Forme şi culori

Expoziţie fotografică experimentală
7 -28 ianuarie 2014

 

În perioada 7 - 28 ianuarie 2014, Galleria Laterallia a găzduit expoziţia fotografică cu titlul Forme şi culori, organizată de Fotoclubul Asociaţia Carpatină Transilvană - Filiala Cluj.

Începând cu anul 2011, Luna Fotografiei din România este sărbătorită în luna ianuarie. Astfel, această expoziţie s-a încadrat şi ea în seria manifestărilor prilejuite de Luna Fotografiei din România.

Spre deosebire de expoziţiile precedente, având ca tematică peisaje, porturi şi obiceiuri populare, obiective arhitecturale sau fotografie de natură, expozanţii (Bozsoki Adrienn, Fazakas Ferenc, Jánky Mária, Jójárt Endre T. Kalló Márta, Lőrinczi István, Mezei Elemér, Ambrus Tibor, Antal Ferenc, Petra Stefan Zoltán) au prezentat în cadrul acestei expoziţii lucrări care se concentrează asupra formelor şi culorilor, fiind caracterizate de o predilecţie pentru stilul abstract.

Vernisajul expoziţiei a avut loc în data de 7 ianuarie, în prezenţa unui public foarte numeros, căruia lucrările au fost prezentate de către Dr. Farkas György.

expo_2014_ian_afis.jpg