Articol de Elena-Roxana Raicu
(secţia Istoria Artei, anul 3,
Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti)

Pictura expusă în cadrul Galeriei de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României face parte dintr-o serie de lucrări ale lui Forain dedicate lumii operei, cuprinzând desene (Balerină văzută din spate, circa 1890; Balerină - pastel; Seară la operă, circa 1879 - guaşă pe evantai), gravuri (Dansatoare legându-şi balerinii, circa 1891), acuarele (Balerină şi abonat la operă; Pe scenă, 1910-11; Balerină în culise, 1920-23) şi picturi (În culise, circa 1880; Lojă de orchestră, sf. sec XIX; Charleston-ul, 1926; Foaierul de la operă).

Tema baletului este, fără îndoială, preluată de la Edgar Degas, unul din prietenii săi intimi şi un mare iubitor de operă. Nu este însă vorba doar de copierea unei idei, Forain însuşi având o puternică pasiune pentru lumea specacolului (nu e nevoie decât să amintim aici răspunsul său la cererea unor ziarişti de la Le Courrier Français de a scrie o autobiografie: "je suis né à Reims le 23 Octobre 1852 et j'aime la danse"). Tema principală a lucrărilor lui Degas, atât de diferite ca subiect - repetiţii, culise, reprezentaţii etc. - este mişcarea; ele reprezintă de fapt un studiu al trupului feminin în mişcare. Forain însă este interesat de studierea naturii umane; ochiul său de caricaturist îl însoţeşte şi la operă - îi place să observe comportamentul balerinelor în culise şi atracţia pe care acestea o exercită asupra admiratorilor lor, de obicei bărbaţi în vârstă care le întreţin, să asculte discuţiile din lojele actriţelor.

În abordarea acestei teme, Forain foloseşte nu numai tehnici diferite, ci şi stiluri diferite, trecând de la impresionismul lui Degas şi Manet la un expresionism care îl defineşte.

În Balerine în repaus este reprezentat în partea dreaptă a pânzei un grup de cinci dansatoare, dintre care se evidenţiază una, atât prin punerea ei în primplan, cât şi prin faptul că este singura căreia i se vede corpul în întregime. Poziţia trupului este una graţioasă, stând pe un fel de divan (?), cu picioarele apropiate şi întinse, braţele deschise cuprinzând tutuul verde, trunchiul puţin aplecat în faţă, capul uşor dat pe spate şi ochii închişi, părând să inspire adânc. În dreapta ei, uşor mai în spate, este o altă balerină, aplecată peste divan (?), care o ţine de mână. În fine, în al treilea plan, în stânga primei balerine, se află un grup de trei dansatoare, care par antrenate într-o conversaţie: una dintre ele stă cu spatele spre privitor, celelalte două o privesc pe aceasta în faţă. Corpurile lor sunt ascunse de divan (?), astfel că nu li se văd decât busturile.

Poziţiile relaxate ale celor cinci dansatoare şi costumaţia incompletă a celei din planul secund (îi lipseşte tutuul) vin în sprijinul titlului lucrării - este vorba de un moment de repaus. Analizând mai atent detaliile se pot emite ipoteze cu privire la acest moment, ajungând chiar la demontarea titlului.

Atenţia acordată balerinei din primplan ne face să credem că ea este cea mai importantă din grup, jucând probabil rolul principal. Plecând de la această ipoteză am putea afirma că în cazul celei de-a doua balerine nu este vorba neapărat de o vestimentaţie incompletă, ci de una diferită de cea a protagonistei; mai ales că celorlalte nu li se vede îmbrăcămintea, doar puţin din corset, care pare să fie la fel la toate dansatoarele (de culoare roşie). Rămânând la acest subiect, ne putem da seama că vestimentaţia balerinelor este una de scenă, deci se poate exclude (aproape 100%) ipoteza unei repetiţii. Dacă aducem în discuţie şi trandafirul de pe podea, este greu ca această idee să mai stea în picioare (ar putea fi totuşi un obiect folosit în spectacol, deşi este cam greu de crezut).

Atunci ar rămâne varianta redării unui moment din timpul spectacolului: fie înainte de începerea baletului (A), fie într-o pauză dintre acte (B), fie după terminarea acestuia (C).

În cazul variantei A ar fi vorba mai degrabă de un moment de concentrare, balerinele pregătindu-se pentru spectacol, şi nu de relaxare; limbajul trupului primei balerine este cam ambiguu: ar putea trăda şi concentrare, dar şi destindere; titlul însă nu ar fi potrivit în acest caz. De asemenea nici floarea nu şi-ar avea rostul aici (doar daca n-ar face parte din decor sau recuzită, puţin probabil după cum am afirmat mai devreme).

În cazul B ar fi un amestec de relaxare şi concentrare: sfârşitul unui act (întărit de prezenţa trandafirului, aruncat pe scenă de un spectator) şi pregătirea următorului. Din nou titlul nu s-ar potrivi foarte bine.

Problema titlului ar putea fi pusă şi invers. Până acum am afirmat că scena nu se potriveşte cu titlul lucrării, dar poate că acesta este cel greşit. Nu deţinem însă informaţii cu privire la originea şi autenticitatea titlului, astfel că nu putem merge mai departe cu această ipoteză; era totuşi de menţionat.

În fine, cazul C - sfârşitul spectacolului, cu flori aruncate balerinelor şi binemeritatul moment de destindere pentru acestea - ar părea victorios.

Ar mai fi o variantă şi anume redarea unui moment chiar din timpul spectacolului, în care balerinele nu dansează, dar joacă în continuare (prima balerină fiind în rolul principal, a doua într-un rol secundar şi celelalte trei făcând figuraţie). Explicaţia dată pentru trandafir ar fi valabilă şi acum; titlul s-ar potrivi şi el - balerinele sunt în repaus, pentru că nu dansează; dar ceea ce este de data asta puţin probabil e chiar redarea unui astfel de moment de către Forain. Spre deosebire de Degas, care reprezenta balerinele mereu în mişcare, dansând pe scenă sau în sălile de repetiţii, Forain alegea mai ales momente statice (cum ar fi cazul şi aici), dar nu pe scenă, nu în timpul spectacolului (când jucau un rol), ci în afara lui (când erau ele însele; şi revenim la pasiunea artistului pentru studiul naturii umane).

În ceea ce priveşte compoziţia, observăm prin trasarea diagonalei din stânga jos spre dreapta sus că partea de sub diagonală este foarte aglomerată (aici se află toate personajele), iar că în cea de sus nu se află decât peretele gol. Aceeaşi construcţie apare şi în acuarela Balerină şi abonat la operă, ca şi în Foaierul de la operă (deşi două balerine se află în centrul compoziţiei, grosul personajelor este situat deasupra diagonalei stânga sus-dreapta jos), dar şi la Degas (în foarte multe lucrări o parte din cele două obţinute prin trasarea uneia dintre diagonale este mult mai populată decât cealaltă, uneori conţinând toate personajele).

Am afirmat despre titlu că nu avem informaţii în ceea ce priveşte originea sa - dacă a fost impus de artist sau de altcineva, dacă a fost pus în perioada în care a fost realizată lucrarea sau mult mai târziu. Nici despre ramă nu cunoaştem astfel de informaţii. Se ştie că rama are un rol important, şi anume de a separa lumea privitorului de lumea din tablou, şi că unii artişti aleg singuri ramele pentru picturile lor, uneori gândindu-le ca pe un întreg. Există situaţii când rama este schimbată ulterior din diverse motive (distrugere, modă ş.a.), dar şi când artiştii sunt indiferenţi la acest aspect. Nu ştim care este cazul aici, dar simplitatea ramei este cu siguranţă un atu. Este de ajuns pentru a te face conştient că pătrunzi cu privirea într-o altă lume şi în acelaşi timp te lasă să te bucuri de compoziţie, fără să o încarce; nu împiedică privirea să ajungă la pictură, nu o face să rătăcească. Privite ca un întreg, simplitatea ramei şi culoarea deschisă contrastează cu tehnica şi paleta de culori folosite de artist.

Din punct de vedere strict personal, lucrarea lui Forain are acea frumuseţe care îţi atrage privirea şi merită să se afle pe lista operelor preferate ale iubitorilor de artă.

Sursa imaginii: arhiva personală