Articol de Florentina Maria Ghişa
(masterand, anul II
la Ştiinţele Informării şi Documentării,
Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca)

FMG: Stimate domnule director Ioan Chindriş, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre proiectele derulate la Biblioteca Academiei Române - Filiala din Cluj-Napoca. Am aflat că este în derulare unul cu totul deosebit ce şi-a propus să pună în valoare şi să aducă în atenţie marile opere realizate de oamenii de cultură români, ardeleni, din perioada iluministă.

IC: Proiectul acesta, cu genericul "Şcoala Ardeleană" este o idee mai veche şi vine după ce s-au realizat alte două programe deosebite în biblioteca noastră, sub coordonarea mea: publicarea Bibliei de la Blaj, ediţia de la Roma, din anul 2000; respectiv a Bibliei Vulgata, la Editura Academiei Romane, din anul 2005. Sunt programe prin care ne propusesem să aducem la lumină lucrări de patrimoniu, reprezentative pentru cultura română. După apariţia lor, am fost întrebat de academicianul Eugen Simion, daca noi mai avem minunăţii din acestea inedite, care sunt demne de pus în valoare în ediţii speciale. Am răspuns, pe bună dreptate, că nu avem o minunăţie, ci foarte multe, deoarece întreaga şcoală Ardeleană, cu tot depozitul ei de carte veche românească şi manuscrise originale se păstrează la Biblioteca Filialei Academiei Române din Cluj. În acel context s-a discutat de realizarea unei antologii care să cuprindă şcoala Ardeleană.

FMG: Acesta este cu adevărat un proiect foarte complex. Care sunt textele ce ar urma să facă parte din această antologie şi care este criteriul lor de selecţie?

IC: Desigur, ideal ar fi să se publice în ediţii complete măcar principalele opere ale şcolii Ardelene, aşa cum înţelegem noi astăzi şcoala Ardeleană şi nu cum s-a înţeles până în anul 1990. Însă această idee de a se publica în ediţii complete, critice, toată opera lor este puţin visătoare, nerealistă. De aceea, am convenit cu d-nul academician Eugen Simion, pe atunci preşedintele Academiei Române, să facem o selecţie de tip antologic. Îmi amintesc ce a zis atunci academicianul Eugen Simion, şi anume că se aşteaptă de la noi să scoatem pe piaţă, din acest uriaş lăsământ al iluminismului românesc din Transilvania căreia i se spune cu mai mare sau mai mică îndreptăţire şcoala Ardeleană, să scoatem la lumină texte profetice. Un text profetic înseamnă mai multe lucruri. Noi, colectivul nostru, am înţeles prin acestea, textele esenţiale, de tip programatic, ale iluminismului românesc, hai să-l numim şcoala Ardeleană, deşi este o ambiguitate aici in aceasta denumire. Aşadar, textele programatice, textele de frontispiciu, care s-au realizat în ansamblul acestei mişcări literare în accepţiunea acelei vremi, aici în Transilvania.

Antologia aceasta, până la urmă, a luat o extensie mai mare decât ne-am gândit noi. De ce? Te obligă materialul. Nu poţi neglija un autor în pofida altui autor, nu poţi reduce, aşa cum foarte mulţi dintre istoricii literari, mai ales autorii de sinteze istorico-literare, de monografii, tind să facă, a se reduce şcoala Ardeleană la cei 4 Corifei ai ei, Samuil Micu, Gheorghe şincai, Petru Maior şi Ioan Budai Deleanu.

FMG: Într-adevăr, aceasta este şi concepţia generală, populară, despre şcoala Ardeleană, ea fiind asimilată de obicei, cu cei patru Corifei.

IC: Cine urmăreşte şi cine cunoaşte spectrul de scrieri iluministe din acea perioadă sau, ca să revin la o exprimare a lui Dimitrie Popovici, unul dintre bunii specialişti ai şcolii Ardelene, la scrierile care s-au realizat in perioada luministă, atunci observăm o multitudine de autori şi de texte care merită să fie băgate în seamă, texte mai lungi sau mai scurte, mai importante sau mai puţin importante, pentru că ele, împletindu-se şi completându-se, realizează imaginea unei epoci deosebite din cultura română.

FMG: Care este intervalul temporal pe care îl acoperă antologia aceasta?

IC: Perioada la care face referire această antologie începe de la anii de păstorire a lui Inochentie Micu Klein, la 1830, când se încheie perioada cărţii româneşti vechi. Aceasta este o periodizare arbitrară, luata de noi ca editori. Nu este o perioadă organică. Pentru aceasta este nevoie de mai multe criterii care nu se pot armoniza între ele. O perioadă ar fi începutul Unirii românilor ardeleni cu Biserica Romei, la 1700, şi s-ar încheia, să zicem, odată cu Revoluţia de la 1848, atâta vreme cât Biserica Greco-Catolică din Ardeal a avut un fel de regenţă spirituală în cultura românilor. De ce? Pentru că era unica instituţie recunoscută de puterea politică a vremii; o altă periodizare ar fi: cea obişnuită în istoriile literare şi oferită de mulţi dintre istoricii literari, de la prima carte românească cu litere latineşti, Cartea de Rogaciuni a lui Samuil Micu şi până la dicţionarul mare, numit Lexiconul de la Buda, din 1825. Aceasta este, interesant, o periodizare a erudiţilor. Este însă şi cea mai proastă dintre toate, pentru că nu are nici un reper. Simplu fapt că ţi-ai schimbat ortografia nu înseamnă că ai realizat ceva de substanţă. Iar simplu fapt că la 1825 a apărut un mare lexicon, de asemenea nu înseamnă sfârşitul unei epoci. Pentru că Lexiconul de la Buda e un reper în lexicografia românească, dar nu este nici primul dicţionar românesc; primul e al lui Dimitrie Corbea, al doilea este al lui Grigore Maior, al treilea e al lui Samuil Micu publicat ulterior după manuscris, al patrulea a fost cel de la Buda şi a fost urmat apoi de dicţionarele realizate de Academia Română. Noi ne-am gândit să periodizăm altminteri această lucrare: la început să fie Inochentie Micu Klein şi ultimele să fie replicile lui Eftimie Murgu şi Damaschin Bojincă la cei care atacau istoriografia românească de tip iluminist şi care au apărut spre 1830.

FMG: Discutând din perspectiva editorului, care este volumul de muncă, dimensiunea acestui proiect?

IC: Numai faza aceasta, prima, a iluminismului, care va continua apoi cu romantismul şi liberalismul, acestea fiind alte programe ale noastre pentru anii viitori, doar ea cuprinde peste 3000 de pagini de calculator. Sunt peste 50 de autori vizaţi, singur Samuil Micu fiind prezent cu peste 450 de pagini. Deci va fi o antologie foarte extinsă, ce va cuprinde pe Inochentie Micu Klein, Gherontie Cotorea, Floarea adevărului, lucrarea colectivă a călugărilor de la Blaj, din 1750, Petru Pavel Aron, Grigore Maior, Samuil Micu, sunt şi nişte scrieri anonime ca şi Plângerea Mănăstirii Silvaşului, sau riposta la Floarea adevărului făcută de ortodocşi. Vor veni apoi toţi Corifeii dar şi autori mari care înclină spre romantism ca Vasile Aron, Ioan Barac, Teodor Aron. Anul acesta avem pregătite spre publicare trei volume, fiecare având o mie de pagini. Apariţia lor va fi un adevărat eveniment editorial. Ne dorim de asemenea, să fie şi o lucrare care să-l atragă pe cititorul zilelor noastre, prin aspectul volumelor, prin motto-urile pe care le vom aşeza la începutul fiecărui capitol, ele fiind extrase din operele respective.

FMG: Cine sunt oamenii care sunt implicaţi în realizarea acestui proiect de asemenea dimensiuni?

IC: Colectivul este stratificat pe trei nivele: nivelul de coordonare format din academicianul Eugen Simion, academicianul Camil Mureşan şi subsemnatul; nivelul de coordonare efectivă, operativă care este format din subsemnatul şi profesoara Niculina Iacob de la Universitatea Suceava pentru partea de lingvistică; şi nivelul de execuţie unde lucrează oameni din cadrul bibliotecii sau colaboratori ai bibliotecii. I-aş putea aminti pe Remus Mircea Bilţ care copiază texte, Vasilica Eugenia Cristea, care traduce din latină, nu în ultimă instanţă pe Otilia Urs, specialistă în paleografie slavo-română sau româno-chirilică; iar pe urmă sunt colaboratoarele de tip tehnic, colegele noastre Roxana Furcovici şi Dana Oltean.

FMG: Ca un fel de concluzie, ce aduce nou acest proiect în mediul cultural românesc contemporan şi cum se diferenţiază această antologie de celelalte apărute anterior?

IC: Mai întâi, proiectul nostru aduce o nouă abordare, se bazează pe o nouă metodologie. Antologia lui Fugaru, spre exemplu, una din cele mai bune de până acum, nu a fost altceva decât un BRV (Bibliografia Românească Veche - n.n.) extins. Acum oferim un model nou: la început se face o prezentare biografică de tip enciclopedic a autorului avut în vedere, cu activitatea lui, cu trecerea în revistă a operei sale la care adăugăm extinse informaţii bibliografice; urmează textele în ordinea domeniilor pe care respectivul autor le-a reprezentat cel mai bine. Spre exemplu, în cazul lui Inochentie Micu Klein, capitolul începe cu un memoriu al său către împărat, cu Supplex-ul din 1743, tradus acum pentru prima dată în româneşte după original, urmează apoi un text religios, iar la final am adăugat corespondenţă. Samuil Micu, spre exemplu, e prezentat mai întâi din postura teologului, apoi a filologului şi apoi a istoricului. Creăm astfel o imagine cât mai complexă, bazată pe texte reprezentative şi, de multe ori, inedite, iar corespondenţa completează acest tablou, pentru că scrisorile vremii sunt adevărate opere literare şi vorbesc mult despre concepţiile, credinţele şi mentalitatea autorilor.

O altă noutate se referă la aspectul lingvistic. S-a lucrat doar pe texte originale şi am respectat limba folosită în epocă de autorii respectivi. Aceasta oferă un plus de credibilitate, e o muncă care cere mult profesionalism.

Şi nu în ultimul rând dorim să prezentăm şi o altă imagine asupra şcolii Ardelene, percepută prea mult ca o mişcare politică şi naţională. Ea a fost mai ales una spirituală, de o mare bogăţie şi de o mare valoare, care trebuie promovată şi cunoscută.

FMG: Domnule Director, vă mulţumesc pentru amabilitatea dumneavoastră de a împărtăşi cititorilor revistei Bibliorev din preocupările şi proiectele de viitor iniţiate de Biblioteca Academiei Române - Filiala Cluj-Napoca.

IC: Cu mare plăcere!

Sursa imaginii: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Ecoala_Ardelean%C4%83