Articol de Alexandra Tieanu
( Doctorand, Facultatea de Istorie şi Filosofie,
Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca

Simţeam că pătrund în acele adâncuri sufleteşti nedefinite, acolo unde politicienii, cu programele lor de împrumut, nu putuseră să pogoare. Aici, în aceste adâncuri, am înfipt rădăcinile mişcării legionare. ¹

Acestea sunt cuvintele lui Corneliu Zelea Codreanu în 1929 cu ocazia marşurilor făcute prin ţară. Deşi unele acţiuni sunt organizate încă din anul 1922 (incidentele de la Facultatea de Medicină din Cluj), mişcarea de dreapta se afirmă după înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927. De la un partid de cadre, aşa cum este între 1927 şi 1929, Legiunea doreşte să devină un partid de mase, obiectiv ce se poate realiza doar prin propagandă în oraşe şi mai ales la sate. Acest eseu urmăreşte evoluţia propagandei legionare şi creşterea în popularitate a mişcării în timpul marşurilor efectuate de Codreanu şi adepţii săi prin câteva regiuni ale ţării în anii 1929-1930. Această transformare în metodele de propagandă contribuie la făurirea mitului trimişilor Arhanghelului Mihail în această scurtă perioadă, lucru evidenţiat prin implicarea unor elemente de vestimentaţie, a unor simboluri, discursuri, modele şi mai ales a unei scenografii bine elaborate.

Începând cu 1924 (asasinarea prefectului Poliţiei Iaşi, C. G. Manciu, de către Codreanu) s-a făurit un nou mit în mitologia românească, cel al lui Corneliu Zelea Codreanu şi a mişcării legionare, prezentat ca o soluţie la decăderea tot mai vizibilă a regimului democratic parlamentar din România. Pentru înţelegera acestui fenomen, este necesară prezentarea conceptului de mit. Lucian Boia² defineşte mitul drept o "construcţie imaginară (adică dispusă potrivit logicii imaginarului), destinată să pună în evidenţă esenţa fenomenelor cosmice şi sociale, în strâns raport cu valorile fundamentale ale comunităţii şi în scopul de a asigura coeziunea acesteia". Un mit presupune o anumită structură, cu elemente adevărate şi/sau fictive, mitificarea unui personaj însemnând o aşezare a faptelor sale reale în tipare ale imaginarului (istoric şi politic). Totodată, presupune degajarea unui adevăr esenţial şi are un sens profund simbolic. Prezintă în acelaşi timp un sistem de interpretare şi un cod etic sau un model de comportament, astfel încât adevărul său e înţeles ca principiu călăuzitor în viaţa comunităţii care şi-l însuşeşte.

Urmărind aceste linii de caracterizare, se poate spune că imaginea construită lui Codreanu şi întregii sale mişcări a reprezentat un mit în perioada interbelică (şi poate încă mai este şi azi). Motivele pentru care mişcarea legionară a fost privită ca un model, un mod de viaţă, au rezultat din realităţile interne ale României: frustrările şi dezechilibrele cauzate de progresul ţării, respectul tot mai scăzut inspirat de clasa politică tradiţională, aspiraţia spre o lume nouă şi apariţia modelului totalitar în Europa ( mai ales după 1926). Explicaţiile transformării lui Corneliu Zelea Codreanu într-un mit rezidă în mentalitatea noii generaţii, un tineret şi o intelectualitate care încerca să supravieţuiască în mizerie, dar care trăia cu zvonurile despre popularitatea lui Hitler în Germania sau a lui Mussolini în Italia. Astfel, psihologia colectivă avea nevoie de "salvatori", de personalităţi providenţiale, într-un cuvânt, avea nevoie de un lider propriu (un Fuhrer sau un Duca autohton). Dar pentru că nu exista un mare conducător în România, tineretul vede în Codreanu un om de acţiune, iar mitul său este dezvoltat de acea psihologie colectivă ce ajunge până la o psihoză care îi dă atribute absolute. ³ însă odată cu impunerea Legiunii ca mişcare de masă, fapt care este într-o anumită măsură consecinţa marşurilor din anii 1929-1930, se face trecerea de la dominaţia politicului (zona puterii) spre afirmarea spiritualităţii româneşti (zona revoltei) ⁴, evoluţie importantă a imaginarului politic ce permite tendinţele de dreapta şi imprimarea imaginii unui nou lider în mentalul colectiv.

În general, istoriografia românească a considerat mişcarea legionară ca fiind o mişcare de dreapta, antisemită, xenofobă, de tipul fascist chiar. Istoriografia comunistă asupra acestui subiect este variată şi depinde de epocă. Lucreţiu Pătrăşcanu⁵ (contemporan al evenimentelor) consideră Legiunea o mişcare fascistă, cu obiectivul politic de a crea statul totalitar prin distrugerea regimului parlamentar şi desfiinţarea tuturor drepturilor şi libertăţilor publice, care a împrumutat elemente din fascismul italian şi nazismul german, adaptându-le la realităţile autohtone. Propaganda e împletită cu exploatarea misticismului religios al ţăranilor (fondul pe care se poate construi un mit) şi se suprapune unei ideologii care accentua violenţa. Alţi istorici ai regimului comunist⁶ îi consideră pe legionari elemente reacţionare, antimuncitoreşti şi antinaţionaliste, iar Codreanu e prezentat drept un lider terorist, incult, dezumanizat chiar, un criminal transformat în erou de autorităţi, care doreşte să fie ascultat fără împotrivire şi să-i fie aplicate concepţiile. Sunt subliniate legăturile timpurii cu Hitler şi Mussolini (chiar dacă ele au fost mai târzii) şi raportul de "slugărnicie" a mişcării faţă de Germania şi Italia. Important e faptul că se insistă pe respingerea totală a ideilor legionare de către poporul român, sugerându-se că inexistenţa aderenţei este de fapt inexistenţa mitului. Există şi părerea⁷ că ascensiunea Legiunii la sfârşitul anilor 1920 se datorează activităţii serviciilor germane şi poziţiei tolerante a regelui şi cercurilor sale, mitul organizaţiei legionare fiind de fapt o construcţie externă. Totuşi, se întâlnesc şi diferite păreri printre istoricii români necomunişti, existând, deci, numeroase perspective asupra propagandei legionare. Zigu Ornea⁸ consideră legionarismul revoluţionar, prin obiectivul făuririi unei lumi noi, printr-un om nou, prin concentrarea pe fenomenul vizionarismului. Irina Livezeanu⁹ caracterizează mişcarea prin elementele care îi pot conferi aderenţa maselor, ca de exemplu credinţa în dumnezeu sau iubirea reciprocă a membrilor. De asemenea, sunt şi păreri ce prezintă caracterul Legiunii Arhanghelul Mihail drept totalitar¹⁰, derivat din atitudinea sa politică (ostilă democraţiei, partidelor politice, Parlamentului etc), din modul de organizare şi conducere, trăsături ce atestă un mit de extremă dreapta, înclinat spre violenţă şi teroare.

Opinii variate sunt însă oferite de istoriografia occidentală care există pe această temă. Armin Heinen¹¹ include mişcarea legionară în cadrul celor de tip fascist, viaţa românească fiind influenţată de ascensiunea fascismului italian şi a naţional-socialismului german, Codreanu dorind chiar să creeze un stat fascist după modelul Italiei, astfel încât el s-a inspirat în construirea imaginii sale din modelul oferit de Mussolini. Tot o mişcare fascistă este considerată şi de Francisco Veiga¹², pentru care Legiunea este o mişcare de masă, dar legionarismul este un fenomen politic pe deplin românesc, o acţiune ultranaţionalistă ce s-a născut de jos în sus. O perspectivă unilaterală, care trebuie privită cu relativism, este cea a lui Nicholas de Nagy-Talavera¹³, care pune accent pe naţionalismul mistico-religios care făcea mişcarea mai uşor de înţeles de către populaţie şi deosebeşte clar legionarismul de fascismul italian şi nazismul german prin scop (renaşterea religioasă, salvarea poporului român din decăderea politică a ţării etc).

Istoriografia românească şi străină asupra mişcării legionare se centrează în jurul încadrării ei în fascism. Totuşi, pentru a se înţelege respectivele demersuri, trebuie enumerate elementele care atestă apartenenţa legionarismului la conceptul fascismului. ¹⁴ Legiunea Arhanghelul Mihail se orientează în declaraţiile sale politice împotriva individualismului, a socialismului şi comunismului, chiar şi împotriva democraţiei (văzută ca un sistem politic erodat din cauza corupţiei politicienilor), cărora le opune naţiunea definită ca o realitate organică de un fel aparte, a cărei dimensiune a fost provocată de untrecut mistificator. Aspirau nu la o dezvoltare economică şi socială (de altfel, legoinarii manifestau o ostilitate faţă de cosmopolitanism,, raţionalism, industrializare şi modernizare), ci la o înnoire culturală prin revenirea la valorile simple şi drepte, cele ale ţăranului. Aspirau, deci, la o lume nouă în care individul să participe la puterea şi poziţia dominantă a propriei naţiuni, la o nouă cultură, ordine şi ierarhie politică. Exista o secţie politică, dar şi secţii pentru exercitarea violenţei şi terorii. Structura organizaţiei cuprindea conducători şi subalterni. Când apare, partidul este instrumentul de luptă, asemănându-se cu un ordin religios, având, prin urmare, rolul de elită politico-spirituală, confirmat prin ceremonii şi jurăminte. Se adresează tuturor grupurilor populare, fără deosebire socială, pentru că se dorea o mobilizare a maselor. Coeziunea se asigură prin personalitatea conducătorului, despre care se spunea că are însuşiri supraomeneşti şi pentru care exista o veneraţie aproap religioasă. Întrunirile mişcării erau caracterizate prin ceremonii rituale, un amestec de ceremonie religioasa şi militară. Dar conţinuturile politice ale discursurilor sunt incomplete, vorbindu-se despre onoare, unitate, dreptate, puritate, naţiune, despre noua "tinereţe" ce trebuia să cuprindă poporul. Mişcarea avea o predispoziţie pentru violenţă împotriva tuturor persoanelor şi grupurilor situate în afara comunităţii naţionale, în special împotriva evreilor. Caracteristic tuturor mişcărilor fasciste era crearea "omului nou", codreanu afirmând că: Noul stat presupune, în special şi neapărat, un nou tip de om. Nu se poaate concepe un stat nou, unde oamenii mai păstrează încă vechile greşeli. ¹⁵ Acest om nou îşi reprima orice interese personale, fiind total în slujba naţiunii, era corect, muncitor, drept, avea o fire de luptător, şi executa ordinele conducătorului, păstrând disciplina.

Până în 1930, mişcarea legionară avea anumite trăsături care îi atrăgeau popularitatea în rândul unor oameni de condiţie materială şi intelectuală diferită. În primul rând, un impact considerabil asupra ţăranilor îl are cultul muncii, adică ideea muncii românilor pentru ridicarea, renaşterea ţării lor. În al doilea rând, exemplul personal era un element principal în făurirea Omului Nou: un om educat, credincios, cinstit, patriot, cu respect pentru comunitatea familială şi pentru morală. În al treilea rând, ierarhia precisă şi unitară excludea o posibilă luptă pentru posturi, populaţia fiind atrasă de o alternativă la partidele politice tradiţionale măcinate de sciziuni interne şi lupte pentru conducere. În al patrulea rând, exista un respect profund pentru Biserica Ortodoxă Română, ortodoxismul fiind o formă de luptă faţă de ateismul promovat de bolşevism, într-un moment când biserica începuse să piardă încrederea populaţiei. Se face astfel o propagandă pentru credinţă, pentru renaşterea religioasă a populaţiei, în condiţiile în care masele populare erau profund religioase, iar ortodoxismul era un mod de viaţă. ¹⁶ Această trăsătură mistico-religioasă (ce foloseşte des simbolul crucii sau imaginea Arhanghelului Mihail) a legionarismului va contribui foarte mult la efectul acţiunilor şi propagandei mişcării la sate, fiind şi elementul care-i va separa întotdeauna pe legionari de naziştii germani sau fasciştii italieni. În al cincilea rând, atrăgea într-o anumită măsură şi cultul jertfei, sacrificiul pentru un ideal, dispreţul în faţa morţii în numele unui principiu (un sentiment de sorginte romantică, amintind de vremurile paşoptiste, dar care la românii dominaţi de politic ai perioadei interbelice nu mai exista).

Până în 1927, influenţa mişcării naţionaliste şi antisemite asupra vieţii politice este redus (dacă nu se iau în considerare conflictele cu autorităţile iscate de diferite incidente sau manifestaţii). Un anumit ecou l-au avut însă acţiunile violente ale unor membri ai mişcării studenţeşti (manifestaţiile studenţilor de la Facultatea de Medicină din Cluj din 1922), inclusiv a liderului lor, Corneliu Zelea Codreanu (asasinarea prefectului Poliţiei Iaşi în 1924), astfel că mişcarea a fost etichetată drept antisemită, violentă, chiar anarhică, sugerându-se că vrea să răstoarne sistemul democratic parlamentar. Creşte popularitatea lui Codreanu, lucru evident prin manifestaţiile de simpatie şi presiunea populară asupra justiţiei în procesul intentat pentru uciderea prefectului Poliţiei Iaşi, C.G. Manciu. Din acest moment apare un nou conducător, în ochii tineretului mai ales. Ca urmare a achitării sale, popularitatea liderului studenţilor naţionalişti creşte foarte mult: este purtat pe umeri pe străzile oraşului Turnu Severin, îi sunt aduse omagii în toate gările prin care trece trenul său, nunta sa devine prilejul pentru un adevărat pelerinaj (până la 100.000 oameni), botează la Bucureşti 100 de copii născuţi în ziua căsătoriei sale etc. ¹⁷ în 1927, înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail trece însă ca un eveniment neobservat. La fel şi primii doi ani de activitate ai Legiunii, care e preocupată mai mult cu organizarea sa, obţinerea de fonduri, strângerea de noi adepţi. Existau patru linii de conducere: credinţa în Dumnezeu, încrederea în misiunea proprie, fidelitatea membrilor unul pentru celălalt, cântecele pe care le cântau ( ca de exemplu "Pe o stâncă neagră" închinat lui ştefan cel Mare, "Cântecul lui Avram Iancul" sau "Sculaţi Români") ¹⁸ Progresele din primii ani au constat mai mult în atragerea tinerilor, această atenţie acordată tineretului fiind o tendinţă continuă în evoluţia Legiunii, oarecum diferită de ideologiile de dreapt sau de stânga, unii putând spune că era strategia de a atrage segmentul cel mai influenţabil al populaţiei. ¹⁹ Dar acesta era un element specific pentru dreapta românească: se bazează pe tineri, care erau puri, educaţi în spiritul omului nou şi luptau până la jertfă în numele ţării, a Legiunii, a liderului, pentru a asigura renaşterea religioasă şi politică a României, spre deosebire de bătrânii politicizaţi, corupţi şi degradaţi.

Însă anul 1929 aduce o turnură în această mişcare ce până atunci era mai mult una de cadre, un grup restrâns ce împărtăşea aceleaşi concepţii, dar care era ignorat din punct de vedere politic.. La 8 noiembrie 1929 (de sărbătoarea Arhanghelului Mihail), Codreanu ia hotărârea ca mişcarea să nu mai rămână pasivă şi să înceapă o propagandă în masele largi pentru a le câştiga de partea cauzei proprii:

Singura cale legală care putea să ne ducă la măsuri de Stat pentru rezolvarea problemei jidăneşti era calea politică. Ea presupune contactul cu masele populare. Bun sau rău, acesta este drumul pe care legea ni-l pune la dispoziţie şi pe care mai devreme sau mai târziu, trebuia să păşim²⁰

Începea astfel acţiunea de “păşire în mase" a mişcării legionare. Au existat îndoieli asupra acestei decizii, planând întrebarea dacă Legiunea vroia să se adapteze la regulile parlamentarismului (când a apărut ca reacţie la degradarea fiinţei naţionale, la decăderea sistemului parlamentar românesc).

În evoluţia discursului propagandistic în timpul marşurilor efectuate de legionari în iarna 1929-1930 şi primăvara anului 1930, trebuie analizate transformările care au loc. Cronologic, s-a făcut un marş în sudul Moldovei, în judeţul Covurlui, la mijlocul lui decembrie 1929, se trece apoi în Transilvania, în Ludoşul-de-Munte (lângă Turda), în 25-26 decembrie 1929, urmând marşurile din sudul Basarabiei, în jurul oraşului Cahul, în lunile ianuarie-februarie 1930. Scenografia acestor marşuri implica în primul rând alegerea locului pentru desfăşurarea manifestaţiilor şi a perioadei temporale când aceasta să aibă loc. Zonele alese pentru propagandă erau în special cele unde influenţa Legiunii era scăzută: sudul Moldovei (inclusiv Iasi, controlat de LANC), Basarabia, sudul Bucovinei, Maramureş, Ttransilvania meridională şi centrală (zone cu o populaţie evreiască numeroasă sau cu probleme sociale evidente). Legiunea trebuia să meargă la ţară şi în oraşele de provincie, adică acolo unde celelalte partide nu aveau structuri solide, iar zonele alese erau cele unde aveau cunoştinţe personale sau se stabiliseră în prealabil unele contacte şi unde se presupunea că există un potenţial conflict de care se putea profita pentru a se impune ca o forţă nouă. Pentru manifestările în oraşele din provincie au fost alese zile de târg sau de bal, când venea o masă mai mare de oameni. ²¹ Astfel se va naşte stilul caracteristic al Legiunii Arhanghelul Mihail, stil ce va lăsa o impresie favorabilă la sate.

Prima încercare se face în Moldova meridională, o regiune pe care o cunoşteau, în care aveau ajutoare sigure şi în care fusese cercetată dinainte de Frăţiile de Cruce. Este ales judeţul Covurlui (învecinat cu Basarabia), fiind fixată o întrunire în târgul Bereşti pentru 15 decembrie 1929. Datorită numărului mic de persoane care vin, Codreanu ia hotărârea să meargă prin satele plasei Horincii. Imaginea unor noi eroi ai neamului începe a se contura în satele din jurul Bereştiului. Pentru cucerirea sătenilor din jurul Bereştiului s-a recurs la o regizare a apariţiilor. Astfel, Codreanu intra în sat pe un cal alb (atunci, la început, datorită noroiului, decât pentru un ideal romanitic, dar pentru că imaginea captează, calul alb va deveni parte a simbolisticii figurii sale), împreună cu câţiva partizani pe jos şi îi convoca pe oameni în curtea bisericii (luând bisericile ca martori eterni, imobili în faţa lui Dumnezeu şi ca elemente ce întăreau misiunea sacră, creştină a Legiunii). Impactul asupra omului simplu este imediat. Zvonul despre venirea lor se răspândea rapid în satele din jur, încât oamenii îi aşteptau pe drum cu lumânări. În Transilvania a-au folosit aceleaşi metode de propagandă, dar rezultatul nu va fi atât de categoric ca în Moldova, datorită timpului mai scurt şi intervenţiei imediate a autorităţilor.

În aceste manifestaţii din luna decembrie a anului 1929, existau însă diferenţe în acţiunile propagandistice ale legionarilor între oraşele mai mari din provincie şi sate. În oraşe, se evita orice luare de atitudine faşă de problemele politice la zi sau faţă de anumite chestiuni ce defineau mişcarea. Discursurile nu erau îndreptate strict împotriva evreilor, ci se adresau întregii populaţii şi problemelor ei. Demonstraţiile nu urmăreau neapărat să evidenţieze anumite lipsuri sau să ofere alternative, ci mai degrabă erau întruniri rituale care urmăreau să trezească emoţii. Totul era rostit şi înfăptuit cu solemnitate şi avânt tineresc, menit să înflăcăreze şi să convingă. În schimb, la sate apariţia lor neobişnuită (accentuarea simbolurilor, valoarea îmbrăcăminţii şi a ceremonialului) atrăgea atenţia în acele locuri unde noutăţile nu prea pătrundeau, unde exista un spaţiu oarecum închis, cu propriile credinţe şi superstiţii. Rămâne totuşi întrebarea dacă nu cumva luna decembrie a fost special aleasă pentru începutul propagandei legionare, adică este luna naşterii lui Iisus Hristos, iar mişcarea lui Codreanu avea un accentuat caracter religios. Această conexiune ar da o autoritate foarte mare misiunii legionare în ochii populaţiei rurale ce trăia şi respira credinţele şi superstiţiile religiei. Chiar dacă la început totul era natural, firesc, spre sfârşit începe să apară tendinţa de a regiza apariţiile în sate pentru a crea un efect cât mai marcant.

În ianuarie 1930 începe marşul prin sudul Basarabiei, ce culminează cu întrunirea de la Cahul. Era o regiune ce reprezenta o adevărată provocare pentru Legiune, fiind cea mai conflictuală zonă a României şi unde ameninţarea comunistă era cea mai mare. Pentru înaintarea prin sudul Basarabiei (mai mult un marş pentru a testa atmosfera şi atitudinea populaţiei faţă de mişcare) s-a elaborat un adevărat ritual, o adevărată strategie pentru cucerirea populaţiei basarabene. Îşi creează o alură religioasă exacerbată prin adăugarea simbolului crucii pe hainele lor (pentru a sugera o autoritate divină şi învestire cu sacralitate a misiunii legionare şi poate pentru a da impresia recuceririi politice şi economice a supremaţiei româneşti într-o regiune cu o populaţie evreiască numeroasă): Am făcut nişte cruci albe din pânză, de 20 centimentri pe cari le-am pus pe pieptul călăreţilor. Mi s'a dat o cruce de lemn pe care o voi purta în mână.(...) trec Prutul, mergând cu crucea în mână în contra puterii păgâne care sugruma Basarabia creştină. ²² Legionarii au un succes foarte mare şi datorită disciplinei, ordinii în care înaintau, care poate amintea ţăranilor de intrarea armatelor române în Basarabia în 1918 pentru a aduce Unirea. Întrunirea de la Cahul din februarie 1930 este cel mai răsunător succes al propagandei legionare la sate , prin numărul mare de participanţi (peste 20.000) care ascultau cu solemnitate, cu capetele descoperite discursurile şi promisiunea unui viitor mai bun. Aderenţa maselor basarabene era asigurată, în special datorită nemulţumirii şi sentimentului de sufocare a românilor într-o zonă dominată de interesele evreieşti şi bolşevice, dovadă fiind voturile acordate Grupării Corneliu Zelea Codreanu la alegerile din 1931, judeţele Cahul, Covurlui şi Turda fiind printre principalele susţinătoare. Totuşi, pentru cucerirea întregii Basarabii era nevoie de un marş mai mare, care să impună Legiunea ca o forţă politică în sistemul politic şi societatea din România. Dar pentru a putea străbate regiunea fără incidente cu autorităţile locale, Codreanu cere autorizaţia lui Alexandru Vaida-Voevod (vara 1930) şi decide înfiinţarea Gărzii de Fier. Ce va împiedica marşul vor fi consecinţele tulburărilor legionare din Maramureş şi conflictelor cu autorităţile de aici.

Un rol important în câştigarea simpatiei populare l-a avut îmbrăcămintea. În locul unei propagande de genul celei a partidelor politice în mediul rural, Codreanu preferă propria imagine şi simbolurile pe care ţăranul le cunoştea. Legionarii sunt îmbrăcaţi în costume naţionale. Se adoptă un semn distinctiv: căciuli cu pene de curcan, semn caracteristic al căpeteniilor militare moldovene şi valahe ce luptau împotriva invadatorilor străini şi al haiducilor şi ţăranilor protonaţionalişti răsculaţi împotriva maghiarilor; era deci o imagine care amintea ţăranilor de vremurile lui Tudor Vladimirescu, ale lui Avram Iancu, vremurile când se lupta pentru binele lor şi al ţării. Erau miturile binecunoscute de tradiţia orală populară şi cu care au crescut generaţiile de la începutul secolului XX, fiind o speranţă şi o mulţumire pentru ţărani că nu au fost uitaţi în perioada când ţara era orientatăde liberali spre valorile europene, iar societatea era într-un proces tot mai avansat de modernizare, capitalizare, industrializare. Când trec în Basarabia se adaugă o cruce albă din pânză albă pe hainele lor, iar unii legionari înlocuiesc costumul naţional cu cămăşi verzi, fiind evident faptul că deja se încerca transmiterea modeluilui fascist, a unei discipline riguroase de tip militar şi impunerea lui Codreanu drept lider al acestei generaţii.

Discursul se modifică de la o zonă la alta, conţinând particularităţi locale, dar şi formule de propagandă. În satele judeţului Covurlui sunt folosite fraze menite a atrage atenţia asupra acestei noi forţe politice şi de a-i câştiga cât mai mulţi susţinători. Discursul era scurt, electrizant, fără a oferi un program politic sau o ideologie, ci era simplu şi destul de vag pentru ca fiecare să-si poată însuşi promisiunea ca pe o dorinţă împlinită. De exemplu, intrând în primele sate vizitate din plasa Horincii, Codreanu spune:

Să ne unim cu toţii, bărbaţi şi femei, să ne croim nouă şi neamului nostru altă soartă. Se apropie ceasul de înviere şi de mântuire românească. Cel ce va crede, cel ce va lupta şi va suferi, va fi răsplătit şi binecuvântat de neamul acesta. Vremuri noi bat la porţile noastre! O lume cu sufletul sterp şi uscat moare şi alta se naşte: a acelora cu sufletul plin de credinţă. În lumea aceasta nouă, fiecare îşi va avea locul său, nu după şcoală, nu după inteligenţă, nu după ţtiinţă, ci în primul rând după credinţa sa şi după caracterul său. ²³

Este promisiunea construirii Omului Nou, care să preţuiască vechile valori ale societăţii, nu cele noi, împrumutate şi care să facă să renască în plan politic ţara, totul îmbrăcat în cuvinte de semantică biblică şi în fraze ce amintesc de scrierile sfinte. Intrarea în sat, discursurile scurte ale lui Codreanu, gestica şi atitudinile exagerate, precum şi plecarea în mare grabă confereau legionarilor o alură mistică, dând ţăranilor o speranţă de viitor în acea perioadă când ţara era în mizerie, în ruină politică, în deznădejde. Imaginea legionarilor, disciplina lor şi vorbele cu tentă naţionalistă atrag în special tinerii de la sate, care încep să se alăture lor. Încă de la început, se face apel la anumite mituri istorice pentru a se crea impresia unei mişcări apărute pentru resurecţia şi salvarea neamului. Existau însă imagini culturale şi intelectuale diferite de la intelectualitatea orăşeană la mediul rural. ²⁴ Intelectualii se inspirau de la ţărani, de la valorile şi tradiţiile lor, de la o reîntoarcere la originile naţiunii şi locuitorilor. Se punea accent pe comunitatea naţională ce condiţiona menţinerea ordinii sociale tradiţionale bazate pe Monarhie şi Biserică. În ce priveşte mentalitatea ţărănească, aceasta era influenţată prin folosirea unor figuri legendare din istoria românească: ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Avram Iancu. De asemenea, un rol important era acordat haiducilor, faptele lor inspirându-i pe legionari, denumirea de Căpitan dată lui Codreanu face referire la acele trupe de răzbunători ai neamului. În plus, haiducii au rămas adânc înrădăcinaţi în memoria ţăranilor, fiind cei care îndrăzneau să conteste regimul politic nedrept. Îmbinând toate aceste aluzii în discursurile şi înfăţişarea lor, leginarii îşi creau aspectul unei generaţii eroice, romantice. . Efectul acestei imagini a unei noi generaţii romantice, de eroi gata să se sacrifice pentru un ideal (sau pentru răzbunare), care ofereau o alternativă atrăgătoare ţăranilor, este copleşitor la sfârşitul acestei campanii: ţăranii se aliniau de-a lungul drumurilor întrebând Domnişorule, când veniţi şi pe la noi prin sat? ²⁵, le cântau cântecele chiar dacă nu înţelegeau cine sunt exact, îi întâmpinau cu entuziasm şi le aruncau găleţi de apă înainte pentru noroc şi bunăstare. Impactul avut asupra ţăranilor este observat şi de Codreanu, care îşi dă seama de potenţialul succesului său: în sate, când cântam şi vorbeam oamenilor, simţeam că pătrund în acele adâncuri sufleteşti nedefinite, acolo unde politicianii, cu programele lor de împrumut, nu putuseră să pogoare. Aici, în aceste adâncuri, am înfipt rădăcinile mişcării legionare. Ele nu vor mai putea fi scoase de nimen²⁶i. În Basarabia, însă, au loc anumite metamorfoze în discursul legionar. În această regiune profund religioasă (datorită apropierii de Rusia extrem ortodoxă), se trece de la o imagine de reînviere a eroilor patriotici români la alura unor cruciaţi- în cămăşi verzi- ce luptă în numele României Mari, de la un discurs ce promitea revigorarea ţării şi rezolvarea problemelor, la unul adresat direct împotriva păgânilor, adică a evreilor: Aveam înfăţişarea unor cruciaţi, cari mergeau în numele Crucii, în contra unei puteri păgâne, să scape pe Români. ²⁷ Prin această atitudine de a-i apăra pe români se încearcă atragerea de susţinători într-o regiune cu o minoritate evreiască numeroasă. Apar acum simboluri pregnant religioase: numele de cruciaţi, de trimişi divini, folosindu-se imaginea Arhanghelului Mihail şi a crucii.

La influenţarea maselor contribuie şi cântecele legionare. Pentru că în cultura ţărănească românească muzica şi dansul au o importanţă deosebită, călăreţii străbat drumurile şi intră în sate cântând. Cântau marşuri patriotice şi militare, apoi improvizează cântece proprii, pornind de la muzica populară a zonei în care se aflau la momentul respectiv. ²⁸ Uneori treceau prin sate cântând, fără a mai ţine discursuri.

În urma acestor marşuri prin sudul Moldovei, Transilvania, sudul Basarabiei, cu încercări nereuşite în Bucovina şi Maramureş ( unde s-au înregistrat eşecuri în propaganda legionară datorită inaderenţei mari a populaţiei la ideile lor, existenţei unor minorităţi evreieşti mai reduse ca număr şi mai ale datorită incidentelor violente cu autorităţile), în 1930 se afirma la nivel naţional un nou mit. În cadrul acestor manifestări, se distingea figura lui Codreanu, prin silueta sa înaltă şi distinsă, prin costumul naţional şi statura sa călare, el începând de acum să fie numit Căpitanul (cuvânt care, pe lângă însemnătatea sa militară, îl denumea pe conducătorul haiducilor sau al trupelor neregulate). Se înconjura astfel de aureola unui al doilea ştefan cel Mare, un nou Avram Iancu, ajungându-se chiar la compararea lui cu un nou Mesia, un “trimis al Arhanghelului Mihail". ²⁹ Mitul care marchează perioada interbelică românească se centra pe carisma lui Codreanu³⁰, întreţinută de imagini mistico-religioase şi romantice, construite de acţiunile şi manifestele Legiunii: costum naţional, discursuri scurte cu tentă patriotico-naţionalistă, câţiva tineri mereu în jurul lui. Cultiva un spirit de aventură şi haiducie. Prin gesturile şi atitudinea sa părea învestit cu o autoritate divină: Dar noi mergeam parcă învestiţi de cea mai puternică autoritate, căci simţeam că venim în numele neamului românesc, din porunca lui şi pentru dânsul. ³¹ Figura lui Codreanu impresiona în fiecare sat, dovadă fiind mărturia lui Nicholas de Nagy-Talavera (care asistă la sosirea a lui Codreanu într-un sat transilvănean în 1937) ³². Descrierea acestuia este relevantă pentru imaginea romantică a liderului, îmbrăcat în alb şi călare pe un cal alb, tăcerea sa fiind solemnă, poporul atribuind sacralitate acestei imaginii atent construite, încât o bătrână va exclama "trimisul Arhanghelului Mihail" şi îşi va face cruce. În acest mod, Codreanu e văzut ca un lider religios şi politic mult aşteptat de o Românie sufocată de mizerie. Era nevoie de un lider, pentru că, de altfel, orice regim totalitar se baza pe o figură, o personalitate care să fie un model şi să-i inspire pe membrii mişcării. Iar Codreanu a devenit conducătorul unei întregi generaţii, modelul unei întregi naţiuni, chiar şi după moartea sa (Horia Sima neputând niciodată să îndeplinească acest rol în faţa legionarilor, de aceea va trebui să se impună prin violenţă).

Lirica perioadei interbelice resimte şi ea influenţa personalităţii liderului legionar şi a ideilor mişcării. Destinul fiecăruia şi îmbrăţişarea fără teamă a morţii este o temă ce apare la Nichifor Crainic:

De besna ta, o moarte, nu mă tem!
Eu am trăit-
şi ştiu că va să vii. Deci, nu te chem.

( Nichifor Crainic- Eu am trăit)³³

Concepţiile legionare au avut o influenţă deosebită asupra poeziilor lui Radu Gyr³⁴, în care se întâlnesc principalele teme şi simboluri ale mişcării: credinţa în ortodoxism, iubirea pentru ţară, statul nou, acceptarea morţii pentru un ideal:

Infrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.

( Radu Gyr- Îndemn la luptă)

Pentru dreptatea noastră legionară
şi pentru-ntregul neam sărac,
Din fulger vom clădi o nouă ţară
Pe nicovale mari de veac!

( Radu Gyr- La luptă, muncitori!)

Figura Căpitanului şi dorinţa sacrificiului pentru ideile şi ordinele sale apar frecvent în lirica acestei perioade:

Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curătit de zgură...
Izvor ne esti si cină si zidire
si patrafir si cuminecătură...

Esti azima pe care'n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Esti drumul nostru către zări de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândă...

Esti ruga Tării pentru biruintă,
mistria noastră'n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în crediţă

( Radu Gyr- Mormântul Căpitanului)

Gata cu totii să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!

Lupta e cântecul si biblia noastră,
holde vor creste de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
si din sângele nostru, o, căpitane!

( Aron Cotruş- Corabia Verde)

Atracţia intelectualilor şi a oamenilor politici la ideile naţionaliste, chiar şi la cele antisemitiste ale legionarismului este greu de explicat. Probabil după o perioadă de intensă luptă pentru unitatea şi integritatea fiinţei naţionale, pentru reunirea diferitelor părţi ale aceleiaşi ţări aflate sub difeite stăpâniri, sentimentul naţionalist a rămas profund ancorat în gândirea românească. Este sentimentul cu care au crescut generaţii întregi şi care a legat toate categoriile sociale. Dar odată cu Unirea din 1918, idealul pentru care românii luptaseră timp de secole s-a împlinit, dar naţionalismul a rămas o parte din fiecare. şi în contextul de după 1918, singura direcţie spre care ea mai avea tot atât de multă influenţă era tradiţionalismul politic şi cultural, apărarea ţării de tendinţele unor politicieni de a occidentaliza brusc ţara şi dorinţa de dezvoltare prin forţe proprii şi prin vechile tradiţii. Naţionalismul secolului XIX nu a dispărut ci doar s-a transformat, iar mutaţiile cele mai extreme au devenit antisemitism şi xenofobism. Unii au fost atraşi de varianta moderată a acestuia, alţii de cea extremă, toţi integrându-se în orientarea de dreapta ca o reacţie la situaţie de decădere, de corupţie a ţării, o realitate ce provoca doar nemulţumire, ostilitate, indiferenţă sau dorinţa de a face ceva pentru a îmbunătăţi lucrurile.

Pe lângă aceste elemente, în construcţia mitului legionar un anumit rol l-au avut taberele de muncă şi marşurile legionare. Au fost organizate tabere de muncă la Ungheni şi Iaşi, în Moldova, în anul 1924, care aveau drept scop construirea de case din cărămidărie, de drumuri şi poduri, de baraje etc. De exempu, în mai 1924 s-a ridicat cărămidăria de la Ungheni, aceasta fiind considerată prima tabără de muncă voluntară din Europa, iar apoi s-a lucrat la clădirea căminului cultural Creştin din Iaşi. În vara anului 1929, sunt organizate două marşuri educative la Galaţi şi Focşani, apoi unul prin bucovina, de la Rădăuţi la Neamţ, încheindu-se apoi cu un marş prin Munţii Apuseni. Scopul acestor marşuri era de a dezvolta voinţa legionarilor, acceptarea vieţii grele, impunerea obligaţiei fiecărui participant de a fi neînduplecat cu sine, de a nu ceda sub povara efortului, urmărindu-se inocularea sentimentului de învingători, beneficiile vieţii în grup şi în unitate. ³⁵ şi aceasta era o metodă eficientă pentru atragerea opiniei publice.

În ansamblul său, acţiunile şi propaganda mişcării legionare până în anii 1929-1930 a reuşit să atragă simpatia maselor şi popularitatea pentru liderii săi, apogeul popularităţii legionarismului atingându-se însă la alegerile din 1937. Era mai mult o mişcare religioasă, fără prea multe legături cu fascismul italian sau nazismul german, care vroia ridicarea morală a ţăranului şi valorilor sale, eradicarea politicianismului venal, pregătirea unui “om nou" care să construiască o nouă Românie. Intenţia de a “păşi în mase" este inspirată de traiectoria fasciştilor italieni, Codreanu dorind să-şi lanseze discipolii într-o zonă frământată de comunism, ca Basarabia, fără o confruntare cu guvernul. Din 1930, însă, legiunea, prin înfiinţarea Gărzii de Fier, va trece la un alt stadiu de acţiune, mai puţin folosită până atunci: violenţa directă, acţiuni vindicative, confruntări directe cu autorităţile, totul culminând la începutul celui de-al Doilea Război Mondial cu instaurarea statului naţional-legionar.

Bibliografie

I. Lucrări generale:

1. Bărbulescu, Mihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith, Papacostea, şerban, Teodor, Pompiliu - Istoria României, ed. a 2-a, Corint, Bucureşti, 2003.
2. Constantiniu, Florin - O istorie sinceră a poporului român, ed. a 3-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002.
3. Enciclopedia de Istorie a României, coord. I. Scurtu, I. Alexandrescu, I. Bulei, I. Mamina, Editura Meronia, Bucureşti, 2002.
4. Hitchins, Keith - România. 1866-1947, Humanitas, Bucureşti, 1996.
5. Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe - Istoria românilor în secolul XX, Paideia, Bucureşti, 1999.

1. Boia, Lucian - Istorie şi mit în conştiinţa românească, Humanitas, Bucureşti, 1997.
2. Codreanu, Corneliu Zelea - Pentru legionari, vol. I, Editura “Totul pentru ţară", Sibiu, 1936.
3. Crainic, Nichifor, Poezii alese(1914-1944), Roza Vânturilor, Bucureşti, 1990.
4. Fătu, Mihai, Spălăţelu, Ion - Garda de Fier. Organizaţie teroristă de tip fascist, Editura Politică, Bucureşti, 1971.
5. Guleş, Ovidiu - Cum am cunoscut Legiunea Arhanghelul Mihail, Ed. Gordian, Timişoara, 1992.
6. Radu Gyr, Poezii, Marineasa, Timişoara, 1994.
7. Heinen, Armin - Legiunea “Arhanghelul Mihail". Mişcare socială şi organizaţie politică, Humanitas, Bucureşti, 1999.
8. Livezeanu, Irina - Cultură şi naţionalism în România Mare (1918-1930), Humanitas, Bucureşti, 1998.
9. Ornea, Z. - Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996.
10. Nagy-Talavera, Nicholas de- The Green Shirts and the Others. A History of Fascism in Hungary and Romania, The Center for Romanian Studies, Iaşi-Oxford-Portland, 2001.
11. Pătrăşcanu, Lucreţiu - Sub trei dictaturi, ed. a 4-a, Forum, Bucureşti, 1946.
12. Scurtu, Ioan, Troncotă, Cristian, Tampa, Natalia, Beldiman, Dana - Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II: 25 iunie 1927-2 ianuarie 1931, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2000.
13. Stoenescu, Alex Mihai - Istoria Loviturilor de stat din România, vol. III, Rao, Bucureşti, 2001.
14. Veiga, Francisco - Istoria Gărzii de Fier (1919-1941). Mistica ultranaţionalismului, ed. a 2-a, Humanitas, Bucureşti, 1995.