Mrd. Ferencz Ünige Éva

Proiectul primei universităţi din Transilvania îi aparţine lui Ioan Sigismund, încă din anii 1569-1570, la Alba Iulia, însă cel care a atins acest scop a fost Ştefan Báthory, în anul 1579. Principe al Transilvaniei şi rege al Poloniei cu ajutorul iezuiţilor, Báthory a înfiinţat la Cluj un colegiu de rang universitar, iar la începutul anului 1580 au început cursurile în cadrul acestui colegiu, însuşi principele plătind pentru întreţinerea şi educarea a 20 de tineri.

În anul 1581 a fost inaugurată instituţia Colegiului, care a funcţionat în clădirea de pe strada Mihail Kogălniceanu (actuala clădire a liceului Báthory István). Un an mai târziu, papa Grigore al XIII-lea ridică acest colegiu la rangul de academie. Cursurile s-au ţinut în limba latină, s-a predat retorica, filosofie, teologie, gramatică, iar mai târziu şi cursuri de drept, aici predând profesori şi preoţi iezuiţi. În acest fel, Clujul a devenit centru universitar. În 1583, în imediata apropiere a universităţii s-a deschis un cămin în care au fost cazaţi primii 150 de studenţi, care beneficiau de sprijinul financiar al Principelui şi al Vaticanului, pentru ca să îşi poată termina studiile de grad superior. Dacă la început au studiat doar 50 de studenţi, începând din anul 1581 s-au înregistrat între 150-200 de studenţi, iar în anul 1858 s-a ajuns la 350 de studenţi, veniţi din diferite ţări din Europa.

Odată cu înfiinţarea colegiului/universităţii a luat naştere şi o bibliotecă. Principele s-a îngrijit de dotarea acestei instituţii cu documente şi toate cele necesare, pentru a oferi profesorilor şi studenţilor o mai bună pregătire în domeniu. Iezuiţii au avut grijă să construiască un loc de studiu, care să satisfacă cerinţele acelei perioade. Ei nu colecţionau cărţi rare, ci documente utile în educaţia studenţilor cu ajutorul cărora puteau să răspândească şi religia. Colecţionau cele mai noi cărţi care s-au editat în domeniu, majoritatea fiind din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Iezuiţii care veneau la Cluj aduceau cu ei cărţi, majoritatea comandate din Cracovia şi din Germania. De asemenea, au primit cărţi aduse din Italia, Polonia, Germania. S-a alcătuit o bibliotecă din cărţi procurate prin cumpărături plătite de principe, din donaţii de la diferiţi profesori, familii înstărite, preoţi iezuiţi din ţară şi de peste hotare. Astfel, între zidurile instituţiei s-a constituit cea mai importantă colecţie de cărţi din Transilvania secolului al XVI-lea, din punctul de vedere al istoriei culturale. Un aport substanţial pentru bibliotecă a fost cel al principelui ştefan Báthory, dar după moartea principelui, cărţile au fost achiziţionate din banii profesorilor şi din donaţii. Pentru achiziţionarea cărţilor din străinătate şi transportarea publicaţiilor din Cracovia, conducătorii şi profesorii iezuiţi se foloseau de care. Báthory a donat colecţiile ecleziastice romano-catolice din Transilvania bibliotecii clujene. În 1580, a adus iezuiţilor 200 de volume de la Alba Iulia, precum şi vechiul material de publicaţii catolice din Cluj. Un transport de cărţi de la Oradea, printre care se găseau şi volumele prepozitului capitlului mai mic din Oradea, Martin Haczaki, au fost aduse în anul 1582 de două care. Un alt fond cuprinde cărţile donate de câteva persoane particulare cum ar fi: ştefan Kakas, preotul şi filologul umanist Adrian Wolphard, precum şi negustorul Ştefan Wolphard.

Organizarea bibliotecii a fost preluată de ştefan Szántó în 1582, el era interesat mai ales de îmbogăţirea bibliotecii cu alte documente noi. La rândul său a menţinut o legătură strânsă cu Vaticanul.

În 1853 a existat un regulament care prevedea faptul că publicaţiile puteau fi utilizate doar cu acordul şi la propunerea profesorilor. Interzicerea inscripţionării unor notiţe sau însemnări pe cărţi dovedeşte că publicaţiile erau foarte apreciate şi bine conservate. În aceea perioadă existau şi cărţi la care publicul nu avea acces, acestea fiind închise într-o cameră secretă şi folosite doar cu acordul rectorului, care deţinea cheia acestei camere. Astfel de cărţi erau cele scrise de: Catullus, Ovidius, Martialis, Horatius şi alţii. Exista un regulament strict şi pentru inventarierea cărţilor, pe prima pagină trebuia menţionat cui îi aparţine cartea respectivă, prin textul următor: "Collegii X Y cathalogo inscriptus". Pentru împrumut era nevoie de acordul conducerii, a preoţilor şi trebuia menţionat titlul cărţii şi numele persoanei care a împrumutat cartea, într-un tabel afişat pe peretele bibliotecii, termenul împrumutului fiind de 8 zile. Cititorul era răspunzător pentru starea cărţii, iar după returnare, aceasta trebuia pusă şi închisă în locul ei iniţial. Era interzisă consultarea cărţilor care nu ţineau de domeniul de cercetare al cititorului.

În 1586, dezvoltarea colecţiei din bibliotecă a fost îngreunată pentru o perioadă de epidemia de ciumă, iezuiţii fiind nevoiţi să se refugieze la Cluj-Mănăştur. Acest fapt nu a avut o influenţă negativă asupra bibliotecii, ea fiind protejată de ştefan Kakas şi deacul Marton, de eventualele jafuri.

La dieta de la Mediaş din anul 1588 (după moartea lui Ştefan Báthory), s-a cerut alungarea iezuiţilor din Transilvania. Noul principe, Sigismund Báthory a semnat cererea de alungare (chiar dacă intenţiona să-i salveze), acordându-le dreptul de a duce cu ei bunurile. În ianuarie 1589, iezuiţii au părăsit Clujul, ducând cu ei o mare parte din colecţia de carte, care se afla în acel moment în biblioteca universităţii, cât şi alte bunuri materiale. Ei s-au îndreptat spre Ungaria, Polonia şi Viena.

În 1591, preotul Alfonso Carilla a reorganizat misiunea iezuită în Transilvania, încercând totodată să reorganizeze şi colecţia bibliotecii. Cu ajutorul lui Sigismud Báthory, în 1595 iezuiţii au primit înapoi bunurile mobile şi imobile pe care le deţineau, cărţile rămase la Cluj, de la Kakas ştefan şi deacul Marton. La scurt timp iezuiţii au început să predea din nou la Cluj. Pe lângă cărţile redobândite, ei au mai cumpărat şi altele noi din Viena, în special cărţi în limba germană. Începând cu anul 1595, s-a observat o înflorire în ceea ce priveşte colegiul şi biblioteca de la Cluj.

La începutul lui 1600 mediul politic a devenit iarăşi nefavorabil, fapt care a influenţat negativ universitatea Báthory şi biblioteca acesteia. Numărul preoţilor iezuiţi a fost redus din motive financiare. În 1603 Székely Mózes este ales principe al Transilvaniei, eveniment care a dus la desfiinţarea Universităţii Báthory. Clădirile mănăstirii au fost şi ele demolate, biblioteca având aceeaşi soartă tragică, fiind devastată. Potrivit unor date atestate în literatura de specialitate, fondul de cărţi al bibliotecii iezuite din Cluj a fost format din 2671 de opere. Acest lucru este atestat şi de inventarul de bibliotecă din 1654, care descrie publicaţiile din biblioteca Universităţii Báthory şi care este păstrat în colecţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei - filiala Cluj, în fondul Biblioteca Colegiului Reformat denumit "Catalogus Biliothecae Universitatis a Collegio Societ. Jesu Servatus: aptior oridine Digestus Resignatus", (Catalogul bibliotecii universităţii păstrate de colegiul iezuit, rânduite într-o ordine mai bună şi restituite, cota MsR 1814). Din acest catalog aflăm că au existat: 916 codice medievale şi 343 incunabule. Desigur, nu ne putem bizui pe aceste date pentru că se refereau la cărţile care existau în anul 1652 şi prin urmare, nu reflectă situaţia anterioară anului 1603. Este ciudat şi faptul că, din numărul mare de codice nu a rămas nici unul, iar din totalul cărţilor au mai rămas doar câteva. Nu este sigur nici faptul că acest catalog manuscris, ar fi cel al universităţii Báthory, pentru că în secolul al XVI-lea preoţii clujeni erau foarte atenţi în menţionarea titlului de "Claudiopolitanae", marca lor distinctivă, aşadar este posibil, ca acest catalog manuscris să aparţină unui alt colegiu iezuit din vestul Europei.

Cercetătorii au descoperit că în această listă nu se regăsesc cărţi editate înainte de 1550, deoarece Universitatea din Viena, după perioada reformei religioase, nu şi-a mai dezvoltat biblioteca, ea moştenind o colecţie alcătuită din 2162 de volume care erau administrate separat (alte păreri susţin că era alcătuit din 3800 de volume), colecţie care a aparţinut episcopului de Viena, Johann Faber. Aceste informaţii dovedesc faptul că acest catalog manuscris din Cluj este de fapt catalogul bibliotecii universitare din Viena.

În 1606, la a doua alungare a iezuiţilor, rectorul universităţii Báthory a predat cărţile rămase în bibliotecă familiei Ötvös, lucru cunoscut din catalogul manuscris al documentelor predate, menţionate în 1697 de László Baranyai.

O mare parte din publicaţii s-au pierdut, însă o parte din ele au fost salvate de enoriaşi, care o vreme au ascuns cărţile, iar mai apoi le-au predat. În 1651 János Milley, preotul iezuit de la Cluj-Mănăştur, a scris o scrisoare prin care înştiinţa de primirea câtorva căruţe de publicaţii, care au aparţinut vechiului colegiu Báthory şi care în tot acest timp au fost îngrijite de o familie înstărită catolică (nu este menţionat numărul acestora).

O parte din cărţi era catalogată, şi aflată sub evidenţă încă din 1579 cu următorul text scris: "Societatis Jesu Inscriptus Catalogo Collegii Claudiopol. Anno…" , sau alt text în care apare titlul de "Claudiopol". Putem spune că aceste cărţi sunt cele mai vechi din colecţia de volume a colegiului Báthory. Din primii 20 - 25 de ani de existenţă a bibliotecii, au rămas doar câteva cărţi cu aceste însemne ale inventarierii. După 1595, apare un alt tip de text, la început acesta părea asemănător cu primele însemne, însă erau mici diferenţe, iar mai târziu din 1597, s-au făcut înscripţii diferite pentru exemplarele care se foloseau la seminarii: "In usum seminarii Claudiopolitani Societatis Jesu". Alt tip de însemnări sunt cele care apar în cărţile donate de ştefan Kakas, cu însemnarea: "Ex dono generosi domni Stephani Kakas", pe baza acestora au fost identificate 496 de volume care există şi în prezent, şi despre care se poate spune că au aparţinut bibliotecii universităţii Báthory încă dinainte de 1604.

După 1604, preoţii iezuiţi au început să inventarieze/catalogheze cărţile redobândite, inscripţionând următoarea menţiune: "Collegii Soc. Jesu Claud. 1604".

În final, reconstituirea bibliotecii universitare Báthory s-a făcut cu ajutorul însemnărilor vechi făcute pe cărţi de către posesorii acestora, prin care le donează colegiului iezuit, devenit piarist mai târziu. Aceste publicaţii au ajuns mai apoi în fondul Bibliotecii Academiei din Cluj (aproximativ 90%). Pe lângă aceste fonduri s-au mai găsit câteva volume aparţinând bibliotecii mănăstirii franciscane de la Şumuleu Ciuc, în Batthyaneum de la Alba Iulia, în Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca, în Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureş, Biblioteca Széchenyi de la Budapesta şi la Biblioteca Universitară din Budapesta. Pe aceste cărţi s-a cercetat scrisul, cronologia diferitelor însemnări ale posesorilor, fiind identificate mai multe sute de volume din secolele XV-XVI, care au aparţinut fondului universităţii Báthory, înainte de 1603.

Bibliografie:

1. Jakó Klára: Az első kolozsvári egyetemi könyvtár története és állományának rekonstrukciója 1579—1604. (Erdélyi Könyvesházak I., Adattár XVI—XVIII. századi szellemi mozgalmaink történetéhez 16/1.) Szeged: Scriptum Kft. 1991.
2. A kolozsvári Báthory-egyetem és könyvtárának története 1607-ig. I-II. In: Korunk. 1990. 11. nr. 1500-1504< 1990.12. nr. 1636-1643.
3. Szalay Gyula: A királyi egyetemi katolikus gimnázium története. Budapest, 1937.
   Velics László: Vázlatok a magyar jezsuiták multjából.Budapest, 1912-14.
4. Veress Endre: A kolozsvári Báthory-egyetem története lerombolásáig, 1603-ig. In: Farkas Gábor Farkas: A nagyszombati Egyetemi Könyvtár az alapításkor.Budapest : Országos Széchényi Könyvtár ; Szeged : Scriptum, 2001.
5. György Lajos: A kolozsvári római katolikus Lyceum-könyvtár története, 1579-1948. Budapest : Argumentum, 1994.