Eva Szegedi*
bibliotecar - Relații cu publicul
Ferenczi Zoltán n. 1857 Borșa, m. 1927 Budapesta – Istoric literar, bibliotecar, membru al Academiei Maghiare de Științe.
Născut la 7 octombrie 1857, la Borșa, într-o familie cu zece copii, a studiat la Colegiul Reformat din Cluj, și din anul 1874 a devenit student al Universității din Cluj. Prelegerile profesorului de limbă germană, Meltzl Hugó, l-au marcat pe tânărul Ferenczi, fiind unul dintre cei 20 de studenți care au beneficiat de bursă de stat, acordată pentru excelență în studii. În anul 1879 devine doctor în filologie și profesor la Școala de Băieți din Cluj, iar doi ani mai târziu, profesor universitar, titular al cursului de istorie literară despre evoluția literaturii maghiare de după anul 1771.
Din 1882 a ocupat funcția de director al Școlii de Băieți, fiind responsabil de activități pedagogice și educaționale. A studiat rețeaua școlilor europene și cele mai moderne metode de predare ale epocii; totodată, a editat revista pedagogică Család és Iskola/Familie și școală, apărută la Cluj în perioada noiembrie 1881 – octombrie 1882. În calitate de secretar al Societății Literare Ardelene, a fost unul dintre cei mai dedicați animatori ai vieții literare și culturale din Transilvania, redactând și anuarele Societății Muzeului Ardelean între anii 1881-1891.
În această perioadă a publicat mai multe cărți și studii despre viața și activitatea lui Petőfi Sándor,1 biografiile lui Eötvös József, Deák Ferenc și Rimay János,2 a prezentat istoria teatrului clujean și evoluția tiparului din acest oraș.3 S-a preocupat de literatura universală, a tradus din operele lui Poe, Dante și H. Taine. S-a angajat în redactarea contractului care urma să fie încheiat între artistul Fadrusz János și consiliul orașului Cluj, în vederea realizării ansamblului monumental Matei Corvin.
Numirea lui Ferenczi Zoltán în funcția de director al Bibliotecii a fost decisă într-o reuniune a Societății Muzeului Ardelean, la 30 mai 1891. În dubla sa calitate de director al Bibliotecii Muzeului Ardeleam și al Bibliotecii Universității, Ferenczi Zoltán a inaugurat o nouă epocă în istoria instituțiilor respective. Recunoscând rolul bibliotecii în cultură, a reorganizat procesul de completare a colecțiilor, punând accentul pe achiziționarea cărților străine. S-au produs schimbări și în funcționarea internă a bibliotecii, noul director a introdus folosirea registrului de intrări separat pentru cărți și separat pentru periodice, a participat la catalogarea celor 4000 de volume rămase neprelucrate încă din vremea fostului director Szabó Károly. Concomitent, a lucrat la organizarea și completarea catalogului alfabetic, și la realizarea unui sistem de clasificare a publicațiilor. Ferenczi a respins adoptarea sistemului elaborat de bibliotecarul american Melvin Dewey, însă a realizat, cu ajutorul unei comisii formate din profesori universitari, un sistem de clasificare alcătuit din 65 de subdiviziuni.4
Se poate spune că Ferenczi Zoltán a devenit specialist în biblioteconomie într-un mod autodidact, prin munca de zi cu zi și prin studierea literaturii de specialitate. În anul 1892 a publicat, într-o prezentare modernă, o lucrare despre arhitectura bibliotecilor germane.5 În toamna anului 1893, cu sprijinul financiar al Societății Muzeului Ardelean și al Ministerului cultelor și instrucțiunii publice, a efectuat o călătorie de studiu în Europa: Austria, Germania, Olanda, Anglia, Franța – pentru a se informa în legătură cu managementul și echipamentul bibliotecilor științifice. A publicat o scurtă descriere a aceastei experiențe în lucrarea intitulată Modern könyvtárak szervezéséről/Despre organizarea bibliotecilor moderne, apărută în revista Magyar Könyvszemle, 1894. Ferenczi remarcă faptul că în țările din vestul Europei bibliotecile erau mai autonome, uneori chiar complet independente de influența directă a facultăților. Directorii ar trebui să beneficieze de o mai mare libertate în utilizarea bugetelor instituțiilor pe care le conduc, iar această autonomie ar trebui extinsă inclusiv asupra dezvoltării colecțiilor bibliotecii. În această lucrare, el pleda pentru mutarea bibliotecii într-o clădire nouă, spațioasă, luminoasă, în care să existe birouri pentru director și angajați deopotrivă și o sală de lectură centrală, înconjurată de depozite. A cerut editurilor și tipografiilor câte două exemplare legale pentru bibliotecă, și a sugerat ca pe lângă materialul de carte, biblioteca să depoziteze și note muzicale, heliografe și gravuri în cupru.
La începutul anilor `90, fondul de carte al Universității s-a dezvoltat considerabil mai repede decât colecția Muzeului Ardelean, însă nici Universitatea nu a reușit să asigure o finanțare corespunzătoare, deoarece în proiectele de buget Biblioteca figura împreună cu laboratoarele instituției. În pofida acestor dificultăți, Ferenczi Zoltán a încercat să asigure o finanțare corespunzătoare nevoilor Bibliotecii, susținând importanța în cadrul procesului de învățământ. Odată cu înființarea unor noi specializări și cu introducerea metodei de pregătire prin seminarii, au crescut constant și nevoile Universității. Dezvoltarea colecțiilor Bibliotecii trebuia să răspundă la aceste noi provocări, achiziționând publicații de la librăriile din Cluj, dar s-au făcut cumpărături și din Budapesta, Viena, Leipzig, Berlin, Frankfurt, Paris și Milano. În cazul librăriilor clujene, librarul trimitea Bibliotecii un exemplar de semnalare din fiecare titlu nou, iar profesorii, cu prilejul călătoriilor în străinătate, semnalau directorului noile apariții editoriale din țările respective. Aceste liste centralizate au fost analizate de către Comisia Bibliotecii, însă Senatul Universității decidea achiziționarea titlurilor.6 În pofida problemelor financiare, Biblioteca a deținut un rol important în diseminarea ideilor științifice în cadrul centrului universitar clujean.
În toamna anului 1895, Biblioteca s-a mutat la primul etaj al clădirii Universității, ocupând aripa de est – aceste încăperi erau mai uscate și mai luminoase, dar, în același timp, mult mai mici față de vechea clădire. Așadar, problema principală nu s-a rezolvat prin această mutare. Sala de lectură avea 48 de locuri, studenții având acces la cinci mese, iar profesorii și cercetătorii la o masă mare, în sala cataloagelor. Sălile se deschideau direct de pe coridor, astfel încât liniștea necesară învățării nu putea fi asigurată.7
În această perioadă, directorul a inițiat unificarea catalogului alfabetic, care s-a finalizat în 1898, facilitând mult utilizarea pentru cititori. Înregistrarea intrărilor a rămas separată, indicând pe fișe, cu ajutorul unei ștampile, proprietatea. Între timp, în 1895 s-a renegociat contractul dintre Universitate și Societatea Muzeului Ardelean, prin care cel din urmă și-a cedat biblioteca spre folosință Universității, pentru o sumă anuală de 5000 de florini. Potrivit contractului, directorul Bibliotecii Universitare a fost înscris în bugetul de stat, devenind primul director al instituției care era plătit de către stat.
Ca ultim act al mandatului său de director, Ferenczi a editat regulile Bibliotecii, rezumând în 44 de puncte reglementările privind personalul bibliotecii, completarea fondurilor, utilizarea sălii de lectură, împrumutul publicațiilor și programul de funcționare.8 Ferenczi a modernizat nu numai echipamentul, ci și funcționarea Bibliotecii, astfel reușind să ridice instituția la rangul bibliotecilor moderne din Europa. A fost unul dintre marii maeștri ai profesiei de bibliotecar, capabil să (pre)lucreze, să conducă și să organizeze.
La sfârșitul anului 1899, Ferenczi Zoltán a fost chemat la Budapesta, pentru a prelua funcția de director al Bibliotecii Universitare, iar mai târziu al Bibliotecii Academiei Maghiare. Director interimar a fost numit scriitorul și istoricul literar Gyalui Farkas.
Bibliografie:
Boros Erika, Ferenczi Zoltán, studiu monografic, Cluj-Napoca, 1983.
György Lajos, „Az erdélyi könyvtárügy és a kolozsvári Egyetemi Könyvtár”, în Erdély magyar egyeteme: az erdélyi egyetemi gondolat és a M. Kir. Ferenc József Tudományegyetem története, Kolozsvár, Erdélyi Tudományos Intézet, 1941.
Győrfi, Dénes, Bibliotheca Universitatis Cludiopolitanae: evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar: 1872-1945, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019.
Sipos Gábor, Az Erdélyi Múzeum-Egyesület gyűjteményei, Kolozsvár, Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2009.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: szegedi_20@yahoo.com
1Ferenczi Zoltán: Petőfi életrajza/Biografia lui Petőfi, I-III, Budapest, 1896; Lapok Petőfi naplójából/Pagini din jurnalul lui Petőfi, Kolozsvár, 1876; Petőfi eltűnésének irodalma/Literatura în ceea ce privește dispariția lui Petőfi, Budapest, 1906.
2Idem, Báró Eötvös József, Budapest, 1903; Deák élete, I-III, Budapest, 1904; Rimay János, Budapest, 1911.
3Idem, A kolozsvári színészet és színház története/Istoria actoriei și a teatrului Cluj, Kolozsvár, 1897; A kolozsvári nyomdászat története/Istoria tiparului din Cluj, Kolozsvár, 1895.
4Győrfi, Dénes, Bibliotheca Universitatis Cludiopolitanae: evoluția instituțională și practici ale lecturii în Clujul universitar: 1872-1945, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019, p. 73.
5Ferenczi Zoltán, A könyvtárak berendezéséről/Despre echipamentul bibliotecilor, (Durm-Ende-Schmitt-Wagner, Handbuch der Architectur. Darmstadt, 1891. Című mű ismertetése) în Magyar Könyvszemle, 1892-93, 365-368.
6Győrfi, Dénes, op. cit. p. 65.
7Sipos Gábor, Az Erdélyi Múzeum-Egyesület gyűjteményei, Szerk. Sipos Gábor, Kolozsvár, Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2009, p. 26.
