Dacă doriţi să fiţi anunţaţi prin e-mail la apariţia noilor numere ale revistei, aveţi posibilitatea de a vă înscrie aici.

"The only true equalizers in the world are books; the only treasure-house open to all comers is a library; the only wealth which will not decay is knowledge; the only jewel which you can carry beyond the grave is wisdom." (J. A. Langford)
Într-o societate bazată pe informaţii (societate informaţională), bibliotecile trebuie să se conformeze evoluţiei actuale a societăţii. Raţiunea de a fi a unei biblioteci o constituie cititorul şi nevoile sale informaţionale. Informaţia a revoluţionat modul de gândire, a adus modificări majore în însăşi existenţa societăţii, a schimbat toate activităţile, relaţiile şi legăturile dintre ele, iar biblioteca a devenit un "spatiu tehnologic", o importantă structura infodocumentară. Sarcinile manageriale ale bibliotecilor sunt multiple. Conceptul de management orientat strategic nu se referă doar la o activitate strictă de administrare a resurselor umane, financiare şi de patrimoniu ci şi la planificarea, coordonarea şi controlul activităţilor complexe, a fluxurilor şi a tuturor aspectelor calitative şi cantitative legate de activitatea unei biblioteci. Biblioteca modernă trebuie să-şi reconsidere conceptele şi competenţele, mijloacele şi modalităţile de acţiune. continuare

Din punct de vedere arhivistic, în momentul în care vorbim despre documente, facem referire la acele înregistrări care nu mai sunt folosite în activitatea de zi cu zi, dar care, datorită informaţiilor deţinute, prezintă un interes ulterior. Operaţiunile arhivistice abordează documentul din momentul creării lui până la păstrarea sau distrugerea acestuia. Toate aceste operaţiuni, însoţite de instrumentele de evidenţă, au ca scop prezervarea informaţiei şi accesibilitatea acesteia. Acumulările de documente cât şi instituţiile care le administrează au fost şi sunt într-o continuă luptă pentru manipularea şi administrarea documentelor de arhivă. Pentru a susţine aceste acţiuni au fost încercate şi dezvoltate continuu noi instrumente. continuare

Noţiunea de "arhivă" comportă mai multe accepţiuni interrelaţionate. Pe de o parte, ea desemnează ansamblul de documente constituite organic referitoare la istoria unui popor, la activitatea unei unităţi, la persoane particulare, destinate prin natura lor, a fi conservate, locul special amenajat unde sunt strânse documentele rezultate din activitatea unei unităţi, în vederea păstrării şi cercetării lor, iar pe de altă parte ea desemnează şi unitatea sau partea structurală a unei unităţi care efectuează primirea şi păstrarea documentelor, organizând folosirea lor în scopuri ştiinţifice, economice, politice, sociale, culturale, etc. continuare

Catalogul Fondului Personal Timotei Cipariu a fost întocmit de Ioana Botezan şi Alexandru Matei. El cuprinde în introducere o amplă descriere a vieţii şi operei creatorului de fond indicând criteriile după care a fost întocmit, sistemul de prezentare ales, apoi sunt prezentate fişele fiecărui document, detaliate, cuprinzând denumirea actului, emitentul, destinatarul, conţinutul pe scurt al documentului, data emiterii, limba în care este redactat.
La final, el este prevăzut cu un indice general, unul cronologic şi cu un tabel de corespondenţă a cotelor după reordonarea fondului. continuare

VIAŢA ŞI ACTIVITATEA
În 2010 se împlinesc 200 de ani de la naşterea celui mai important şi mai puţin cunoscut gânditor al economiei neoclasice Hermann Heinrich Gossen.în istoria ştiinţei există numeroase contribuţii a căror importanţă a fost relevată mulţi ani după ce ele fuseseră realizate. Autorii unor asemenea realizări n-au beneficiat în timpul vieţii de recunoaşterea aportului fundamental adus la dezvoltarea ştiinţei, ba - uneori - au suportat chiar nemeritatul dispreţ al contemporanilor. în secolul al XIX-lea Nicolas Leonard Sadi Carnot (1796-1832), fondatorul termodinamicii, Evariste Galois (1811-1832), pionierul algebrei moderne, Johann Mendel (1822-1884), descoperitorul legilor transmiterii genetice a moştenirii, sunt exemple concludente în acest sens. continuare

La începutul secolului al XVI-lea, epocă a umanismului şi a tiparului, necesitatea unei schimbări în cadrul instituţiei Bisericii şi a doctrinei sale s-a impus mai mult ca oricând. Apariţia tiparului a fost nespus de benefică şi pentru tipărirea Scripturii. Până în anul 1500 au apărut aproximativ o sută de ediţii ale Vulgatei, iar de la prima traducere în limba germană (1466) până la ediţia în germană a Noului Testament a lui Luther (1522), au fost tipărite 14 Biblii complete în limba germană literară şi patru în germana populară, în afară de alte ediţii parţiale (Psaltiri, Noul Testament, Epistolele).
În Evul Mediu, lectura era atribuită celor care ştiau să citească, adică unor categorii sociale înstărite, nobile, şi celor care se ocupau cu scrisul şi tipărirea cărţilor în cadrul mănăstirilor şi noilor edituri apărute în Europa. În cadrul lecturii Evului Mediu se pot identifica trei tipuri de cărţi: cărţile cu tematică religioasă-morală, cărţile rezultate din ideile teologice şi lectura laică. continuare

Dimensiunea cantitativă
Cartea de cult a fost primul tip de carte apărută pe teritoriul de astăzi al ţării noastre, în prima fază sub formă de manuscris, iar mai apoi, sub formă de carte tipărită. De apariţia ei se îngrijeau copişti, diecii şi călugării. Apariţia tiparului a adus noi modificări în privinţa cărţilor. Acestea sunt acum multiplicate mult mai uşor, iar producţia de carte devine mult mai mare. Această inovaţie a servit o vreme protestantismului care milita pentru folosirea limbii vernaculare în liturghie şi pentru lărgirea orizontului cultural al preoţilor vis-a-vis de propriul domeniu de competenţă. Pentru a se feri de prozelitismul protestant, instituţiie ecleziastice româneşti au căutat şi ele să obţină drept de a tipări cărţi pentru folosul clerului propriu. Biserica Ortodoxă din cele două principate din exteriorul arcului carpatic nu au întâmpinat probleme în acest sens, deoarece aici ortodoxia era religia de stat. Astfel, ele au reuşit să înfiinţeze tipografii la Râmnic, Buzău, Bucureşti şi Iaşi. continuare

Născut în Transilvania, cu studii începute în capitala Moldovei şi desăvârşite apoi la Bucureşti, Alexandru Lapedatu, s-a remarcat în perioada interbelică ca unul din istoricii reprezentativi pentru istoria criticistă. Studiile sale ce se disting prin forma literară îngrijită şi prin documentaţia vastă şi de multe ori inedită, vor contribui la orientarea şi conturarea istoriografiei României reîntregite.
Pe lângă scrierile sale, el lasă posterităţii o bibliotecă specializată cu peste 7000 de volume, pe care le donează Bibliotecii Universitare din Cluj. Se regăsesc aici numele marcante ale istoriografiei naţionale, cu o predilecţie pentru autorii interbelici şi în special pentru cei ce i-au fost profesori, cum e cazul lui Tocilescu, Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan sau Nicolae Iorga. Este astfel adunată la un loc o documentaţie vastă asupra problemelor fundamentale din istoria românilor din antichitate până în contemporaneitate, de la probleme de istoria artei la cele de istorie bisericească şi chiar politică. continuare

Istoria scrisului este esenţială pentru înţelegerea evoluţiei scrierii, fie ea sintetică-prin simboluri, analitică sau fonetică, datorită faptului că oferă informaţii importante legate de modul în care omul şi-a manifestat gândurile, ideile şi sentimentele încă din cele mai vechi timpuri. Datorită nenumăratelor popoare şi civilizaţii care au existat, dar şi diverselor perioade istorice ale umanităţii, scrisul s-a dezvoltat treptat în funcţie de contextul istoric, de metodele şi mijloacele utilizate de către om pentru a se exprima. Spre exemplu, scrierea romană era deplin constituită în secolul al III-lea i.Hr. Curând, alfabetul latin a devenit o scriere universală. Scrierea cu alfabet latin cuprinde mai multe perioade, în funcţie de caracterul scrisului şi de condiţiile istorice: continuare

Una dintre cele mai recente dileme ale culturii americane în ceea ce priveşte mişcarea culturală evreiască este aceasta: "Suntem în faţa unei renaşteri culturale evreieşti în America sau a unui declin?" . În mod cu totul specific, după cum încerca să evidenţieze David Ben Gurion într-o observaţie sarcastică legendară "Pune doi evrei într-o încăpere şi vei avea trei păreri" , răspunsul unui grup important alcătuit din cele mai mari nume ale culturii evreieşti americane contemporane a fost "amândouă ".
Acest grup alcătuit printre alţii de Daniel Bell, Jonathan Sarna, Michael Walzer, Ruth Wise, romanciera Allegra Goodman, criticul de film J. Hoberman, pictorul R.B. Kitaj, dramaturgul Tony Kushner, compozitorul Steve Reich, graphic designerul Art Spiegelman sau Ellie Wiesel s-a pus de acord asupra a două aspecte importante. continuare

"Simţeam că pătrund în acele adâncuri sufleteşti nedefinite, acolo unde politicienii, cu programele lor de împrumut, nu putuseră să pogoare. Aici, în aceste adâncuri, am înfipt rădăcinile mişcării legionare."
Acestea sunt cuvintele lui Corneliu Zelea Codreanu în 1929 cu ocazia marşurilor făcute prin ţară. Deşi unele acţiuni sunt organizate încă din anul 1922 (incidentele de la Facultatea de Medicină din Cluj), mişcarea de dreapta se afirmă după înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927. continuare

Modelul de intelectual al secolului XIX avea în vedere şi dezvoltarea laturii artistice şi socializante a individului. Preocupările studenţeşti nu erau canalizate exclusiv spre aprofundarea liniei de studiu alese, ci puteau fi alternate cu activităţi culturale şi boeme, în speţă teatrul, opera, vizitarea muzeelor sau participarea la baluri, frecventarea cafenelelor, care-şi aveau importanţa lor în formarea de ansamblu. La interferenţa ludicului cu intelectualul se află frecventarea cafenelelor.
Cafeaua, planta descoperită în zona etiopiană de azi de ciobanul Kaldi şi care a stârnit atâtea contradicţii în mediul catolic, catalogată de unii ca « băutura diavolului », se generalizează în secolul XIX, devenind liantul principal al relaţionării şi o afacere prosperă. Cafeneaua punea la dispoziţie localul suficient pentru grupuri mari de cunoştinţe, se putea fuma în voie, se citea gratuit presa, apoi comentată împreună, se putea consuma şi alcool. Era locul ideal pentru jocuri la moda, precum domino, cărţi, biliard. continuare

Prezentarea generală a destinaţiei turistice
Localizare
Africa de Sud este o ţară situată în extremitatea sudică a continentului african. Este delimitată la Nord de către Namibia, Botswana şi Zimbabwe, la Est de către Mozambique, Swaziland şi Oceanul Indian, iar la vest are ieşire către Oceanul Atlantic. în partea de est se găseşte Lesotho, ţară înconjurată complet de către Africa de Sud.
Descriere şi caracterizare generală
Ţara are trei capitale: Cape Town - capitala legislativă, politică şi reşedinţa parlamentului, Pretoria - capitala administrativă şi reşedinţa guvernului şi Bloemfontein - capitala judiciară. continuare

Pictura expusă în cadrul Galeriei de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României face parte dintr-o serie de lucrări ale lui Forain dedicate lumii operei, cuprinzând desene (Balerină văzută din spate, circa 1890; Balerină - pastel; Seară la operă, circa 1879 - guaşă pe evantai), gravuri (Dansatoare legându-şi balerinii, circa 1891), acuarele (Balerină şi abonat la operă; Pe scenă, 1910-11; Balerină în culise, 1920-23) şi picturi (În culise, circa 1880; Lojă de orchestră, sf. sec XIX; Charleston-ul, 1926; Foaierul de la operă).
Tema baletului este, fără îndoială, preluată de la Edgar Degas, unul din prietenii săi intimi şi un mare iubitor de operă. Nu este însă vorba doar de copierea unei idei, Forain însuşi având o puternică pasiune pentru lumea specacolului (nu e nevoie decât să amintim aici răspunsul său la cererea unor ziarişti de la Le Courrier Français de a scrie o autobiografie: "je suis né à Reims le 23 Octobre 1852 et j'aime la danse"). continuare

Ştiinţa religiilor consideră că sacrul (sau mai exact experienţa sacrului cunoscută de om) poate fi perceput şi analizat în decursul evoluţiei umanităţii doar prin manifestările sale, prin ceea ce omul evocă despre această experienţă, având la dispoziţie sistemele de expresie teoretice, conceptuale, rituale sau simbolice, astfel spus prin intermediul unor limbaje umane decriptate şi analizate metodic prin diferite hermeneutici. Sincretism sau mimesis religios, vom încerca să aflăm unde se poate încadra acest cult oscilant al şarpelui care, se pare, devine o importantă zeitate din secolul II şi până la sfârşitul celui de-al III-lea. Credinţa în cultul şarpelui pare să se fi adaptat foarte uşor cerinţelor anticilor în căutare de mister şi speranţă în ceva arhetipal, mitic dar în acelaşti timp foarte actual în epoca lor. Pentru a putea compara cele spuse mai sus vom cerceta din mai multe puncte de vedere cultul religios la antici printr-un studiu de caz asupra Zeului-şarpe Glykon, cult ce se desfăşoara de-a lungul secolelor I-III d.Chr. continuare

"Pentru omul religios, spaţiul nu este omogen, ci prezintă rupturi şi spaturi; unele porţiuni de spaţiu sunt calitativ diferite de celelalte. « Nu te apropia aici », îi spune Domnul lui Moise, ci « scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt » (Ieşirea,3,5). Există aşadar un spaţiu sacru, deci « puternic », semnificativ, şi alte spaţii, neconsacrate, lipsite prin urmare de structură şi de consistenţă, cu alte cuvinte amorfe."
În arhitectură, spaţiul are numeroase înţelesuri şi este prezent în diferite ipostaze -este în fapt cel ce dictează în acest domeniu - forma, conţinutul, ideea - toate se raportează la spaţiu. Mă voi opri însă asupra a ceea ce este numit spaţiu sacru. Textul de faţă îşi propune să realizeze o particularizare a spaţiului sacru în biserica şi în telologia ortodoxă, din perspectiva următoarei argumentaţii : « sacrul - definit drept ceea ce este total diferit, topos al alterităţii radicale -are loc- atât în sensul deplierii unui eveniment, cât şi în sensul propriu, de a se desfăşura într-un /pe un loc fizic - pe teritorii, adumbrindu-le în felul în care cei doi autori (şi mai cu seama Eliade) l-au descris ». continuare

Dacă persoana sexuală a bărbatului evreu american, portretizată de personalităţi precum Woody Allen şi inspirată din tradiţia literară a evreilor est-europeni apare ca inofensivă, imaginea femeii evreice a luat o formă vicioasă cu totul aparte, exprimată sub titulatura Jewish American Princess sau J.A.P, ce reflectă o dezumanizare inspirată de rasismul antijaponez ce a existat în anumite perioade ale istoriei americane. Figura J.A.P., deşi pare o producţie a antisemitismului american are, cu toate acestea, origini evreieşti.
Acest stereotip este caracterizat de două trăsături importante: obsesia materialistă şi dezinteresul faţă de sex, exprimate printr-o imagine a femeii evreice cochete, care se înfrumuseţează într-un mod seducător dar care refuză să îşi consume relaţiile sexuale. J.A.P.-ul ca şi schlemiel-ul descriu persoane blocate erotic, dar cu toate acestea schlemielul este cel puţin comic şi simpatic în inepţia lui, în timp ce ea este în mod tipic respingătoare. continuare

Studiile asupra perspectivei în arta antică, realizate până la apariţia studiului lui Tomasz Mikocki (T.M.), dădeau dovadă de o insuficientă cercetare în acest domeniu. Tocmai acest lucru îl evocă autorul, lămurind asupra necesităţii unui astfel de studiu, dedicat artei romane. Scriind o primă versiune încă de la sfâşitul anilor '70, T.M. îşi propunea să realizeze un studiu bazat pe toată literatura de specialitate anterioară, care să prezinte principalele probleme legate de perspectivă. Problemele teoretice întâmpinate de autor au fost depăşite printr-un studiu al lucrărilor consacrate teoriei perspectivei în timpurile moderne. T.M. îşi structurează cartea în cinci capitole: I. Définition, II. Les anciens faces à la perspective, III. Les perspectives physico-mathématiques, IV. Les perspectives sémiotiques, V. Les problèmes de la représentation de l'espace dans l'art romain. Evaluation de la justesse de la perspective, acordând o importanţă deosebită surselor, completate de numeroase scheme şi ilustraţii, care alcătuiesc de fapt a doua parte a cărţii. continuare

Dacă dorim să aflăm sensul unui termen, apelăm, fireşte, la un dicţionar. Dacă, în plus, dorim să oferim valoare suplimentară explicaţiilor, căutăm sensuri adiacente şi încercăm să ne îmbogăţim zestrea de cunoştinţe. Dacă, în final, avem intenţia să conferim notorietate şi personalitate textului, recurgem la surse de referinţă în domeniul cercetat. Acesta din urmă este şi cazul unei cărţi în adevăratul sens al cuvântului: Dicţionar de ştiinţe economice (sub direcţia: Claude Jessua, Christian Labrousse, Daniel Vitry; consultant ştiinţific: Damien Gaumont; trad. rom.), Editura Arc, Chişinău, 2006 (pentru versiunea românească). continuare

Înainte de a fi o realitate economică, juridică şi politică, Uniunea Europeană care se construieşte şi extinde în continuare, reprezintă moştenirea istorică şi culturală a popoarelor din interiorul său. Cultura acesteia a fost şi rămâne variabilă. în încercarea de a defini spaţiul geografic al Europei, specialiştii au o sarcină foarte dificilă în a preciza limitele culturale, acestea fiind la prima vedere foarte variate. A surprinde specificul culturilor din Uniunea Europeană în câteva pagini este un act cu adevărat temerar, complex şi foarte greu de realizat. continuare