Proiecte - Biblioteca de Educaţie fizică şi sport

Proiecte - Biblioteca de Educaţie fizică şi sport
Date de contact: 

E-mail: bibedfiz[at]yahoo.com

Telefon: 0744-867968 sau 0722-346240

Descriere filiala: 

BIBLIOTECA GESTIONĂRII TIMPULUI LIBER. DESCOPERĂ NATURA PRIN LECTURĂ, SPORT ŞI MIŞCARE

Activităţi

Prezentarea proiectului

Biblioteca de Educaţie fizică şi Sport şi Facultatea de Educaţie fizică şi Sport a lansat ideea de o altfel de bibliotecă, "Biblioteca gestionării timpului liber. Descoperă natura prin lectură, sport şi mişcare". 

Proiectul pe care îl promovăm, se adresează tuturor celor care iubesc natura, drumeţiile şi nu în ultimul rând sportul în natură. Am ales zone geografice, nu foarte departe de Cluj, despre care vom afla lucruri interesante dar la fel de interesante vor fi şi descrierile activităţilor, aşa zise, de outdoor (trekking, schi, escalada, rafting, bicicleta, etc) care se pot desfăşura aici, informaţiile despre echipamentul şi aptitudinile necesare tipului de activitate sportivă practicabilă în locurile descrise. 

Cei care vor fi invitaţi să ne vorbească despre toate acestea sunt geografi, speologi, profesori de educaţie fizică, instructori sportivi, salvamontişti, cunoscători ai locurilor respective, oameni cu experienţa pe munte, pe apă, în peşteri. Prelegerile vor fi complectate de Expoziţiile de publicaţi şi recomandări bibliografice ale colegilor de la bibliotecile de geografie, mediu, educaţie fizică. 

Pentru a creşte farmecul proiectului pe care vi-l propun şi pentru a-l face irezistibil, am prevăzut ieşiri, excursii în zonele geografice descrise, ieşiri construite în jurul unui sport de outdoor care ne va face să simţim adrenalina, să ne depăşim limitele iar la final să simţim bucuria reuşitei şi norocul de a trăi câteva momente din lumea ştiută din cărţi, ghiduri de călătorie, site-uri de pe internet. 

De ce "Biblioteca altfel"? 

Călătoriile sunt, fără îndoială, cea mai bună şcoală a vieţii. Şi aici nu mă refer la acele vacanţe în care leneveşti la soare, ci la călătoriile de suflet, experienţe esenţiale, în care te descoperi întâi pe tine şi apoi lumea. Călătorul autentic nu caută să colecţioneze doar imagini, ci şi emoţii. Mai mult chiar, încearcă să stabilească un dialog afectiv, de contopire în plan real şi imaginar cu natura, cu sensurile ei. Pentru Alexandre Dumas o astfel de călătorie însemna "a trăi în toata plenitudinea cuvântului, a uita trecutul şi viitorul pentru prezent". 

De-a lungul timpului, mulţi scriitori sau călători-autori au încercat să redea în articole restrânse sau în romane, experienţele pe care le-au avut pe drum. Am să aşez întâi între călătorii literaţi români pe Calistrat Hogaş, precedat de Vasile Alecsandri, Alexandru Filimon, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, Dinicu Golescu, Grigore Alexandrescu - călători în ţară şi în occident, extaziaţi în faţa peisajelor. 

În literatura începutului de secol XX şi în deceniile următoare, se observă că în generosul dar totodată dificilul gen al însemnărilor de călătorie s-au exersat mai toate condeiele scriitoriceşti de prestigiu. Amintesc aici pe Alecsandru Vlahuţa cu a sa "Românie pitorească", pe Nicolae Iorga cu monografii istorico-culturale şi turistice a mai tuturor ţinuturilor şi aşezărilor locuite de români, pe Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Alexandru Rosetti... Geo Bogza, părintele reportajului literar românesc, cu renumita sa umanizare a Oltului care străbate frumuseţile plaiurilor româneşti. 

Octavian Paler, Ioan Grigorescu, Eugen Barbu, Adrian Marino formează o altă generaţie de drumeţi îndragostiţi de peisaj şi de oameni care lărgesc evident paleta cromatică a descrierilor de călătorie multe dintre ele aşteptând liniştite în rafturile bibliotecilor noastre să fie împrumutate şi citite. 

Lecturarea lor ne ajută să ne dăm răspunsuri curiozitaţilor noastre, răspunsuri care, nesupuse constrângerilor didactice, să fie la fel de instructive. 

A călători la timpul prezent înseamnă o plăcere de cunoaştere, o aventură, o provocare de autodepăşire. 

Descoperită şi redescoperită, străbatută şi măsurată, minuţios descrisă, bătrâna noastră Terra îşi păstrează cu o frumoasă încăpăţânare, nenumărate locuri care stimulează fantezia şi dorinţa de explorare. Proiecte care prind treptat contur şi mai apoi viaţă. Rezultatul: expediţii a căror varietate e greu de închipuit. Îmbinând talentul de povestitor cu perseverenţa, curajul şi aptitudinile sportive, talentanţii jurnalişti, membrii ai expediţiilor, îi atrag pe cititori în aventuri teribile în care înţelegi fascinaţia naturii şi efectele acesteia. Vă recomand relatarea personală a lui Jon Krakauer despre tragedia de pe Everest descrisă în volumul "În aerul rarefiat" . 

Descrierile geografice, colecţiile renumite de ghiduri şi hărţile geografice, cursurile de turism şi sporturi în natură fac parte din colecţia de publicaţii ale bibliotecii noastre şi vi le recomand cu toată căldura. 

Oare caţi dintre noi, urmărind documentarele spectaculoase de pe Travel Channel sau Discovery, citind poveştile de călătorie, sau ajunşi pe un impunător vârf de munte ori după vreun drum mai pieptiş spre un încântător tăpşan, nu s-au visat învingători ai cine ştie cărui "opt-miar"? 

Toate acestea încântă şi incită, dar garantat satisfacţia ar fi infinit mai mare dacă am trăi propriile noastre experienţe.

< înapoi la Biblioteca de Educaţie fizică şi sport