Mrd. Cristian Şerban

Lectura a ridicat de-a lungul timpului numeroase întrebări care nu şi-au găsit încă răspunsuri. În afară de Darnton, mai amintim şi alţi istorici care au studiat modul în care se citea de-a lungul timpului: Wayne Booth, Stanley Fish, Wolfgang Iser, Walter Ong, Jonathan Culler.

În ceea ce priveşte acest domeniu este necesar să se reconstruiască contextul social al lecturii şi trebuie ţinut cont de felul cum textele îi constrângeau pe cititori, sau cum le ofereau libertăţi. Lectura de-a lungul timpului s-a schimbat, nu a influenţat sensibilitatea cititorilor în acelaşi fel. Uneori se citea cu glas tare şi în grup, alteori în secret, şi cu o intensitate pe care astâzi nu o putem retrăi.

S-au făcut diverse studii asupra diferitelor obiceiuri de a citi, în anumite perioade de timp. Cărturarii germani au ajuns la concluzia că obiceiurile lecturii s-au schimbat odată cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, vorbind de o revoluţie a lecturii.¹ Până la acest punct, se citeau un număr mic de texte, care se repetau, apoi s-a trecut la lecturarea a tot felul de materiale. În istoriografie există o dispută între istoricii care susţin că această revoluţie a însemnat desacralizarea cuvântului tipărit, şi cei care se opun lor, susţinând intensitatea lecturii şi după perioada de sfârşit de secol XVIII. Rolf Engelsing a fost cel care a susţinut cu intensitate revoluţia lecturii în această perioadă. Însă Darnton este de părere că lectura nu s-a extins într-o singură direcţie, înspre straturile sociale de jos, ci în mai multe direcţii şi forme, printre diferitele grupuri sociale din diferite timpuri.²

Fără îndoială, această perioadă a însemnat o schimbare, mult mai multe subiecte devenind accesibile unui public mai larg. Lectura era şi în această perioadă o activitate socială, desfăşurându-se în ateliere, taverne, hambare, în timp ce se muncea. Cărţile de-a lungul timpului au fost mai bine "ascultate" decât citite. Muncitorii în diferite ateliere îşi desfăşurau activitatea în timp ce ascultau pe altcineva citind anumite texte.

O instituţie a lecturii era veillée în Franţa şi Spinnstube în Germania; erau adunări în jurul focului în care se citeau cărţi ieftine, broşuri, pamflete³. Aceste cluburi ale lecturii s-au răspândit foarte mult în toată Europa, la începuturile modernităţii, majoritatea deţinând materiale pe subiecte de istorie şi politică.

Cine putea să citească?, cine îşi putea permite să citească? şi cine citea de fapt? sunt întrebări fundamentale la care istoricii încearcă să răspundă. De asemenea accesul la lectură este important. Îmbunătăţirea tehnicii tiparului, creării hârtiei, îmbunătăţirii sistemului de transport, răspândirea educaţiei, au fost cauze ce au determinat accesul cât mai larg la lectură. Interacţiunea cititorului cu textul nu poate fi redusă la un proces de simplu consum, pentru că lectorul transformă textul citit în folositor pentru sine.⁴

Cărţile nu pot fi înţelese separat de societatea în care au fost create şi nici o societate nu poate fi înţeleasă fără studiul cărţilor pe care le-a produs. Urmărirea cărţilor la cititorii din mai multe straturi sociale leagă lectura de sociologie. Douglas Waples, Bernard Berelson, Paul Lazarfeld, Pierre Bourdieu, Richard Attick, Robert Webb, Richard Hoggart sunt istorici care au folosit metodele sociologiei în cercetarea istoriei lecturii. Alţii, precum Kevin Sharpe, pun lectura în strânsă legătură cu politica, susţinând faptul că o istorie politică trebuie să încorporeze şi o istorie a lecturii. Lectura face parte din procesul de educaţie, care la rândul său este reglementată şi supervizată de conducătorii politici, de aici rezultând interdependenţa dintre aceste domenii, susţinută de Sharpe. Prin lectură se poate ajunge la înţelegerea vieţii politice, astfel că lectorii se pot integra activ pe această scenă⁵.

În 1986 cu eseul Primii paşi spre o istorie a lecturii , Darnton a pus întrebări în legătură cu ce se citea în trecut, cum şi de ce? El a insistat pe necesitatea de a se interpreta studiile care s-au făcut asupra lecturii de-a lungul timpului.⁶

Astfel istoricii au început să se intereseze de rolul pe care l-a avut lectura în şcoală, guvern, viaţa de familie, religie. Darnton a propus ideea că tiparul a fost una din cauzele Revoluţiei Franceze. S-a preocupat de felul cum ideile, răspândite prin intermediul tiparului, au influenţat comportamentul francezilor în perioada pre-revoluţionară. Studiind literatura underground, a încercat să estimeze rolul pe care l-a avut cuvântul scris în manipularea opiniei publice.

În studiul său a prezentat un cititor din clasa socială medie, Jean Ranson, comerciant din La Rochelle . Acesta îi citea operele lui Rousseau şi îi încorpora ideile în propria sa viaţă. De la cititori precum Ranson, Rousseau primea o mulţime de scrisori, ca răspuns la operele sale. El îi învăţa cum să-i citească operele, repartizându-le roluri, făcându-i astfel să simtă că iau parte la procesul de creaţie a acestora. Rousseau atingea sensibilitatea oamenilor într-un fel care astâzi nu ar mai fi posibil în rândul cititorilor. Personajul din studiul lui Darnton, Ranson, împreună cu Menocchio, personajul principal din cartea Brânza şi viermii scrisă de Carlo Ginzburg, indică faptul că în trecut viaţa oamenilor era mult mai legată de lectură decât în prezent.

Darnton propune studiul istoriei lecturii ca şi fenomen social în analiza căruia se pot folosi două metode: cea a macroanalizei şi cea a microanalizei. Istorici precum Henri-Jean Martin, François Furet, Robert Estival, Frédéric Barbier au folosit macroanaliza, studiind depozitul legal francez, registrele de privilegii, cataloagele târgurilor de carte, bibliografia anuală a Franţei pentru a urmări evoluţia lecturii. Astfel ei au "măsurat" lectura în diferite perioade⁷. Prin compararea acestor statistici se pot afla lucruri uimitoare în legătură cu scriitori şi cititorii acestora, din Franţa Iluministă şi anume: literatura religioasă nu mai era foarte cerută, clasicii erau înlocuiţi în librării de romane, cărţi de călătorie, lucrări de istorie naturală. Au arătat faptul că lectura era preponderent activitatea laicilor, care se îndepărtau de cultura creştină tradiţională. Cei preocupaţi de microanaliză studiază detaliile, bibliotecile private sau cataloagele acestora, legând astfel pe cine citea, de ce citea. Cercetătorii s-au preocupat de studiul lecturii anumitor straturi sociale, pe anumite regiuni sau oraşe, bazându-se pe inventare întocmite în urma unor decese sau înregistrări notariale ale cărţilor. Cercetările au arătat însă faptul că lectura nu se poate lega de un gen de literatură sau de un anumit strat social.⁸

Prin analiza înregistrărilor unei biblioteci de exemplu, a utilizatorilor acesteia, putem arăta diferite schimbări în viaţa politică sau socială, ca urmare a lecturării anumitor texte⁹. La fel, analiza împrumuturilor dintr-o bibliotecă poate indica acele cărţi care au avut cel mai mare impact în societate. Istoria lecturii foloseşte metoda interviului, studiul diferitelor documente, studiul literaturii la modă într-o anumită perioadă şi analiza impactulului audienţei asupra scriitorilor. Surse de cercetare ale acesteia sunt arhivele editurilor, corespondenţa cititorilor cu autorii sau cu diferite case tipografice. Aceste surse sunt importante, pentru că fac legătura între genurile literare şi straturile sociale. S-a arătat prin studiul acestor surse că lectura s-a răspândit foarte mult, iar lectorii, cu timpul, au făcut parte din straturi sociale cele mai de jos.

Oamenii de rând învăţau să citească unul de la altul, mulţi neştiind să scrie, iar lectura pentru ei însemna recunoaşterea unor cuvinte care erau deja învăţate. Se învăţa pe dinafară, dar nu se recunoştea fiecare semn grafic, căruia să i se atribuie un corespondent fonetic. Odată cu adoptarea unui format mai mic al cărţii, mai uşor de folosit, lectura s-a mutat înspre spaţiul privat¹⁰. Formatul cărţii a fost un factor important care a influenţat modul de lectură a textului, la fel forma în care textul era aşezat în pagină şi design-ul acestuia. Un format redus, cu propoziţii scurte, cu paragrafe bine divizionate, capitole scurte şi episoade autonome, a determinat o creştere a interesului pentru lectură, din partea persoanelor care nu aveau prea mult timp pentru această activitate. Această literatură populară, numită bibliothéque bleue, este importantă pentru Darnton, pentru a înţelege efectul textului scris asupra minţii francezului de rând al secolului al XVIII-lea.

Informaţia era preluată, sortată şi interpretată de cititori în mod diferit, de la o cultură la alta. Astfel istoria cărţii nu trebuie redusă la o cronologie a cititorilor şi a textelor, ci trebuie să înţelegem cum citea omul, pentru a ne apropia de înţelegerea felului cum înţelegea viaţa¹¹.

Istoria cărţii şi lecturii este un domeniu care se dezvoltă în mod continuu, beneficiind de tot mai multe studii şi cercetări. Robert Darnton îşi continuă munca, în efortul său de a sprijini afirmarea acestui domeniu, de a clarifica direcţiile de cercetare.

Bibliografie:

1. Clegg, Cyndia Susan, History of the Book : An Undisciplined Discipline?, în Renaissance Quarterly, vol. 54(2001), nr.1, pp. 221-245. http://www.jstor.org.
2. Darnton, R., The Kiss of Lamourette: Reflections in Cultural History, W.W.Norton, New York, 1990.
3. Davidson, Cathy N., Towards a History of Books and Readers, în American Quarterly, vol.40(1988), nr.1, pp. 7-17. http://www.jstor.org.
4. Finkelstein, D., McCleery, A., Introduzione alla storia del libro, Ed. Sylvestre Bonnard, Milano, 2006.
5. Rose, Jonathan, The history of books : revised and enlarged în The Darnton Debate: Books and revolution in the eighteenth century, Information Press, Oxford, 1999, pp. 83-104.