai degrabă a fi un prototip al unei viitoare exegeze de proporţii. continuare

Fenomenul autoplagiatului, în varii forme, a devenit un loc comun în scrisul istoric autohton, facilitat de mijloacele de redactare electronică, indolenţă, nesimţire şi, în ultimul timp, de susţinerea publică din partea unor figuri importante ale dezbaterilor istoriografice autohtone. Chestiunea nu e nouă, autoplagiatul putând fi regăsit şi printre clasicii literaturii române. Cine citeşte, de exemplu, publicistica politică a lui Ioan Slavici (nu am ales întâmplător acest exemplu din părţile Aradului) poate rămâne uimit cum aceleaşi fragmente se perindă prin varii broşuri, fără a mai lua în calcul editorialele din presă. continuare

Lectura a ridicat de-a lungul timpului numeroase întrebări care nu şi-au găsit încă răspunsuri. în afară de Darnton, mai amintim şi alţi istorici care au studiat modul în care se citea de-a lungul timpului: Wayne Booth, Stanley Fish, Wolfgang Iser, Walter Ong, Jonathan Culler.
În ceea ce priveşte acest domeniu este necesar să se reconstruiască contextul social al lecturii şi trebuie ţinut cont de felul cum textele îi constrângeau pe cititori, sau cum le ofereau libertăţi. Lectura de-a lungul timpului s-a schimbat, nu a influenţat sensibilitatea cititorilor în acelaşi fel. Uneori se citea cu glas tare şi în grup, alteori în secret, şi cu o intensitate pe care astâzi nu o putem retrăi. continuare

Intrarea societăţilor occidentale în cultura scrierii era considerată de către Philippe Arričs drept una dintre evoluţiile majore ale epocii moderne. Progresele alfabetizării, circulaţia mai intensă a scrierii, descifrată sau ca produs, tipărită sau în manuscris, răspândirea lecturii efectuată în tăcere care instaurează un raport solitar şi secret între cititor şi carte, constituiau pentru acesta tot atâtea transformări hotărâtoare care trasau graniţa dintre acţiunile culturale ale forului privat şi cele ale vieţii colective. continuare

Unul dintre cei mai desăvârşiţi bibliotecari şi bibliologi, o personalitate notorie a culturii româneşti este istoricul literar, filologul, profesorul şi bibliograful Ioan Bianu. S-a născut în anul 1856, în satul Făget de pe râul Târnava Mare din Transilvania, şi s-a format într-un mediu spiritual elevat, urmând primele clase ale şcolii, la Blaj, un faimos centru spiritual. A urmat apoi cursurile superioare, de la Facultatea de Litere din Bucureşti, audiind şi alte cursuri de filologie romantică la Milano, Madrid şi Paris. continuare

Autor de romane, eseuri, tratate academice şi cărţi pentru copii, filosof, estetician, semiotician, lingvist, profesor universitar, iată o mulţime de atribute asociate lui Umberto Eco, unul din personajele culturale care au marcat gândirea secolului XX.
Datorită operei sale ştiinţifice, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu umor şi ironie, sunt adevărate modele ale genului. A primit nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare, în anul 1993. Este laureat al Premiului Prinţul de Asturia şi Doctor Honoris Causa a peste 50 de universităţi din toată lumea. continuare

Reeditarea crestomaţiei de folclor ţigănesc, publicată de Barbu Constantinescu în 1878, cade cum nu se poate mai bine în contextul actual al reconsiderării şi valorificării imaginarului alterităţii marginale. Pentru aceasta se pronunţase şi autorul-culegător al textelor, unul dintre pionerii ţiganologiei/rromologiei din Europa, care în Introducere la ediţia princeps a antologiei, afirma că este conştient de importanţa demersului său lingvistic şi antropologic. Iniţiativa lui originală de a aduna într-un volum "probe de limba şi literatura ţiganilor din România" a fost salutată încă din primii ani, de către minţile luminate ale veacului al XIX-lea, printre care se număra şi Mihai Eminescu, autor al unei cronici de întâmpinare favorabile în Timpul. continuare

Destinul utopiei comuniste pe care azi, la aproape două decenii de la Revoluţie, istoria îl prezintă este unul cel puţin interesant. Comunismul dispare încetul cu încetul din planul principal al subiectelor media, deşi teme ca lustraţia sau condamnarea acestuia încă se fac auzite. Ieşind din cotidian, subiectul îl îndreaptă spre istorie, lăsând prim planul altor probleme: criza, terorism etc. Cu toate acestea, a uita nu este cel mai bun lucru. Ceea ce presa începe să ignore, preiau studiile de specialitate, pentru a ne oferi mai mult decât un simplu ''ştiaţi că'' diacronic. A descompune problema pentru a afla care sunt cauzele şi apoi a o recompune, pentru a vedea cum funcţionează, este o caracteristică ce nu ar trebui să lipsească din evantaiul problemelor ridicate de istoria comunismului. continuare

A doua ediţie a lucrării editate de Daniel Bertaux, apărută în 2005, readuce în dezbatere una dintre metodele calitative de cercetare, "povestirea vieţii" analizată şi teoretizată din "pespectiva etnosociologică", dar a căror aspecte şi percepte cunosc aplicabilitate şi în cadrul altor domenii, precum cel al Istoriei Orale. Lucrarea s-a bucurat de un real succes în spaţiul intelectual al sociologiei din Franţa şi din Europa, prima ediţie a lucrării fiind publicată în 1997, la Editura Nathan din Paris, cu titlul "Le récit de vie. Perspective ethnosociologique". Cea de a doua ediţie apare inclusă în seria de lucrări sociologice "Les enquête et ses méthodes", sub direcţia cercetătorului Francois de Singly. continuare

Wolfgang Iser (22.VII.1926 - 24.01.2007) este, împreună cu Hans Robert Jauss, părintele esteticii receptării şi a efectului. Wolfgang Iser s-a născut la Marienburg (Saxonia). şi-a început studiile la Universitatea din Leipzig în 1946 şi a continuat la Tübingen şi Heidelberg. La această din urmă universitate şi-a susţinut şi doctoratul în 1950. A urcat toate gradele universitare ajungând profesor de literatură engleză la universităţile din Würzburg, Köln, Konstanz. între anii 1952 şi 1955 a fost lector de germană la Universitatea din Glasgow, Scoţia, unde a început să studieze filosofie şi literatură contemporană, care i-au adâncit interesul pentru schimburile inter-culturale. continuare

Indiferent de dimensiunea şi puterea lor economică (aproape) toate editurile apelează la reclame difuzate în presa scrisă, emisiuni radio şi TV, târguri de carte, corespondenţă prin email potenţialilor clienţi, pe site-urile editurilor, lansări de carte etc. Spre deosebire de un anunţ în ziar, o scrisoare sau un catalog, târgurile de carte acordă produsului - cărţii - o prezentare aparte. Târgurile de carte oferă contactul direct al vizitatorilor cu editura şi posibilitatea promovării imaginii editurii prin: prezentări, lansări de carte, prin prezenţa autorilor, traducătorilor şi personalităţilor publice la standul editurii, dar şi o vânzare mai bună, cărţile fiind la preţuri promoţionale. continuare

Unul dintre primele semne ale unei naţiuni culte este cultura ei scrisă sau, mai pe scurt, cartea. Cartea nu reprezintă doar un obiect simplu, pagini legate şi puse între două coperţi frumos ilustrate, ci este o oglindă vie a vieţii spirituale şi a vieţii culturale a unui popor. De aceea, din cele mai vechi timpuri, în toată istoria, din antichitate până în epoca modernă şi contemporană, cartea a fost, este şi va fi cea mai bună cale pentru a intra în contact cu o entitate culturală. continuare

"Comunicarea de masă este practica şi produsul care furnizează informaţii şi divertisment pentru timpul liber unei audienţe necunoscute, prin intermediul unor bunuri, care sunt produse pe scară industrială, în corporaţii, şi care presupun tehnologii înalte, sunt reglementate de către stat şi consumate în mod individual. Aceste bunuri ţin de presa scrisă, cinematograf şi de audiovizual". continuare

Cărţile de bucate şi manuscrisele culinare constituie două surse fundamentale în vederea reconstituirii perspectivei regimului alimentar al lumii rurale româneşti transilvănene de la mijlocul secolului al XIX-lea şi început de secol XX, ce fac posibilă realizarea unei analize departajate prin intermediul opoziţiilor consacrate între "alimentaţia cotidină" şi "alimentaţia de sărbătoare", între "masa săracului" şi "masa bogatului", între "tipul urban" şi "tipul rural" de alimentaţie, care evidenţiază multiplele tipuri alimentare legate de clasele sociale, dar şi modalităţile de percepere ale hranei. continuare

Istoria cafenelelor, şi, implicit, a celor literare, începe cu răspândirea cafelei în ţările Europei, de aceea este necesară cunoaşterea acestui proces, înainte de prezentarea dezvoltării acestor adevărate "instituţii" literare. Această temă este, din păcate, ignorată de istoriografia tradiţională, deşi ar putea fi inclusă în aria istoriei, având legături cu dezvoltarea societăţii, a oraşului, a industriei (meşteşugurilor), cât şi cu istoria mentalităţilor, a culturii şi a vieţii cotidiene. continuare

"Întoarcerea lui Martin Guerre" este, după toate standardele - artistic, de divertisment, istoric - un film minunat. Un film despre înşelătorie şi identitate, despre dezertare şi dorinţă, despre alegerile unei femei într-o lume a bărbaţilor. Filmul se bazează pe o poveste stranie din secolul XVI, care a aprins imaginaţia populară şi a generat o serie de relatări scrise. În 1560, un bărbat care pretindea a fi Martin Guerre, a fost judecat în sud-vestul Franţei sub acuzaţia de înşelătorie. Acest "Martin" se întoarce în satul natal la soţia sa Bertrande, la câţiva ani după ce dispăruse fără urmă. Locuitorii erau deja împărţiţi în tabere, după ce iniţial l-au primit cu braţele deschise. Unchiul său era liderul celor care erau convinşi că Martin era în realitate un bărbat cu reputaţie proastă, pe nume Arnaud du Tilh; Bertrande a participat la proces, dar a pretins mai târziu că a fost obligată să-şi acuze soţul, deşi era convinsă că acel om era într-adevăr soţul ei Martin. continuare

Imaginea valorează mai mult decât cuvântul. Aceasta este o realitate care a existat încă din perioada medievală şi care astăzi se întâlneşte pretutindeni sub formă de reclamă, afiş, publicitate sau film. Această lucrare îşi propune să abordeze filmul istoric românesc din perioada anilor '70-'80 din perspectiva discursului folosit. Scopul nostru este de a analiza limbajul şi discursul politizat al filmelor istorice româneşti din epoca comunistă, de a vedea maniera în care realitatea politică a vremii a influenţat creaţia cinematografică din România şi modul în care istoria a fost pusă în slujba regimului prin intermediul imaginii. continuare

... în România, trecerea de la calendarul iustinian la calendarul gregorian (calendarul pe stil nou) a fost aprobată prin Decretul-lege din 5 martie 1919? Astfel, ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).
... 1 Aprilie - Ziua păcălelilor datează încă din secolul al XVI-lea, şi este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli? O explicaţie a acestei tradiţii ar fi faptul că, în anul 1564, regele Carol al IX-lea al Franţei ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie, pe data de 1 ianuarie. Deoarece cu ocazia vechiul An Nou (1 aprilie) există obiceiul să se împartă daruri, tradiţia a fost continuată şi după anul 1564, dar sub forma unor farse şi glume nevinovate. continuare