Articol de Mihaela Făt,
(Ştiinţele Informării şi documentării, anul 2,
Facultatea de Istorie, Universitatea "Babeş-Bolyai")

Modelul de intelectual al secolului XIX avea în vedere şi dezvoltarea laturii artistice şi socializante a individului. Preocupările studenţeşti nu erau canalizate exclusiv spre aprofundarea liniei de studiu alese, ci puteau fi alternate cu activităţi culturale şi boeme, în speţă teatrul, opera, vizitarea muzeelor sau participarea la baluri, frecventarea cafenelelor, care-şi aveau importanţa lor în formarea de ansamblu. La interferenţa ludicului cu intelectualul se află frecventarea cafenelelor.

Cafeaua, planta descoperită în zona etiopiană de azi de ciobanul Kaldi şi care a stârnit atâtea contradicţii în mediul catolic, catalogată de unii ca « băutura diavolului », se generalizează în secolul XIX, devenind liantul principal al relaţionării şi o afacere prosperă. Cafeneaua punea la dispoziţie localul suficient pentru grupuri mari de cunoştinţe, se putea fuma în voie, se citea gratuit presa, apoi comentată împreună, se putea consuma şi alcool. Era locul ideal pentru jocuri la moda, precum domino, cărţi, biliard. Pe perioada iernii, era cel mai bun loc de a sta la căldură, pentru a economisi banii investiţi în această necesitate în odaia proprie. Acest «al doilea domiciliu» reunea diferite categorii sociale, dar tonul îl dădeau intelectualii, artiştii şi politicienii. Erau principalii propagatori de iniţiative, vehiculate apoi în largi cadre ale societăţii.

Cafenelele vieneze sau « casele de citire », cum le denomina Iuliu Moisil, client al lor, deţineau o impresionantă colecţie de reviste şi ziare din capitală sau provincie şi din străinătate : Gartenlaube, Ueber Land und Meer, Leipziger Illustrierte Zeitung, Illustration, Illustrazione italiana, Illustracion espagnola y americana, Revue des deux mondes, Kikeriki. In Viena fiecare cafenea avea specificul şi farmecul ei. Astfel la Café Central erau cele mai multe ziare şi reviste europene. Café de l'Opera era cunoscută în rândul românilor prin faptul că aici profesorul Nicolae Teclu juca zilnic, între orele 14-15 biliard. Însă cele mai căutate erau Café Wien, unde duminica românii se reuneau pentru partida de « calabrias », un joc de cărţi la modă ¹, Meisser, Höller, Arkadencaffe şi Caffe Schlössel². Presa atingea doar adiacent subiectele politice, în general erijându-se ca un vector cultural în care regăsim critică muzicală, teatrală, de modă şi prezentarea ultimelor apariţii de carte şi a evenimentelor de excepţie din cadrul elitelor.

În capitala regală, Budapesta nu se poate vorbi de o asemenea dezvoltare, însă decalajul era tot mai redus. Cafeneaua predilectă a românilor era Mitsek (Mitsok). Ajunge subiect de butadă prin atacurile aduse în Rosa cu ghimpi studenţilor care uitau să mai plece. Una din anecdotele publicate vorbeşte despre un tată care îşi face griji pentru fiul său slăbit şi palid. Acesta pentru a sugera că nu iroseşte timpul şi banii la studii îi explică părintelui său că nu mai rezistă din cauza efortului depus la învăţătură, numai la Mitsok petrecând 12 ore pe zi. Tatăl impresionat crede că este vorba de un profesor, motiv pentru care întreabă ce cursuri predă acesta. Fiul cu nonşalanţă va răspunde că « despre morburile sifilitice, despre uitarea pe stradă, despre fabricarea medicinei din 21 de elemente » ³. Nici resursele financiare nu ar fi permis o existenţă atât de boemă. Obiectivele cu care aceşti tineri mergeau la studii menţineau echilibrul necesar între studiu şi distracţii.

În Ungaria tensiunea politică era mai accentuată, fiind augmentată şi de presă. Excesele tinerilor români erau atent supravegheate şi taxate de opinia publică şi de autorităţi. Ion I. Lapedatu va considera la rândul său acest aspect suficient de important pentru a fi detaliat în memoriile sale. Din fragmentul citat reiese atât preferinţa românilor de a se limita la ieşirile în cerc restrâns, dar şi faptul că în acest mod atrăgeau atenţia ziariştilor doritori de ai imortaliza într-o manieră negativă : «Aproape în fiecare cafenea era câte o masă de studenţi români, după regiuni. Sibienii şi braşovenii, petreceau adeseori într-o cafenea numită Cafeneaua Centrală, aproape de Biblioteca Universităţii. În această cafenea şi la masa noastră, venea şi profesorul Gheorghe Alexici, docent în limba română la Universitate, care trecea de renegat, însă ştia multă filologie şi ne făcea expuneri interesante. În altă cafenea unde de asemenea umblam, la Jaegerhorn, întâlneam pe profesorul Ciocan şi câteodată pe şovinistul profesor Jancsö Benedek, care scria în fiecare săptămână în Budapesti Hirlap câte un articol în care trecea în revistă, desigur în spirit şovinist, toate evenimentele mai de seamă din viaţa românilor din Ardeal » ⁴. Asemenea articole incendiare ieşeau de obicei derivate de la discursurile studenţilor susţinute cu ocazia comemorării lui Emanuil Gojdu, Petru Maior, a zilelor revoluţiei paşoptiste, aşadar personalităţi şi evenimente simbolice ale românilor.

Într-una din încăperile cafenelei Schója s-au desfăşurat printre primele şedinţe ale Societăţii Studenţeşti Petru Maior⁵. Alte cafenele cunoscute erau Hungaria sau New York Café (Kávéház).

Cafenelele acestei perioade ofereau un cadru informal în care studenţii se puneau la curent cu problemele zilei şi uneori intrau în contact cu personaje importante. Eterogenitatea socială, religioasă şi etnică întâlnită aici va contribui la interiorizarea unor concepţii de viaţă liberale similare modelului de intelectual de factură germană.

Sursa imaginii: http://www.austria.info/media/13712/kaffeehausschild-salzburg--v.jpg