Nagy Aniko

Bibliotecarul, prin instituţia pe care o serveşte şi la a cărei funcţionare contribuie, deţine un loc aparte, deosebit de important, în viaţa cultural ştiinţifică a societăţii. Prin părţile noastre, sub forma ,,Bibliotecarius", se făcea referire frecvent şi mai demult, la rosturile ieşite din comun ale acelor oameni bine instruiţi, culţi şi devotaţi, care au organizat şi au făcut să devină utilizabile colecţiile şi fondurile de cărţi, strânse de unele personalităţi proeminente. Aceştia erau iubitori de cărţi care, de altfel, dispuneau şi de fondurile necesare satisfacerii pasiunilor în acest sens. De asemenea, bibliotecarii au fost primii care, în cadrul unor institute de învăţământ născute în condiţii istorice vitrege şi cu o bază de existenţă mai tot timpul modestă, i-au pus pe elevi şi pe studenţi în contact cu cartea, le-au cultivat dragostea pentru lectură, setea pentru cultură sau au sprijinit idealurile culturale. Este drept, având în vedere natura colecţiilor, în componenţa lor intrând şi cărţi vechi, de pildă codice, cărţi rare şi preţioase, chiar şi sub aspectul lor artistic, grafic - bibliotecarul multă vreme deţinea prioritar rolul de custode, însărcinat cu păstrarea în condiţii sigure şi bune ale acestor bunuri culturale şi ştiinţifice.

Era modernă a ştiinţei şi culturii, funcţionarea instituţiilor universitare, în condiţii economico-sociale cu totul noi, presupunea în mod obligatoriu existenţa unor bogate fonduri bibliografice şi a unor spaţii special destinate lor. Importanţa covârşitoare pe care cărţile o aveau în mediile universitare, academice şi culturale, se reflecta în apariţia unor bibiloteci redutabile care deserveau activitatea didactică şi de cercetare. Eventual, pe lângă catedre sau instituţii mai mici, au rămas biblioteci cu fonduri specializate mai reduse, cu spaţii monocamerale, care îndeplineau dubla funcţie de depozitare şi lectură. Bibliotecarii, din punct de vedere ştiinţific, întotdeauna trebuiau să dispună de o cultură enciclopedică, şi aveau nevoie îndeosebi de cunoştinţe de limbă, literatură şi istorie, iar sub aspect practic trebuiau să stăpânească regulile de ordonare şi de administrare a fondurilor, respectiv principiile de bază ale catalogării. În faţa noilor provocări, sarcinile bibliotecarului au devenit cu mult mai complexe şi extrem de multiple. În cadrul muncii sale, s-a produs o divizare, o specializare pronunţată. Studiul cărţii ca fenomen al dezvoltării vieţii sociale şi al istoriei, producţia şi răspândirea cărţii au rămas în patrimoniul bibliologiei propriu-zise. Descrierea, aprecierea şi sistematizarea publicaţiilor, identificarea lucrărilor referitoare la o anumită problemă, rămâne în competenţa specialiştilor în domeniul bibliografiei, iar administrarea şi organizarea bibliotecii se atribuie celor specializaţi pentru aceasta în domeniul biblioteconomiei. În cursul acestor mari transformări s-a dovedit şi a devenit evident că, pentru a fi capabil să răspundă provocărilor apărute în domeniul bibilotecilor, în documentarea şi informarea pe aceste tărâmuri, bibliotecarul trebuie să dispună de studii şi cunoştinţe în prealabil dobândite în bibliologie, să stăpânească bine literatura referitoare la noile curente apărute în specialitatea lui.

În zilele noastre, în domeniul ştiinţei, au început transformări cu finalităţi încă necunoscute, atât sub aspectul procesului cunoaşterii, cât şi pe planul activităţii de cercetare, a organizării acesteia. Aceste transformări duc şi la schimbarea esenţială a relaţiei dintre ştiinţă şi societate. Posibilităţile de formare a bazelor de date, prin computerizare şi prin liniile de internet, s-au lărgit aproape nelimitat. De asemenea, sistemele de publicare electronice facilitează atât de mult publicarea rezultatelor cercetărilor, încât şi faza documentării se extinde şi ea extraordinar de mult. Provocările noi faţă de munca bibliotecarului, în astfel de condiţii, sunt enorme. Bibliotecile, îndeosebi cele mari, universitare, academice şi naţionale, deţin roluri multiple. Ele sunt pe de o parte, depozitare de informaţie, pe de altă parte sunt instituţii care oferă servicii pentru cei aflaţi în cercetare ştiinţifică şi, nu în ultimul rând, ele au şi funcţii proprii de cercetare. În afară de toate acestea, se pune problema organizării unor expoziţii şi prezentări vizuale grafice, ce îndeplinesc o funcţie specifică între societate (învăţământ) şi ştiinţă.

Lărgirea posibilităţilor de documentare, a funcţiilor bibliotecii, impune nu numai specializarea mai accentuată a bibliotecarilor, cât şi urmărirea unor priorităţi în activitatea sa. Bibliotecarul trebuie să aibă în vedere că unitatea în care îşi desfăşoară activitatea are un profil bine determinat (Bibiloteca Centrală Universitară, cea de catedră, de facultate, de atelier etc.). Bibliotecile ştiinţifice mari sunt menite să servească nevoile documentării şi formării în ansamblul lor, în general, dar unele dintre ele au rostul de a satisface nevoile documentării şi stocării informaţiilor numai ale unei anumite ramuri de ştiinţă. Stare de fapt care impune ca bibliotecarul să dispună nu numai de cunoştinţele generale specifice bibliologiei şi biblioteconomiei, ci şi de o anumită cultură şi orientare în domeniul ştiinţelor pe care le deserveşte bibiloteca în care lucrează. Chiar şi în cazul unei biblioteci ştiinţifice cu un profil precis determinat, se pune problema în ce măsură poate îndeplini rostul de bibliotecă publică, cât de larg să fie şi ce să cuprindă fondul ei uzual. Se pune apoi problema diviziunii scopurilor şi a sarcinilor de documentare şi informare, de custodie a colecţiilor între unitatea centrală a bibliotecii universitare şi cele ale institutelor şi facultăţilor, iar, în sens mai larg, între cele ale Academiei Române şi ale bibliotecilor judeţene etc. De asemenea, în acest context, se impune de la sine şi problema eficientizării, respectiv a distribuirii şi mai raţionale a sarcinilor în cadrul sistemului reţelei de biblioteci.

Secretul eficienţei, în cazul activităţii bibliotecarului, constă în munca sistematică dusă cu tenacitate. Atât activitatea individuală, cât şi cea de la nivelul unei colectivităţi trebuie riguros şi cu acureteţe plănuită. Ea trebuie să aibă o bază de pornire solidă, un început clar şi bine chibzuit şi o finalitate concepută a priori. Pe tot parcursul desfăşurării activităţii de bibliotecar, în fiecare etapă a ei, este necesară efectuarea unei autoanalize circumspectă şi cuprinzătoare, dar să se şi exercite un autocontrol permanent. Astfel se asigură, în mod garantat, rezultatul scontat. O activitate desfăşurată în asemenea condiţii, laolaltă cu astfel de caracteristici, îi conferă bibliotecarului şi întregii colectivităţi un profil, o individualitate aparte în cadrul instituţiei. De altfel, în acest mod, se dovedeşte un adevăr care era îndeobşte cunoscut până acum, dar peste care, în vremurile noastre, suntem tentaţi să trecem cu uşurinţă: prin munca migăloasă, făcută pas cu pas, se realizează lucruri mari, se ajunge la prestaţii deosebite în ştiinţă, în activitatea didactică, dar şi în toate domeniile creaţiei umane. Meseria îi cere bibliotecarului să fie dispus, pe toată durata activităţii sale, la receptarea a tot ceea ce este nou în domeniul cultural şi ştiinţific, să fie în stare să sesizeze marile curente şi tendinţe ale evoluţiei culturale şi ştiinţifice în sfera transmiterii informaţiilor, să fie în stare să identifice noile surse şi modalităţi de documentare. Este o calitate, considerăm noi, ca bibliotecarul să fie angajat valorilor pe care le promovează instituţia sa şi, într-un fel, să împărtăşească şi aspiraţiile locului sau – cum se mai spune- chiar ,,spiritului locului,,. În acelaşi timp, el trebuie să-şi găsească rostul şi în sistemul organizatoric internaţional, să fie capabil să-şi desfăşoare activitatea conform regulilor universale ale tagmei sale. Aceasta înseamnă că a conştientizat importanţa extinderii sistemului internaţional de documentare. Un bibliotecar, fiind un misionar al europenizării, trebuie să fie un vorbitor de limbi străine, îndeosebi un fluent vorbitor al limbii engleze.

Un bibliotecar urmăreşte şi trebuie să ştie să aprecieze cum anume evoluează sistemul editurilor de cărţi, nu numai datorită atribuţiilor sale profesionale, ci şi pentru că, în era globalizării, se simte şi mai răspunzător de păstrarea identităţii culturale a propriei naţiuni, a limbii pe care s-au creat atâtea valori culturale ale poporului său. Bibliotecarul trebuie să observe în ce măsură se promovează în politica editorială istoria, limba şi literatura naţională - principalele domenii ale păstrării identităţii naţionale. Desigur, în noul context al dezvoltării lumii, trebuie să fie la curent cu producţia ştiinţifică din domeniul ştiinţelor naturale şi umaniste de pe plan internaţional. Editarea de cărţi pentru bibliotecar nu înseamnă doar un act de punere pe piaţă, de scoaterea la vânzare a unui produs; ea înseamnă un eveniment cultural ştiinţific deosebit, o verigă în realizarea unei continue comunicări dintre autorii producţiei literaturii ştiinţifice, culturale şi literare, editură, cititor şi instituţia bibliotecară. Bibiloteca la rândul ei, prin intermediul bibliotecarului, poate fi intermediarul dintre reţeaua editurilor, respectiv societate şi autor; poate să transmită interesul societăţii spre edituri, să atragă atenţia asupra temelor asupra cărora se îndreaptă şi se manifestă interesul cititorilor. Bibliotecarul poate să dea semnale, să ofere indicii şi date despre starea limbii ştiinţifice folosită în publicaţiile de popularizare a rezultatelor ştiinţei, iar în sensul aceasta să fie accesibilă, fără să fie scăpate din vedere, cerinţele riguroase ale redactării ştiinţifice şi ale limbii totodată.

Activitatea bibliotecarului deschide posibilităţile formării unei viziuni noi, sintetizatoare, de ştiinţă şi cultură, întrucât noile sisteme de evidenţă a publicaţiilor, a stocării informaţiilor facilitează cunoaşterea reciprocă a metodelor şi rezultatelor de cercetare din domeniul ştiinţelor naturale şi a celor umaniste. Astfel, se contribuie la impulsionarea sintezei gândirii, proprie ştiinţelor naturale şi a celor umaniste. Bibliotecarul, practicând cu conştiinciozitate şi responsabilitate meseria sa, poate faceca biblioteca unde lucrează să fie transformată într-un centru cultural ştiinţific.