Maria-Stela Constantinescu-Matiţa*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Frédéric Barbier, născut în 1952 la Chatou (Yvelines) - Franţa, a urmat Liceul Henri IV din Paris, a fost student la École Nationale des Chartes (1972-1976), licenţiat în 1973 în istorie și geografie la Université de Paris IV, din 1976 este arhivar-paleograf, obţine titlul de doctor în istorie la Université de Paris I în 1980 şi de doctor în litere şi ştiinţe umaniste la Université de Paris IV în 1987, cercetător principal la Institutul de Istorie Modernă și Contemporană a CNRS, director de studii emerit la École Pratique des Hautes Études - PSL (Paris), doctor honoris causa la mai multe universităţi străine. Lucrări publicate pe aceeaşi temă: L'Empire du livre : le livre imprimé et la construction de l'Allemagne contemporaine (1815-1914) - 1995; Est-Ouest : transferts et réceptions dans le monde du livre en Europe, 17e-20e siècles - 2005; L'Europe de Gutenberg : le livre et l'invention de la modernité occidentale (XIIIe-XVIe siècle) - 2006; (dir.), Paris, capitale des livres : le monde du livre et de la presse à Paris, du Moyen Âge au XXe siècle - 2007; Le Rêve grec de monsieur de Choiseul : les voyages d'un Européen des Lumières (2010); Histoire des bibliothèques, du Musée d’Alexandrie aux bibliothèques virtuelles (2013) - fapt ce ilustrează continua sa preocupare pentru istoria cărţii şi istoria tiparului (sec. XV-XIX) şi problemele schimburilor culturale între Franţa, Germania şi ţări din Europa Centrală și de Est.1 Volumul de faţă se înscrie în sfera preocupărilor bibliofile ale lui Frédéric Barbier, alături de alţi autori cu lucrări similare, precum englezul Martyn Lyons2, pe care îl citează pe parcursul cărţii sale, sau istoricul şi bibliotecarul francez Albert Labarre (1927-2010), precum şi istoricul modernist francez Lucien Febvre (1878-1956).
Lucrarea lui Frédéric Barbier, Histoire du livre en Occident, este structurată în patru părţi, care la rândul lor cuprind câte trei sau patru capitole, partea a doua şi a patra având şi concluzii. Cele patru părţi sunt precedate de o introducere şi se încheie cu un epilog, urmat de un tabel de abrevieri, bibliografie, glosar şi tabel cu ilustraţii.
Istoria cărţii nu este doar istoria acestui obiect, ci este şi parte din istoria culturii şi civilizaţiei mondiale, din istoria universală a lumii. Cărţile consemnează evoluţia istorică a omenirii, paginile lor fiind pline de necunoscut şi magie, care se deschid în faţa cititorului, aducând înaintea acestuia toate curiozităţile, misterele, ştiinţa, tehnica şi cultura umanităţii, fiind prilej de reflecţie, cunoaştere şi un mod de loisir. Evoluţia cărţii a mers în paralel cu evoluţia practicilor de lectură, a tiparului, dezvoltarea scrisului, alfabetizarea treptată, mai apoi cu dezvoltarea învăţământului şi educaţiei, evoluţia intelectuală a elitelor, diseminarea cunoaşterii şi a informaţiilor.
Partea introductivă prezintă etimologia cuvântului "carte", precum şi definiţia ei, în diferite accepţiuni, pornind de la formatele antice, evoluând la cel tradiţional, de obiect material, până la varianta modernă, în format digital, adică cartea electronică citită pe telefonul mobil, laptop sau iPad, dar şi definiţia dată de UNESCO: „o carte este o publicație tipărită non-periodică de cel puțin 50 de pagini”3. Din 1958, cu Lucien Febre şi Henri-Jean Martin (1924-2007)4 istoria cărţii s-a extins la toate aspectele vieţii în societate, începând cu istoria economică şi mergând până la istoria culturii.
Prima parte a cărţii lui Barbier, Le temps du manuscrit, cuprinde: Cap. 1. „Le livre dans l'Antiquité”, Cap. 2. „Du haut Moyen Âge à l'époque carolingienne", Cap. 3. „L'ouverture au livre (Xe-début du XVe siècle)”. Partea a doua, La révolution gutenbergienne, este divizat în: Cap. 1. „Gutenberg avant Gutenberg”, Cap. 2. „Gutenberg et l'invention de l'imprimerie”, Cap. 3. „Formes, contenus, pratiques : les années 1500”, Cap. 4. „Culture et politiques : l'imprimé et l'humanisme şi concluzii : „L'État moderne et la police de l'imprimé”. Partea a treia, La librairie d'Ancien Régime (années 1520- années 1760), este subîmpărţit în: Cap. 1. „La foi, le souverain et l'imprimé”, Cap. 2. „La paradigme de l'absolutisme : l'Europe classique et l'imprimé”, Cap. 3. „La montée du public : l'imprimé et les Lumières (années 1680-1770) ”, Cap. 4. „L'Ancien Régime : formes de 'imprimé”. Partea a patra, La seconde révolution du livre et la librairie de masse (années 1760-1914), este alcătuită din: Cap. 1. „Ancien Régime et modernité”, Cap. 2. „Les médias et la Révolution politique”, Cap. 3. „Le XIXe siècle industriel”, Cap. 4. „Le produit” şi concluzii. Epilogul poartă titlul: La troisième révolution du livre: innovation, diversification et mondialisation. Toate capitolele şi epilogul sunt divizate în subcapitole.
Istoria cărţii începe cu apariţia şi evoluţia scrisului, a tipurilor de scriere, cu apariţia şi diversificarea suporturilor materiale pe care se practică scrisul, urmează apoi în mod logic etapele de producţie şi difuzare a cărţii, apariţia primelor biblioteci private, a comerţului de carte. În această evoluţie "inventarea codexului este fundamentală pentru viitorul civilizaţiei scrise"5, iar mănăstirile în aceea perioadă au fost adăpostul culturii scrise. În Occident, între secolele V-XI, scrierea era limitată la lumea ecleziastică. În privinţa importanţei codexului, o părere similară are şi Martyn Lyons, în lucrarea sa Istoria cărţilor, singura carte a acestui autor tradusă în limba română, în care afirmă: "Inventarea codexului a fost una dintre revoluţiile cele mai importante şi mai de durată din istoria cărţii. A apărut în primele secole ale erei creştine şi a conferit cărţii o formă materială distinctă şi recogniscibilă care s-a păstrat pentru următoarele şaptesprezece secole..."6
Frédéric Barbier, pentru a scrie cartea Histoire du livre en Occident, desfăşoară o muncă titanică de strângere de informaţii, de corelare şi de legare a acestora într-o structură logică, evolutivă şi diacronică a ceea ce a însemnat şi înseamnă istorie culturală şi efervescenţă intelectuală, istoria bisericii, istorie literară, economică, tehnică, socială, politică, practic o istorie universală a diferitelor ţări, prin corelarea diferitelor evenimente istorice, într-un cuvânt o istorie caracterizată prin interdisciplinaritate. Preocuparea constantă şi vădită a autorului în domeniul cărţii şi tiparului este observabilă pe tot parcursul acestei monografii, din bibliografia ataşată, dar şi din opera autorului.
Partea a doua a cărţii lui Barbier pune accentul pe inovaţia lui Gutenberg prin invenţia tiparului şi istoria acestuia, modul în care s-a răspândit în toată Europa şi apoi în întreaga lume. Biblia a fost prima şi cea mai importantă lucrare tipărită, care a fost tradusă, cu prioritate, din limba latină în limbile naţionale. „La sfârșitul secolului al XV-lea, aproximativ 80 de orașe din Europa aveau o tipografie”7. Cartea a devenit astfel mult mai accesibilă şi diversificată. Veneţia era în această perioadă principalul centru tipografic în Europa.
Renaşterea a fost perioada care a schimbat viața intelectuală europeană, contribuind la modernizarea cărţii. A fost perioada când s-a revenit la clasicii greci şi latini din Antichitate. Cel care a fost deschizător de drum în această direcţie a fost editorul, tipograful şi umanistul italian Aldus Manutius (1449-1515), fondator al Aldine Press (Tipografia Aldine) şi inventatorul caracterului italic.
Autorul trece în revistă principalele mari oraşe europene care s-au remarcat în istoria tiparului, personalităţile, tipografii şi operele lor, aminteşte despre bibliotecile din epocă, un exemplu fiind Biblioteca Vaticanului, despre colectarea, ordonarea, sistematizarea informaţiilor din diferite domenii, ceea ce a adus la apariţia referinţelor scrise şi a bibliografiei în diferite ştiinţe, apariţia cenzurii exercitate de Biserică.
Frédéric Barbier dedică partea a treia a cărţii Vechiului Regim din Franţa, adică perioadei cuprinse între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. Pe parcursul acestei părţi, cititorul ia contact cu Martin Luther, teologul şi pastorul german, primul reformator protestant, care prin Reforma iniţiată de el a dus la o suită de schimbări majore în special în sânul Bisericii, dar nu numai. Tiparul a avut un rol important în cadrul mișcării reformiste, datorită climatului intelectual pe care îl favoriza, contribuind la răspândirea Bibliei și lucrărilor teologice, dar și a operelor umaniste. Prin traducerea Bibliei în germană (1517-1534) Luther a contribuit la crearea limbii literare germane. În secolul al XVI-lea apare, la iniţiativa Inchiziţiei, Index librorum prohibitorum (Index de cărți interzise), în care erau înscriși toţi autorii şi toate cărţile considerate dăunătoare sau eretice, care era periodic actualizat şi aplicat diferit de la stat la stat. Contrareforma i-a avut ca principali promotori pe iezuiţi, care căutau să restabilească credința catolică în țări cu o veche tradiție catolică devenite între timp protestante. Secolul al XVII-lea se caracterizează prin creşterea numărului de cărţi tipărite şi o distribuţie geografică a acestora, unele oraşe devenind mai importante din acest punct de vedere în detrimentul altora, unele fiind însemnate datorită vieţii intelectuale, un exemplu în acest sens fiind cele din Spania. De asemenea, se constată tipărirea cărţilor şi în limbile vernaculare, apariţia unor edituri renumite, precum Elzevir, dar şi a altora, dezvoltarea centrelor comerciale prin care se distribuiau tipăriturile (librării şi târguri), dezvoltarea diferitelor ştiinţe, care s-au reflectat prin lucrările publicate în diferite domenii, prin materialele cartografice şi atlase, apariţia variatelor publicaţii periodice tipărite, dar şi a celor academice. Distribuirea şi răspândirea cărţilor şi presei se diversifică, comerţul ambulant având un rol deosebit, mai ales în secolul al XVIII-lea. Lumea tiparului era legată de dezvoltarea şcolii şi educaţiei, elemente care vor duce la o ierarhizare socială, la privilegii şi control. Frédéric Barbier acordă spaţiu şi ne vorbeşte şi despre instituţiile academice, societăţile ştiinţifice şi asociaţiile de toate felurile, de celebrele biblioteci europene, precum Biblioteca Ambroziană din Milano, Biblioteca Angelica din Roma, Biblioteca Bodleiană din Oxford, Biblioteca Mazarine din Paris, Biblioteca Palatină din Parma, etc. Autorul face o analiză detaliată asupra tiparului, în ceea ce priveşte formatele, caracterele tipografice, tirajului, tipurile de cărţi, modul de prezentare a cărţilor, ilustraţia şi designul, arta tipografică în general, practicile/tehnicile de fabricare şi modurile de citire în perioada anilor 1520-1760, inserând multe date, locuri, autori, celebrităţi istorice din perioada amintită.
În partea a patra, Frédéric Barbier se ocupă de perioada anilor 1760-1914, când dezvoltarea producţiei de carte a luat avânt, cărţile au devenit obiecte cu acces larg în rândul maselor. Ceea ce se observă pregnant în rândul societăţii este apartenenţa la anumite categorii sociale şi profesionale, cu grade diferite de alfabetizare, cu capacitatea de a citi sau nu, o ruptură în care o minoritate avea acces la carte şi o majoritate care era analfabetă. Scrierea, tiparul, difuzarea tipăriturilor şi lectura au avut caracteristici particulare de ţară la ţară. Secolul al XVIII-lea este momentul „revoluției lecturii”, mai ales în Germania, în timp ce în Franţa se constată un boom în mass-media şi creșterea rolului opiniei publice. Secolul al XIX-lea a fost marcat în special de apariția presei periodice contemporane şi de creşterea producţiei în masă a cărţilor. Autorul priveşte istoria cărţii şi tiparului în secolele XVIII şi XIX prin prisma contextelor politice specifice fiecărei zone geografice, respectiv fiecărei ţări, cu specificul său, cu programul său editorial, cu autorii săi, cu tipurile sale de cărţi, cu literatura sa. Secolul al XIX-lea este perioada industrializării şi inovaţiei în producţia, difuzarea şi practicile de lectură în ceea ce priveşte cartea. Mecanizarea accentuată duce la diversificarea tipurilor de prese tipografice pentru cărţi şi apariţia presei industriale pentru periodice, ce dinamizează foarte mult acest sector. De exemplu, Le Petit Parisien a depășit 1,5 milioane de exemplare în 1914, fiind pe atunci primul titlu din lume. "Secolul al XIX-lea este secolul imaginii"8, adică al ilustraţiilor ce însoţesc scrisul, ilustraţii introduse prin diferite tehnici: xilogravură, galvanoplastie, litografie, fotografie. Cu această dezvoltare tehnică industrială apar adevărate "uzine de cărţi".9 Cărţile se diversifică în funcţie de conţinut. Schimbări majore se produc şi în cazul periodicelor. Profilul editorului s-a modificat şi el. În secolul al XIX-lea, editorul era atât specialist, cât şi antreprenor. Cărţile se vindeau în librării, diverse magazine, chioşcuri şi standuri, unde se comercializau alături de ziare. De asemenea, cărţile puteau fi obţinute prin împrumut din bibliotecile publice şi private, acestea facilitând accesul unui număr însemnat de cititori, dar şi prin diferite cabinete de lectură care erau la modă în epocă. De asemenea, este secolul în care se fondează marile agenţii de presă, precum France Presse (1835), Associated Press (1848), Reuters (1851) ş.a.
Ultima parte, epilogul, Frédéric Barbier o dedică celei de-a treia revoluţii a cărţii care se petrece în secolul al XX-lea, când este perioada celui mai mare avânt în ceea ce priveşte inovaţiile tehnicii, tehnologiei şi ştiinţei. Se inventează televiziunea, magnetofonul, fotocopiatorul, calculatoarele, comunicaţiile prin sateliţi, Internetul, etc. care îşi pun amprenta inevitabil asupra cărţilor şi publicaţiilor periodice. Este perioada în care marile trusturi de mass-media încep să înglobeze şi editurile. Industriile, precum cea editorială şi a vânzării de carte, au trebuit neîncetat să se reinventeze pentru a ţine pasul cu noua dinamică a transformărilor şi cu concurenţa acerbă, pentru a se putea menţine pe piaţă. Cărţile, revistele şi ziarele au migrat şi spre mediul digital, graţie internetului şi divice-urilor electronice tot mai sofisticate. Astfel, s-a modificat şi modul de distribuţie şi răspândirea acestora. Mediul electronic este folosit pe scară largă. În acest context, autorul vorbeşte şi despre pericole şi consecinţe. Barbier aminteşte şi despre diferenţele de alfabetizare, şcolarizare, economice, accesul la ştiinţă, disparităţile lingvistice, despre reconfigurarea radicală a sectorul informației și comunicării într-o lume globalizată. Acestea toate îşi pun amprenta asupra evoluţiei cărţii, a practicilor culturale şi a practicilor de lectură.
Volumul lui Frédéric Barbier, Histoire du livre en Occident, este un excepţional document, oferind cititorilor o imagine clară asupra subiectului abordat, o adevărată istorie nu doar a cărţii ci şi o istorie universală a Europei prin date, locuri, personalităţi importante din fiecare epocă, care şi-au adus aportul într-un lung şir de evenimente de la începuturi şi până în zilele noastre. Frédéric Barbier prin această carte se dovedeşte a fi un erudit, un cunoscător şi pasionat nu doar al istoriei cărţilor, ci şi un expert în istorie, cultură şi civilizaţie universală. Histoire du livre en Occident serveşte nu doar iubitorilor de carte şi lectură, celor curioşi, ci şi acelora care doresc să-şi îmbogăţească cunoştinţele de cultură generală şi în special cercetătorilor în domeniu.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: stela.constantinescu@bcucluj.ro
1 Datele despre autor au fost consultate pe https://www.ephe.psl.eu/frederic_barbier/barbier-cv.pdf; https://en.wikipedia.org/wiki/Fr%C3%A9d%C3%A9ric_Barbier_(historian); https://data.bnf.fr/fr/11890161/frederic_barbier/, accesat în 13 aprilie 2021.
2 Martyn Lyons s-a născut în 1946 la Londra, şi-a luat doctoratul la Universitatea Oxford şi din 1977 activează la Universitatea din New South Wales (UNSW Sydney) Australia, la School of Humanities and Languages. În prezent este Profesor emerit de istorie şi studii europene, având ca domenii de interes istoria cărţii, scrierea şi practicile de lectură în Europa şi Australia, istoria Franţei şi istoria Australiei. În anul 1997, a fost ales membru al Academiei Australiene de Ştiinţe Umaniste. În perioada 2008-2020, a fost preşedintele Asociaţiei Istorice Australiene (Australian Historical Association). A ţinut cursuri în Franţa, Brazilia, Anglia, Spania, în calitate de profesor invitat. De-a lungul carierei a primit mai multe premii, precum: Fayolle Prize (Academie des Jeux Floraux, Toulouse), 1980; FASS Dean's Award for Best Monographs, 2013; European History Quarterly Award for best article, 2014. A publicat cărți, capitole, lucrări de conferințe, articole în periodice şi cărți în calitate de editor. Ultimul său volum este The Typewriter Century: A Cultural History of Writing Practices, publicat în 2021. Datele au fost consultate pe https://www.arts.unsw.edu.au/our-people/martyn-lyons; https://www.arts.unsw.edu.au/our-people/martyn-lyons#publication, accesat în 8 martie 2021.
3 Frédéric Barbier, Histoire du livre en Occident, Ediţia a 3-a revizuită și corectată, Malakoff, Armand Colin, 2020, p. 9.
4 Henri-Jean Martin a fost un specialist în istoria cărţii în Europa şi un expert în istoria scrisului, tiparului şi bibliotecilor, lider în promovarea bibliotecilor din Franţa, arhivar paleograf (1947), doctor în litere (1968), curator la Biblioteca Națională a Franţei (1947-1958), apoi curator al bibliotecilor din orașul Lyon (1964-1970), profesor de istorie a cărții la École Nationale des Chartes (1970-1993), director de cercetare, titular al Catedrei de Istorie și Civilizație a Cărților la EPHE (Paris). Informaţii consultate pe https://data.bnf.fr/fr/11914805/henri-jean_martin/; https://en.wikipedia.org/wiki/Henri-Jean_Martin, accesat în 13 aprilie 2021.
5 Barbier Frédéric, op. cit., p. 41.
6 Lyons Martyn, Istoria cărţilor, traducere din limba engleză de Ştefania Ferchedău, Bucureşti, Art, 2011, p. 35.
7 Barbier Frédéric, op. cit., p. 118.
