|
CULTURA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Articol de Alin Covaciu
(Ştiinţele informării şi documentării, anul 2,
Facultatea de Istorie, Universitatea Babeş-Bolyai)
Înainte de a fi o realitate economică, juridică şi politică, Uniunea Europeană care se construieşte şi extinde în continuare, reprezintă moştenirea istorică şi culturală a popoarelor din interiorul său. Cultura acesteia a fost şi rămâne variabilă. În încercarea de a defini spaţiul geografic al Europei, specialiştii au o sarcină foarte dificilă în a preciza limitele culturale, acestea fiind la prima vedere foarte variate. A surprinde specificul culturilor din Uniunea Europeană în câteva pagini este un act cu adevărat temerar, complex şi foarte greu de realizat1.
În cercetarea noastră putem lua în considerare, două dimensiuni 2:
- Cultura europeană care se formează ca urmare a unor acţiuni comunitare în domeniul educaţiei;
- Europa culturilor, cu respectarea identităţii naţionale a statelor membre.
Cultura europeană, trebuie să precizăm, este una a diversităţii care respinge nivelarea culturilor. Aceasta îşi are rădăcinile în cultura greco-romană. Cultura europeană modernă se caracterizează prin individualism, pasiune de cunoaştere, existenţa pluralităţilor de idei, flexibilitate, pragmatism accentuat, simţ al organizării şi coordonării eforturilor intelectuale şi artistice, preocuparea intensă pentru învăţământ etc. 3.
Europa culturilor reprezintă o îmbinare a similarităţilor şi a diferenţierilor dintre culturile naţiunilor europene. Rezultatele cercetărilor în domeniu au evidenţiat însă că diferenţele existente sunt neesenţiale şi chiar restrânse. Similarităţile pot fi întâlnite nu numai în sistemele identice de guvernare, ci şi în cadrul credinţelor religioase 4.
Toate societăţile şi culturile, în diversitatea istorică a organizării lor, au operat în reprezentările lor colective cu o zonă a sacralităţii, pe care au folosit-o ca funcţie şi sistem de referinţă pentru sensurile conferite istoriei şi vieţii umane. Mircea Eliade a specificat acest lucru: "Sacrul este un element în structura conştiinţei şi nu un stadiu în istoria acestei conştiinţe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios, căci alimentaţia, obiceiurile şi munca au o valoare sacramentală. Altfel spus, a fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religios"5.
Mircea Eliade subliniază necesitatea de a cerceta religia dintr-o perspectivă interdisciplinară, din care nu pot lipsi abordările istorice, sociologice, culturale, psihologice: "În realitate, nu există fapt religios în stare pură. Un fapt religios este totdeauna şi concomitent fapt istoric, sociologic, cultural şi psihologic" 6. Religia este astfel integrată în ansamblul culturii, ansamblu care se răsfrânge şi se manifestă prin valorile religioase. În nucleul fiecărei culturi se află valorile şi credinţele religioase, ce interferează cu valorile estetice, morale şi politice, influenţând întreg ansamblul. Distincţia dintre sacru şi profan, precum şi interferenţele lor, se manifestă în toate culturile şi în toate timpurile, inclusiv în epoca actuală, apreciată de Eliade drept “etapă ultimă a desacralizării" 7.
În acest context vom încerca să grupăm ţările membre ale Uniunii Europene în trei categorii 8:
- Ţări în care este recunocută cel puţin una din Biserici ( de rit ortodox, romano-catolic, greco-catolic) ca Bisercă de Stat: Grecia, România, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda;
- Ţări în care există un sistem de separaţie precisă între Biserică şi Stat: Franţa, Olanda, Irlanda;
- Ţări în care există un sistem de separaţie nedeterminat între Biserică şi Stat: Germania, Austria, Luxemburg, Belgia, Italia, Spania, Portugalia.
În ţările cuprinse în prima grupă, biserica este prezentă la cea mai mare parte a manifestărilor oficiale ale statului. Instrucţia este o misiune fundamentală a statului şi bisericii şi are ca obiectiv educaţia morală, profesională, fizică a membrilor comunităţii, dezvoltarea unei conştiinţe naţionale şi religioase, la fel şi formarea lor ca cetăţeni liberi şi responsabili. În toate aceste ţări, religia este o disciplină obligatorie în şcolile generale, licee sau şcoli superioare, însă orice elev poate fi scutit de instruirea religioasă, dacă părinţii săi nu doresc acest lucru 9.
În cea de-a doua categorie există elemente care limitează libertatea de asociere a sectelor (să nu atenteze la ordinea publică, să nu aibă un scop ilicit, contrar legilor sau bunelor moravuri etc.). De asemenea, statul nu subvenţionează nicio religie. Acest regim strict de separaţie este urmarea unei perioade în care biserica şi statul au dus o politică comună, ajungându-se la exagerări care au determinat opinia publică să nu mai tolereze astfel de situaţii 10. ţările din cea de-a treia categorie sunt echilibrate, îmbinându-se autonomia şi libertatea cultelor, cu susţinerea activităţilor bisericii: este recunoscut dreptul al autodeterminare al cultelor, rolul social pe care îl au acestea pe de o parte şi rolul statului pe de altă parte pentru a asigura respectul reciproc. Statul sprijină biserica iar aceasta recunoaşte rolul statului de garant al libertăţilor individuale şi colective ( de exemplu, Germania) 11.
Uniunea Europeană acţionează pe lângă păstrarea şi respectărea religiilor sale, şi asupra limbilor regionale şi minoritare. Se consideră că există în jur de 40 de milioane de oameni în Europa, a căror limbă nativă, de exemplu, catalana, bretona, galeza, nu este oficială a ţării lor de origine. De aceea, un alt aspect fundamental al Uniunii Europene este menţinerea diversităţii lingvistice. O imagine reală a societăţii culturale europene o reprezintă, printre aletele, cele peste 30 de limbi vorbite 12. Odată cu aderarea noilor membri în 2004 şi 2007, numărul limbilor oficiale ale Uniunii a crescut de la 11 la 23. Uniunea Europeană cere ca legislaţia comunitară să fie disponibilă în toate limbile oficiale, cu alte cuvinte, să fie accesibilă tuturor cetăţenilor. De asemenea, garantează că toţi cetăţenii Uniunii Europene se pot adresa în scris unei instituţii sau organism european şi pot primi un răspuns în propria lor limbă. În mod similar, atunci când iau cuvântul, membrii Parlamentului European au dreptul de a-şi reprezenta electoratul în propria lor limbă 13.
Din acest motiv s-a creat un sistem pivot care constă în traducerea dintr-o limbă în alta, apelând la o limbă de circulaţie universală (engleză, franceză). De exemplu 55 % din documentele Comisiei Europene sunt scrise prima dată în limba engleză, iar 35% în limba franceză, înainte de a fi traduse în celelalte limbi europene. Tot în acest context, anul 2001 a fost declarat "Anul european al limbilor", menit să încurajeze cetăţenii Uniunii Europene să înveţe şi să folosească alte două limbi, în afara celei materne. Învăţarea unei limbi reprezintă un element de bază în cadrul acţiunii europene de educare şi instruire, deschizând astfel noi orizonturi spre alte culturi14.
Tratatul Uniunii Europene a creat "cetăţenia europeană" în scopul de a suplimenta cetăţenia naţională, şi nu de o înlocui. Acest concept al "cetăţeniei europene" reflectă valorile fundamentale pe care oamenii de pe întreg teritoriul european le împărtăşesc şi care stau la baza integrării europene 15. Articolul 17 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene (fostul articol 8) stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. În plus, cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale statelor membre, incluse în Tratatul de la Amsterdam: principiul libertăţii, principiul democraţiei, principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale şi principiul statului de drept, şi decurge din drepturile fundamentale ale omului şi drepturile specifice acordate cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie şi drepturi civice), descrise în tratat 16.
Cultura este un important vector al economiei şi prin urmare, constituie subiectul principiilor şi regulilor stabilite în tratatele Uniunii Europene, în mod special al prevederilor care se referă la libertatea de mişcare şi libertatea de competiţie pe piaţa internă. De aceea este nevoie de un cadru legal european adecvat pentru a încuraja creativitatea artiştilor pentru ca filmele, muzica, operele de artă, cărţile şi performanţele lor să fie răspândite pretutindeni. Prin deschiderea graniţelor, încurajarea comerţului şi a liberei competiţii, ţările Uniunii Europene au decis să stimuleze dezvoltarea economică şi să sporească gradul de competitivitate a industriilor europene. Lucrările care ţin de domeniul culturii au un statut aparte: ele sunt bunuri economice, cât şi servicii; de asemenea, acestea sunt mijloace de afirmare a propriei identităţi culturale, care reflectă şi condiţionează societăţile din Uniunea Europeană 17.
Industriile culturale din Uniunea Europeană - cinematografie şi audiovizual, editare, muzică şi meşteşuguri - constituie, de asemenea, o sursă importantă de venit furnizând mai mult de şapte milioane de locuri de muncă. Uniunea Europeană derulează programe de sprijin pentru anumite industrii din domeniul culturii, încurajându-le să profite de oportunităţile oferite de piaţa unică şi de tehnologiile digitale. De asemenea, se străduieşte să creeze un mediu dinamic pentru aceste industrii simplificând procedurile administrative, facilitând accesul la finanţare, contribuind cu proiecte de cercetare şi încurajând o cooperare mai strânsă cu parteneri din interiorul şi din exteriorul Uniunii 18.
Activitatea de conservare şi sporire a mediului cultural este o altă iniţiativă promovată pe întreg cuprinsul Uniunii Europene. Tradiţiile, obiceiurile, monumentele arheologice, muzeele, arhivele, bibliotecile sunt luate în considerare în întregime în cadrul unei definiri extinse a moştenirii comune. S-a consolidat ideea creării unui patrimoniu cultural european care să cuprindă toate aspectele culturale ale fiecărei ţări membre. Toate aceste acţiuni sunt susţinute prin diverse programe, politici şi strategii culturale ce vor fi analizate în lucrarea de faţă în subcapitolele umătoare.
Din cele prezentate mai sus putem afirma că dincolo de orice diviziuni de natură geografică, religioasă, politică şi economică, culturile poporelor Europei s-a influenţat reciproc şi s-au îmbogăţit de-a lungul secolelor, oferind o moştenire culturală comună. Europa este un mozaic de limbi şi culturi diverse. Trăsătura comună a culturii în Uniunea Europeană este diversitatea componentelor sale. Cu toate acestea rolul Uniunii Europene este să încurajeze schimburile culturale şi cooperarea, precum şi asigurarea liberei circulaţii a operelor de artă, în cadrul spaţiului european. Mai amănunţit, scopul este de a stimula implicarea publicului, în mod general, precum a artiştilor şi experţilor în ceea ce priveşte cultura, în proiectele şi reţelele europene, pentru a atrage atenţia părţilor asupra modului de funcţionare a procesului cultural şi de creaţie, să încurajeze dezvoltarea diferitelor forme de exprimare, în rândul tuturor naţiunilor europene 19.
Bibliografie
- Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981
- Eliade, Mircea, Religiile, studiu în lucrarea Interdisciplinaritatea şi ştiinţele umane, Editura Politică, Bucureşti 1986
- Maliţa, Mircea, Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Editura Nemira, Bucureşti, 1998
- Manole, Ion; Mirela, Popa, Managementul în Uniunea Europeană, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005
- Vlaicu, Dorin-Patriciu, Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în ţările Uniunii Europene, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998
Internet:
- Portalul Uniunii Europene:
http://europa.eu/languages/ro/document/59
http://europa.eu/pol/cult/index_ro.htm
http://europa.eu/pol/cult/index_ro.htm
- Tratatul de la Amsterdam, 1997:
http://www.europarl.europa.eu/topics/treaty/pdf/amst-en.pdf
Sursa imaginii: http://www.ronduldesibiu.ro/uploads/2009/07/10_062804126a9fa55c5d02a7daa7c30d6e_a0c.thumbnail.jpg
1 Ion, Manole; Mirela, Popa, Managementul în Uniunea Europeană, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005, p. 31
2 Ibidem, p. 32
3 Ibidem
4 Ibidem
5 Mircea, Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981, p. 8
6 Idem, Religiile, studiu în lucrarea Interdisciplinaritatea şi ştiinţele umane , Editura Politică, Bucureşti 1986, pp. 386- 387
7 Ibidem, p. 388
8 Dorin-Patriciu, Vlaicu, Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în ţările Uniunii Europene, Editura Arhidiecezană, Cluj-Napoca, 1998, p. 12
9 Ion, Manole; Mirela Popa, op. cit., p. 33
10 Ibidem
11 Ibidem
12 Poralul Uniunii Europene, http://europa.eu/languages/ro/document/59
13 Idem, http://europa.eu/pol/cult/index_ro.htm
14 Ibidem, p. 52
15 Ibidem, p. 53
16 Tratatul de la Amsterdam, 1997 , http://www.europarl.europa.eu/topics/treaty/pdf/amst-en.pdf
17 Ion, Manole; Mirela, Popa, op. cit., p.53
18 Portalul Uniunii Europene, http://europa.eu/pol/cult/index_ro.htm
19 Mircea, Maliţa, Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Editura Nemira, Bucureşti, 1998, p. 32
|
