Drd. Anca Chiorean*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Teoriile traducerii au explorat, de-a lungul anilor, profunzimile și efectele transferurilor semantice din interiorul limbajelor convenționale, precum și problemele ridicate de intraductibilitate – „The overlap with other cultural systems can be accomplished through different means, one of which is translation. Undoubtedly, in order to enter a different culture, a «foreign» culture must stop being so…foreign; through the act of translation, it must try to acquire a name and a place within the host culture (cf. Lotman, 2004: 175)”1. I. M. Lotman, de altfel, susține că „Suntem prizonieri ai limbajului. Nici chiar în cele mai elementare abstracțiuni nu putem evada din acest spațiu care ne înconjoară din toate părțile, dar din care sîntem parte componentă și care simultan este parte componentă a noastră. Relațiile dintre noi și limbaj nu sînt deloc idilice: facem eforturi gigantice pentru a-i depăși limitele, îi atribuim minciuna, abaterea de la normalitate și cea mai mare parte a viciilor și perversiunilor noastre. Lupta cu limbajul este tot atît de veche ca însuși limbajul. Istoria ne convinge, pe de o parte, că ea nu are nici o speranță de izbândă, pe de altă parte, că resursele ei sînt inepuizabile”2. Spațiul semiotic „ne apare la intersectarea pe mai multe nivele a diferite texte, care formează împreună un strat, texte între care se stabilesc corelații complexe și care posedă grade diferite de traductibilitate și «găuri negre» intraductibile”3.
Însă intraductibilitatea textelor a căror rațiune de a fi rezidă în ele însele ridică o cu totul altă problemă – „The notion of unspeakable/unwriteable semantic representation (or «language speaking to itself») is not alien to translation theory, though. If this could be, nevertheless, touched or described in some objective way, it would not be culturally bound, but probably trans-cultural and, ultimately, a meta-cultural availability to act and react so as to create language and culture, no matter in which order of priority. The primum motum should be Foucaultʼs «author-function», whose purpose is to refocus analysis on the relationship of texts with other texts, instead of giving a fixed originary identity”4.
Există astfel un imens potențial teoretic al ceea ce pare a fi intraductibilitatea limbajelor artificiale create în interiorul literaturii române de avangardă5. Traseul intenționalității poate fi urmărit de la bilingvismul avangardist până la crearea unor sisteme de articulare cu adevărat internaționale, de la încercări pur ludice de bâlbâieli cu rol de delectare, până la forme de eliberare a expresiei umane, sau la exportul ilizibilului prin provocarea texturilor aproape-la-fel-ului. O analiză a pilonilor teoretici care susțin validitatea pozițiilor conceptuale luate în cadrul unor manifestări precum nefamiliarul rota dria vau al lui Geo Bogza, profunzimile uimitoarelor bâlbâieli, sau în fenomenele autoreferențiale prezente în limba leopardă a lui Virgil Teodorescu, ar putea releva ondulațiile de sunete și imagini în traducerile sau transliterațiile lor vizuale, sau în transferurile de sens din unicitățile lor articiale în unicități oarecum convenționale6.
O concentrare asupra mecanismelor de import-export și a rezultatelor lor ar fi redundantă, având în vedere faptul că acest aspect a fost deja explorat de nenumărate ori. Însă, ideea germinantă ar fi că intraductibilitatea poate fi un purtător sau un reflector al teoriilor sau al anumitor poziții teoretice în cazul limbajelor ficționale. Această idee, însă, nu poate fi aplicată tuturor limbajelor ficționale, având în vedere faptul că funcționalitățile lor ridică probleme: limbajele ficționale din universurile fantasy sau SF au funcționalități complet diferite, ținând cont de faptul că ele au deja un cult following și sistemele lor au fost adoptate ca limbi guvernate de legi gramaticale interne. Funcționalitatea este cea care stabilește astfel diferența principală dintre traduceri și subtitrări – „Other languages, such as Klingon, were created to provide greater realism in fictional settings. The fact that they might be taken up by fans who learn to speak them fluently and to translate other works into them is entirely incidental. The point is, however exotic the language, the creator had some specific goal in mind when developing the phonology, grammar, and vocabulary. But sometimes languages can be invented for their own sake, purely as an intellectual endeavor”7.
Sensul creativ din spatele limbilor inventate poate merge în două direcții: fie să scoată în evidență faptul că ne confruntăm cu ceva complet diferit de orice știam până acum (un popor sau o specie cu totul diferită de toate cele pe care le-am întâlnit până acum, iar una dintre caracteristicile lor este astfel reflectată printr-o limbă care nu se aseamănă cu nimic familiar, cum este cazul limbilor Elfilor sau Klingon, dar care au propriile fundamente culturale, indiferent dacă ele au apărut înainte sau după crearea limbilor.
O limbă ficțională care este și un anti-limbaj reflectă tocmai „negația și negația negației”. Eliberarea completă a expresiei umane din toate formele ei, așa cum s-a repetat militant (într-o formă sau alta) în manifeste (în această formă exactă în Critica mizeriei a lui Gellu Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu). Sau, în cazul Incantației lui Geo Bogza (“Hau! Hau! Hau! / rota dria vau”), de exemplu, ca o reflectare a modalității primare (pure?) de expresie în formă aproape folclorică sau mistică. Existența limbajelor ficționale umple spațiile goale lăsate de literaturile construite în maniere „tradiționale”: ele sunt creații unice care nu seamnănă cu nimic din ce solidificase trecutul și pun în funcțiune simțurile auditive și vizuale pentru a construi sens (în timp ce limba leopardă a lui Teodorescu este aproape în întregime o construcție vizuală și este aproape imposibil de citit cu voce tare, Incantația lui Bogza sau limba spargă a Ninei Cassian sunt construcții auditive).
Funcțiile limbajelor artificiale sunt, așadar, multiple, dar nu au ocolit nicidecum cultura română. Este, însă, necesară o distincție între invenție și adaptare, cel puțin din punct de vedere socio-cultural. Limbajele artificiale ale căror funcție depășește cea artistică au apărut și în vizorul culturii române – două astfel de cazuri sunt limba Volapük și limba Esperanto, ale căror ambiții au fost de a deveni limbaje universale, scopul final fiind pacea mondială.
Volapük a fost inventată în 1880 de călugărul german Johann Martin Schleyer. A avut un număr relativ redus de adepți însă ceea ce este absolut remarcabil este faptul că în 1888 apare la Iași un volum semnat de Sigm. Blanc intitulat Limba universală : gramatica complectă de volapük în zece lecţiuni pentru a ceti, a vorbi şi a compune scrisori cu ajutorul dicţionarului volapük-român şi român-volapük. Gramatica complectă de volapük în zece lecţiuni pentru a ceti, a vorbi şi a compune scrisori cu ajutorul dicţionarului volapük-român şi român-volapük8. Pe lângă calitatea volumului de a fi un dicționar Volapük-Român, autorul a inclus un „Prolog” menit să sublinieze, oarecum emfatic, importanța acestei limbi universale:
„Limba dată omului ca cea mai perfectă creatură pentru a-și exprima cugetările lui semenilor săi, i-a devenit în cursul veacurilor o piedică în îndeplinirea acestui scop. Sunt 3000 de limbi și idiome în lume, adică 3000 de ziduri chinezești între popoarele lumei. (...) Prin învențiunea Volapükului care este o limbă foarte simplă, fie-care om poate s-o învețe mai corect și în timp de câteva septămâni decât o altă limbă, cu care are a se ocupa ani întregi. (...) Cu acest uvragiu în format ca de buzunar dau ocazie Romînilor de a învăța Volapük și de a înlătura o piedică mare. Prin un studiu de câteva luni, Volapük va dărâma cu o singură lovitură 3000 de ziduri chinezești care despart omenirea”9.
FIG. 1. Sigm. Blanc, Limba universală : gramatica complectă de volapük în zece lecţiuni pentru a ceti, a vorbi şi a compune scrisori cu ajutorul dicţionarului volapük-român şi român-volapük. Gramatica complectă de volapük în zece lecţiuni pentru a ceti, a vorbi şi a compune scrisori cu ajutorul dicţionarului volapük-român şi român-volapük, Iași, Tipografia H. Goldner, 1888
Volapük nu a avut, însă, succesul sperat de autorul dicționarului. Esperanto, în schimb, a urmat un traseu cu totul diferit și cu totul remarcabil. Scopul invenției limbii Esperanto a gravitat tot în jurul ideii de pace universală. Creată în 1887 de Lazarus Ludwig Zamenhof sub pseudonimul „Doktoro Esperanto” în volumul Unua Libro, a avut un succes fulminant, având „the utopian aim of bringing international harmony through a common tongue. The system is based on common words in most tongues that have a basis in Latin grammar. It is easy to learn and master quickly. It was published first in 1887 in that part of Poland under oppressive rule by czarist Russia (...). Over 30,000 items of original or translated literature are in the language as well as some scientific journals. It has over 8 million supporters”10. Importanța limbii universale este subliniată nu doar ca modalitate eficientă de comunicare între popoarele lumii, ci și în relație directă cu practica traducerii în sine: „Those who are able to read the literature of a given people are in a position to ascertain not merely the superficial peculiarities of that people, but also, which is more important, its fundamental humanity and its similarity to all other peoples. It is not because of his Greekness that Odysseus has become a universal symbol, nor Hamlet because of his Englishness, nor Don Quijote because of his Spanishness, but each has been universalised because of his characteristic fundamental humanity”11.
În cultura română, Esperanto nu pătrunde cu rapiditatea cu care a făcut-o Volapük, însă, în 1925 apar câteva numere ale revistei Esperanto. Organ pentru răspandirea limbei universală ajutătoare esperanto12, iar în 1932, apar câteva numere ale revistei Esperantistul13. Importanța existenței limbajului universal este pusă pe seama facilitării comunicării libere de constrângerile blocajelor culturale.
FIG. 2. Esperantistul, Anul II, No. 2-3-4, Ianuarie-Iunie 1934, pp. 2-3
Prefața-manifest a „dicționarului” de Volapük subliniază situația în care se întâlnesc doi oameni, de rase, etnii și naționalități diferite, fiecare având câte un câine, iar rezultatul e previzibil - câinii se înțeleg, oamenii, nu. În cazul limbii Esperanto, direcția alegoriei e aceeași:
„Am aproape șaptezeci de ani, și de multă vreme mă îndeletnicesc cu negoțul pe la țară. Eu și cu măgărușul meu colindăm satele, și foarte adesea trecem în România, în Serbia, de aduc câte-ceva pe la noi. Dar, ori-de-câte-ori mă găsesc pe pământ străin, glasul îmi amuțește și urechile-mi rămân surde… Nu-nțeleg boacă… și nici ceilalți pe mine. Măgărușul meu stă de vorbă și pare a se-nțelege de minune cu măgarii străini - numai eu, cogeamite măgăroiu, stau ca peștele sub apă”14.
Esperanto este și astăzi o prezență în cultura română - „Pentru vorbitorii limbii române sistemul fonetic al limbii esperanto nu prezintă, practic, nicio dificultate, cu excepția, poate, a h-ului gutural (ĥ), care nu există în limba română. Fără excepție, toate celelalte sunete din limba esperanto există și în limba română (...) Spre deosebire de limbile „naturale”, topica frazei în limba esperanto este extrem de flexibilă, ceea ce oferă posibilități sporite în a reda, în cazul traducerilor, trăsăturile limbii din care se traduce și, în vorbirea cotidiană, o bogăție de nuanțe greu de găsit în limbile cu o topică rigidă a frazei”15. Traducerile din literatura română în limba Esperanto, așadar, au fost pasul firesc.
Una din traducerile mai cunoscute, din limba română în limba esperanto, este din Eminescu: Poeziajoj : Eminescu en esperanto. Poezii : Eminescu în Esperanto16, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion:
„Fostul meu student și, de câțiva ani buni, colegul meu de la Facultatea de Litere din București, Constantin Dominte, îmi solicită o scurtă prefață la o carte neobișnuită: Eminescu în ediție esperanto. Un Eminescu, evident, selectiv. Nu știu câți cititori există, azi, în lume în această limbă de comunicare internațională, dar, indiferent de numărul lor, trebuie să salutăm efortul de a transpune în alt limbaj un poet care este, în genere, intraductibil, sau mai corect, greu traductibil din cauza, înainte de orice, a muzicalității versului său. (...) Un Eminescu, așadar, în această nouă limbă convențională de care adepții ei își leagă multe speranțe. Cum sună el? La prima vedere, sună bine, ceva din inefabila muzicalitate a versului trece, parcă, și prin aceste formule pe care le înțelegi și, în același timp, nu le înțelegi prea bine”17.
Volumul bilingv nu a trecut neobservat. Constantin Cubleșan, în Eminescu în oglinzile criticii, remarcă traducerea și face o serie de observații relativ previzibile: „Ciudățenia este că această limbă artificială, având ca structură de bază a fondului său lexical multe latinisme lasă traducătorului din limba română multe posibilități de apropiere nesperată de original, pe care nu multe limbi le oferă. Poate așa se și explică numărul destul de mare de poezii ale lui Eminescu traduse deja în esperanto”18. Constantin Cubleșan, la fel ca Eugen Simion, nefiind niciunul vorbitori de esperanto, constată că ea „sună bine” și remarcă existența unui potențial considerabil în ceea ce privește calitatea traductologică.
Ținând cont de această posibilă cale de diseminare a literaturii române în lume, trebuie ridicată problema importanței bibliografiilor specializate. Problema traducerilor (din punct de vedere cantitativ, calitativ, contextualizate literar, istoric, politic sau social) a devenit un subiect cât se poate de ofertant în abordările actuale ale criticii. Mecanismele de import-export, însă, sunt discutate ușor disproporționat – importul ocupă un loc mult mai generos în cadrul preocupărilor literare actuale decât exportul: în alte cuvinte, importanța este dată traducerilor în cultura română mai mult decât traducerilor din cultura română19.
Acest lucru este reflectat în primul rând de absența unei bibliografii generale a traducerilor din literatura română. Exemplele pe care le avem se rezumă la un volum din 1975 (!), Cartea românească în lume: 1945-1972, editată de Viorica Nedelcovici, Elvira Popescu, Constanța Protopopescu, cu un cuvînt înainte de Mihnea Gheorghiu (București, Editura Științifică și Enciclopedică), care a fost „Elaborată în Anul internațional al cărții - 1972, ca o contribuție omagială la importanta acțiune inițiată de UNESCO pentru sporirea rolului cărții în promovarea ideilor umanitare, a bunelor relații dintre state și consolidarea prieteniei între popoare (...), bibliografia Cartea românească în lume - 1945-1972 este totodată prima încercare de a tezauriza creația literară și științifică românească, tradusă și publicată peste hotare, între anii 1945-1972”20 și care totuși menționeză o problemă veche, cunoscută, anunțată aproape din reflex în relație cu traductologia în general: „Nu o dată traducătorii străini, deși conduși de cele mai bune intenții - nu ne îndoim! - și-au exagerat, ca să spunem așa, atribuțiile re-creatoare, împingându-le pînă dincolo de limitele obișnuite, adică unanim admise”21. În plus, volumul lui Barbu Theodorescu, Istoria bibliografiei române, include un singur titlu (!) în capitolul „Bibliologia: Studii, instrumente, bibliografii speciale - Literatură-artă”, la alte contribuții doar „Florea. Rodica. Bibliografia traducerilor din literatura română apărute în străinătate între anii 1945-1959. S.C.I.R., VIII (1959), nr. 1-2, p. 296-312”22. Urmărind firul, bibliografia respectivă de 16 pagini (!) se găsește în Studii și cercetări de istorie literară și folclor, Nr. 1-2, Anul VIII, 1959, (Editura Academiei Republicii Populare Romîne, Institutul de Istorie Literară și Folclor), urmată de un studiu general al autoarei, intitulat „Literatura noastră peste hotare” (pp. 285-295).
Dacă existența unui inventar exhaustiv al traducerilor din literatura română în alte limbi, de fapt, nu există (încă?), stabilirea diseminării literaturii române într-un limbaj auxiliar ar fi cu atât mai dificilă. Index Translationum este baza de date a UNESCO ce adună la un loc traducerile de cărți din întreaga lume. În cazul traducerilor Română-Volapük, rezultatul este zero, în timp ce Română-Esperanto menționează doar trei titluri23:
1/3 Eminescu, Mihai: Poezii : Eminescu în Esperanto = Poeziajoj : Eminescu en Esperanto [Esperanto] / Timişoara: Mirton [Romania], 2001. IX, 80 p. [Romanian]
2/3 Isaila, Gabriela Diana: The child in us [English], Das Kind in uns [German], La infano el ni [Esperanto] (ISBN: 973-7966-96-1) / Bucureşti: Arvin Press [Romania], 2004. 40 p., il. Copilul din noi [Romanian]
3/3 Eminescu, Mihai; (Dominte, Constantin): Poezii : Eminescu în Esperanto [Esperanto], Poeziajoj : Eminescu en Esperanto [Esperanto] (ISBN: 973-661-631-2) / Timişoara: Mirton [Romania], 2005. XI, 112 p. [Romanian]
O imagine chiar mai incompletă apare și în Esperanto in the Modern World care, pentru momentul 1980, notează existența a 199 de cărți traduse în esperanto din 30 de limbi, între care: „Rumanian (2)”24, fără să menționeze care anume ar fi cele două.
În 2007, în schimb, a apărut Bibliografia de traduceri din literatura română în limba esperanto25.
FIG. 3. Bibliografie de traduceri din literatura română în limba esperanto = Bibliografio de tradukajoi el la rumana literaturo en Esperanton, Rotterdam, Eldonejo Bero, 2007
În calitatea ei de instrument bibliografic, ea reprezintă o completare a imaginii (oricum vagi) a exportului de literatură română. A fost publicată cu sprijinul fundației Esperantic Studies Foundation, în anul care marca 100 de ani de la fondarea Asociației Române de Esperanto. Cuvântul înainte, „Din partea redactorilor”, anunță că „Prezenta bibliografie conține referințe la 580 de texte originale, scrise de 152 autori, și 622 traduceri, făcute de 78 traducători. În compilarea ei ne-am ghidat după criterii foarte stricte, motiv pentru care ea nu este atât de «completă», pe cât și-ar fi dorit unii colaboratori”26.
FIG. 4. Bibliografie de traduceri din literatura română în limba esperanto – fragment.
Nota redactorilor se încheie mai mult decât optimist: „Între obiectivele Colectivului Esperanto-Interlingvistică, pe lângă alcătuirea științifică a bibliografiei atât de necesare, se înscrie și adunarea întregului material publicat până în prezent, ca și - pe cât posibil - a celuia rămas în manuscrise, pentru a selecta traducerile cele mai reușite în vederea includerii lor într-o viitoare Antologie sau - cel puțin - Crestomație de literatură română în limba esperanto”27. Bibliografia conține Catalogul traducerilor, Lista traducerilor în ordinea alfabetică a titlului în esperanto, Lista traducătorilor și o Bibliografie.
În plus, în 2022, Marian Vochin publică un volum cu ambiții exhaustive, Esperanto în România. O istorie a mișcării esperantiste între anii 1887-2000, care prezintă într-un număr impresionant de detalii, întreaga istorie a manifestărilor esperanto în România. Anexa 3 a volumului conține o nouă bibliografie a traducerilor din literatura română în limba esperanto, menționând faptul că aceasta „Cuprinde diverse genuri literare, din literatura română populară și cultă, care au fost traduse în esperanto și au apărut în volume sau în diverse publicații din România sau străinătate, până în anul 2021, inclusiv. Pentru cititorii români, pe lângă denumirea în esperanto, în paranteză am menționat titlurile din limba română (acolo unde a fost cazul) ale lucrărilor literare”28.
Motorul principal al traducerilor în Esperanto pare a fi, totuși, puternic alimentat de pasiunile vorbitorilor. Supraviețuirea acestui limbaj auxiliar, spre deosebire de toate celelalte, este strâns legată de faptul că el „continues to be used as a language of culture by perhaps a few hundred thousand people scattered across the globe – but what they use it for most of all is not science or commerce, but to translate poetry, drama and fiction from vernacular languages for the benefit of other Esperantists around the world”29. Construcția a posteriori a limbajului în sine susține tocmai ușurința adoptării lui30 și a apropierii literare date de un exercițiu cultural cât se poate de ofertant.
nia kialo estas provi, la cetero ne apartenas al ni; provi transmeti la neeldireblojn de la poeto kaj, kiu scias?, eble ni sukcesos almenaŭ alproksimiĝi ilin.31
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* E-mail: anca.chiorean[at]bcucluj.ro
1 Rodica Frențiu, „Literary Translation as a Hermeneutic and Poetic Dialogue in the Cultural Semiosphere”, în RIELMA. Revue Internationale D’Études en Langues Modernes Appliquees, Supplément au numéro 11 / 2018, p. 50: https://lett.ubbcluj.ro/rielma/RIELMA_no11_2018_Supplement.pdf (accesat în aprilie 2020).
2 I. M. Lotman, Cultură și explozie, trad. George Ghețu și Justina Bandol, pref. Livia Cotorcea, Pitești, Paralela 45, 2004, p. 153.
4 Cristina Tătaru, „On metaphor and the problem of untranslatability”, în Constructions of Identity (II), ed. Adrian Radu, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2004, p. 392.
5 Rodica Zafiu face o trecere în revistă a ocurențelor limbajelor inventate în literatura română în România literară, nr.50, 19-25 decembrie 2001: https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=90959
6 Vezi Anca Chiorean, “The Vernaculars of No One, Really. The (Un?)Translatable Fictional Languages”. Metacritic Journal for Comparative Studies and Theory 7.2 (2021). Doi: https://doi.org/10.24193/mjcst.2021.12.08
7 Jeanette Koenig, „Constructed Languages – Linguistics as an Art Form”: https://www.russtechinc.com/blog/constructed_languages_linguistics_as_an_art_form (accesat în martie 2020).
8 Sigm. Blanc, Limba universală : gramatica complectă de volapük în zece lecţiuni pentru a ceti, a vorbi şi a compune scrisori cu ajutorul dicţionarului volapük-român şi român-volapük. Gramatica complectă de volapük în zece lecţiuni pentru a ceti, a vorbi şi a compune scrisori cu ajutorul dicţionarului volapük-român şi român-volapük, Iași, Tipografia H. Goldner, 1888. Volumul face parte din colecțiile BCU Cluj: http://aleph.bcucluj.ro:8991/F/4QNBHPUNS5NHUNDVEISPQG4MTGUDDC817T1MR6XIA3SIB6BFVN-46182?func=full-set-set&set_number=004057&set_entry=000001&format=040
10 R.C.S. Trahair, Utopias and Utopians: An Historical Dictionary of Attempts to Make the World a Better Place and Those Who Were Involved, Routledge, Oct 31, 2013, entry: Esperanto.
11 William Auld, “The International Language as a Medium for Literary Translations”, în Esperanto in the modern world: studies and articles on language problems, the right to communicate, and the international language: (1959-1982) = Esperanto en la moderna mondo : studoj kaj artikoloj pri lingvaj problemoj, la rajto je kommunikado, kaj la internacia lingvo : (1959-1982), 2nd edition, Bailieboro, Ontario (Canada) 1982, p. 111.
12 Revista face parte din colecțiile BCU Cluj: https://www.bcucluj.ro/sites/all/modules/custom/bcu_catalogs/data/cp/pdf/e/s/Esperanto%20Organ%20pentru%20raspandirea%20limbei%20universala%20ajutatoare%20esperanto.pdf
13 Revista face parte din colecțiile BCU Cluj: https://www.bcucluj.ro/sites/all/modules/custom/bcu_catalogs/data/cp/pdf/e/s/Esperantistul.pdf
14 „Măgari… esperantiști”, în Esperanto. Organ pentru răspandirea limbei universală ajutătoare esperanto, Anul I, No. 1, 15 Ianuarie 1925, p. 4.
15 Ionel Oneț, Alți pași în esperanto, ed. A 2a, Rotterdam, Eldonejo Bero, 2017, pp. 5-6.
16 Mihai Eminescu, Poeziajoj : Eminescu en esperanto. Poezii : Eminescu în Esperanto, ed. A 2-a revizuită și adăugită, ediție bilingvă română-esperanto, îngrijită de Aurora Bute, cuvânt înainte de Eugen Simion, Timișoara, Editura Mirton, 2005.
17 Eugen Simion, „Cuvânt înainte”, în Ibidem, p. VI.
18 Constantin Cubleșan, Eminescu în oglinzile criticii, Cluj-Napoca, Dacia, 2001, p. 132.
19 Vezi Mircea Martin, Christian Moraru, Andrei Terian, Romanian Literature as World Literature, Bloomsbury Academic, 2017; Maria Sass, Ștefan Baghiu and Vlad Pojoga (eds.), The Culture of Translation in Romania/ Übersetzungskultur und Literaturübersetzen in Rumänien, Berlin: Peter Lang, 2018.
20 Viorica Nedelcovici, Elvira Popescu, Constanța Protopopescu, Cartea românească în lume: 1945-1972, cu un cuvînt înainte de Mihnea Gheorghiu, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1975, p. X.
22 Barbu Theodorescu, Istoria bibliografiei române, București, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 338.
23 https://www.unesco.org/xtrans/bsresult.aspx?a=&stxt=&sl=ron&l=epo&c=&pla=&pub=&tr=&e=&udc=&d=&from=&to=&tie=a
24 Esperanto in the Modern World, ed. cit., p. 503.
25 http://aleph.bcucluj.ro:8991/F/4QNBHPUNS5NHUNDVEISPQG4MTGUDDC817T1MR6XIA3SIB6BFVN-38296?func=full-set-set&set_number=004147&set_entry=000027&format=040
26 Bibliografie de traduceri din literatura română în limba esperanto = Bibliografio de tradukajoi el la rumana literaturo en Esperanton, Rotterdam, Eldonejo Bero, 2007, p. 7.
28 Marian Vochin, Esperanto în România. O istorie a mișcării esperantiste între anii 1887-2000, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2022, p. 272.
29 David Bellos, Is That A Fish in Your Ear? The Amazing Adventure of Translation, London, Penguin Books, 2012, p. 15.
30 Cf. Marina Yaguello, Imaginary Languages. Myths, Utopias, Fantasies, Illusions, and Linguistic Fictions, translated by Erik Butler, Cambridge, London, The MIT Press, pp. 72-73.
31 „rostul nostru este să încercăm, restul nu ne aparține; să încercăm să transpunem inefabilele poemului și, cine știe?, poate vom reuși cel puțin să le aproximăm”: Eugen Simion, Antaŭparolo [Cuvânt înainte], în Poeziajoj : Eminescu en esperanto. Poezii : Eminescu în Esperanto, ed. cit., p. IX.
