Submitted by webmaster_multimedia on
Revistă de bibliologie şi ştiinţa informării - Numărul 2
Aici puteți accesa revista.
Începând din acest număr al revistei noastre vom face prezentarea galeriei tututor bibliotecarilor care au slujit remarcabil Biblioteca noastră și care, de-a lungul timpului, și-au îndeplinit sarcinile de serviciu cu modestie, dar și cu inteligență și știință de carte, cu servitudine față de cititori, dar și cu demnitate față de rolul și profesia lor, cu încăpățânare în căutarea informațiilor, dar și cu eficiență și competență, întotdeauna, însă, cu devotament față de cultură și cărți.
În acest număr vor fi prezentați directorii: Szabó Károly (1824-1890) și Eugen Barbul (1875-1960). Sarcina de a conduce Biblioteca Universității din Cluj s-a dovedit pentru fiecare dintre ei o adevărată provocare profesională, dar și culturală și istorică, deopotrivă. Ca cel dintâi director al Bibliotecii Universității din Cluj (1872-1890), Szabó Károly a avut sarcina dificilă să organizeze o instituție chiar din ziua înființării ei și să-i traseze, în raport cu tendința vremii, direcțiile de funcționare și evoluție. Cu o provocare similară, dar în alte condiții istorice, s-a confruntat și Eugen Barbul, care, preluând conducerea bibliotecii în toamna lui 1920, a trebuit să reorganizeze într-o nouă matcă culturală Biblioteca Universității din Cluj și să-i confere singura identitate pe care trebuie s-o aibe orice bibliotecă de acest profil: cultura și știința.
Lect. univ. dr. Florina Ilis