Literatura omiletică medievală în colecțiile BCU Cluj-Napoca (II)

Drd. Paula Cotoi*

bibliotecar - Colecţii speciale
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca

Manuscrisele medievale alcătuiesc un corpus destul de restrâns în rândul colecțiilor deținute de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Lucrarea Manuscrisele medievale occidentale din România. Census – primul demers de inventariere a tuturor codicilor datați în perioada medievală, aparținând orizontului cultural latin, păstrați în colecții românești – evidențiază un număr de douăzeci și două de asemenea manuscrise¹. Acestora li se alătură totuși o serie de fragmente recent descoperite, precum și unele volume de sorginte răsăriteană, în limba slavonă, din secolele XV-XVI. Toate acestea au în comun două aspecte importante. Una dintre caracteristicile acestui material este păstrarea sa cu precădere în formă incompletă sau chiar fragmentară. Apoi, conținutul le plasează predominant în sfera religioasă, cele mai multe având utilitate liturgică. Lucrarea de față, venind în continuarea prezentării tipăriturilor cu conținut omiletic, publicată în numărul anterior, va oferi o scurtă trecere în revistă a predicilor păstrate în copii manuscrise medievale în colecțiile bibliotecii universitare clujene.

Raportându-ne la situația tipăriturilor (23 de volume cuprinzând predici), în cazul manuscriselor numărul lucrărilor omiletice este semnificativ mai redus, rezumându-se la cinci exemplare. Totuși, proporțional, statistica nu e deloc dezechilibrată, căci dacă, de pildă, din cele 89 de incunabule, opt volume cuprind predici, cele cinci copii manuscrise se regăsesc într-un corpus de cca. 30 de codici.

Dintre materialele înregistrate în Census-ul amintit anterior, unul singur ilustrează tradiția omiletică medievală a Bisericii Romane². Din punct de vedere al conținutului, manuscrisul – de fapt două file ale unui codice dezasamblat – cuprinde fragmente de predici din tratatul lui Nicolaus de Dinkelsbühl, De dilectione Dei et proximi. Născut pe la 1360, autorul a fost student al Universității din Viena, pe atunci recent înființată, devenind ulterior profesor de teologie și chiar rector al respectivei instituții. Ciclul său de predici referitoare la iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele este circumscris preocupărilor sale din sfera teologiei pastorale și teologiei morale. Nedatată cu exactitate, aceasta va fi fost alcătuită la începutul secolului al XV-lea, oricum, anterior anului 1433³, în care autorul său înceta din viață. Analiza paleografică a fragmentului păstrat la Cluj – redactat pe hârtie, într-o grafie gotică cursivă – sugerează că acesta provine dintr-un exemplar copiat în prima jumătate a veacului al XV-lea, originând în zona Europei Centrale, probabil în spațiul austriac. Relevante pentru studiul istoriei acestui manuscris și, în egală măsură, interesante pentru ochiul oricărui privitor sunt și inițialele ornate în roșu și verde, așa-numite inițiale filigranate. Dar fragmentul atrage atenția îndeosebi prin forma sa neobișnuită, care se datorează modului în care s-a păstrat din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, și anume în mitra vicarului apostolic Kázmér Domokos (1606-1677), consacrat în funcție la Roma, în anul 1668⁴. Filele de carte au luat, deci, forma mitrei și, ascunse ochilor cititorilor, au servit doar ca întăritură pentru respectiva piesă din veșmântul clerical. Fragmentul a fost găsit în acest context la conventul franciscan de la Călugăreni, de unde a fost recuperat și inclus în fondurile bibliotecii clujene, în 1898, de către bibliotecarul de atunci, Kelemen Lajos⁵.

Un lot de alte fragmente recent identificate în colecțiile BCU Cluj-Napoca, în curs de a fi integrate în circuitul științific, sporesc categoria manuscriselor medievale omiletice.  Astfel, două fragmente de dimensiuni reduse (cca. 90-30 mm) cuprind fracțiuni din textele a două predici, pentru prima și a doua duminică din Postul Paștelui, predici ale cărui autor este Conradus de Saxonia († 1279). La începutul secolului al XVI-lea ele cunosc lumina tiparului, fiind însă atribuite Sfântului Bonaventura. Consecutive în cele două fragmente păstrate, fiind redactate una pe recto și cealaltă pe verso, aceste predici nu se succedau și în colecția originală, care oferea mai multe predici-model pentru fiecare duminică în parte, astfel încât manuscrisul din care provin trebuie să fi oferit o selecție sau cel puțin o aranjare originală a materialului. Alte trei fragmente care reconstituie o filă aproape integral cuprind la rândul lor părți din două texte omiletice, aparținând dominicanului Jacobus de Voragine (cca. 1230 – 1298) – autorul celebrei Legenda Aurea – mai exact din colecția de predici a acestuia dedicată Fecioarei Maria. Păstrată astăzi în circa 70 de manuscrise, precum și în numeroase exemplare tipărite începând cu 1491, aceasta cuprinde 161 de predici ordonate alfabetic după o serie de termeni cheie pe care îi discută. Totuși, se pare că nici de această dată nu avem de-a face cu rămășițele unei copii complete a unei colecții, ci cu o selecție sau eventual cu o rearanjare. Un al treilea grupaj reunește șase fragmente – doua file aproape întregi și două fragmente de mai mici dimensiuni din alte două file – ce vor fi făcut parte, din nou, dintr-un manuscris cu conținut omiletic. De această dată, însă, nu mai este vorba de predici elaborate, ci de un gen aparte de texte care oferă, într-o manieră schematică, soluții de tratare a unor subiecte din lecturile biblice asociate, în acest caz, zilelor din Postul Paștelui. Mai concret, este expusă doar structura predicii, ideile principale ale unui posibil discurs, alături de o serie de trimiteri biblice sau la autorități ce vin în sprijinul respectivelor idei. Conținutul, pe de o parte, foarte scurt, iar pe de alta, extrem de generic, face ca astfel de texte să fie greu de identificat.

Proveniența acestor seturi de fragmente manuscrise, datând din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, nu este încă pe deplin elucidată. Cert este, însă, că se păstrează în această formă ca urmare a unui fenomen destul de răspândit, se pare, încă din perioada medievală: reciclarea. Codicii din care provin au căpătat pe la mijlocul secolului al XVI-lea o nouă utilitate, care a însemnat însă pierderea integrității materiale. Dezasamblate, manuscrisele medievale au oferit materie primă pentru legătorii de cărți, aceste fragmente fiind folosite fie pentru realizarea coperților, fie ca întărituri pentru legătura unor volume tipărite⁶.

Cel din urmă manuscris care face obiectul prezentării de față (Ms. 1349) este la rândul său de mici dimensiuni. Cele doar opt file – dintre care șapte sunt redactate, recto-verso – în format octavo, cuprind nu mai puțin de șase texte diferite, redactate de mai multe mâini. Ultimul dintre ele (ff. 6r-7v) reprezintă o scriere omiletică, după cum explicitează chiar titlul: Sermo divi Bernardi abbatis de miseria humanae. Este vorba de o predică atribuită lui Bernard de Clairvaux (1090-1153), tipărită separat începând de pe la 1475, re-editată ulterior și tradusă curând în franceză și germană, apoi inclusă în colecția de texte bernardine editată de Theophilus Brixianus, sub titlul Opuscula. Nu este exclus ca manuscrisul să fie copiat tocmai după un exemplar tipărit al lucrării, întrucât particularitățile grafice îl datează pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Caracter omiletic are și textul redactat pe fila 4r-v, chiar dacă acesta nu constituie o predică în sine, ci mai degrabă o introducere schematică a subiectului predicii pentru Vinerea Mare, înțesată cu trimiteri biblice. Și celelalte texte au caracter religios, având cel mai probabil aceeași finalitate, de a servi pregătirii unor predici. Copiștii implicați în alcătuirea acestui manuscris rămân anonimi, neexistând nici indicii pentru contextul mai larg sau o posibilă localizare. În privința provenienței există, totuși, câteva indicii. O notă în limba maghiară, redactată pe o filă adăugată odată cu legătura modernă, explică pe scurt istoria recentă a manuscrisului; acesta a fost legat în 1914, reunind file dispersate ce proveneau din două colecții diferite, donate Societății Muzeului Ardelean. Astfel, unui dintre texte pare a fi aparținut lui Mike Sandor, în vreme ce celelalte ar proveni din colecția lui József Kemény. Alte două însemnări permit și stabilirea unor conexiuni cu posesori și posibili utilizatori anteriori. Pe fila 8v se regăsește o notă potrivit căreia manuscrisul aparținea unui anumit Johannes Gyulay⁷, în vreme ce pe fila 1v, la finalul primului text, este adăugată însemnarea: Societatis Jesu 1600. În lipsa altor indicații geografice orice supoziție cu privire la acești posesori ar fi hazardată, însă o temeinică analiză codicologică și paleografică ar putea aduce lămuriri suplimentare.

Caracterul fragmentar al celor mai multe dintre aceste manuscrise omiletice îngreunează demersul unei analize mai detaliate privitoare la contextul în care au funcționat, utilizarea lor, mediile de proveniență. Se poate remarca, totuși, că aceste fragmente conțin în principal două tipuri de texte omiletice: predici model, parte a unor colecții mai ample, și texte schematice, desemnate explicit ca fiind destinate predicării. Prima categorie se adresa în special clericilor cu o pregătire mai modestă, aflați la începutul carierei sau lipsiți de mijloace, furnizându-le acestora discursuri „prefabricate”, pentru întregul an liturgic, iar uneori chiar mai multe variante pentru o singură duminică ori sărbătoare. În schimb, cea de-a doua categorie va fi vizat îndeosebi predicatorii mai experimentați, capabili să elaboreze predici personale pornind de la sugestiile de structurare schițate. Regăsirea ambelor tipuri de texte în același manuscris dezvăluie însă plurivalența și complementaritatea lor.

Un alt aspect observabil în cazul acestor manuscrise este operarea unei selecții și a unei ordonări premeditate a materialului copiat. Dacă în cazul celor păstrate fragmentar supoziția unor asemenea operațiuni ar putea fi hazardată, pentru manuscrisul de secol XVI acestea apar drept realități de netăgăduit, relevante pentru că pot sugera intențiile din spatele actului copierii, dezvăluind puțin din laboratorul predicatorului. Astfel, manuscrisele completează orizontul profilat de tipărituri, în cazul cărora asemenea selecții sunt sugerate de incidența adnotărilor și a altor semne de lectură.

Vestigii ale unui trecut îndepărtat, cu o istorie complicată ce a presupus inclusiv scoaterea unora dintre texte din circulație, manuscrisele omiletice din colecțiile BCU Cluj-Napoca se conturează drept potențiale studii de caz în măsură să dezvăluie aspecte semnificative pentru istoria religioasă ori ecleziastică și, deopotrivă, pentru istoria cărții. Redescoperirea lor este valoroasă nu doar în virtutea completării imaginii despre cultura scrisă medievală și, în particular, despre literatura omiletică a vremii, ci și din perspectiva producției de carte și a culturii materiale medievale și premoderne în general.

BIBLIOGRAFIE:

• Institut de recherche et d'histoire des textes (IRHT-CNRS), "Notice de De dilectione Dei et proximi, Nicolaus de Dinkelsbühl (1360-1433)”, Pascale Bourgain, Dominique Stutzmann, FAMA : Œuvres latines médiévales à succès, 2015 (permalink : http://fama.irht.cnrs.fr/en/oeuvre/271002).
• Jakab, Antal “Az erdélyi római katolikus püspöki szék betöltésének vitája a XVII. Században”, în Erdélyi Múzeum 49, 1/2 (1944), pp. 5-20.
• Ősz, Sándor Előd, Bibliotheca Calviniana Transylvanica. Kora újkori Kálvin-kiadások Erdélyben, Cluj-Napoca: Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2014.
• Papahagi, Adrian - Dincă, Adinel - Mârza, Andreea, Manuscrisele medievale occidentale din România. Census, Iași: Polirom, 2018.
• Powitz, Gerhardt, “Libri inutiles in mittelalterlichen Bibliotheken: Bemerkungen über Alienation, Palimpsestierung und Makulierung”, în Scriptorium 50 (1996), pp. 288-304. 
• Szabó, András, Natio Ungarica: Die Mitglieder der ungarischen Studentengemeinschaft in Wittenberg 1555–1613, Vandenhoeck & Ruprecht, 2021.

______________________________

Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.

* E-mail: paula.cotoi@bcucluj.ro

¹ Adrian Papahagi, Adinel Dincă, Andreea Mârza, Manuscrisele medievale occidentale din România. Census, Iași: Polirom, 2018, pp. 133-137.

² Papahagi – Dincă - Mârza, Manuscrisele medievale occidentale din România. Census, p. 133, nr. 359.

³ Institut de recherche et d'histoire des textes (IRHT-CNRS), "Notice de De dilectione Dei et proximi, Nicolaus de Dinkelsbühl (1360-1433)”, Pascale Bourgain, Dominique Stutzmann, FAMA : Œuvres latines médiévales à succès, 2015 (permalink : http://fama.irht.cnrs.fr/en/oeuvre/271002), ultima accesare: 15/10/2021.

⁴ Antal Jakab, “Az erdélyi római katolikus püspöki szék betöltésének vitája a XVII. Században”, in Erdélyi Múzeum 49, 1/2 (1944), pp. 5-20.

⁵ Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, Ms. 224 – fragmentul este însoțit de o filă pe care Kelemen Lajos a consemnat explicațiile privind proveniența acestuia. Îi mulțumesc colegei Katalin Luffy pentru traducerea acestora din limba maghiară.

⁶ Gerhardt Powitz, “Libri inutiles in mittelalterlichen Bibliotheken: Bemerkungen über Alienation, Palimpsestierung und Makulierung”, in Scriptorium 50 (1996), pp. 288-304.

⁷ Un personaj cu acest nume, din același orizont cronologic, este menționat ca student la Wittenberg în 1582, ajuns paroh la Zalău și ulterior pastor la Oradea (1594-1599); din biblioteca acestuia se cunoaște o lucrare păstrată la Biblioteca Muzeului Brukenthal. v. András Szabó, Natio Ungarica: Die Mitglieder der ungarischen Studentengemeinschaft in Wittenberg 1555–1613, Vandenhoeck & Ruprecht, 2021, p. 184; Ősz Sándor Előd, Bibliotheca Calviniana Transylvanica. Kora újkori Kálvin-kiadások Erdélyben, Cluj-Napoca: Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2014, pp. 418-419.