Dacă vrei să-ti limpezesti gândurile despre propria ta tară si popor când puterile de a judeca singur te-au lăsat, sau mrejele subiectivismului te-au prins prea tare, este bine să apelezi la persoane străine de meleagurile tale, să îi consideri obiectivi si suficient de instruiti si sinceri încât, fără prejudecăti si pasiuni, să-ti arate ceea ce tu, biet patriot îndoctrinat, nu mai reusesti să deslusesti, dar nici linistit nu stai, simtind că totusi ceva nu e în regulă.

DT: Domnule Frank Schubert, veniti tocmai din celălalt colt al lumii, ce v-a determinat să aplicati pentru o bursă Fulbright la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj? A fost un motiv anume?

FS: Cred că pentru multe lucruri pe care le facem există multe motive. Este a cincea oara că mă aflu în România si prima mea vizită aici a fost în 1997, când lucram la Departamentul Apărării, în calitate de istoric. Am lucrat 30 de ani în această slujbă, incluzând 9 ani cu presedintele sefilor de personal. În această functie, am fost implicat într-un proiect de microfilme cu Ministerul Apărării din România si asa am ajuns să vin aici, astfel încât am ajuns să cunosc România la sfârsitul anilor '90. Mai apoi în anul 2000 am predat în Ungaria la Pecs, dar aveam prieteni aici în România si a fost un bun prilej de a face câteva vizite si chiar m-am oferit să sustin câteva conferinte aici la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj si în Oradea. Vasile Puscas a fost gazda mea si pot spune că este o gazdă excelentă si un om deosebit; împreună cu asistentul său Sebastian Huluban a avut grijă de noi, am vorbit cu studenti, care au fost foarte apreciativi relativ la vizita noastră la Cluj. Toată lumea a fost deosebit de dragută. Ca să fiu cinstit, în primavara aceea a anului 2000 am fost destul de fericit că părăsesc România, pentru că este foarte diferită de Statele Unite; am călătorit cu "trenul foamei" până la Iasi, conditiile aici sunt putin diferite fată de cele de unde vin eu si nu mi-am pus deloc problema de reveni pe aceste meleaguri. După ce am ajuns acasă am început să ne gândim totusi la acest lucru. Eram aproape de pensionare si trebuia să facem ceva si ne-am amintit cât de drăguti au fost toti cu noi si acesta a fost factorul cheie în hotărârea de a reveni: oamenii au fost foarte amabili si au apreciat munca mea. De asemenea, îmi place aceasta zonă. Din punct de vedere academic, interesul meu se focalizează asupra frontierelor, iar Transilvania a fost o zonă clasică de frontieră timp de sute de ani, unde culturile s-au suprapus, imperiile s-au războit pentru suprematie. Apoi, prima mea limbă este maghiara, ambii părinti s-au născut în această zonă, unul în Budapesta, iar celălalt în Slovacia de azi, astfel încât am avut multe motive de a fi în această parte: unele sunt de ordin profesional, altele de ordin personal, iar altele sunt destul de echivoce.

DT: Ati răspuns în parte la întrebarea pe care tocmai doream să v-o pun, si am să vă întreb, în caz că mai aveti ceva de adăugat: cât stiati despre această parte a Europei si, dacă ati avut informatii, au fost diferite de ceea ce ati întâlnit aici? V-ati asteptat la altceva?

FS: Este o întrebare interesantă. Cred că nu, până la acest moment, pentru că am fost în Ungaria de multe ori, pentru că familia provine din această zonă, pentru că verii mei locuiesc aici si pentru că sunt a cincea oară în România. Ceea ce m-a surprins a fost cât de calzi si deschisi au fost oamenii cu mine. Înteleg că România este diferită de America în multe privinte si am citit câte ceva despre istoria României si istoria Ungariei, asa că, cel putin la nivel intelectual stiu destul de mult despre această regiune. Dar nu stii nimic despre ospitalitate decât în momentul în care o întâlnesti. Acest lucru m-a surprins într-adevăr, mai ales că nu m-am gândit niciodată la asta.

DT: Sunt sigură că ati avut informatii despre Europa de Est

FS: Bineînteles, si din această cauză istoria si politica si toate lucrurile astea nu m-au surprins, pentru că citisem despre ele. Ce m-a impresionat a fost dezvoltarea relatiilor personale, care trebuie privită din ambele sensuri. Când am fost aici acum 4 ani am predat studentilor, le-am vorbit despre operatiunile NATO ale Statelor Unite după încheierea războiului rece, si asa cum obisnuim, sotia mea si cu mine, am oferit cărti de vizită studentilor, invitându-i la noi acasă. Unul a venit, apoi a fost si asistentul lui Vasile Puscas si cred că si noi suntem ospitalieri. Ceea ce vreau să spun este că aceste relatii personale au devenit importante pentru noi si ne simtim foarte confortabil aici.

DT: Se stie că sistemul educational din România este diferit fată de cel american,ca structură si programă. Puteti defini aceste diferente si în ce măsură influentează ele performanta studentilor si a profesorilor?

FS: Ei bine, este o întrebare lungă si grea. Privesc problematica educatională dintr-un punct de vedere anume: am predat un curs în toamnă si era vorba de studenti masteranzi aflati în programul de studii internationale interdisciplinare, iar pe de altă parte experienta mea cu universitătile americane este de acum 30 de ani. Câteodată sunt invitat să sustin diverse conferinte, unul din domeniile mele fiind istoria negrilor, si luna februarie este dedicată istoriei afro-americane, si cu această ocazie oamenii descoperă că sunt încă viu si poate mai am ceva interesant de spus, asa că majoritatea anului merg pe drumul meu până în februarie când sunt foarte ocupat. Asta este relatia mea actuală cu universitătile americane si nu sunt sigur că sunt pregătit să fac o comparatie explicită. În schimb, am văzut unele lucruri aici care m-au surprins: impactul cultural pe care l-am avut cu România la nivel personal a fost pozitiv si satisfăcător, pentru că oamenii sunt calzi, în timp ce întâlnirile si relatiile cu studentii mei au fost foarte frustrante, pentru că nu-si fac treaba într-o manieră profesională, dar am văzut si studenti foarte inteligenti care si-o fac extrem de bine. Am 50 de studenti: 16 dintre ei vin la cursuri 70% din timp sau mai mult. Unde sunt ceilalti? Un astfel de comportament era de neconceput pe vremea mea când eram la facultate. Unii dintre ei au scris lucrări foarte bune, si lucrez cu un student pentru ca lucrarea sa să fie publicată într-o revistă americană, pentru că eu consider că un asemenea student trebuie încurajat si sustinut; este de datoria noastră. Pe de altă parte citesc lucrări pe care mi-ar fi fost rusine să le scriu în clasa a X-a! Si asta cred că este o problemă majoră. Fie că e vorba de chestiuni de ordin economic sau de cultură, studentii nu o dau în bară, nu sunt dati afară si de ce mi-as pierde vremea cu un student care vine 20% din timp si scrie prostii! Timpul meu apartine studentului ale cărui lucrări sunt publicabile la nivel de master.

DT: Se stie că o multime de oameni educati părăsesc tara căutând o mai bună recunostere si un salariu mai mare. Cum explicati acest "export de creiere" si cum s-ar putea stopa acest fenomen sau cel putin diminua?

FS: Am tratat partial această problemă, dar pe ansamblu, este un fenomen trist. Când am fost aici penultima oară, am întâlnit un tip în Oradea care m-a întrebat: "Cum as putea să ajung în armata Statelor Unite? Este visul meu de-o viată!" M-am mirat foarte tare pentru că am crescut cu o generatie întreagă care a evitat să se înroleze în armată. Am descoperit ceva semnificativ si trist în acelasi timp: dacă venitul este atât de mic, dacă performanta nu este răsplătită, dacă studentii care nu vin la cursuri, pe care nu-i interesează soala nu sunt dati afară si pot absolvi, ce se alege de cel care are aceasi diplomă si care este briliant? Singura sansă este să se izoleze si să facă mai bine decât celălalt care s-a strecurat prin scoală, pentru simplul motiv că sistemul e atât de benign încât nu se debarasează de el. În mod inevitabil, primul va căuta ceva mai bun pentru el, în altă parte.

DT: Să revenim la un aspect mai personal,care este părerea dvs. despre Cluj si cum v-ati adaptat stilului de viată românesc?

FS: Ei bine, a fost o provocare. Îmi place mâncarea, legumele proaspete sunt extraordinare, pâinea este nemaipomenită, vinurile românesti nu sunt ca cele cu care sunt obisnuit, dar îmi plac foarte mult; niciodată în viata mea nu am mâncat porc care, cu o zi înainte, era viu si am făcut asta de câteva ori aici în Cluj. Este un adevărat regal pentru un mâncător de carne, mai ales că stim despre hormonii si steroizii care sunt pompati în carnea procesată comercial. Avem prieteni aici care au sacrificat un porc într-o zi, iar a doua zi se numea "caltabos", si eu îl mâncam si era nemaipomenit. Există însă un aspect referitor la faptul că eu, circulând cu bicicleta de câtiva ani, nu o pot folosi în Cluj, pentru că străzile sunt rele, poluarea este si mai rea, iar traficul este îngrozitor. Conducătorii auto de aici sunt total insensibili fată de prezenta altora, nu sunt ostili, ci pur si simplu nu le pasă, ca si când ceilalti nu ar exista. Nu pot să merg cu bicicleta! Cred ca societatea civilă are nevoie de trotuare netede; cred că pentru a te plimba pe stradă si a avea o conversatie cu cineva fără să te gândesti tot timpul că ai putea să-ti rupi gâtul este un fel de conditie sine qua non a unei existente civilizate. Astfel încât este ceva în legătură cu Clujul care îmi displace total. Poti cumpăra orice doresti, dacă ai bani, găsesti distractii de bună calitate, asa că, în multe privinte, Clujul este un mediu urban normal, dar în alte privinte îl găsesc frustrant.

DT: Care sunt planurile de viitor relativ la sederea în România si dacă considerati că experienta românească va influenta activitatea profesională viitoare?

FS: Bineînteles, o influentează chiar în momentul de fată. Am trimis un articol la Romanian Journal Society in Politics despre frontierele Tratatului de la Varsovia, în special experientele maghiare si românesti, desigur dacă sunt acceptate sau nu. Dar am predat un curs despre frontiere comparate în toamnă, si unul din motivele profesionale pentru care am aplicat pentru această bursă Fulbright a fost oportunitatea de a citi, reflecta si preda despre frontiere comparate, iar editorul meu insistă să scriu o serie de eseuri despre diverse frontiere, despre armatele diverselor frontiere: frontierele romane, bazinul Dunării, vestul american, asa că probabil voi continua pe această linie. Următoarea mea carte este o carte despre afro-americani si vestul american, la care lucrez acum. Despre frontiere în viitor. În această primăvară voi preda un curs despre vestul american în Statele Unite. S-ar putea sa revin în toamnă pentru a preda în cadrul programului de studii ale insecuritătii la Universitatea din Bucuresti. Este prima oară când sunt plecat de acasă pentru asa mult timp de când am fost soldat acum 38 de ani si nu cred că voi mai lipsi un an întreg. Dar voi reveni pentru o lună si jumătate si această oportunitate este importantă pentru mine. Timp de 30 de ani am fost istoric guvernamental si interesul personal ca istoric a devenit secundar fată de îndatoririle mele de angajat. Si, iată-mă aici, predând un curs, discutând cu studentii, stau si citesc cărti, nu este o viată rea.

DT: Aveti vreun mesaj de transmis românilor din America?

FS: Acesta este un moment interesant pentru România si nu sunt sigur că am un anume mesaj pentru românii din America, dar mă simt încurajat de unele sincope din istoriografia românească, sunt încurajat de faptul că istoricii încep să privească critic si obiectiv mitul genezei poporului român, asa cum istoricii americani si populatia privesc mitul genezei poporului american - o Europă suprapopulată, un continent pustiu, construirea unei civilizatii în America de Nord. În mod similar, aici în Europa, în special în România, mitul genezei poporului în contextul continuitătii geto-daco-romane este mai important ca o simplă curiozitate pentru că o anumită conditionare mentală este cea care nu ne permite să ne deschidem spre alte posibilităti, alte analize; nu auzi sintagma "o istorie a României", ci auzi doar "istoria României". Există o multime de istorii ale României, asa cum există o multime de istorii ale Statelor Unite: din perspectiva engleză, din perspectiva resurselor, din perspectiva multiculturalitătii. Sunt tot felul de istorii, tot felul de naratiuni, tot felul de povesti. Eu cred că aceste sincope din naratiunea românească standard indică într-adevăr motive de optimism si eu cred că intelectualii care trăiesc în afara granitelor României, în America de nord sau oriunde altundeva trebuie să considere naratiunea genezei românilor, pe care eu o văd ca un mit al genezei românilor si să înceapă să reflecteze asupra felului în care acest mit le configurează viziunea despre lume si le restrictionează viziunea despre lume ca români si cum poate să le deschidă si să le lărgească acestă viziune ca să poată gândi într-o manieră mai largă.

Puteti afla mai multe despre Frank Schubert si cărtile sale vizitând website-ul: http://www.captainbuffalo.com.