Articol de Conf. univ. dr. Gabriela Bodea
(Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor,
Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca)

Dacă dorim să aflăm sensul unui termen, apelăm, fireşte, la un dicţionar. Dacă, în plus, dorim să oferim valoare suplimentară explicaţiilor, căutăm sensuri adiacente şi încercăm să ne îmbogăţim zestrea de cunoştinţe. Dacă, în final, avem intenţia să conferim notorietate şi personalitate textului, recurgem la surse de referinţă în domeniul cercetat. Acesta din urmă este şi cazul unei cărţi în adevăratul sens al cuvântului: Dicţionar de ştiinţe economice (sub direcţia: Claude Jessua, Christian Labrousse, Daniel Vitry; consultant ştiinţific: Damien Gaumont; trad. rom.), Editura Arc, Chişinău, 2006 (pentru versiunea românească).

Lumea cărţii este (o ştim) una specială. Lumea cărţii economice, însă, este un evantai de cunoştinţe care, dacă n-ar avea spectaculozitate în prezentare, şi-ar pierde din calităţi. Tocmai această pendulare între concretul economic, matematica economică şi literatura economică reprezintă motivaţia expunerii de faţă. La o primă vedere, Dicţionarul de ştiinţe economice adus în discuţie este o carte de specialitate, care îmbină exactitatea datelor economico-matematice cu explicaţiile aferente. Totuşi, anvergura deosebită a lucrării acoperă mult mai multe elemente, constituind un adevărat "bilanţ" al economiei mondiale - de la începuturi şi până în zorii prezentului mileniu.

Ceea ce se evidenţiază încă din primele pagini este profesionalismul conceperii Dicţionarului, deoarece termenii sunt constituiţi în "punţi de legătură" cu alte noţiuni. Autorii (peste 200 de profesori şi doctoranzi la Universităţile Paris 1 şi Paris 2 din Franţa) reuşesc să combine atât de plastic ideile, încât compusul final nu pare o "alăturare" de cuvinte (aşa precum alte dicţionare), ci o minunată carte uriaşă, de peste 1020 de pagini. O carte care nu tratează fapte, dar administrează economia prin perspectiva unei suite de articole / termeni (trăsătură dominantă a lucrării!). Dacă adăugăm că prefaţa versiunii originale (franţuzeşti) este opera lui Gérard Debreu, deţinător al mult-râvnitului Premiu Nobel pentru ştiinţe economice - şi că prefaţa cărţii traduse aparţine Rectorului ASE Bucureşti, Ion Gh. Roşca, avem imaginea unei adevărate reuşite în domeniu.

"Ordonarea" materialelor este interesantă din cel puţin trei motive:

a) Prima parte a lucrării este consacrată conceptelor, metodelor, şcolilor şi autorilor, articolele / noţiunile fiind expuse alfabetic, iar partea a doua revine laureaţilor Premiului Nobel pentru ştiinţe economice.

b) Fiecare articol / termen beneficiază de indicaţii privind numele laureaţilor Nobel care s-au consacrat în domeniu.

c) La finalul explicaţiilor aferente unui articol / termen, remarcăm surse bibliografice recomandate (extrem de pertinente), precum şi indicarea corelaţiilor dintre noţiunea studiată şi altele, adiacente, care pot şi trebuie studiate ca un tot unitar

Remarcăm, de la început, că parcursul cărţii este uşor de urmărit: relaţiile matematice nu "sufocă" vorbele, explicaţiile nu obosesc analistul, iar modelarea matematică facilitează înţelegerea fenomenelor, nicidecum n-o îngreunează. De asemenea, unul din meritele lucrării se dovedeşte a fi accentul pus nu doar pe analiza economică a unor date / fenomene, ci, în acelaşi timp, pe abordarea filosofică a noţiunilor. În plus, ceea ce conferă valoare sporită întregului este apelul la exemplificări. Nu sunt multe acele cărţi care îşi permit să "rupă" şirul unor explicaţii de specialitate, în favoarea unor concretizări. Ei bine, acest dicţionar încearcă acest lucru şi mai cu seamă reuşeşte să ne cucerească. Să oferim un astfel de caz:

În general, în surse bibliografice cunoscute, "agregarea preferinţelor" (Premiul Nobel: Arrow, 1972; Sen, 1998) beneficiază de evidenta explicare a principiului alegerii în economie, eventual de particularizarea paradoxului lui Condorcet. Dicţionarul ales de noi iese din tiparul clasic, debutând prin exemplificarea în termeni actuali a metodei "deciziei prin majoritate" (vezi preferinţa individuală între tipurile de restaurante) şi prin apelul la economia bunăstării. Abia apoi, cartea oferă reperele istorico-economice ale agregării preferinţelor, atât din punct de vedere matematic, cât şi filosofic (vezi cazul oligarhiei în care membrii acesteia au sau nu aceleaşi preferinţe). Subiectul nu este, însă, finalizat aici. Dimpotrivă, el dezlănţuie o adevărată "furtună" creatoare, fiindcă dă posibilitatea "virajului" spre tratarea limitelor / lianţilor dintre agregare şi libertatea individuală, precum şi dintre agregare şi comportamentul individual strategic. Complexitatea ideilor sporeşte atunci când, pe parcursul a pagini întregi, este abordată distincţia dintre teoria alegerii sociale şi teoria jocurilor cooperative. Fascinantă punere în scenă, pentru că face legătura cu teoria utilităţii (de fapt, cu comparaţia interpersonală a utilităţii)!

Nu ne oprim aici cu evidenţierea calităţilor Dicţionarului, pentru că geneza paginilor explicative are încă un secret: acela de a nu obosi cititorul, ci de a-l face tot mai interesat cu fiecare cuvânt expus. Este cazul unui termen aparent banal şi prea-bine cunoscut: "bancă". Nimic mai banal, am putea exclama. Doar că noţiunea amintită este tratată prin intermediul răspunsului la o întrebare incitantă: De ce există băncile? Ei bine, paginile cărţii demonstrează că rolul băncilor revine acelor elemente care particularizează misiunea instituţiilor financiare tocmai atunci când pe piaţă există mari asimetrii de informare, înainte şi după decizia de creditare. Cu alte cuvinte, organizarea "industriei bancare" este una incitantă, pentru că nu recurge la eşafodajul uneori tern al limbajului economic pur, ci la prezenţa de spirit în explicarea fenomenelor monetar-financiare actuale.

Ce remarcăm, în plus faţă de cele deja exprimate? Faptul că, într-o actualitate în care dreptul de proprietate ne subjugă, Dicţionarul încearcă să facă lumină şi "să dea Cezarului ce-i al Cezarului". Astfel, proprietatea apare în consonanţă cu termenii exclusivitate şi cu gestionare, dar "cheia" dreptului de profil se pare că rezidă în tehnicile de excludere (uneori implicite, alteori duale) folosite în demarcarea proprietăţii. De altfel, în cartea de faţă, sensurile cuvintelor îşi regăsesc personalitatea tocmai în tratarea dualităţii în economie: sensuri comune versus sensuri particularizatoare. şi ce exemplu mai bun ar fi găsit cineva, dacă nu ideea dualităţii prin prisma feţei de "Mister Hyde" a lui "Dr. Jekyll"?

Calităţile Dicţionarului vizualizează, fără îndoială, apelul la ştiinţă. Coerenţă, amplitudine, demonstraţie: iată triunghiul succesului pentru o teorie cum este - de pildă - cea a capitalului uman. Luând în discuţie fie şi doar meritul lui Gary Becker la naşterea acestei reale "punţi a suspinelor", prezenta carte mizează pe abordarea filosofică a noţiunii de risc: riscul investiţiei în om, dar şi cel al investiţiei optime în capitalul uman. Ca orice parametru inclus într-un model statistico-matematic, din calea succesului fac parte rata marginală de recuperare a investiţiei şi capitalul investit în acest factor de producţie. Teoria studiază şi gradul de omogenitate al capitalului uman. Potrivit unei ipoteze anterioare, acesta ar fi relativ mare, însă Becker (de exemplu) combate teoria respectivă, axându-se pe faptul că o serie de diferenţe calitative - oferite de nivelul şi tipul educaţiei, de "treptele educaţiei", de cunoştinţele acumulate la locul de muncă, de dotarea tehnică utilizată - implică, obiectiv, necesitatea considerării capitalului uman ca fiind eterogen. Faptul explică, în proporţie hotărâtoare, diferenţierile în privinţa câştigurilor obţinute de lucrători, a veniturilor lunare ale acestora, a şanselor pentru un loc de muncă ş.a.m.d. În urma lecturii subiectului de faţă ne-a apărut o întrebare: capacitatea determină educaţia sau invers? Dintr-un unghi de vedere personal, considerăm că răspunsul îl dă corelaţia dintre educaţia individului, coeficientul lui de inteligenţă şi postul ocupat de persoana respectivă. Acumulând informaţii privind capitalul uman - pe vârste, rase, sex, mediu de provenienţă, pregătire, climat familial, capacitate intelectuală, câştiguri - Becker afirmă cu pregnanţă că fiecare din factorii menţionaţi poate fi element de sporire a venitului individual, dar că suma lor devine în mod concret suport al creşterii bogăţiei, doar în măsura în care curbele vârstă - avere sunt privite în corelaţie cu posibilităţile reale de promovare într-o ierarhie.

Între meritele Dicţionarului îl remarcăm şi pe acela potrivit căruia autorii abordează teme sensibile, cum ar fi discriminarea pe piaţa forţei de muncă, inegalitatea dintre sexe, dintre salarii şi dintre tipurile de muncă. De asemenea, eroarea deţine un loc important în viaţa economică şi locul ei e bine demarcat în lucrare. Nu putea lipsi, dintr-un asemenea compus, teoria "mâinii invizibile", pe care mulţi o neagă în contemporaneitate, deşi realitatea atestă că acţiunile indivizilor "se împacă", în final, între ele.

Am încercat, pe parcursul acestor rânduri, să convingem prezumtivul cititor să se apropie de o carte extraordinară. Apropierea îl va determina, fără îndoială, să devină cititor în adevăratul sens al cuvântului, iar apoi îl va motiva să recomande Dicţionarul de ştiinţe economice şi altor persoane interesate de literatura de bună calitate. Doar astfel, vom avea în biblioteci cărţi valoroase, pe care să le utilizăm şi în acelaşi timp să le considerăm trofee ale intelectualităţii.