Articol de Christine-Marie Turcu
( Arheologie si studii clasice , anul 2,
Facultatea De Istorie, "Universitatea "Babeş-Bolyai")

Ştiinţa religiilor consideră că sacrul (sau mai exact experienţa sacrului cunoscută de om) poate fi perceput şi analizat în decursul evoluţiei umanităţii doar prin manifestările sale, prin ceea ce omul evocă despre această experienţă, având la dispoziţie sistemele de expresie teoretice, conceptuale, rituale sau simbolice, astfel spus prin intermediul unor limbaje umane decriptate şi analizate metodic prin diferite hermeneutici¹. Sincretism sau mimesis² religios, vom încerca să aflăm unde se poate încadra acest cult oscilant al şarpelui care, se pare, devine o importantă zeitate din secolul II şi până la sfârşitul celui de-al III-lea. Credinţa în cultul şarpelui pare să se fi adaptat foarte uşor cerinţelor anticilor în căutare de mister şi speranţă în ceva arhetipal, mitic dar în acelaşti timp foarte actual în epoca lor. Pentru a putea compara cele spuse mai sus vom cerceta din mai multe puncte de vedere cultul religios la antici printr-un studiu de caz asupra Zeului-şarpe Glykon, cult ce se desfăşoara de-a lungul secolelor I-III d.Chr.

Şarpele în cultele gnostice

Acest animal era considerat de adepţii acestor culte de mistere, în special pentru naaseni, ca fiind cel ce a adus omului cunoaşterea, devenind centrul primordial al învăţăturii şi cultului acestei secte. Această şcoală gnostică, numită a "naasenilor" (de la nahaş în ebr. = şarpe) sau cult ofit (de la ofis în gr. = şarpe) se baza pe faptul că "În grădina Edenului, exista pomul gnozei, al cunoştinţei binelui şi răului. Dumnezeul cel rău al Vechiului Testament, gelos, a oprit pe om tocmai de la această sursă a gnozei, menită să deschidă poarta eliberării lui. şi atunci a venit acest Iisus care, în Ioan 3, S-a comparat pe Sine cu şarpele de aramă, după percepţia lor substituindu-l şarpelui din Eden. Ei credeau că Iisus ar fi venit cu această solie: "nu veţi muri, ci veţi cunoaşte gnoza şi veţi deveni liberi, ca zeii". De aceea aceşti gnostici se închinau şarpelui. Ipolit face deasemenea referire la o scriere - sermo Noasenorum- care prezintă în sens naasean imnul lui Attis. El vorbeşte de omul primordial androgin, din care a ieşit sufletul lui Adam pentru ca apoi să intre într-un trup uman supus degradării şi păcatului. Ipolit interpretează imnul naasean în sens creştin, afirmând că sufletul se aseamănă unei ciute sfioase în labirintul lumii, până când Hristos îi Aduce adevărata cunoaştere ³.

Cultul şarpelui Glykon

Glykon, după cum ne relatează Lucian din Samosata⁴ ( 121-180) în lucrarea sa "Alexadru şi profetul mincinos", apare pe la mijlocul secolului II d. Chr., în Asia Mică, reuşind să se menţină până-n secolul III d.Chr. şi chiar început de IV d. Chr.

Adept al satirei din 163-166, prin talentul său " a la Caragiale" cum am spune noi astăzi, Lucian a devenit un acerb adversar al impostorilor⁵ de care epoca nu ducea lipsă nici atunci. Conform scrierilor lui Lucian, originarul profet al şarpelui Glykon, Alexandru era un personaj de mare inteligenţă şi frumuseşe fizică; fusese ucenicul şi amantul unui mag din Tyana, unul dintre acei ce promitea favorurile amoroase, chemarea zeilor infernului împotriva duşmanilor, descoperirea comorilor şi atragerea moştenitorilor⁶. După moartea acelui mag, Alexandru s-a asociat cu Coccânas, hotărâţi fiind să exploateze din plin mecanismul oracolelor, bazat pe teamă şi speranţă umană. Fondarea unui nou cult n-a fost astfel deloc îngreunată intr-un mediu familiarizat cu magi şi profeţi. Acţiunea este începută prin cumpărarea unui şarpe mare şi blând de la Pella, după care Coccânas îngroapă în templul lui Apollo Chalcedon tăbliţe de bronz care vesteau apropiata stabilire a lui Asclepios la Abonoteichos, în Paphlagonia. Zvonul a prins foarte repede, după desoperirea tăbliţelor, pentru că " un om trebuia să apară cu un cântăreţ din fluier, din tamburină sau tobă şi un ciur pentru a prezice viitorul că îndată alerga toată mulţimea spre a-l primi ca pe un locuitor al cerului"⁷. În aceste condiţii, municipalitatea din Abonoteichos începe construirea unui templu, iar Alexandru revine în ţară cu mare pompă, îmbrăcat în tunică de purpură cu margini albe, mantie albă şi purtând în mână o sabie, aşa-zis a lui Perseu. Alexandru va îngropa în fundaţia templului, un ou de gâscă, în care închisese un pui de şarpe; a doua zi, simulând o stare de extaz, dezgroapă şarpele prezentându-l mulţimii ca pe o nouă ipostază a lui Asclepios. După acest episod, el va prezenta şarpele adus de la Pella drept şarpele de la fundaţia templului şi-l va numi "fiul cel mic al lui Zeus". Pentru a fundamenta cultul, el se arată concetăţenilor în ţinută de mare gală, cu şarpele înfăşurat pe trup şi purtând un cap de pânză cu bot de câine şi plete de om. Ca preot al noului zeu, el oferă oracole celor care erau dispuşi să plătească pentru aceasta. Celebrarea acestui cult avea loc prin participarea la mistere şi ţinea trei zile: în prima în care se arunca un blestem asupra creştinilor, ateilor şi epicureilor şi era reprezentată naşterea lui Apollo şi unirea lui cu Corones,mama lui Asclepios, în a doua era celebrată naşterea lui Glykon, iar în ultima zi era înfăţişată căsătoria lui Podaleiros cu mama impostorului şi dragostea Selenei cu Alexandru. Unii cercetători consideră misterele acestui cult drept o parodie a misterelor Eleusine⁸, dar la o scară mai mică, Alexandru restructurând zilele de la 8 la 3, dar oferind mai multe oracole şi răspunsuri la rugăciunile adresate noului zeu al familiei, bunăstării dar şi vindecător, preluând unele din atributele lui Asclepios, devenind astfel un zeu al fertilităţii⁹, crezându-se că aducea maternitatea la femei, atribut pe care Lucian îl invocă doar pentru a dezvălui unele din "misterele marelui preot" de a împlini rugile adeptelor sale¹⁰. Împăratul însuşi nu a rămas imun la acest cult: Marcus Aurelius se interesa adesea de profeţiile lui Alexandru şi a zeului-şarpe.

Cultul şi-a pierdut treptat adepţii, intrând în declin după moartea fondatorului său în jurul anului 170, supravieţuind încă cel puţin 100 ani, pentru a dispărea la începutul secolului al IV-lea. Cultul l-a încorporat apoi şi pe fondatorul său, Alexandru din Abonoteichos, în mitologia sa ca strănepot al lui Asclepios, zeul medicinei. Unele dovezi atestă faptul că acest cult a supravieţuit şi în secolul al IV-lea¹¹.

Glykon-ul de la Tomis

Ceea ce a făcut ca acest tezaur să iasă la lumină a fost prilejul săpăturilor făcute pentru cosntruirea unui bloc de locuinţe pe terenul gării vechi, unde ieşiseră în prealabil vestigii antice , printre care 2 basilici de secol V-VI p.Chr., ateliere şi multe urme de locuinţe. În 1962, săpându-se în apropierea basilicii mari, la 30 m spre est, pentru fundaţia blocului al cărui amplasament fusese schimbat tocmai pentru protejarea basilicii, un muncitor a dat de capul unei statui de marmură, reprezentând o zeitate feminină¹². Era vorba de Fortuna şi Pontos, zei protectori ai Tomis-ului. Pe lângă aceste piese au mai fost dezvăluite Cybela, Bachus( două reliefuri), Mercur, Aesculap, Isis, Diana, Selene, Hecate ( trei statuete şi două basoreliefuri), Graţiile, Nemesis, Dioscurii, toate divinităţi ale panteonului greco-roman şi nu în ultimul rând ceea ce nu putea lipsi, Cavalerul Trac ( patru basoreliefuri), Mythras şi bineînţeles, şarpele Glykon¹³. Statuia celui din urmă este lucrată în marmură uşor vânătă şi este într-o stare foarte bună de conservare¹⁴.

Statuia reprezintă un animal fantastic, cu trup de şarpe, bot de miel, ochii ficşi ca de câine păzitor, urechi şi plete de om iar coada terminată într-o şuviţă de păr. Pletele lipite de cap şi despărţite în şuviţe, par a fi ude. Din încolăcirile trupului se înalţă capul, în verticală, cu privirea aţintită înainte. şarpele încolăcit este aşezat pe un postament circular, cu diametrul de 0,50m, cu margine profilată, tăiată în acelaşi bloc de marmură. Statuia se înscrie perfect într-un con, ceea ce dovedeşte că sculptorul a respectat şi păstrat canoanele artistice bine determinate¹⁵.

"Impresionant este capul fantasticului animal, înălţat semeţ, cu o privire misterioasă şi severă, care denotă siguranţă şi neclintire, privirea unui câine în ipostaza "de veghe" ¹⁶. Descris astfel de cercetătorul care l-a descoperit, Vasile Canarache, putem să "cedăm ştiinţa în faţa artei". Controversatul şarpe de la Tomis, conform studiilor şi cercetărilor recente, se poate data la sfârşit de secol II- început de secol IIIp.Chr¹⁷.

Suntem cu siguranţă în faţa unei statui unice, pentru care analogii cât mai veridice nu s-au găsit. Alte reprezentări descoperite sunt două statuete de bronz, despre care se spune clar că-l reprezintă pe Glykon se găsesc la Ankara, la Anatolian Museum(1) şi la Athena, Agora Museum(2). Însă unicitatea, importanţa şi eleganţa unei astfel de statui impozante alături de inscripţiile de la Apullum dedicate lui Glykon¹⁸ (una dintre ele avand chiar sculptat deasupra corpul unui şarpe încolăcit ) înclină balanţa interpretărilor spre cultul mult dezbătut în articolul de faţă.

Fig.nr. 1. Glykon (Ankara)	Fig.nr. 2. Glykon (Athena)

1. Bărbulescu 2003 - Mihai Bărbulescu, Interferenţe spirituale în Dacia romană, ed aII a, ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2003.
2. Canarache 1963 - V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, a. Rădulescu, Tezaurul de sculpturi de la Tomis, ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1963.
3. Chiş 1995 - Silviu Chiş, Cultul şarpelui Glykon în imperiul roman în Buletin de cercetări şi studii studenţeşti, Alba-Iulia, 1995.
4. Covacev 2002 - Zaharia Covacev, Arta sculpturală în Dobrogea romană, secolele I-III , ed. Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2002.
5. Lucian 1079 - Oeuvres complètes de Lucien de Samosate, trad par Eugène Talbot, ed a 6-a, librairie hachette, Paris, 1979. (Oeuvres complètes de Lucien de Samosate (0125?-0192?) )
6. Nemeti 2005 - Sorin Nemeti, Sincretismul religios în Dacia romană, Presa univesitară clujeană, Cluj, 2005
7. Rochette - Bruno Rochette, Aelius Aristide, Lucien, Apulée : trois témoins du sentiment religieux dans l'Empire romain au IIe s. ap. J.-C. (pdf)

1. http://www.scribd.com/doc/10242557/Dictionar-Enciclopedic-de-Literatura-Crestina .
2. Jona Lendering - "Glykon"
3. Telegraf, 23 ianuarie 2007 - O reprezentare unică a şarpelui Glykon, expusă la Muzeul de Istorie
4. http://www.livius.org/gi-gr/glykon/glykon.html .
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Glykon .
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Misterele_din_Eleusis .
7. http://www.romanialibera.ro/a148565/ziua-sarpelui.html