Expoziţie de carte medicală (semiologie medicală) la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga"

23-24 octombrie 2009

 

Cu ocazia simpozionului naţional de semiologie, organizat de către Catedra de Semiologie Medicală II a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca cu ocazia aniversării a 90 de ani de învăţământ românesc de semiologie, Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" găzduieşte în spaţiul expoziţional de la parterul clădirii centrale o expoziţie de cărţi medicale.

Pentru a completa secţiunea omagială de istorie a medicinei din cadrul simpozionului, sunt expuse primele ediţii ale unor lucrări de Iuliu Haţieganu şi Ion Goia (primul tratat de semiologie medicală, discursuri inaugurale ale lui Iuliu Haţieganu, sau extrase după primele sale lucrări, publicate încă în limba maghiară la reviste de specialitate din Budapesta); pentru a completa secţiunea de actualităţi, expoziţia pune la dispoziţia vizitatorilor lucrări recente din domeniul semiologiei medicale, publicate de membrii colectivului Catedrei de Semiologie Medicală II UMF Cluj-Napoca, precum şi de către alţi specialişti din alte centre universitare din România.

Expoziţia poate fi vizitată vineri, 23 octombrie 2009 între orele 8,00-20,00 şi sâmbătă între orele 9,00-13,00.

expo_2009_oct1_afis.jpg