Carmen Pavăl*, Oana Mercheş*
Departamentul Dezvoltarea Colecțiilor
BCU “Mihai Eminescu” Iași
Începuturi și perspective
Schimbul de documente este una dintre modalitățile de dezvoltare a colecțiilor Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iași, alături de donație, cumpărătură și depozit legal. Acesta este o parte esențială a politicii de achiziție a instituției prin care se contribuie la îmbogățirea patrimoniului bibliografic și la cunoașterea culturii române în lume.
În lucrarea de față se va pune accent pe schimbul internațional de publicații, deoarece acesta se află la un moment de răscruce, cu implicații profunde asupra activității bibliotecii noastre și nu numai.
Așadar, schimbul internațional de publicații este o formă de cooperare științifică și culturală internațională. El promovează schimbul de idei și informații științifice între instituții ce aparțin unor state diferite, în virtutea unui contract formal sau a unei înțelegeri libere prin care părțile aplică principiul reciprocității în trimiterea de publicații în format print sau reproduse într-o altă formă. Acest tip de schimb se poate desfășura și prin intermediul unui Centru național de schimb, metodă mai puțin practicată în prezent.
Privind în urmă la originile acestei activități, istoria ne arată că schimburile de manuscrise au existat încă din perioada medievală, dar o istorie sistematizată a schimbului internațional de publicații a început odată cu apariția publicațiilor științifice. La început de secol XVII, în Europa au apărut numeroase societăți științifice și academice. Printre primele societăți de acest fel a fost Accademia dei Lincei, fondată la Roma în 1603 de către prințul Federico Cesi. Scopul său era ”achiziția de înțelepciune și cunoaștere a lucrurilor” și ”înștiințarea oamenilor despre aceasta”. În perioada în care societățile științifice începeau să publice periodice și să fondeze biblioteci stiințifice, majoritatea bibliotecilor universitare din Europa erau modeste. Scopul lor nu era să sprijine cercetarea științifică prin cumpărarea de literatură curentă, ci mai degrabă să întrețină depozite de cărți vechi valoroase și tot felul de curiozități (fosile, relicve sfinte, monede, medalii, etc.). Donațiile și legatele testamentare erau cele mai importante căi de achiziție. Ideile Iluminismului vor schimba politica bibliotecilor. Schimbul de publicații a devenit o soluție la problemele legate de procesul de achiziție al bibliotecilor.
Trebuie menționat că începutul schimbului internațional în epoca modernă este legat de numele francezului Alexandre Vattemare (1796-1864), vestit actor și filantrop, care în timpul turneelor întreprinse nu a pierdut prilejul de a vizita numeroase biblioteci și muzee. Vattemare fost surprins de cantitatea de dublete prețioase care, din păcate, erau lăsate uitării, dar și de lacunele existente în aceste colecții. Drept urmare, a propus schimburi de cărți, medalii și obiecte de artă, fiind susținut de oamenii de cultură ai epocii în acest sens. În timpul unui turneu în Statele Unite ale Americii, a înaintat propunerea schimbului de publicații cu Europa și a obținut aprobarea Senatului american pentru realizarea acestuia. Ca urmare, americanii au înființat o agenție națională de schimb numită Smithsonian Institution. La Paris, a fost de asemenea întemeiată o instituție de coordonare a contactelor culturale între cele 2 continente, așa cum arată și ex-librisul Union intellectuelle des deux mondes. Academiile, universitățile și ministerele din Germania, Belgia, Franța, Olanda, Italia, Spania, Marea Britanie, Rusia și apoximativ 50 de orașe americane au schimbat peste 300.000 de volume timp de 25 de ani.
În 1867, a fost semnată la Paris prima convenție din istoria schimbului internațional de publicații, urmată la intervale scurte de altele 3. Cea mai importantă din ele a fost cea din 1886 de la Bruxelles, care prevedea crearea unui birou însărcinat cu schimburile pe teritoriul fiecărui stat semnatar. Au existat 2 protocoale:
Protocolul A - referitor la documentele obișnuite și
Protocolul B - referitor la schimbul de publicații oficiale, documente și anale parlamentare.
Până în 1990, convenția a fost ratificată de 41 de state, România semnând în 1924. Ulterior, s-a implicat UNESCO, organizând mai multe reuniuni și convenții cu participarea unor specialiști în biblioteconomie. Aceștia au analizat situația mondială în domeniu, după care au elaborat o serie de recomandări privind schimbul internațional de documente, menite să armonizeze punctele de vedere ale tuturor statelor lumii.
Conferința generală UNESCO din 1958 a fost cea mai importantă dintre aceste reuniuni. În cadrul ei a fost formulată Convenția privind schimbul internațional de publicații, care a intrat în vigoare din 1963. România a aderat la convenție și a ratificat-o prin Decretul 835/1964 al Consiliului de Stat, valabil inclusiv în prezent. Au urmat altele, care au dezbătut problemele ivite în schimbul internațional: lipsa mijloacelor materiale, dificultățile lingvistice, majorarea taxelor vamale și așa mai departe. Tot în acea perioadă a fost elaborat Manualul de schimb internațional sub egida IFLA, apărut în mai multe ediții, care stabilește reperele desfășurării activității de schimb internațional.
Principiile care trebuie să guverneze schimbul internațional sunt:
- reciprocitatea
- gratuitatea
- flexibilitatea
- diversitatea
Conform acestora, avem 2 tipuri de schimb internațional:
- exemplar/ exemplar sau titlu/ titlu, metodă care se bazează pe valoarea financiară a documentelor, neavantajoasă pentru țările cu bugete mari alocate în acest scop.
- blank (deschis) sau liber, metodă prin care se trimit din oficiu publicațiile din aria de interes a partenerului.
Manualul alcătuit de IFLA menționează că următoarele tipuri de documente pot fi obiecte de schimb internațional:
- publicațiile academice (documente elaborate de universități sau institute științifice)
- publicații oficiale (documente emise de instituții administrative, precum Parlamentul sau Guvernul)
- publicațiile unor organizații internaționale
- literatura gri (documente care de obicei nu se găsesc în rețelele de vânzare obișnuite: teze de doctorat, lucrări ale conferințelor, statistici)
- publicații comerciale (literatura disponibilă pe piață)
- alte tipuri de documente (duplicate sau copii ale unor documente aflate în plus pe stoc)
Toate aceste convenții au favorizat mai ales țările în curs de dezvoltare, care încă nu se aflau în legături internaționale și care au beneficiat de generozitatea bibliotecilor occidentale. Pentru aceste state, inclusiv România, importanța schimbului internațional de documente a crescut, permițând accesul la publicații științifice și literare prețioase altminteri inaccesibile, în lipsa resurselor valutare. Din diverse motive, schimbul internațional nu mai constituie un subiect de discuție după anii 1999-2000.
Revenind în România, Iași, vechi centru istoric, cultural și social, a fost un deschizător de drumuri din multe puncte de vedere. Aici au trăit și au creat multe personalități ale culturii noastre, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării nației. Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" din Iaşi însumează fonduri care au făcut parte din fostele biblioteci ale academiilor domneşti, cea mai veche fiind Academia Vasiliană, înfiinţată de Vasile Lupu în 1640. În anul 1835, a fost fondată Academia Mihăileană, prima instituţie de învăţământ superior din ţară, iar în 1860 a luat fiinţă prima universitate a ţării, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. Astfel, biblioteca Academiei Mihăilene devine Bibliotecă Universitară, cu sediul în clădirea Fundaţiei Culturale Regele Ferdinand, iar activitatea sa capătă strânse legături cu cea a universităţii.
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, BCU Iași a avut la bază propriului fond de donații, care datează încă din epoca medievală și provine din partea domnitorului Vasile Lupu (1634-1653) și a altor boieri sau persoane cu stare materială care au vrut să rămână în istoria comunității. Ulterior, odată cu evoluția învățământului și a formelor de tipărire, originile fondurilor s-au diversificat. În 1766, domnitorul Grigore A. Ghica a instituit prin hotărâre domnească un fond special pentru achiziții, iar înainte de sfârșitul secolului al XVIII-lea apar mențiuni despre depozitul legal. Datorită depozitului legal, interesul pentru achiziții interne s-a îndreptat spre cărți vechi, rare, mai valoroase și manuscrise. Avalanșa de dublete, precum și nevoia imperioasă de cărți științifice au determinat un schimb permanent de publicații cu biblioteca Colegiului Sf. Sava din București. Acesta constituie probabil începutul schimbului interbibliotecar în România.
Se acorda o atenție deosebită achiziției de carte străină, operele contemporane fiind furnizate prin intermediul unor librari cu statut vechi din vestul Europei. Mulțumită relațiilor de cumpărare au apărut și relațiile de schimb. Instituția noastră răspundea prompt solicitărilor din străinătate și primea la rândul ei ceea ce o interesa în mod deosebit. La sfârșitul celui de-al treilea deceniu al secolului XX, directorul Giorge Pascu a reușit să alcătuiască o listă de 30 de parteneri. Pe această cale au ajuns în bibliotecă noutățile din domeniul științific și tehnic, precum și ultimele realizări și contribuții la viața spirituală.
Prima reglementare a schimbului internațional în România s-a făcut în 1849, prin ”Regulamentul Academiei Române”. Alt moment important al acestui proces a avut loc în 1864, prin elaborarea ”Regulamentului pentru bibliotecile publice” de către Nicolae Kretzulescu. Acesta din urmă a schimbat situația bibliotecii, care s-a deschis publicului. Din fericire, în 1916 biblioteca a ieșit de sub incidența acestei legi și a redevenit bibliotecă universitară.
Până în anul 1936, împrumutul intern și internațional au funcționat bine. Bibliotecile universităților din străinătate (Grenoble, Viena , Göttingen, Berlin) și din țară (bibliotecile universităților din Cluj, Cernăuți, Biblioteca Academiei și Arhivele Statului din Chișinău) au răspuns solicitărilor Bibliotecii Universității din Iași, cheltuielile de transport fiind suportate de solicitantul cărților. Aici a apărut primul inconvenient legat de transferul devizelor. Dispozițiile ministeriale prevedeau ca fiecare pachet să fie însoțit de un permis de export, ceea ce însemna încetarea împrumutului din străinătate într-o perioadă în care alocațiile bugetare reduse nu permiteau procurarea cărților necesare procesului didactic și mai ales cercetării. Ele s-au reluat în anii următori și au continuat până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada 1940-1944, biblioteca a fost închisă din cauza stricăciunilor cutremurului din 1940, dar și a evenimentelor politice.
Legea învățământului din 1948 marchează o altă etapă în evoluția structurii biblioteconomice și administrative a bibliotecii, schimbându-se radical structura publicului cititor și dinamica circulației cărții. Nevoia de informare a cititorilor a intensificat schimbul internațional de publicații, la început cu URSS, iar apoi cu țările din blocul socialist, pentru ca în anii 1956-1957 această legătură să se lărgească cu încă 20 de parteneri, anume institute și societăți științifice sau culturale din Franța, India, Austria, Italia, Anglia și Belgia. În perioada comunistă, HC nr. 62/1962 a conferit Bibliotecilor Centrale Universitare și Bibliotecii Centrale de Stat (actuala Bibliotecă Națională a României), precum și instituțiilor de învățământ superior posibilitatea de a efectua un schimb de tipărituri, periodice științifice proprii și microfilme. În Legea bibliotecilor nr. 334, ediția revăzută din 2002, art.41, alin.1, schimbul intern și internațional este menționat ca parte a dezvoltării colecțiilor bibliotecii.
Trecând peste aceste repere de natură istorică, dorim să ne oprim la anul 1990, deoarece marchează schimbări importante în filosofia de abordare a acestei activități. Colectivul Serviciului Schimb Internațional din cadrul BCU Iași a depus eforturi să sporească numărul partenerilor și să diversifice ofertele de schimb, în continuarea relațiilor deja existente. Primii ani de după 1990 au reprezentat vârful în statisticele schimbului internațional. Astfel, în 1997 s-a ajuns la 694 de parteneri de schimb (Unitatea Centrală împreună cu filialele) din 56 de țări de la care s-au primit 999 de cărți și 1792 de periodice în valoare totală de 61.158.000 lei. Am expediat în schimb 244 de cărți și 1621 de periodice. Obiectele schimbului au fost selectate din Analele ”Universității Al. I. Cuza” Iași, cu diferitele lor secțiuni, Anuarul Institutului de Lingvistică ”Al. Philippide” Iași, Anuarul Institutului de Istorie ”A. D. Xenopol”, reviste și ziare locale sau naționale, precum și cărți apărute la edituri ieșene și din țară. Pe scurt, colectivul acestui serviciu făcea legătura între profesorii și cercetătorii din spațiul academic național și deținătorii de drepturi de autor pentru titluri de mare interes în lumea cercetării avansate.
Odată cu apariția Internetului, schimbul de informații a devenit mai facil, iar metodele de accesare s-au diversificat. Acest lucru a influențat profund activitatea de schimb internațional în biblioteci, care se confruntă cu: diminuarea interesului din partea cercetătorilor față de această metodă de schimb informațional, limitarea bugetului alocat, achiziția prin intermediul consorțiilor, creșterea prețurilor de expediere a coletelor și a documentelor care sunt obiectul schimbului, toate acestea ducând la pierderea unor parteneri. Din păcate, statistica pe anul trecut (2021) evidențiază acest fenomen. Numărul de parteneri s-a redus la 138, aparținând de 29 de țări. Am primit 100 de cărți și 180 titluri de periodice în valoare de 16.345 lei și am expediat 129 cărți și 4 titluri de periodice în valoare de 6.697,08 lei.
Biblioteca a fost nevoită să se adapteze la noile condiții și să găsească soluții care să revitalizeze acest sector de activitate. Astfel, într-o primă fază, ne-am propus să încurajăm cadrele universitare sau cercetătorii care vor să își vadă creația în cataloagele unor biblioteci prestigioase din lume să doneze cât mai multe dintre cărţile lor pentru expedierea în străinătate. În acest scop, este nevoie de o anumită abilitate în a întreține colaborarea cu aceștia. În ce privește suplinirea fondurilor destinate schimbului internațional, s-au încheiat acorduri de parteneriat cu Editura Universității din București, Editura Polirom și Editura Universității din Iași pentru obținerea cu titlu gratuit a câte unui exemplar din publicații, care pot fi propuse la schimb partenerilor noștri.
Mărirea taxelor vamale pentru expedierea coletelor destinate schimbului internațional rămâne un subiect sensibil. În anul 2016 s-a discutat despre eforturile făcute pentru sensibilizarea forurilor administrative prin implicarea mai multor personalități din mediul științific și cultural care, din păcate, au fost refuzate. În 2021, Biblioteca Națională a României a făcut noi demersuri către Direcția Generală de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile printr-o nouă adresă, în care s-au solicitat următoarele:
Având în vedere cadrul legal creat prin Regulamentul (CE) nr.1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale și celelalte texte legale menționate, vă rugăm să reconsiderați solicitarea noastră ca fiind una în sensul prevăzut de art.42 din Regulament, care menționează că Materialele educaţionale, știinţifice și culturale enumerate în anexa I sunt admise cu scutire de taxe la import, indiferent de identitatea destinatarului și de scopul în care vor fi folosite aceste materiale și Anexa 1 cod 4911 Alte imprimate și acordarea în consecință a scutirii de taxe de import Bibliotecii Naționale a României pentru publicațiile ce fac obiectul cererii noastre, provenind în general din străinătate.
Din păcate, răspunsul a fost negativ și de data aceasta. Prin urmare, Biblioteca Națională a României achită în continuare taxe pentru toate coletele provenite din statele non-UE: SUA, Japonia, Serbia, Moldova etc.
Astăzi, când achizițiile prin cumpărare sunt atât de precare, importanța schimbului internațional crește. Este nevoie de stabilirea unei strategii pe termen lung din partea instituției și de o mai bună informare a publicului. Internetul nu poate înlocui o bibliotecă, ea perpetuându-se sub o formă sau alta în societatea umană și stabilindu-și politicile în funcție de publicul său.
Bibliografie:
Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu – Iaşi: monografie, Nicoleta Popescu, Liviu Papuc, Radu Tătărucă, Iaşi, 1989
Handbook on the International Exchange of Publication, 5th ed., De Gruyter, 2006
Tratat de biblioteconomie, vol.2, Mircea Regneală, Bucureşti, Ed. ABR, 2017
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
