Deák (căs. Ferencz) Ünige Éva

Patrimoniul Cultural Naţional este un lucru foarte important pentru fiecare ţară în parte şi trebuie să existe legislaţie bine conturată, care să reglementeze toate bunurile culturale mobile şi imobile şi tot ceea ce ţine de ele. Astfel, şi Ungaria are propria legislaţie foarte bine elaborată pentru acest domeniu.

Legile Patrimoniului Cultural Naţional din Ungaria au fost elaborate de Ministerul Cultelor şi a Învăţământului, de Biroul Naţional Pentru Patrimoniul Cultural şi de Comisia Naţională Maghiară al Patrimoniului Mondial. Alte birouri care se ocupă cu diferite aspecte care ţin de patrimoniu cultural naţional mobil sau imobil sunt: Műemlékek állami Gondnoksága (forul tutelar pentru protecţia monumentelor); állami Műemlékhelyreállítási és Restaurálási Központ (centrul naţional de restaurare a monumentelor); Muzeul Naţional Maghiar; Biblioteca Naţională Maghiară.

Legile elaborate de aceste instituţii tratează diferite aspecte a tot ceea ce înseamnă patrimoniu cultural mobil şi imobil, a tot ce intră în moştenirea naţională, aparţinând Ungariei, fie ea o carte, un document, o clădire sau pur şi simplu un monument.

De patrimoniu cultural aparţin toate bunurile care ne reprezintă, atât cele din trecut, cât şi cele din zilele noastre. Bunuri care, în caz de pierdere sau distrugere, nu se pot înlocui. Ele aparţin poporului întreg, a unei naţiuni, a umanităţii. Prin acest termen de patrimoniu cultural naţional înţelegem păstrarea, apărarea, îngrijirea şi punerea lor la dispoziţia publicului larg a acestor bunuri, pentru a fi cunoscut de toţi cei care sunt interesaţi.

Legea principală a patrimoniului cultural naţional din Ungaria, CXL din 1997 a fost elaborată de Parlamentul Maghiar, pe baza Convenţiei de la Haga, care prevedea protecţia legală a bunurilor culturale de patrimoniu. Convenţia defineşte bunurile culturale mobile şi imobile care prezintă importanţă, a bunurilor culturale a popoarelor: manuscrise, colecţii de cărţi, arhive, edificii, muzee, biblioteci, depozite de arhive, defineşte regulile de păstrare, utilizare pentru aceste bunuri. Pe baza convenţiei Legea CXL din 1997 descrie obiectivul legii, ce fel de documente, obiecte, monumente, instituţii, imobile intră sub protecţia legii garantată de stat. Este descris modul în care sunt evidenţiate, evaluate, protejate, restaurate şi multiplicate obiectele de patrimoniului. Se precizează procedura prin care un obiect este clasat ca fiind patrimoniu şi procedura prin care un obiect clasat poate fi exportat pentru expoziţie.

Sunt prezentate de asemenea instituţiile care se ocupă cu colecţionarea, protejarea, restaurarea diferitelor documente, institiţii cum ar fi muzeele, bibliotecile şi arhivele. Descrie cum funcţionează aceste instituţii şi care sunt obiectivele lor principale în ceea ce priveşte patrimoniul cultural naţional.

Această lege precizează că muzeele se ocupă cu bunurile culturale care provin din săpături arheologice; descrie obiectivele muzeelor, activitatea lor ştiinţifică legată de bunurile culturale, organizarea internă a institutului şi sunt precizate activităţile personalului de specialitate. Muzeele au sarcina de a garanta protecţia obiectelor provenite din săpături. Se descriu şi tipurile de muzee care funcţionează în Ungaria, clasificate pe domenii, cum ar fi: Muzeul Naţional, muzeele judeţene şi regional, muzeele tematice.

O altă instituţie importantă este Biblioteca Naţională a Ungariei. Legea stabileşte drepturile bibliotecilor cu privire la organizarea instituţiei, personalul bibliotecar, colecţia bibliotecii, utilizatorii ei, regulamentul de funcţionare şi de utilizare. Totodată sunt descrise şi prevederile cu privire la achiziţionarea cărţilor, documentelor pe care le colecţionează biblioteca. Apar prevederi cu privire la documentele care pot fi colecţionate ca şi bunuri culturale clasate aparţinând patrimoniului naţional. La fel ca şi muzeele, şi bibliotecile sunt clasificate şi împărţite: Biblioteca Naţională, biblioteca ştiinţifică universitară, biblioteci judeţene şi regionale.

Această lege intră în subordinea Ministerului Cultelor şi a învăţământului, mai precis în subordinea Biroului de Patrimoniu Naţional Cultural, instituţie care reglementează funcţionarea muzeelor, organizarea expoziţiilor naţionale şi internaţionale (cu privire la exportul bunurilor culturale naţionale), organizează cursuri de perfecţionare pentru personalul muzeului, emite certificate de funcţionare şi de desfiinţare. Organizează evidenţa personalului ştiinţific din cadrul muzeelor şi instituţiilor de istorie, supraveghează şi conduce muzeele care intră sub egida statului. În prezent în Ungaria funcţionează patru instituţii care se ocupă cu promovarea şi îmbunătăţirea calităţii muzeelor: Asociaţia Muzeului Maghiar, Comisia Naţională Maghiară, Asociaţia Naţională a Patrimoniului şi Asociaţia Muzeelor Judeţene. Ei coordonează toate cele aproximativ 800 de muzee existente din Ungaria.

Tot sub egida Ministerului Cultelor şi a Învăţământului în subordinea Biroului de Patrimoniu Naţional Cultural intră şi bibliotecile, aproximativ 3000 la număr: biblioteci teritoriale, judeţene, universitare ştiinţifice şi bibliotecile de specialitate. La fel ca la muzee şi la biblioteci, Ministerul învăţământului coordonează funcţionarea, protecţia documentelor de export, ţine evidenţa bunurilor culturale din biblioteci şi a personalului de specialitate. Organizează cursuri de perfecţionare, reglementează cerinţele şi normativele diferitelor biblioteci, supraveghează respectarea articolelor din lege. Biroul de Patrimoniu din cadrul Ministerului Cultelor şi a învăţământului ajută la funcţionarea Sistemului Naţional de Achiziţionare a Documentelor (Országos Dokumentumellátási Rendszer-ODR) pentru biblioteci, participă la funcţionarea Curatoriului Naţional a Bibliotecilor (Országos Könyvtári Kuratórium), coordonează informatizarea, digitalizarea documentelor din biblioteci şi dezvoltă bibliotecile regionale.

În ceea ce priveşte arhivele, şi ele intră tot sub egida Ministerului Cultelor şi a învăţământului. Arhivele sunt principalele izvoare în ceea ce priveşte cunoaşterea propriei istorii, a drepturilor omului şi pentru cercetarea diferitelor documente. În arhive se păstrează documentele moştenite care sunt indispensabile şi care sunt clasate fiind bunuri culturale naţionale. Arhivele sunt locurile în care se păstrează documentele atestând autenticitatea identităţii naţionale. Activitatea şi funcţionarea arhivelor, cât şi protejarea documentelor din arhivele publice şi private sunt descrise în Legea LXVI din 1995, care prevede şi condiţiile în care pot fi consultate şi cercetate documentele din arhivă.

Legea LXIII din 1992 condiţionează apărarea datelor personale şi publice de la editare şi divulgare. S-a înfiinţat Arhiva Naţională Maghiară care supraveghează toate activităţile din cadrul instituţiei, decide în legătura cu documentele clasate şi ţine evidenţa arhivelor publice şi private. Ministerului Cultelor şi a învăţământului organizează anual concursuri pentru salvarea documentelor din arhive în curs de desfiinţare, parţial distruse, de peste hotare şi din ţară, susţine arhivele private ajutându-le să devină publice şi organizează cursuri pentru personalul din arhive.

În 2001 apare Legea LXIV din 2001 în care sunt descrise normele de protecţie a bunurilor culturale naţionale, elaborată de Parlamentul Ungariei.

Tot în 2001 s-a înfiinţat Biroul Naţional al Patrimoniului Cultural, care se ocupă cu toate problemele care apar la muzee, biblioteci publice şi arhive naţionale (în primul rând problemele protejării bunurilor patrimoniului cultural).

Legea LXIV din 2001 este legea protejării patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil. Această lege se referă la toate obiectele mobile şi imobile clasate ca fiind bunuri culturale naţionale publice şi private. Moştenirea culturală naţională este a unei naţiuni întregi şi trebuie protejată, iar această protecţie este oferită de Biroul Naţional al Patrimoniului Cultural. Ei sunt cei care dau acordul ca un obiect să fie clasat ca şi patrimoniu cultural, tot ei oferă specialişti în domeniu, aparatură necesară, decid ce se clasează şi ce nu sub numele de bunuri culturale naţionale. De asemenea dau acordul pentru săpăturile arheologice realizate. Legea oferă precizări cu privire la protejarea siturilor arheologice, metodologia descărcărilor arheologice a teritoriului şi pentru săpături de salvare, a cercetării arheologice preventive sau sistematice, a supravegherii arheologice şi a evaluării terenurilor. Pentru monumente istorice sunt definite cerinţele de evidentă, clasare, de cercetare ştiinţifică, de protejare şi restaurare. Sunt descrise condiţiile în care sunt protejate monumentele, condiţiile în care un monument clasat este protejat doar parţial s-au îşi pierde protejarea din cauza unor distrugeri. Sunt enumerate monumentele care intră sub protecţia legii garantate de Ungaria: parcurile istorice, cimitirele, zonele monumentale şi monumentele istorice. Mai găsim dispoziţii cu privire la utilizarea monumentelor istorice, restaurarea lor, folosirea lor de către publicul larg şi modificarea lor în vederea restaurării.

Un capitol întreg este destinat protecţiei patrimoniului, a tuturor obiectelor evidenţiate şi clasate păstrate în muzee, arhive şi biblioteci, fie ele ale statului sau particulare. Sunt prezentate condiţiile în care un obiect este declarat patrimoniu şi intră în protecţia statului, apoi documentele care fac excepţii în ceea ce priveşte protejarea. Sunt descrise posibilităţile şi metodologia exportării pentru expoziţii şi activităţile organizatorice, de funcţionare a biroului, documentele pe care le eliberează, drepturile pe care le pot exercita pentru protecţia bunurilor culturale, evidenţa pe care trebuie să le ţină în legătură cu zonele de săpături, monumente, obiecte protejate.

În 1993 Ungaria a înfiinţat Centrul de Restaurare a Bunurilor Culturale Naţionale. Acest Centru funcţionează în colaborare cu Muzeul Naţional Maghiar şi cu Biroul Patrimoniului Naţional. Se ocupă cu restaurarea monumentelor şi a bunurilor culturale naţionale care sunt în stare avansată de degradare, de distrugere. Începând din 1997 au restaurat aproximativ 300 de biserici din Ungaria şi din Transilvania, personalul centrului participând la cursuri de perfecţionare organizate în tară şi în străinătate.

În 2002 apare Legea III din 2002 (II.15) elaborată de Ministerul Cultelor Naţionale. Această lege este completarea Legii LXIV din 2001, cu privire la patrimoniul cultural mobil şi imobil. Este prezentată detaliat metodologia evidenţierii, clasării a bunurilor culturale mobile şi imobile. Metodologia evidenţierii conţine următoarele date: descrierea, datele şi pozele bunurilor, apoi eventuale note cu privire la obiectul clasat. Este adăugată şi o listă cu instituţiile care au dreptul de a evidenţia şi de a clasa un obiect de patrimoniu cultural.

O altă lege importantă care a fost adoptată de Ungaria este Legea cu numărul VI din 1999 (III. 31.), apărută în 1999, elaborat de Ministerul Cultelor Naţionale, care se referă la patrimoniul cultural mondial şi la Biroului Maghiar Naţional pentru Patrimoniu Mondial (Világörökség Magyar Nemzeti Bizottsága), dat fiind faptul că Ungaria a aderat la Convenţia Patrimoniului Cultural Mondial în anul 1985. În această lege sunt descrise pricipalele activităţi al Biroului pentru protecţia patrimoniului mondial, organizarea instituţiei şi obiectivele ei.

Ungaria a adoptat şi Legea nr. II din 1979, elaborată în 1970 la Convenţia de la Paris, în care se precizează prevederile legate de importarea şi exportarea în ţară a obiectelor culturale ilegale şi vinderea lor. Legea enumără tipurile de obiecte culturale naţionale importante din punct de vedere istoric, arheologic, literar, ştiinţific şi artistic, fabricate din orice material. Sunt enumerate categoriile de bunuri ale naţiunilor: bunurile unei naţiuni sau al unei colectivităţi, bunurile culturale găsite pe teritoriul respectivului stat, bunuri culturale primite ca şi donaţii sau obţinute prin schimburi legale, bunuri găsite de grupuri de cercetători străini pe teritoriul statului. Legea cere ca aceste naţiuni şi state să-şi organizeze instituţii cu personal calificat şi aparatură adecvată care se ocupă cu protecţia acestor bunuri. Articolul 7 din Legea II prevede ca statele care au aderat la această convenţie să respecte cu stricteţe prevederile stabilite şi să ţină sub observaţie toate bunurile, să pedepsească pe cei vinovaţi, sau să le predea statului de care aparţin. Ministerul Cultelor şi a învăţământului împreună cu Ministerul Finanţelor supraveghează ca dispoziţiile acestei legi să fie respectate.

În 1995 a fost elaborată Legea nr. LXVI din 1995 cu privire la protejarea documentelor publice şi arhivelor publice şi private.

O altă lege este Legea LXIX din 1999, care se referă la nerespectarea dispoziţiilor aduse de legile patrimoniului cultural naţional.

Aceste sunt cele mai importante legi legate de Patrimoniu Cultural Naţional din Ungaria, în care sunt precizate bunurile culturale naţionale mobile şi imobile, metodologia evidenţierii lor, a clasării, a protejării, a restaurării. În afara acestor legi mai există şi altele care se referă la modificările aduse la bunurile culturale şi la eventualele schimbări.

La fel ca în România, şi în Ungaria sunt diferite legi care aparţin de domeniul bibliotecilor, fie ele publice sau private, care reglementează funcţionarea acestora: legi care se referă la dreptul de autor, la drepturile editurilor şi la dreptul depozitului legal, apoi legi care reglementează activităţile personalului de specialitate, legi cu referire la obligaţiile utilizatorilor şi legea care reglementează organizarea şi funcţionarea Institutului Bibliotecilor Maghiare (Könyvtári Intézet). Cele mai importante legi cu referire la bibliotecile cu documente de patrimoniu este Legea VII din 1985, care prevede că bibliotecile trebuie să declare deţinerea documentelor clasate ca fiind bunuri culturale sai activităţile desfăşurate şi lipsurile de bunuri culturale apărute din diferite motive. O altă lege recent apărută este Legea 22 din 2005, care este suplimentul Legii LXIV din 2001, cu privire la documentele care sunt declarate fiind patrimoniu naţional, documente muzeale, în care intră: codicele, manuscrisele medievale, cărţi apărute înainte de 1701, hungaricum apărut în străinătate înainte de 1851, documente de diferite forme (audio-vizuale, fotografii, documente electronice). Biblioteca trebuie să ţină o evidenţă a documentelor muzeale, menţionând datele lor precise şi locul unde sunt depozitate. Toate modificările apărute trebuie raportate la Biblioteca Naţionala Széchényi, care este instituţia deţinătoare de evidenţă. Apar articole cu privire la punerea în folosinţa publică a documentelor muzeale, normele pentru condiţiile prin care se asigură protecţia fizică la folosire şi articole care se referă la verificarea fondurilor în funcţie de dimensiunea lor, în diferite ani.

Putem conclude că legile patrimoniului cultural naţional din Ungaria sunt bine elaborate şi împărţite pentru supraveghere între diferite instituţii publice aparţinând statului, ca şi în România. În ambele ţări se lucrează cu mare atenţie când este vorba de bunuri culturale naţionale, bunuri care ne povestesc o istorie întreagă despre popor, bogat în amănunte şi din toate domenii ale ştiinţei sau pur şi simplu despre omenire.