Dr. Angela Marcu*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
În 1920, în momentul în care accepta invitaţia Universităţii clujene de a prelua catedra de biologie generală de la Facultatea de ştiinţe din Cluj, marele savant Emil Racoviţă avea o carieră ştiinţifică strălucită, în plină ascensiune. Era deja cunoscut în lumea ştiinţifică internaţională prin temeinice studii din domeniul zoologiei şi biospeologiei şi se bucura de prietenia şi aprecierea celor mai importanţi biologi ai Franţei. La data reîntoarcerii în România, participase, între 1897–1899, la cunoscuta expediţie pentru explorarea Polului Sud, fiind la acea dată şef de lucrări la laboratorul de anatomie comparată de la Sorbona şi subdirector al laboratorului Arago de la Banyuls-sur-Mer. Din 1909 conducea, împreună cu G. Pruvot, revista Archive de Zoologie expérimentale et générale, iar în 1907 începuse editarea publicaţiei periodice Biospeologica.
Emil G. Racoviţă
(Iaşi, 15 noiembrie 1868 - Cluj, 19 noiembrie 1947)
După instalarea sa la Cluj, Racoviţă înfiinţează Institutul Român de Speologie, continuă să tipărească Biospeologica şi începe publicarea periodicului Lucrările Institutului de speologie din Cluj1 cu intenţia de a-şi continua activitatea ştiinţifică anterioară. Dar, dacă începutul fusese promiţător, bucurându-se de sprijinul material al autorităţilor, destul de curând se ivesc serioase piedici generate nu doar de neînţelegerea, ci chiar de reaua voinţă a slujitorilor zeloşi ai „birocratismului”2. S-a implicat profund şi durabil într-o activitate susţinută pentru a aduce schimbări înnoitoare, imperios necesare în sistemul de educaţie şi de cercetare ştiinţifică din ţară. Şi-a dat seama că întreaga activitate ştiinţifică trebuie reformată şi, deşi a întâmpinat multe şi felurite piedici, a mers mai departe, cu tenacitate şi perseverenţă, sacrificându-şi timpul şi puterea de muncă cuvenită, în primul rând, cercetării ştiinţifice.
Avea o „deosebită putere morală, o concepţie umanitară despre viaţă, în care elementul esenţial era eroismul”, îşi aminteşte profesorul Crişan Mircioiu. Prin anul 2004, solicitat să-mi vorbească despre Emil Racoviţă, aşa cum l-a cunoscut, profesorul Crişan Mircioiu, la vârsta de 91 de ani (merită semnalat faptul că venerabilul profesor a venit în bibliotecă să consulte un dicţionar în vederea unui cuvânt introductiv la conferinţa din ziua următoare a renumitului fizician şi filosof Basarab Nicolescu), îşi aminteşte cu uimitoare exactitate datele importante din biografia lui Emil Racoviţă. Îmi spune că Onisifor Ghibu (socrul profesorului Mircioiu), pe atunci secretar general în Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, a fost cel care l-a adus la Cluj pe Emil Racoviţă. La invitaţia oficială, răspunsul lui Racoviţă a fost negativ. Abia atunci când a primit o scrisoare personală din partea lui Onisifor Ghibu a venit la Cluj, luând apoi decizia de a accepta invitaţia şi de a reveni definitiv în ţară, împreună cu familia, cu condiţia creării unui Institut speologic la Cluj (unic în lume). Întrebat dacă crede că Emil Racoviţă a regretat ulterior această decizie, profesorul Mircioiu îmi răspunde fără ezitare: „Nu. Dacă s-a hotărăt o dată, nu s-a mai gândit el la aşa ceva.” În volumul Figuri reprezentative ale medicinii şi farmaciei clujene, profesorul Mircioiu şi-l aminteşte astfel pe Emil Racoviţă ca profesor: “Nu i-am fost direct student profesorului E. Racoviţă, dar atras de faima sa, m-am dus la câteva din cursurile sale, de care îmi amintesc şi acum cu încântare. Stătea pe scaun, dar stăpânea amfiteatrul (cursurile se ţineau în amfiteatrul mare de la Institutul Pasteur) printr-o mobilitate a privirii şi chiar a capului, care te ţinea concentrat, temându-te parcă să nu bage de seamă că nu eşti atent şi să-l jigneşti. Efortul pe care-l făcea era ca studenţii să rămână cu cunoştinţele elementare dar precise, ceea ce se reflecta în simplitatea expunerii – uneori chiar înşelătoare, deoarece ţi se părea că le ştii când le auzeai, dar când luai cartea să le înveţi, vedeai că mai ai încă multe de învăţat. Şi în plus o sfătoşenie (care mă făcea pe atunci să mă gândesc la Creangă, despre care am aflat cu mult mai târziu că i-a fost primul învăţător), în care exemplificările, sublinierile, repetările cu tragere de concluzii, se realizau prin întâmplări din viaţa şi experienţa personală, care duceau pe tânărul student într-o lume miraculoasă”3.
Spirit generos, excepţional organizator, adânc implicat în tot ceea ce şi-a asumat să înfăptuiască, a simţit nevoia să împărtăşească şi celorlalţi învăţăturile acumulate pe parcursul rodnicei sale activităţi. Elocvente mărturii, în acest sens, sunt lucrări precum: Caracterele generale ale Institutului de cercetări4, Monumentele naturii. Definiţii, clasificare, norme de alcătuirea legii. Cam ce trebuie făcut şi ce trebuie evitat. O expunere sumară5, Raport asupra cursului de biologie generală în anul şcolar 1933-1934, urmat de Comentarii pesimiste asupra pregătirii studenţilor anului I de medicină şi asupra rezultatului examenelor6. Şi-a asumat cu generozitate şi responsabilitate sarcini numeroase şi grele. Ca senator din partea Universităţii din Cluj, între 1922-1926, se preocupă de legiferarea organizării învăţământului secundar7. Ca preşedinte al Academiei Române între anii 1926-1929, se implică în reorganizarea Academiei8. Fiind rector al Universităţii din Cluj (1929-1930), elaborează Câteva norme pentru organizarea universităţilor şi a învăţământului superior9. În 1928, publică Liceul naţional-ştiinţific. Două cuvântări despre şcoala secundară teoretică a viitorului10, iar doi ani mai târziu publică: Institute ştiinţifice de cercetări11. Se vede în aceste demersuri de organizare instituţională, siguranţa în mânuirea termenilor şi conceptelor juridice ale licenţiatului în drept de la Paris12.
Mulţi dintre cei care l-au cunoscut au fost impresionaţi şi au depus mărturie despre calităţile sale de bun organizator occidental, ce i-au permis să simplifice şi să introducă măsuri logice în ceea ce a întreprins. Implicarea lui Racoviţă în munca de pionierat în domeniul documentării ştiinţifice13 este impresionantă şi ea a însemnat sacrificarea timpului destinat cercetării ştiinţifice propriu-zise, ignorarea riscului diminuării carierei sale de savant, confruntarea dârză cu toate greutăţile întâmpinate într-o ţară în care, probabil şi-a dat curând seama, avea de luptat în primul rând cu impostura şi ignoranţa agresivă. Ilustrativă, în acest sens, este mărturisirea pe care o făcea prietenului său Grigore Antipa, într-o scrisoare din 1931. „Poznaşul de obicei, ce am din adolescenţă, de a-mi pune principiile în acţiuni şi nu acţiunile în principii, forţat mă va duce în conflict cu ambiţii şi interese personale. Voi avea deci de luptat cu atât de dezvoltatele însuşiri ale lumii politice: lipsa completă de scrupule şi desăvârşita rea-credinţă”14.
Deşi Institutul Român de Speologie, înfiinţat la Cluj, odată cu venirea lui Racoviţă, era unic în lume şi devenea centrul preocupărilor speologice mondiale, mijloacele de informare ştiinţifică au fost tot timpul insuficiente, cu deosebire prin lipsa posibilităţilor de abonare la revistele străine şi de cumpărare a tratatelor nou apărute. Deja în anul sosirii la Cluj, Emil Racoviţă prezenta mai întâi colegilor de la Facultăţile de Ştiinţă şi Medicină iar apoi, cu încuviinţarea acestora, Senatului Universităţii, un raport asupra neajunsurilor cercetărilor bibliografice locale şi asupra necesităţii de a reorganiza Biblioteca Universitară. Anuarul Universităţii din Cluj15 consemnează an de an calitatea lui Racoviţă de membru sau chiar preşedinte în Comisia Bibliotecii Universitare. Cunoscând bine cum trebuie să fie organizată o bibliotecă funcţională, el concepea biblioteca ca centru de documentare, de fapt singurul cu acest rol în vremea sa şi a acordat o atenţie deosebită organizării şi dotării atât a Bibliotecii Universitare, cât şi celor din Institutele de cercetare. Un rol important a acordat el şi schimbului internaţional de publicaţii, ca modalitate mai puţin costisitoare pentru achiziţia de publicaţii ştiinţifice străine.
Cu simţul lui practic neîntrecut, savantul vedea un grav inconvenient pentru documentarea ştiinţifică, nu doar în incapacitatea bănească a bibliotecilor şi a institutelor de cercetare de a cumpăra toate publicaţiile necesare, dar şi în creşterea necontrolată şi uneori nejustificată a noilor apariţii de publicaţii periodice. În Cuvânt înainte la primul număr din Travaux de l’Institut de speologie de Cluj16, el clasifica publicaţiile periodice în trei categorii, tocmai pentru a evidenţia faptul că nu orice publicaţie merită a fi achiziţionată:
Periodicele care răspund unei nevoi reale şi legitime de informare, cu o „colaborare bogată şi aleasă şi vânzare suficientă”;
Periodice apărute dintr-o cauză „evitabilă”, „nelegitimă” şi „nefericită”, care nu fac decât să asigure gloria puţin copilărească de a fi „director de revista”, „chiar dacă noua publicaţie nu răspunde nici unei necesităţi, nu poate conta pe un număr suficient de colaboratori, nu poate spera să-şi asigure vânzarea şi difuzarea şi se reduce la broşuri slabe, în care câteva fapte interesante se pierd în atmosfera incoerentă a textului de adunătură”;
Publicaţii periodice concepute ca „adevărate colecţii de lucru”, „Handapparate”, cu o incontestabilă utilitate practică ce grupează lucrările pe specialităţi restrânse. Ele uşurează bibliotecilor şi specialiştilor achiziţia materialului bibliografic indispensabil cercetărilor. Aceste periodice cuprind extrase din articole care au fost deja publicate în reviste prestigioase, cu mare răspândire; o tablă de materii şi un indice amănunţit care uşurează cercetarea informaţiilor.
O evidenţă clară a periodicelor ştiinţifice clujene ar fi oferit un instrument eficient de informare nu doar cercetătorilor, dar şi celor interesaţi în achiziţia periodicelor, evitând risipa de a cheltui pentru o revistă ce exista deja la o bibliotecă din Cluj. De altfel, ideea întocmirii unui catalog colectiv al revistelor din oraş nu era nouă. Racoviţă simţise lipsa acestui instrument şi în Franţa, după cum mărturiseşte în prefaţa catalogului. Aşa cum a procedat întotdeauna, nu s-a limitat doar la propunerea sau iniţierea unei acţiuni. De fiecare dată s-a implicat efectiv, până la capăt. A procedat la fel şi la realizarea acestei lucrări. Catalogul revistelor ştiinţifice şi medicale din Cluj, alcătuit sub direcţia lui E. G. Racoviţă de către A. Valentiny, primbibliotecar la Biblioteca Universitară17, vedea lumina tiparului în anul 1926 şi răspundea clar la întrebările formulate expres de Racoviţă în momentul în care iniţia această lucrare: a. Ce reviste putem consulta la Cluj; b. La ce instituţii se pot consulta; c. Ce volume din fiecare revistă lipsesc; d. Care sînt revistele ce se află de mai multe ori reprezentate la Cluj; e. Ce reviste lipsesc.18 Modul în care acest catalog a fost realizat este exemplar şi constituie şi azi un model pentru alte lucrări de acest fel. Acribia, acurateţea metodei, grija acordată celor mai mărunte detalii sunt aici impresionante. Lucrând la Sala de referinţe a BCU Cluj, am avut prilejul să constat că această lucrare, „Catalogul lui Racoviţă”, cum este cunoscut, continuă să se bucure şi azi de interesul cercetătorilor.
Întroducerea, scrisă de Racoviţă, este un elocvent exemplu de stil limpede şi concis al celui care, aşa cum obişnuia întotdeauna, identificând Problema bibliografiei clujene, caută soluţiile cele mai eficiente pentru rezolvarea ei şi pune umărul neîntârziat la rezolvarea acestei probleme. Remarcabil este faptul că Racoviţă, atent ca întotdeauna la detaliul practic, nu uită să menţioneze, în Introducere, din ce sursă provin subvenţiile primite pentru acest Catalog, ce sume au fost încasate şi cum au fost ele cheltuite.
Principalul scop al acestor demersuri era constituirea la Cluj a unei colecţii complete de reviste ştiinţifice, iar acest deziderat era posibil doar prin colaborarea tuturor bibliotecilor în elaborarea şi ţinerea la zi a unei evidenţe clare cu toate publicaţiile ştiinţifice existente la Cluj. Se evita astfel risipa resurselor financiare desigur limitate şi reieşea cu claritate ce publicaţii urmau să fie achiziţionate. „Pentru a cumpăra ceea ce nu avem şi a nu cumpăra ceea ce avem”19. Desigur că acest catalog nu rezolva aceste probleme decât local şi Racoviţă nota că „În acelaşi spirit trebuie tratată organizarea bibliografică naţională şi chiar internaţională”. În demersurile sale cu privire la „problema bibliografică”, Racoviţă accentua, încă o dată, ca de atâtea ori, necesitatea unei abordări bazate pe colaborarea tuturor celor implicaţi – un aspect care nu a funcţionat şi nu funcţionează nici azi în lumea bibliotecilor româneşti. În ciuda facilităţilor oferite azi de tehnica de calcul, constituirea unui Catalog Naţional Partajat rămâne până acum un deziderat neîmplinit.
O altă problemă, căreia Emil Racoviţă i-a consacrat o mare parte din timpul său, şi care intră de asemenea în sfera documentării ştiinţifice, este aceea a conservării, clasării şi mânuirii colecţiilor de documente specifice ştiinţelor biologice. Aceste preocupări, începute în Franţa, au fost continuate şi la Cluj. Astfel, în 1920 publică Montage, conservation et classement des préparations microscopiques20, urmată de Cartothéque à classement vertical. Essai pour trouver une méthode rationnelle et pratique de conservation et de manipulation de grandes feuilles sans les détériorer21, iar în 1930, Photothéque à classement vertical. Essai pour trouver une méthode rationnelle et pratique de conservation, de manipulation et de classement des collections de clichés et de documents photographiques22. În aceste lucrări, Racoviţă explică necesitatea adoptării unei metode noi de clasare şi conservare a materialelor documentare necesare cercetărilor ştiinţifice. Ideea nouă pe care o aduce este aceea a clasării verticale a materialelor documentare din domeniul biologiei şi ştiinţelor naturale, după modelul fişelor de bibliotecă. Acest nou sistem de clasare prezintă, în opinia lui, următoarele avantaje: o manipulare uşoară, uşurinţă la scoaterea sau la adăugarea de exemplare la colecţie; înlesnirea schimbărilor; utilizarea fişelor intermediare, care depăşesc înălţimea obiectelor clasate şi pe a căror margine superioară apare foarte citeţ o inscripţie; folosirea sertarelor; protejarea negativelor, care în poziţia orizontală erau mult mai expuse deteriorărilor. Aplicând sistemul vertical la clasarea preparatelor biologice, cercetătorul aplica pe cele două părţi laterale ale suporturilor de sticlă, pe care erau montate aceste preparate, fâşii de carton cu grosimea de la 0,5 până la 1,5 mm, pe care se pot înscrie cu cerneală toate elementele de descriere ale „obiectelor montate”. Pentru a uşura consultarea hărţilor, el concepe cartoteci prevăzute cu un sistem de sertare grilate în care hărţile se păstrează orizontal, iar când aceste sertare se scot din fişiere iau, printr-un sistem de balamale, o poziţie verticală şi se întredeschid. Prin modul în care au fost concepute, unele dintre cartotecile şi fototecile sale servesc în acelaşi timp nu doar de cataloage dar şi de depozite. Este vorba despre regăsirea informaţiei în catalog, idee aplicată şi ulterior în sistemul cataloagelor de microfişe fotografice opace, în care cercetătorul, pe lângă indicaţiile bibliografice vizibile cu ochiul liber, din partea de sus a microfişelor, găsea şi textul integral al publicaţiei23. În prezent, aceeaşi idee a dus la constituirea bazelor de date moderne cu articole full-text. Cu o pricepere tehnică rară24, cu migală, savantul desenează şi descrie, până în cele mai mărunte detalii, diferitele aparate sau piese, precizând până la centimetru formatul şi dimensiunile şi calculând exact greutatea materialelor ce urmează să fie suportată de mobilier.
În rapoartele cuprinse în Anuarul Universităţii, Racoviţă consemnează, cu onestitate, realizările, precum şi piedicile întâmpinate în activitatea didactică şi de cercetare. „Formarea specialiştilor, capabili să studieze problemele sociale şi să aplice soluţiile corespunzătoare, nu se poate improviza, nici nu se poate desăvârşi numai cu învăţătura teoretică, căci mai ales lucrări practice foarte multe şi foarte amănunţite, şi apoi o lungă practică «pe teren» sunt indispensabile; se cer deci vreo zece ani de studii serioase, făcute cu tot ajutorul tehnicei moderne, sub conducerea unui bun personal de încercaţi oameni de ştiinţe”... „Vai de acele popoare care vor continua să fie gospodărite cu netrebnicele moravuri ale birocraţiei noastre actuale şi cu enciclopedica ei incompetenţă”... „Când bugetul Educaţiei fizice la Universitatea din Cluj în anul 1937-38 a fost de cca. 1.000.000 lei (?) din care 158,550 sunt taxe universitare! şi acel al întregei Facultăţi de Ştiinţe de Lei 513,456 (din taxe: 333,456, dăruite de Senat: 180,000) am dreptul, ce nimenea nu mi-1 poate contesta, să spun că s-a trecut dincolo de măsura ce se poate îngădui de o înţeleaptă gospodărie şi se poate aproba de o îndestulătoare experienţă de om de stat.25 La fel, într-un alt Raport, din 1928, menţionează că „din lipsă de fonduri, n-am putut continua toate abonamentele la reviste, nici cumpăra noile tratate, necesare cercetărilor, apărute în cursul anului. Descomplectarea colecţiilor noastre bibliografice constituie un adevărat dezastru, ce nu va putea fi reparat ulterior, căci multe reviste au limitat tirajul la numărul exact al abonaţilor”26.
Anuarul Universităţii, pe 1942-1943, consemnează, de asemenea, greutăţile generate de mutarea Facultăţii de ştiinţe, în refugiu, la Timişoara, implicând necesitatea reinstalării laboratoarelor Institutului, cu montarea mobilierul făcut după schiţele profesorului. „Pentru a cincea oară sunt silit să-mi jertfesc timpul şi energia cu instalări şi organizări de laboratoare la instituţii universitare din care trei în Franţa. Acum singura mea râvnă este să fac tot ce-oi putea ca să nu se piardă o muncă considerabilă şi rodnică a numeroşi naturalişti români şi străini, un material foarte preţios şi bogat, cules cu multă trudă, cheltueli şi deseori primejdii în peste o mie de peşteri europene şi africane, o tradiţie speologică ce a fost înfiiată cu interes şi simpatie de lumea ştiinţifică universală.”
Personalitatea profesorului Emil Racoviţă, urmaş al mai multor generaţii de domnitori moldoveni şi munteni, cutezătorul explorator al Antarcticii, i-a fascinat pe mulţi dintre contemporanii săi şi continuă să fascineze. Cei care au scris despre el remarcă nu doar fineţea şi ţinuta academică, dar şi verva care-l făcea plăcut şi simpatizat pe Raco, cum era numit între prietenii francezi, şi evidenţiază mai cu seamă căldura şi generozitatea omului gata oricând să vină în ajutorul celorlalţi. Savantul român a cunoscut toată viaţa bucuria de a împărtăşi cu ceilalţi roadele muncii sale. Astfel „închinarea” (envoi) de la sfârşitul lucrării Photothèque à classement vertical este o dedicaţie confratelui „ambalat de pasiune ştiinţifică, lunatic înduioşător şi simpatic” căruia i se adresează ironic dar cu înţelegere şi căldură27.
Tot ceea ce a făcut Emil Racoviţă a fost pornit din inimă, a acţionat doar atunci când a fost ferm convins că ceea ce face este necesar şi legitim. „Lăsând la o parte importanţa problemelor de care se ocupă, lucrările lui Racoviţă se caracterizează toate printr-o rară temeinicie metodică şi printr-o convingătoare profunzime a concepţiei. Toate au ceva organizat, rotunjit şi luminos, încât îţi trezesc impresia desăvârşirii”28.
Bibliografie
Anuarul Universităţii din Cluj (1919-1943), An I (1919-1920), Cluj, 1924; consultat şi pe http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/14622, la 10 ian. 2021.
Catalogul revistelor ştiinţifice şi medicale din Cluj = Catalogue des revues scientifiques et médicales de Cluj. alcătuit de către A. Valentiny ; sub direcţia lui E. G. Racoviţă. Cluj, Universitatea din Cluj, 1926, 455 p.
Gusti, Dimitrie. Emil G. Racoviţă – in memoriam. În: D. Gusti, Opere, vol. II. Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1910, p. 418-422.
Hurmuzescu, Drag. În amintirea bunului prieten, Emil Racoviţă. În: Revista ştiinţifică „V. Adamachi”, număr închinat prof. Emil Racoviţă, vol. 34, nr. 1-2, 1948, p. 14-17.
Lupu, Ioan. Un precursor al documentării ştiinţifice româneşti: E. G. Racoviţă, comunicare prezentată la prima sesiune ştiinţifică de bibliologie şi documentare a Bibliotecii Academiei R.P.R., din 15-16 decembrie, 1955; extras din Studii şi cercetări de bibliologie, vol. II. Bucureşti, Ed. Academiei RPR, 1957, p. 53-70.
Mircioiu, Crişan. Emil Racoviţă. În vol. Figuri reprezentative ale medicinii şi farmaciei clujene, [f. a.] 257 p. multigrafiate.
Pop, Emil. Viaţa lui Emil Racoviţă. În: Emil Racoviţă, Opere alese. Bucureşti, Editura Academiei RPR, 1964, p. 9-38.
Pop, Emil, Profesorul Emil G. Racoviţă. În: Revista ştiinţifică „V. Adamachi”, număr închinat prof. Emil Racoviţă, vol. 34, nr. 1-2, 1948, p. 1-11.
Racoviţă, Gheorghe. Puterea şi perenitatea prieteniilor. În: Tribuna, nr. 44, 1993, p. 6.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* E-mail: angela.marcu@bcucluj.ro
1 Periodicul a apărut neîntrerupt timp de zece ani (1926-1935) şi poate fi consultat şi online în Biblioteca digitală a BCU Cluj http://dspace.bcucluj.ro/jspui/simple-search?query=lucrarile+institutului+de+speologie (Accesat în 03.03.2021).
2 Ioan Lupu. Un precursor al documentării ştiinţifice româneşti: E. G. Racoviţă, comunicare prezentată la prima sesiune ştiinţifică de bibliologie şi documentare a Bibliotecii Academiei R.P.R., din 15-16 decembrie, 1955, extras din Studii şi cercetări de bibliologie, vol. II, Bucureşti, Ed. Academiei RPR, 1957, p. 53-70.
3 Crişan Mircioiu, Emil Racoviţă, în vol. Figuri reprezentative ale medicinii şi farmaciei clujene, [f. a.] 257 p. multigrafiate.
4 Extras din Travaux de l’Institut de speologie de Cluj, t. I (1920-1924), Cluj, 1926.
5 În: Buletinul Comisiunii monumentelor naturii, II, Cluj, 1934, p. 4-7.
6 În: Anuarul Universităţii din Cluj pe anul 1933-1934, Cluj, 1934, p. 136-141.
7 Cuvîntare ţinută în şedinţa Senatului din 5 aprilie 1928 la discuţia generală a proiectului de lege pentru organizarea învăţămîntului secundar teoretic. În: Liceul naţional ştiinţific. Două cuvîntări despre şcoala secundară teoretică a viitorului, Cluj, Institutul de arte grafice “Ardealul”, 1928.
8 Propunere … pentru reorganizarea Academiei Române, făcută în şedinţa dela 27 Mai 1929. Anale. Academia Română. Bucureşti, 1929, tom XLIX (1928-1929), p. 163-173.
9 Lucrările Institutului de Speologie din Cluj. Traveau de l’Inst. de Spéologie de Cluj. Cluj, VI, 1928-1930, p. 1-12.
10 Institutul de arte grafice “Ardealul”, 1928, 29 p.
11 În: Politica culturii, 30 de prelegeri publice şi comunicări organizate de Institutul Social Român, Bucureşti, 1931, p. 345-346.
12 Plecat la Paris în 1886, urmează dreptul conform recomandărilor tatălui său, dar, atras de ştiinţele naturale, frecventează şi cursurile Şcolii de antropologie şi, după ce obţine licenţa în drept în anul 1891, se consacră exclusiv ştiinţelor naturale.
13 Informaţii preţioase pe acestă temă am găsit în: Ioan Lupu. Un precursor al documentării ştiinţifice româneşti: E. G. Racoviţă, comunicare prezentată la prima sesiune ştiinţifică de bibliologie şi documentare a Bibliotecii Academiei R.P.R., din 15-16 decembrie, 1955, extras din Studii şi cercetări de bibliologie, nr. 1, Bucureşti, 1957.
14 Gheorghe Racoviţă, Puterea şi perenitatea prieteniilor, în Tribuna, nr. 44, 1993, p. 6.
15 Anuarul Universităţii din Cluj (1919-1943), An I (1919-1920), Cluj, 1924; consultat şi pe http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/14622, la 10 ian. 2021.
16 Travaux de l’Institut de speologie de Cluj, vol. I (1920-1924), Cluj, 1926.
17 Catalogul revistelor ştiinţifice şi medicale din Cluj = Catalogue des revues scientifiques et médicales de Cluj, alcătuit de către A. Valentiny ; sub direcţia lui E. G. Racoviţă, Cluj, Universitatea din Cluj, 1926, 455 p.
18 Materialul inventariat era structurat în trei “liste” deosebite. A. Lista revistelor orînduită în ordinea alfabetică a titlurilor; B. Lista revistelor orînduită în ordinea geografică a ţărilor editoare; C. Lista revistelor orînduită în ordinea materiei.
19 Catalogul revistelor ştiinţifice şi medicale din Cluj, p. 67.
20 Articol apărut în Archives de zoologie expérimentale et générale, 1920, tome 59, Notes et revue – nr. 3, p. 78-89, republicată în Lucrările Institutului de speologie din Cluj, 1 (1920-1924), lucrarea nr. 3 ; Apud Ioan Lupu, op. cit., p. 61.
21 Avec 6 figures et plache I, Cluj, [1928], 19 p.+ pl. Extras din Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj, nr. 5, 1930.
22 Cluj, Tip. “Ardealul”, 1930, 42 p. Extras din Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj, 5, 2-eme partie, p. 73-114.
23 Ioan Lupu, op. cit., p. 65.
24 Emil Pop menţionează în Viaţa lui Emil Racoviţă (Emil Racoviţă, Opere alese, Editura Academiei RPR, 1964, p. 35), că în iulie 1944, în timpul bombardamentului de zi de la Timişoara, personalul de la Ştiinţele naturale se refugia într-un adăpost construit, chiar după planul lui Racoviţă, în curtea Institutului Pasteur.
25 Anuarul Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj, 1937-1938, avec un résumé en français, Cluj-Sibiu, Tipografia „Cartea Românească”, 1939, p. 288-289.
26 Anuarul Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj, 1927-1928, publicat de G. Bogdan Duică, rectorul anului, Cluj, Librăria G. Cioflec, 1929, p. 200.
28 Emil Pop, Profesorul Emil G. Racoviţă, în Revista ştiinţifică “V. Adamachi”, nr. 1-2, 1948, p. 6.
