Incunabulele în era digitală. Resursele bibliografice și instrumentele de cercetare online

Drd. Paula Cotoi*

bibliotecar - Colecţii speciale

Pandemia cauzată de noul coronavirus a produs, prin restricțiile menite să limiteze contagiunea, o serie de dificultăți pentru activitatea de cercetare. Pe lângă îngrădirea accesului la literatura de specialitate, investigația de natură istorică a suferit și de pe urma privării de contactul direct cu sursele primare, păstrate mai ales în arhive și biblioteci. În Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (BCU Cluj), acest tip de materiale include manuscrise (codice, colecții de documente, corespondență), carte veche și rară (incunabule, tipărituri vechi românești, maghiare sau europene), material cartografic și iconografic. Lucrarea de față se oprește asupra unei singure categorii – incunabulele –, propunând o trecere în revistă a soluțiilor care vin în sprijinul cercetării chiar și în contextul crizei sanitare actuale. În primul rând, vor fi prezentate o serie de instrumente digitale concepute pentru studiul tipăriturilor din secolul al XV-lea, discuție care va oferi contextul pentru câteva observații referitoare la situația incunabulelor din BCU Cluj, la demersurile actuale și la perspectivele de valorificare a acestei colecții.

În ultimele decenii, avansul tehnologic a avut un impact semnificativ în sfera valorificării patrimoniului scris, contribuind la conceperea unor instrumente și resurse care permit accesul mai facil și posibilități ameliorate de interogare a materialului. În privința cărților tipărite în perioada de leagăn (lat. incunabulum) a invenției lui Johannes Gutenberg, reprezentând convențional intervalul cronologic de până la 1500, pot fi delimitate trei categorii de astfel de instrumente: resurse bibliografice, colecții virtuale și instrumente de cercetare, unele constituind prelungirea sau transpunerea digitală a unor lucrări de referință, iar altele, produse dezvoltate tocmai datorită și cu ajutorul noilor tehnologii informatice.

Interesul pentru repertorierea, inventarierea și catalogarea a ceea ce s-a tipărit a existat încă din primele secole de după utilizarea noii metode în producția cărții. La sărbătorirea a două sute de ani de la acest moment sunt alcătuite primele cataloage ale cărților tipărite până la 1500, iar interesul pentru tipăriturile din această perioadă, denumite deja incunabule, se va perpetua. În secolele următoare vor apărea numeroase cataloage, fie ale unor colecții publice ori private, fie înregistrând producția tipografică din anumite regiuni, orașe sau ateliere, fie evidențiind edițiile unor texte sau ale lucrărilor unui autor. Ideea înregistrării tuturor edițiilor cunoscute din secolul al XV-lea a prins curând contur. După proiectele ambițioase de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din secolul al XIX-lea, a lui Georg Wolfgang Panzer¹ și Ludwig Hain², continuate de Walter H. Copinger și Dietrich Reichling, consituind în definitiv căutări ale unei soluții de repertoriere în manieră cât mai completă a edițiilor incunabule, la începutul secolului al XX-lea se resimțea nevoia unei abordări mai sistematice pentru valorificarea tuturor informațiilor furnizate de aceste cataloage și adăugarea altor date. Drept urmare, în Germania, la inițiativa lui Karl Dziatzko și Konrad Haebler, ia ființă o comisie pentru alcătuirea unui catalog colectiv al incunabulelor – Gesamtkatalog der Wigendrucke (GW) – organizat alfabetic, cu descrieri complexe ale edițiilor și semnalarea exemplarelor cunoscute, care începe să fie tipărit din 1925. Dacă în perioada interbelică proiectul a avansat cu o cadență regulată, fiind publicate integral șapte volume și un prim fascicul din volumul opt, cel de-al doilea război mondial a afectat sever activitatea comisiei, publicarea fiind reluată abia în 1972, într-un ritm mult mai lent. În prezent sunt finalizate unsprezece volume, acoperind litere de la A la H³. Dificultatea cu care a avansat publicarea a generat soluții alternative. Astfel, din 2003 versiunea tipărită a catalogului este însoțită de o bază de date⁴, care a transferat în mediul online și a completat informația publicată, adăugându-i descrieri ale unor ediții necunoscute la momentul tipăririi volumelor în care s-ar fi încadrat, respectiv înregistrările existente în manuscris, chiar dacă mai puțin detaliate, pentru literele de la I la Z. Momentan baza de date cuprinde circa 36000 de descrieri și este revizuită constant în vederea eliminării duplicatelor, corectării erorilor și completării informațiilor.

O altă soluție inovatoare a fost concepută chiar mai devreme, în 1980, British Library,  la inițiativa lui Lotte Helinga, demarând un alt proiect – Incunabula Short Title Catalogue (ISTC)⁵ – pentru a oferi un sistem de catalogare simplificat faţă de GW, profitând de avantajele furnizate de noile tehnologii.  Primul pas a fost crearea unei baze de date informatice care să preia descrierile din catalogul incunabulelor din colecțiile americane⁶, structurându-le în câmpuri separate în format MARC, și care să poată fi ulterior dezvoltată prin adăugarea de înregistrări din alte surse. În cele patru decenii de existență, catalogul a fost disponibil prin sistemul informatic al bibliotecii britanice, pe suport CD-ROM, ajungând să fie astăzi găzduit și accesibil online pe platforma Consortium of European Research Library (CERL)⁷. Reprezentând repertorierea cea mai cuprinzătoare și mai apropiată de dezideratul înregistrării exhaustive și acurate a incunabulelor care au supraviețuit, aceasta cuprinde în prezent 30518 ediții, incluzând însă și o serie de cinquecentine atribuite anterior greșit secolului al XV-lea. Cele două instrumente digitale absolut indispensabile în studiul incunabulelor sunt interconectate, incluzând deopotrivă legături cu cataloage online ale unor colecții importante precum cea a Bayerische Staatsbibliothek sau Bodleian Library. De altfel, în prezent majoritatea colecțiilor de incunabule sunt incluse în cataloagele online ale bibliotecilor, completând datele bibliografice cu descrierile de exemplar. În plus, pe măsura avansului procesului de digitizare cele două baze de date au adăugat trimiteri directe spre exemplarele ce pot fi consultate în mediul virtual.

Această precizare ne conduce spre o a doua categorie  de resurse online, și anume bibliotecile virtuale sau colecțiile digitale de incunabule. Marile instituții păstrătoare de tipărituri timpurii au demarat proiecte ample pentru transpunerea lor în format digital, fie în manieră exhaustivă, fie selectivă (în funcție de vechime, aspect, stare de conservare ori alte criterii proprii), accesibilizându-le ulterior în mediul online. Enumerarea tuturor acestora este cvasi-imposibilă. Ca păstrătoare a celei mai numeroase colecții de tipărituri din secolul al XV-lea, Bayerische Staatsbibliothek a asumat probabil cel mai ambițios proiect în acest sens și, alături de catalog, copiile digitale oferite de această instituție constituie una din principalele resurse de acest tip⁸. În România, digitizarea tipăriturilor timpurii nu a constituit un demers sistematic nici la nivel național, nici la nivelul vreunei biblioteci. Cea mai consistentă colecție digitală de incunabule aparține Bibliotecii Naționale⁹, cu 149 volume, alături de încă 15 din Filiala Batthyaneum de la Alba-Iulia, un procent infim din cele 571 de incunabule pe care le păstrează.

Dincolo de accesul mai facil și de evitarea degradării exemplarelor, prin reducerea consultării lor fizice, copiile digitale oferă posibilitatea comparării exemplarelor atât pentru identificări mai sigure și acurate, cât și pentru investigarea aspectelor ce țin de producția cărții. În această direcție, existența unor colecții digitale separate ridică problema imposibilității efectuării unor interogări încrucișate, în întreg materialul disponibil online.   Soluția a fost găsită prin conceperea unui set de standarde internaționale, însoțite de specificații și protocoale informatice, menit să asigure interoperabilitatea, și anume International Image Interoperability Framework (IIIF)¹⁰, folosit pe scară tot mai largă.

La fel ca în cazul cataloagelor, și alte instrumente de lucru au fost inițial publicate în format tipărit, pentru ca ulterior să fie transformate în resurse digitale. Este înainte de toate cazul repertoriului de caractere tipografice întocmit de Konrad Haebler¹¹, un instrument de lucru indispensabil pentru identificarea tipografului și datarea aproximativă a incunabulelor pentru care nu se cunosc aceste informații sau identificarea ediției din care face parte un exemplar incomplet, prin aplicarea unei metodologii dezvoltate de britanicii Henry Bradshaw și Robert Proctor (bazată pe măsurarea înălțimii a 20 de rânduri dintr-o tipăritură) și rafinată de Haebler (adăugând clasificarea caracterelor pornind de la forma literei gotice M). Repertoriul reprezintă o evidență a tuturor seturilor de caractere folosite în atelierele tipografice din secolul al XV-lea, iar baza de date permite interogarea acestora în funcție de diferite criterii, atât pentru a identifica un set de caractere neatribuit, cât și pentru a regăsi diferitele seturi folosite de un anumit tipograf sau edițiile tipărite cu un anumit set. În plus, conține trimiteri directe spre GW și spre exemplare digitizate.

O serie de alte resurse digitale pun în prim plan specificitatea fiecărui exemplar, cu un accent important pe aspectul provenienței. Accesibilă din anul 2010 pe platforma CERL, Index Possessorum Incunabulorum (IPI)¹² constituie o bază de date care înregistrează instituții și persoane regăsite în însemne de proprietate de pe incunabule. Concepută de Paul Needham, una dintre cele mai mari autorități în cercetarea tipăriturilor timpurii, aceasta a evoluat pornind de la un instrument de uz personal, menit să răspundă nevoii de căutare în informațiile disponibile în diverse cataloage. Efortul lui Paul Needham a constat, prin urmare, în agregarea, ordonarea și standardizarea înregistrării posesorilor, conducând la intrări ce cuprind informații biografice și bibliografice, elemente de datare, forme caracteristice ale unor mărci de proprietate și o listă a incunabulelor deținute de respectivul posesor indicate prin trimiteri spre cataloage. Versiunea actuală include aproximativ 32000 de intrări, reprezentând nume, monograme și însemne heraldice regăsite în  incunabule descrise în peste două sute de cataloage. Între acestea, doar două aparțin unor colecții din România, și anume catalogul Liviei Bacâru pentru incunabulele din Biblioteca Academiei Române și catalogul colecției din Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu-Mureș. Rostul acestui index al indicilor depășește utilitatea imediată ca instrument de lucru în căutarea și regăsirea unui posesor sau a cărților sale, având deopotrivă implicații pentru cercetarea tipăriturilor timpurii, și în special a circulației și utilizării lor.

Un pas în plus în această direcție a fost făcut prin intermediul bazei de date Material Evidence in Incunabula¹³, concepută de Cristina Dondi și dezvoltată de Alex Jahnke începând cu anul 2009. De această dată, ideea unui catalog colectiv și a înregistrării detaliilor privitoare la proveniența incunabulelor s-au intersectat, astfel că baza de date oferă descrieri ale edițiilor, extrase din ISTC, dar și descrieri ale exemplarelor păstrate sau chiar pierdute, dar despre a căror existență și circulație se păstrează informații în cataloage sau inventare istorice. Accentul cade pe elementele ce particularizează fiecare volum și care surprind traseul său în timp și spațiu, depășind însă înregistrarea posesorilor și descriind deopotrivă legătura, decorul, diferitele tipuri de însemnări sau semne manuscrise, ștampile, prețuri etc. În plus, fiecăruia dintre aceste aspecte îi sunt atribuiți indicatori geografici și temporali, adăugând astfel o dimensiune dinamică studiului provenienței. Pe baza înregistrărilor menționate au fost create și trei baze de date satelit: Geographic Regions, care grupează și sistematizează locurile de proveniență, atribuind câte un cod fiecărei regiuni; Holding Institutions ce permite regăsirea materialului în funcție de bibliotecile în care sunt păstrate în prezent; Owners of Incunabula, în care se regăsesc toți posesorii lucrărilor descrise cu o serie de detalii biografice. Debutând ca un proiect colaborativ, între câteva instituții partenere, baza de date s-a dezvoltat și continuă să crească prin contribuții benevole ale cercetătorilor, bibliotecarilor sau bibliotecilor, cuprinzând în prezent înregistrări pentru peste patru sute de instituții și colecții private din întreaga lume. În privința reprezentării colecțiilor românești, un singur incunabul, provenind din Biblioteca Națională a României, este prezent întâmplător în această bază de date. Din păcate, nicio bibliotecă de pe teritoriul României nu a fost angrenată în acest proiect de anvergură, absență care nu face decât să ne izoleze în continuare de cercetarea europeană. Scopul creării unei asemenea resurse științifice a fost tocmai de a permite reconstituirea unor colecții dispersate în decursul istoriei, precum și cunoașterea aprofundată a variilor aspecte legate de comerțul și circulația cărții. O astfel de cercetare aplicată tipăriturilor timpurii păstrate în bibliotecile din ţara noastră ar aduce lumină asupra rutelor de circulaţie la care erau racordate Transilvania, Ţara Românească şi Moldova la finele evului mediu şi în epoca premodernă sau asupra fenomenului de colecționare din perioada modernă, contribuind deopotrivă la întregirea unor colecții istorice europene.

Un prim proiect care își propune să valorifice posibilitățile deschise de această bază de date este 15cBookTrade¹⁴, dezvoltat la Oxford de aceeași Cristina Dondi. La rândul său, a generat două instrumente digitale care se întorc de la exemplar la ediție, interogând câte un aspect de conținut: textul și imaginea. Aplicația 15cILLUSTRATION¹⁵ este dedicată interogării ilustrației cărților tipărite în secolul al XV-lea, deschizând noi perspective în investigarea iconografiei, stilurilor artistice sau a producției, utilizării și circulației xilogravurilor. Cuprinzând peste 5000 de ilustrații colectate din incunabule digitizate din biblioteci din Marea Britanie, Italia, Germania, Statele Unite, Franța, Spania, Austria și Belgia, constituie un instrument care permite căutarea fie în meta-date, fie pornind direct de la imagini, chiar prin încărcarea propriei fotografii. Pentru explorarea conținutului textual al tipăriturilor timpurii, inclusiv a elementelor paratextuale (scrisori dedicatorii, versuri în cinstea autorului, editorului etc.), a fost concepută baza de date TEXT-inc¹⁶. Totuși, în ciuda așteptărilor, înregistrările nu corespund fiecărei unități de text, ci fiecărei ediții, realizându-se descrieri analitice detaliate ale conținutului cu precizarea titlului, incipitului, explicitului și poziției acestora în volum. Punctul de pornire l-au constituit descrierile furnizate de catalogul incunabulelor din Bodleian Library, acestora urmând să le fie adăugate înregistrări pentru celelalte ediții care au supraviețuit până la integrarea unui corpus complet al textelor tipărite în secolul al XV-lea. Astfel, se propune practic o completare a descrierilor minimale din ISTC și se intenționează concomitent facilitarea cercetării transmiterii și receptării textelor publicate prin intermediul tiparului.

Alte resurse digitale pot, la rândul lor, să sprijine studierea incunabulelor, fără a fi destinate sau a servi exclusiv acestui scop. De pildă, pentru studierea hârtiei, suportul utilizat pentru tipărirea celor mai multe dintre incunabule, bazele de date filigranologice sunt aproape indispensabile. Între acestea, unele adună informații tocmai din tipărituri apărute în secolul al XV-lea, cum este Watermarks in Incunabula printed in the Low Countries (WILC)¹⁷. Cel mai cuprinzător rămâne însă proiectul Bernstein. The Memory of Paper¹⁸, care pune la dispoziție un catalog de filigrane, o bază de date bibliografică specializată și chiar instrumente software pentru propriile demersuri de studiere a hârtiei. Un alt aspect codicologic care beneficiază de cercetări specifice este legătura de carte. Între legăturile istorice, cele mai timpurii s-au bucurat de o atenție specială. Urmând această direcție, Einbanddatenbank (EBDB)¹⁹ repertoriază instrumente și motive utilizate în decorarea legăturilor din secolele al XV-lea şi al XVI-lea a mai mult de 15000 de cărți provenind din biblioteci din Germania, oferind posibilitatea regăsirii informației pornind fie de la motive decorative, fie de la cărți în sine. Prin interogarea combinată a bazei de date, aceasta poate contribui la identificarea atelierului în care a fost produsă o legătură. În același domeniu, baza de date Bookbindings in Incunabula. The Scott Husby Database at Princeton University Library²⁰ cuprinde descrieri ale legăturilor incunabulelor păstrate în 30 de colecții din Statele Unite, indiferent de epocă și fără a se concentra exclusiv pe elementele decorative. Astfel, componenta vizuală reproduce fotografic sau prin decalcuri legături întregi, nu elemente izolate, iar descrierile includ și o serie de detalii structurale. Desigur, acestora li se alătură și alte baze de date privitoare la legături de carte, fără însă a pune incunabulele în prim plan.

Cei trei pași pe care îi evidențiază resursele și instrumentele amintite – catalogare-digitizare-cercetare –  conturează un model de valorificare a incunabulelor aplicabil și la nivelul fiecărei colecții în parte. În fondurile de patrimoniul ale BCU Cluj se păstrează optzeci și nouă de exemplare ale unor lucrări tipărite până la 1500, la care se pot adăuga și trei grupuri de fragmente de incunabule recent identificate. Redusă cantitativ, această colecție rămâne interesantă prin diversitate tematică, lingvistică și în materie de proveniență, precum și datorită unor caracteristici codicologice: legături istorice, decoruri executate manual, exemplare intens adnotate. Cu excepția fragmentelor menționate, incunabulele au fost descrise într-un catalog realizat de Elena Mosora și Doina Hanga și publicat în 1979 (Fig. 1)²¹. Deși apărut cu aproape patru decenii în urmă, acesta a rămas până acum cel mai bogat instrument la îndemâna cercetătorilor interesați de tipăriturile timpurii din colecția clujeană, în timp ce documentarea în mediul virtual era facilitată de evidențierea exemplarelor în cataloagele colective (GW, ISTC) și de varianta digitizată a fișelor din catalogul tradițional (Fig. 2), cuprinzând și ele doar detaliile bibliografice.

Includerea incunabulelor în catalogul online al bibliotecii era următorul pas firesc, care a fost parcurs în anul 2020, în două etape. Pentru a furniza cât mai curând o evidențiere a materialului, s-a operat în primă fază o retroconversie a informațiilor din catalogul publicat, cu verificarea detaliilor privitoare la ediție în GW și ISTC, vizând oferirea unor descrieri bibliografice acurate. A doua etapă a constat în completarea datelor existente cu privire la detaliile specifice fiecărui exemplar (decor, adnotări, proveniență, legături), într-o manieră pe cât posibil standardizată, atât din perspectiva conținutului, cât și a terminologiei. Astfel, în prezent colecția de incunabule este prezentă aproape integral în catalogul online, care aduce nu doar avantajul unor opțiuni de căutare mai variate, ci și pe cel al unor descrieri actualizate și orientate spre componenta de cercetare (Fig. 3), înțelegând că în contextul pandemiei instrumentele bibliografice cu descrieri amănunțite pot suplini parțial lipsa contactului cu sursa. Totuși, soluția cea mai adecvată în acest sens rămâne facilitarea accesului la copii digitale. Dacă momentan acest serviciu este disponibil utilizatorilor bibliotecii la cerere și contra cost, în plus existând și patru exemplare ce se regăsesc în  biblioteca digitală, strategia pe termen mediu și lung de valorificare a colecției de incunabule ar trebui să includă digitizarea sistematică a acesteia, examinarea aprofundată a anumitor aspecte codicologice şi de provenienţă (de exemplu: identificarea atelierelor în care au fost executate legăturile originale păstrate, studierea fragmentelor de manuscrise medievale utilizate în legături) şi eventuala participare la bazele de date internaționale cu aplicație în cercetare.

Odată îndeplinit obiectivul accesibilizării informației, digitalizarea și tehnologiile informatice își găsesc utilitatea în prelucrarea unor cantități mari de date, iar  interconectarea devine un aspect esențial în paradigma actuală. Mediul online a estompat zidurile fiecărei biblioteci sau colecții în parte, de la același computer putând fi consultate toate cataloagele online sau vizualizate incunabule scanate din întreaga lume. Provocarea pe care o aduce acest context este cea de a pune la un loc toate aceste date, ca împreună să ofere răspunsuri la întrebări care până acum erau aproape imposibil de adresat. De la reconstituirea virtuală a unor colecții istorice dispersate, la depistarea unor tendințe în circulația cărții şi atitudini faţă de acest obiect cultural, interconectarea diferitelor resurse online ar putea oferi soluții. În domeniul digitalizării și al accesului la patrimoniu prin imagine, rezolvarea ar putea veni prin adoptarea standardului internațional IIIF. La rândul lor, cataloagele colective internaționale disponibile online, iar mai recent bazele de date precum MEI reprezintă platforme ce permit interogarea simultană a unor seturi mari de informații. Din perspectiva unei biblioteci, toate aceste evoluții constituie provocări și oportunități, deopotrivă. Dacă liberalizarea accesului la documentele păstrate se conturează în aparență ca o amenințare pentru rostul bibliotecii sau integrarea descrierilor acestora într-o masă informațională imensă dă senzația aneantizării, absența acestora presupune aceleași pericole. Interconectarea pare a fi acum modalitatea de a da relevanță propriilor colecții (chiar și celor mai restrânse ca dimensiuni), de a le face vizibile și de a da cărților posibilitatea să scrie încă o dată istorie.

Fig. 1. Descrierea exemplarului cu cota Inc. 12 în Elena Mosora, Doina Hanga, Catalogul incunabulelor, Cluj-Napoca: Dacia, 1979

Fig. 2. Descrierea exemplarului cu cota Inc. 12 în Catalogul alfabetic tradiţional, digitizat şi accesibil pe site-ul BCU Cluj.

Fig. 3.  Descrierea exemplarului cu cota Inc. 12 în catalogul online al BCU Cluj, în format "Fişă de catalog".

* Email: paulacotoi@gmail.com

Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.

¹ Georg Wolfgang Panzer, Annales typographici ab artis inventae origine ad annum MD, Vol. I-V, Nürnberg, 1793-1797.

² Ludwig Hain, Repertorium bibliographicum in quo libri omnes ab arte typographica inventa usque ad annum MD typis expressi ordine alphabetico vel simpliciter enumerantur vel adcuratius recensentur, Vol. I-II, Stuttgart: J.G. Cotta, 1826-1838.

³ Gesamtkatalog der Wiegendrucke, Ed. Komission für dem Gesamtkatalog der Wiegendrucke, Vol. I-XI, Leipzig – Stuttgart, Karl W. – Anton Hiersemann, 1925-2008.

⁴ Link de acces: https://www.gesamtkatalogderwiegendrucke.de (Accesat în octombrie 2020).

⁵ Paula Needham, „Counting Incunables: The IISTC CD-ROM”, în Huntington Library Quarterly, 1998, Vol. 61, Nr. ¾, 1998, pp. 456-529.

⁶ Frederick R. Goff, Incunabula in American Libraries: A Third Census of Fifteenth-century Books Recorded in North American Collections, New York, Bibliographical Society of America, 1964.

⁷ Link acces: https://data.cerl.org/istc/_search (Accesat în octombrie 2020).

⁸ Bettina Wagner, „Collecting, Cataloguing, and Digitizing Incunabula at the Bayerische Staatsbibliothek Munich”, în The Papers of the Bibliographical Society of America. Vol. 101, Nr. 4, 2007, pp. 451-479; Link de acces: https://www.digitale-sammlungen.de/index.html?c=sammlung&projekt=1157526886&l=de (Accesat în octombrie 2020).

⁹ Link de acces: http://digitool.bibnat.ro/R (Accesat în octombrie 2020).

¹⁰ Stuart Snydman, Robert Sanderson, Tom Cramer,   “The International Image Interoperability Framework (IIIF): A community & technology approach for web-based images”, în Archiving Conference, Nr.1, 2015, pp.16-21.

¹¹ Konrad Haebler, Typenrepertorium der Wiegendrucke, Vol. I-V, Halle – Leipzig, R. Haupt – O. Harrassowitz, 1905-1924; Link de acces: https://tw.staatsbibliothek-berlin.de (Accesat în octombrie 2020).

¹² Paul Needham, „Index possessorum incunabulorum (IPI): Notes on the Ownerships of Incunables”, în The Papers of the Bibliographical Society of America , Vol. 91, Nr. 4, 1997, pp. 539-555; Link de acces: http://ipi.cerl.org (Accesat în octombrie 2020).

¹³ Cristina Dondi, Alessandro Ledda, „Material Evidence in Incunabula: http://incunabula.cerl.org”, în La Bibliofilía, 113, Nr. 3, 2011,  pp. 375-382; Link de acces: http://incunabula.cerl.org  (Accesat în octombrie 2020).

¹⁴ Cristina Dondi, Dondi, „15cBOOKTRADE: An Evidence-based Assessment and Visualization of the Distribution, Sale, and Reception of Printed Books in the Renaissance”, în Gazette du livre medieval, 60, 2013, pp. 83-101; Link de acces: https://15cbooktrade.ox.ac.uk (Accessat în octombrie 2020).

¹⁵ Link de acces: http://zeus.robots.ox.ac.uk/15cillustration/ (Accesat în octombrie 2020).

¹⁶ Link de acces: http://textinc.bodleian.ox.ac.uk (Accesat în octombrie 2020).

¹⁷ Link de acces: http://watermark.kb.nl/page (Accesat în octombrie 2020).

¹⁸ Link de acces: https://www.memoryofpaper.eu/  (Accesat în octombrie 2020).

¹⁹ Link de acces: https://www.hist-einband.de (Accesat în octombrie 2020).

²⁰ Link de acces: https://husby.princeton.edu  (Accesat în octombrie 2020).

²¹ Elena Mosora, Doina Hanga, Catalogul incunabulelor, Cluj-Napoca, Dacia, 1979.