Dacă doriţi să fiţi anunţaţi prin e-mail la apariţia noilor numere ale revistei, aveţi posibilitatea de a vă înscrie aici.

Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" din Cluj este o instituţie publică, accesibilă tuturor categoriilor de utilizatori, şi oferă o gamă largă de servicii şi facilităţi care creează interes pentru lectură, educaţie şi petrecere a loisir-ului.
Serviciile - cheie ale bibliotecii publice sunt: împrumutul de cărţi şi documente, oferirea cărţilor şi a altor materiale pentru utilizarea în bibliotecă, servicii informaţionale prin utilizarea materialelor tipărite cât şi a resurselor electronice, servicii de consultanţă, servicii de rezervare, servicii de informaţii comunitare etc. continuare

Până la apariţia tiparului cu tiraje relativ numeroase, realizate prin cheltuieli reduse, şi până la aşezarea pe baze sigure a drepturilor autorului asupra operei sale, nu se putea vorbi de editură ca instituţie organizată. Scriitorii antici nu aveau editori, opera lor fiind încredinţată copiştilor. Dar pentru că au fost cunoscute de un număr mic de indivizi şi reproduse într-un număr la fel de mic de exemplare, operele scriitorilor erau expuse pericolului dispariţiei, cum s-a spulberat, de pildă, înghiţită de flăcări, biblioteca din Alexandria, prin urmare nu se putea vorbi la acea vreme de existenţa cărţilor, numărul lor fiind infim. Un savant nu putea poseda mai mult de 10 volume, în vreme ce, restul populaţiei nu dispunea de nici un volum. în evul mediu, când atelierele de copiat s-au mutat în mănăstiri, principalul editor a devenit biserica. continuare

Informaţia virtuală - un concept des auzit în zilele noastre. Dar ce acoperă de fapt această noţiune? Putem spune că are o semnificaţie largă: desemnează tot ceea ce înseamnă informaţie constituită în format electronic şi oferită independent de timp şi locaţie. Informaţia virtuală constă în informaţie digitală şi resurse electronice oferite şi accesate prin intermediul reţelelor de calculatoare.
Bibliotecile organizează informaţia în mod electronic oferind accesul la el prin reţele precum Internet şi World Wide Web. în fazele incipiente ale informaţiei virtuale, bibliotecile s-au angajat în developarea unor proiecte inovatoare pentru a putea oferi un acces mai uşor şi liber la colecţiile lor. Proiectele urmăreau crearea unui catalog electronic cunoscut sub numele de Online Public Access Catalog (OPAC). continuare

Legile Patrimoniului Cultural Naţional din Ungaria au fost elaborate de Ministerul Cultelor şi a Învăţământului, de Biroul Naţional Pentru Patrimoniul Cultural şi de Comisia Naţională Maghiară al Patrimoniului Mondial. Alte birouri care se ocupă cu diferite aspecte care ţin de patrimoniu cultural naţional mobil sau imobil sunt: Műemlékek állami Gondnoksága (forul tutelar pentru protecţia monumentelor); állami Műemlékhelyreállítási és Restaurálási Központ (centrul naţional de restaurare a monumentelor); Muzeul Naţional Maghiar; Biblioteca Naţională Maghiară.
Legile elaborate de aceste instituţii tratează diferite aspecte a tot ceea ce înseamnă patrimoniu cultural mobil şi imobil, a tot ce intră în moştenirea naţională, aparţinând Ungariei, fie ea o carte, un document, o clădire sau pur şi simplu un monument. continuare

Arhivele Naţionale Britanice sunt un departament guvernamental şi o instituţie executivă a Secretariatului de Stat pentru Justiţie. Ele oferă suport departamentelor guvernamentale şi sectorului public în managementul informaţiei, pentru a asigura păstrarea îndelungată a documentelor, indiferent de felul sau forma în care sunt create (pe hârtie sau digital).
Sediul instituţiei se află în cartierul Kew, în sud-vestul Londrei. Inaugurarea clădirii s-a făcut în anul 1977. Iniţial clădirea fusese folosită ca spital în timpul războiului, iar ulterior ca sediu pentru departamenele guvernamentale. continuare

Fiecare ţară are propriul său patrimoniu ştiinţific şi cultural, o istorie diversă, uneori mai zbuciumată, alteori mai calmă, numeroase şi variate instituţii, multe şi diferite tradiţii şi obiceiuri acumulate de-a lungul timpului, un anume specific, un ceva personal şi aparte, care o scoate în evidenţă, o defineşte, o face neegalabilă şi incomparabilă, în felul său, cu alta.
Toate aceste comori ale unui popor, creaţie a spiritului uman trebuie în primul rând protejate de tot ceea ce le-ar putea deteriora, trebuie protejate de dispariţie spre a putea fi păstrate şi transmise mai departe generaţiilor următoare, făcute cunoscute lumii întregi, pentru ca fiecare naţiune să fie cunoscută şi apreciată la adevărata sa valoare, prin ceea ce a creat, prin ceea ce dovedeşte că este şi prin ce va lăsa moştenire istoriei, cu un curs schimbător, plin de suişuri şi coborâşuri. continuare

Fiecare epocă produce un model editorial propriu, care reflectă un anumit nivel al intelectualităţii româneşti. Editura poate fi privită din două perspective, fie ca o "afacere", doar în funcţie de profit, fie din perspectiva misiunii pe care aceasta o are, iar "afacerea" fără misiune nu înseamnă nimic, e un simplu fapt de comerţ cu cartea. Secretul funcţionării unei edituri tocmai acesta este: să îmbine implacabila "tiranie" a profitului, fie el şi unul minimal, cu misiunea pe care şi-o asumă. continuare

În lumea bibliografiei militare române numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza este rostit cu admiraţie şi respect, pentru că în zilele domniei lui oastea românească a fost înzestrată cu o instituţie foarte importantă pentru Armata Română: Biblioteca Ministerului de Război - care dăinuie şi astăzi.
Este cunoscut faptul că în anul 1860, pe baza unui ordin de zi pe toată Oastea, s-a decis ca bibliotecile Ministerului de Război şi a şcolii militare din Bucureşti (aceasta din urmă fiinţând din 1852) "nu vor forma decât una şi aceiaşi" instituţie. Concomitent, domnitorul a promulgat legea bugetului acestui minister, lege în care se prevedea într-unul din articole suma (exorbitantă pentru acele vremuri) de 40.000 lei, special destinată respectivei biblioteci pentru "cumpărarea de cărţi, instrumente, modeluri şi abonament la Jurnale". continuare

Situat în centrul Transilvaniei, oraşul Turda şi-a adus o bogată contribuţie la dezvoltarea culturii din acest teritoriu. Evoluţia oraşului este strâns legată de istoria Transilvaniei, care a fost şi este centrul vieţii culturale româneşti, şi care a dat neamului românesc, în sec. al XV-lea şi al XVI-lea, începuturile literaturii şi temelia limbii literare.
Viaţa cultural-artistică a Turzii s-a manifestat de timpuriu, între cele mai vechi manuscrise latine din Transilvania păstrându-se lucrarea Breviarum Transilvanicum, copiată la 1641, într-o aleasă scriere ornată, de către Nicolae de Thorda. continuare

Noţiunea de patrimoniu cultural a apărut surprinzător de târziu în istorie. Până la începutul secolului XX patrimoniul era o noţiune care se referea strict la bunurile aflate în posesie personală, şi statul avea prea puţine prerogative asupra acestor bunuri, chiar dacă aveau valoare naţională. Au existat preocupări din partea statului pentru aceste bunuri, dar fără să existe cadrul juridic necesar.
În România începuturile în acest domeniu se situează la sfârşitul sec. XIX, iar pe parcursul secolului XX legislaţia în domeniu se specializează, îşi defineşte termenii şi se aliniază legislaţiei europene din acest domeniu. Legea în vigoare astăzi în România este legea 182 din 25 octombie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil, care constiutuie cadrul legal în acest domeniu. Obiectul legii este, în mod evident, constituirea unui sistem de protejare a bunurilor culturale. continuare

În numărul din aprilie al revistei Bibliorev v-am prezentat câteva aspecte ale istoriei cafenelelor literare din Budapesta secolului trecut. Acum o să vă fac cunoştinţă cu câteva dintre cele mai importante şi îndrăgite cafenele literare ale acelor vremuri.
Cafeneaua Abbazia se găsea pe actuala stradă Andrássy. Fiind fondat de către Steuer Gyula, a funcţionat între 1888 şi 1948. La conducerea sa se afla mereu câte un membru al familiei Steuer. A fost una dintre cele mai frumoase şi luxoase cafenele din capitala, fiind decorată cu uriaşe oglinzi din Bruxelles (poate cele mai mari din întreaga monarhie), mese din marmura de onix şi plante exotice. Cei mai fideli clienţi au fost chiar de la început politicienii şi scriitorii. Aici se întâlneau ziariştii şi editorii unor publicaţii precum Polgár, Pesti Hirlap, Az Est, Magyar Hirlap, Világ. La începutul secolului erau nelipsiţi artiştii plastici, pictorii, sculptorii, ca de exemplu vestitul Szinyei Merse Pál. continuare

Cafeaua şi obiceiul savurării cafelei se regăsesc în Transilvania încă din vremea domniei turceşti, otomanii fiind cei care au contribuit la extinderea acestui viciu. Stăpânirea turcească asupra Transilvaniei a avut un impact important asupra vieţii sociale, culturale şi politice. Pe lângă influenţa manifestată asupra obiceiurilor şi vestimentaţiei, au fost împrumutate şi obiceiuri din gastronomia turcească, şi anume utilizarea cafelei ca băutură. însă cafeneaua, apanajul vieţii publice, rămâne o amintire frumoasă lăsată de Monarhia Habsburgică.
În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea savurarea unei cafele era un obicei practicat doar de noblilimea marilor oraşe, din cauza preţului mare ale acestei "perle a Orientului". Datorită numărului mic de localuri, savurarea cafelelei devine, în aceste secole, o parte al vieţii private. continuare

Lucrarea lui Tonk Sándor: Universitari transilvăneni din evul mediu (în original: Erdélyiek egyetemjárása a középkorban) reprezintă rodul unei cercetări îndelungate şi cuprinzătoare, publicate la Bucureşti la Editura Kriterion în anul 1979.
Cele trei capitole ale cărţii ne oferă informaţii despre universităţile înfiinţate în Evul Mediu şi despre universitarii transilvăneni. Notele şi Anexele ne oferă de asemenea date importante despre listele cu studenţii, localităţile şi anii de înscriere. continuare

Cred că un fir de iarbă nu-i cu nimic mai prejos decât lunga călătorie a unei stele.(Walt Whitman)
Ceea ce rămâne în urma noastră şi ceea ce avem în faţa sunt chestiuni minore în comparaţie cu ceea ce există în noi.(Ralph Waldo Emerson)
Nu s-a obţinut niciodată nimic cu adevărat fantastic decât de către cei care au îndrăznit să creadă că există în ei ceva superior situaţiei în care se află.(Bruce Barton) continuare

"Numitul Isaac ne-a poftit să intrăm cu o uşoară încuviinţare. O penumbră albăstrie învăluia totul, insinuând numai crâmpeie dintr-o scară de marmură şi o galerie de fresce populate cu figuri de îngeri şi de creaturi fabuloase. L-am urmat pe paznic de-a lungul acelui coridor de palat şi am ajuns într-o mare sală circulară unde o adevărată bazilică de neguri zăcea sub o cupolă sfâşiată de fascicule de lumină ce atârnau din înalt. Un labirint de coridoare şi de rafturi ticsite de cărţi urca de la bază spre vârf, configurând un stup urzit din tuneluri, scări, platforme şi punţi ce lăsau să se ghicească o gigantică bibliotecă de o geometrie imposibilă. M-am uitat la tata, cu gura căscată. El mi-a zâmbit, făcându-mi cu ochiul.
- Daniel, bine ai venit în Cimitirul Cărţilor Uitate." continuare

Punctul de plecare al istoriei lui Don Quijote este dorinţa autorului de a "trezi oroarea cititorilor pentru istoriile închipuite şi pline de insanităţi din cărţile cavalereşti".
Don Quijote este iniţial un erou ridicol, deci negativ, dar prin forţa creaţiei şi nu mai puţin prin sensuri adiacente, date de autor, el devine în mare măsură un erou pozitiv, luând în exegeză proporţii uriaşe şi atingând, după unii, culmile sfinţeniei. Cervantes ne spune că eroul său ar fi locuit într-o mică localitate din La Mancha al cărei nume nu şi-l aminteşte. Pentru intrarea în scenă a eroului său, autorul pregăteşte o scenă goală, lipsită de culoare locală, tocmai pentru ca acesta s-o poată popula în voie cu fantasmele sale. continuare

Problema morţii reprezintă o temă constantă a gândirii umane, atrăgând şi fascinând persoane din diferite domenii de activitate: medicină, istorie sau antropologie istorică. Abordată şi interpretată în conformitate cu o scală a sensibilităţii umane, implică acceptarea şi/sau refuzul ei de către societatea umană. De ce, când, cum se moare, ce se întâmplă după moarte, sunt întrebările la care s-a încercat să se răspundă de-a lungul timpului. Pornind de la o analiză interdisciplinară a subiectului au fost elaborate diferite definiţii ale morţii, potrivit cărora din perspectiva medicinei moartea reprezintă "oprirea funcţiilor vitale ale organismului", iar din perspectivă teologică moartea este "tranziţie, un stadiu intermediar spre o altă viaţă", "lumea de dincolo". continuare