Dénes Csilla

Cafeaua şi obiceiul savurării cafelei se regăsesc în Transilvania încă din vremea domniei turceşti, otomanii fiind cei care au contribuit la extinderea acestui viciu. Stăpânirea turcească asupra Transilvaniei a avut un impact important asupra vieţii sociale, culturale şi politice. Pe lângă influenţa manifestată asupra obiceiurilor şi vestimentaţiei, au fost împrumutate şi obiceiuri din gastronomia turcească, şi anume utilizarea cafelei ca băutură. Însă cafeneaua, apanajul vieţii publice, rămâne o amintire frumoasă lăsată de Monarhia Habsburgică.

În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea savurarea unei cafele era un obicei practicat doar de noblilimea marilor oraşe, din cauza preţului mare ale acestei "perle a Orientului". Datorită numărului mic de localuri, savurarea cafelelei devine, în aceste secole, o parte al vieţii private.

O descriere a oraşului Cluj-Napoca, datând din secolul al XVII-lea, vorbeşte de un singur local unde, cu cea mai mare probabilitate, clienţii erau serviţi şi cu cafea. Numărul localurilor e în creştere în a doua jumătate a secolului următor, după informaţiile oferite de un lexicon din aceea vreme. Însă despre cafenele, în adevăratul sens al cuvântului, nu putem vorbi decât pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, chiar dacă, nici în această perioadă, numărul lor nu era considerabil înTransilvania.

Se poate declara cu siguranţă, că diferenţierea industriei ospitaliere se manifestă cu mari întârzieri, în comparaţie cu situaţia din marile oraşe europene. În secolul al XIX-lea şi în secolele precedente, în Transilvania, existau aşa numitele cofetării-cafenele. Cu ofertele şi serviciile lor specifice, cofetăriile pot fi considerate drept strămoşi ai cafenelelor. Printre cofetarii clujeni care deţineau cofetării-cafenea îi putem aminti pe Adolf Tauffer, József Tauffer, János Wurscher sau Hermann Weisz. Despărţirea celor două ramuri, prin serviciile lor şi prin amenajarea încăperii proprii, se desfăşoară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când unii dintre proprietarii cofetăriilor răspund noilor cerinţe ale vremii şi îşi modifică interiorul localului, astfel încât clienţii să aibă posibilitatea consumării produselor pe loc.

Posibilitatea savurării unei cafele în Transilvania se regăsea printre serviciile hoteliere încă de la începuturi. Hotelurile moderne de la sfârţitul secolului al XIX-lea erau dotate cu spaţii amenajate specific acestui scop. Lipsa sau prezenţa acestui spaţiu într-un anumit hotel, servea drept indicator al nivelului de confort. În timp ce restaurantele se regăseau în majoritatea hotelurilor, cafenele aveau doar cele mai elegante şi luxoase hoteluri.

Dezvoltarea urbană şi creşterea populaţiei a jucat un rol important în apariţia unui număr mare de cafenele în Transilvania. De cafeneaua propriu zisă, separată de cofetărie, putem vorbi începând cu anii 1880, când numărul lor creşte considerabil, iar frecventarea lor devine o pretenţie a burgheziei.

Clădirile impozante din centrul oraşului Cluj-Napoca au găzduit, mulţi ani, cafenele renumite. În palatul Kendeffy funcţiona cafeneaua Grand, care era una dintre clasicele cafenele ale oraşului, deschisă de András Helfy în anul 1873 a cărei funcţionare datează până la primul război mondial. Lângă clădirea palatului Bánffy funcţiona cafeneaua Tivoli, iar la parterul casei Apor cafeneaua Korna îşi aştepta clienţii. În rândul clujenilor cunoscute erau cafenelele Európa, Jókai, Thália, Korzó, Bistrol, Hungária şi cele aparţinătoare hotelurilor. Se mai pot aminti, în categoria de elită, cafenelele din interiorul hotelurilor Pannónia, Aranysas, Otthon.

Italianul Gaetano Biasini îşi deschide, la parterul hotelului său, cafeneaua Biasini, de a cărei ospitalitate s-au bucurat persoane renumite precum compozitorul Liszt Ferenc, poetul Petőfi Sándor, scriitorul Jókai Mór.

Îi pierise însă, din strălucirea anterioară, după deschiderea complexului hotelier New York. Hotelul şi cafeneaua New York erau, pe acea vreme, cel mai cunoscut complex ospitalier construit în anii1894-1895, după proiectul lui Lajos Pákai, denumirea primind-o de la primul său chiriaş, firma Steier şi Galos din Budapesta. Această clădire impozantă devine un simbol al oraşului, un loc al întâlnirii, al petrecerii timpului liber al celor mai renumite personalităţi din acea perioadă.

O legislaţie din anul 1901 reglementează funcţionarea cafenelelor, impunând nişte reguli stricte. Astfel, numai acel local putea fi categorizat drept cafenea care dispunea de cel puţin o masă de popice, de un spaţiu de 150 m² şi de o înălţime de 4 m şi avea la vânzare permanent cafea, ceai, ciocolată, băuturi răcoritoare, îngheţată şi prăjituri, iar chelnerii nu puteau fi decât bărbaţi respectabili.

Programul de funcţionare a fost reglementat astfel încât, noaptea, între orele 2 şi 5, cafenelele obligatoriu erau închise (cu excepţia celor din centrul oraşului, care erau deschise cu o oră mai mult). .

Fiecare cafenea încerca să îşi atragă clienţii prin stilul său propriu. Cafenelele amenajate la parterul unei clădiri aveau geamuri uriaşe, care asigurau contactul vizual cu lumea de pe stradă. În anotimpurile calde, în spaţiile din faţa cafenelelor, erau amenajate terase. Interiorul cafenelelor era format din două sau mai multe săli, de multe ori pereţii fiind împodobiţi cu oglinzi. Una dintre săli primeau musafirii care doreau să servească ceva din ofertele cafenelelor, iar restul erau săli dedicate distracţiei sau diferitelor jocuri. Pe lîngă aspectul plăcut şi confortul interiorului, erau hotărâtoare şi aşezarea topografică şi imaginea exteriorului. Cafenele elegante, cu renume deosebit, erau cele din centrul oraşului.

Popularitatea cafenelelor era dată de numeroasele servicii pe care le ofereau clienţilor. Aceste localuri aveau o atmosferă plăcută, caldă, cu spaţiu mare şi luminos, iar clienţii aveau dreptul la fumat. Distracţia clienţilor era asigurată şi de ziarele naţionale sau internaţionale. Multe dintre cafenelele moderne aveau chiar o bibliotecă proprie cu sală de lectură .

Cafeneaua era un loc atât de important în viaţa culturală şi artistică a oraşului, încât numeroşi scriitori şi artişti aveau masa rezervată, de unde, arareori, lipseau în orele de repaus. Mulţi dintre ei veneau la cafenea dintr-un motiv cît se poate de simplu : încălzirea propriei locuinţe i-ar fi costat prea mult.

Deoarece majoritatea clienţilor erau intelectualii vremii, inspiraţia spontană era stimulată. Cei cunoscuti deja beneficiau de aşa-numitul "meniu al scriitorului" - hârtie si cerneală gratuite. Cele mai noi ştiri se auzeau, prima dată, în aceste localuri. Cafenelele sunt considerate "şcoli ale rebelilor", afirmaţie demonstrată de evenimentele istorice. De-a lungul secolelor, cafenelele au fost locuri unde se făcea politică şi chiar istorie, fiind un loc de adunare a gînditorilor secolelor (multe dintre revoluţiile europene din secolul al XIX-lea aveau punctul de pornire într-o cafenea, de exemplu cafeneaua Pilvax din Budapesta). De aceea, funcţionarea cafenelelor era stabilită prin lege de către administraţia centrală. Prin aceste măsuri luate de către autorităţile centrale, erau diminuate, într-un fel, drepturile lor de liberă funcţionare. Astfel în 1782 a fost luată o hotărâre "cu toată severitatea să nu se discute în cafanele în legătură cu domnia sau stăpînirea turcească. Stăpânii cafenelelor vor fi răspunzători dacă faptele se vor întâmpla astfel. "

Ascultarea muzicii, mai ales seara, era un nou aspect ce invita oamenii înlăuntrul cafenelei, de aceea aproape fiecare local avea orchestră proprie. Nu lipsea din cafenea jocul, ca posibilitate de distracţie şi recreere: şahul, dominoul, biliardul. Existenţa uneia sau a mai multor săli de jocuri, era obligatorie pentru cafenele. În secolul al XVI-lea, o dată cu apariţia cafenelelor, apare biliardul. Acest mod de distracţie este un privilegiu special al cafenelelor. De exemplu, la Pesta în anul 1770, propietarii cafenelelor au protestat deoarece, într-un han al oraşului, numit Hét választófejedelem a fost instalată o masă de biliard (proprietarul a fost nevoit să îndepărteze masa de biliard din han). Localurile în care nu era masă de biliard aveau numai funcţia de măsurătoare de cafea. Cafenelele desfăşurau un serviciu larg către public: posibilitatea de a telefona, clienţii aveau căsuţă poştală proprie, vânzare de bilete de teatru sau cinema.

Viaţa cafenelelor era una misterioasă, aici născându-se adevărate legende care îmbogăţeau ora de distracţie a intelectualilor. Pe aici au trecut cele mai strălucite personalităţi ale vieţii politice, teatrale, literare, muzicieni şi gazetari de faimă.