Mihaela-Emilia Vladu, Ioan Bianu și bibliografia românească în contextual cultural al epocii sale, Editura Universitară, București, 2021, 344 p.

Iulian Doroftei*

bibliotecar - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca

bb-numar1-2-2022-articol5-foto1.jpg

La comemorarea a trei decenii de la trecerea în neființă a lui Ioan Bianu (1856-1935),  P.P. Panaitescu avea să exprime evocator prețuirea pentru moștenirea culturală pe care acesta a lăsat-o urmașilor săi prin opera și activitatea sa științifică, subliniind totodată, în tușe prospective, că „va veni un timp, cînd și amintirile noastre despre dînsul se vor fi stins ca o făclie ajunsă la limită. Memoria lui Ioan Bianu însă va dăinui de-a pururi, cît și temelia pe care e zidită: biblioteca, în curînd centenară a Academiei, opera sa științifică de inepuizabilă utilitate și aurul incoruptibil al inimii sale. Despre acestea vor mărturisi generațiile de cititori, cîte se vor perinda prin fața imaginii lui de bronz, veghiind, ca un geniu tutelar, incinta bibliotecii”1. În generațiile acestea de cititori  ce aveau să completeze mai târziu profilul de cărturar al lui Ioan Bianu se înscrie și filologul Mihaela-Emilia Vladu. Prin lucrarea monografică, Ioan Bianu și bibliografia românească în contextul cultural al epocii sale, apărută recent la Editura Universitară, autoarea surprinde într-o îmbinare originală istoria culturală a poporului român în efortul său de întregire, istorie culturală privită atât prin prisma personalității complexe a savantului care a fost Ioan Bianu, cât și, nu în ultimul rând, a efortului intelectual depus împreună cu mentorii și colaboratorii săi în crearea și consolidarea instituțiilor de învățământ ce aveau să dea măsura maturizării identitare și asezarea culturii românești în rândul popoarelor civilizate. Dintre lucrările anterioare ale autoarei, care au servit constituirii unei forme unitare,  concretizată  în apariția acestei monografii, se disting atât teza sa de doctorat în filologie2, cât și celelalte două lucrări care îi urmează într-un timp scurt, ambele publicate la editura Gens Latina din Alba Iulia (Ioan Bianu – bibliografia românească veche, din 2015, respectiv Din corespondența inedită a lui Ioan Bianu, publicată un an mai târziu).

Efortul întreprins de Mihaela-Emilia Vladu în cercetarea literaturii de specialitate este departe de a se limita numai la sursele bibliografice premergătoare, deja consacrate. În acest sens, pe lânga apelul la un vast material documentar grupat în lucrări cu caracter general, lucrări speciale sau articole din presă, autoarea optează pentru extinderea orizontului cercetării prin includerea a prețioase izvoare documentare inedite, prin a căror valorificare deschide, în felul acesta, noi drumuri înspre o înțelegere mai cuprinzătoare a problemei. În cele ce urmează vom analiza, în ordinea expunerii lor, fiecare dintre părțile lucrării.

Din punct de vedere metodologic, primele două capitole ale lucrării intră în registrul unei abordări istoric-monografice. În primul capitol autoarea își propune a reconstitui drumul educației și formării intelectuale a lui Ioan Bianu, deschizând analiza prin încercarea de a edifica o lacună documentară mai veche, anume aceea legată de unanimitatea în ceea ce privește data acestuia de naștere. În acest sens, autoarea se folosește totodată și de cercetări mai recente pentru care s-a făcut apel la consultarea surselor primare, precum registrul de nașteri al parohiei Greco-Catolice din Făget3 (locul nașterii lui Ioan Bianu). În acest document, nașterea lui Ioan Bianu apare consemnată în anul 1857, înregistrare adăugată ulterior, intercalată între altele două, din care lipsește însă colțul destinat înscrierii datei de naștere. În partea laterală a colțului lipsă apare o singură informație scrisă, respectiv o enigmatică consemnare: “20/2”, aceasta neputând fi cu exactitate interpretată ca fiind o dată de naștere (20 februarie), cu atât mai mult cu cât alte surse reflectă faptul că Bianu însuși “oscila în precizarea lunii nașterii sale”4, plasând-o fie la 8 septembrie 1856, fie la 1 octombrie 1856 sau la un simplu “octobre 1856”5. Perioada  școlarizării de la Blaj, în care îl va întâlni pe profesorul și mentorul său Ioan Micu Moldovan este tratată pe scurt, accentul fiind îndreptat, din capul locului, spre perioada studenției la Universitatea din București, unde va fi admis în anul 1876 ca bursier al Facultății de Litere. Acestei perioade i se succede admiterea în anul 1879 în postul de arhivar-bibliotecar al Societății Academice, transformată la două luni distanță în Academia Română, funcția de arhivar-bibliotecar fiindu-i reconfirmată definitiv în luna iulie a aceluiași an. Din acel moment Ioan Bianu avea să preia inventarul bibliotecii, inventar constituit în cea mai mare parte din donații ale membrilor Academiei, începând de îndată a gândi și a acționa în direcția organizării bibliotecii. Anul 1881 va marca un punct de cotitură important în cariera sa. În vara acelui an își va susține examenul de licență, apoi va obține catedra de limba română la Liceul Sf. Sava din București, urmând ca prin eforturile depuse de Al. Odobescu și de B. P. Hașdeu să fie admis ca bursier al Universității din Milano, unde va urma cursurile de specializare în filologie romanică. În această perioadă avea să ia contact cu biblioteci și arhive italiene, cercetând fondurile acribic în încercarea de identificare a documentelor referitoare la istoria românilor. În anul 1883, după terminarea studiilor la Paris, va fi chemat și reconfirmat ca bibliotecar al Academiei Române, înlocuindu-l pe locțiitorul său Nicolae Densușianu. Perspectiva nouă asupra principiilor și metodologiei de constituire a unei arhive, respectiv a unei biblioteci, venită din expunerea sa la practicile occidentale s-a materializat de îndată, încă din anul 1884,  prin contribuirea la elaborarea Regulamentului pentru Biblioteca Academiei, un îndrumător la a cărui redactare va participa. La cinci zile după aprobarea acestui regulament, Ioan Bianu va primi atât confirmarea definitivă pentru postul de bibliotecar, cât și pentru cea de director al Bibliotecii Academiei Române6 (funcție păstrată până la sfârșitul vieții). Imediat după instituirea în funcție va proceda prin constituirea și lansarea Apelului pentru cărți vechi, un deziderat propus în trecut, de colectare a tuturor cărților românești. Priceperea, spiritul inovator și sârguința de care a dat dovadă în acest răstimp avea să conducă la acceptarea sa în 1887 în calitate de membru corespondent al Academiei Române, funcție pe care avea să o dețină, alături de altele, preț de cincisprezece ani, respectiv până în anul 1902, anul numirii sale ca membru al Academiei în Secțiunea Literară. Nu vom insista în continuare nici asupra intervalului de timp până la numirea sa ca membru al Academiei, și nici a celui următor, pâna la moartea sa (survenită în anul 1935) - moment care încheie capitolul - invitând cititorii să descopere singuri în paginile cărții, mai departe, fascinantul traseu biografic și al activității biblioteconomice a cărturarului.

În cel de-al doilea capitol, Mihaela-Emilia Vladu urmărește să analizeze evoluția istorică a bibliografiei românești de la începuturile ei până la finele secolului XIX, accentuând îndeosebi preocupările bibliologice și efortul intelectualilor de constituire a fondului de carte al Academiei Române și a bibliografiei naționale. Acest capitol va fi deschis prin analizarea funcționării tiparnițelor de la introducerea lor în Principate prin intermediul călugarului Macarie, dezvăluind treptat apariția și evoluția centrelor tipografice și a bibliotecilor particulare, urmărind mai apoi tendința de modernizare a instrumentelor bibliografice din spațiul românesc și activitatea bibliografică a colaboratorilor în elaborarea Bibliografiei Românești Vechi, pentru cel din urmă aspect accentuându-se îndeosebi contribuția majoră a lui I. Micu Moldovan, întinsă pe parcursul a mai multor decenii. Ținem să amintim o bine cunoscută întreprindere în această structură, unul dintre cele mai cuprinzătoare și unitare demersuri care au servit la conturarea unui tablou de vastă întindere în ceea ce privește geneza și dezvoltarea bibliografiei românești, anume lucrarea Istoria bibliografiei române a filologului și bibliografului Barbu Theodorescu7. Aceastei lucrări i se mai poate alătura și o alta mai nouă, de amploare, neregăsită însă în referințele bibliografice ale cărții recenzate, carte în care autoarea Ana Maria Capâlneanu extinde analiza oferind prin comparație și alte repere deosebit de importante pe plan mondial8.

Pentru cel de-al treilea capitol (Concepția bibliografică a lui Ioan Bianu în elaborarea Bibliografiei Românești Vechi), cel care va da și cea mai mare greutate cărții, atât prin originalitatea interpretării, cât și prin întinderea sa, autoarea va recurge la metoda aplicativ-comparativă. Reconfigurând părțile  Bibliografiei Românești Vechi la care au lucrat Ioan Bianu și Nerva Hodoș, prin gruparea a 977 de fișe ale cărților, pe secole, după o serie de criterii (similitudinea elementelor și a detaliilor de conținut, de grafică, imprimare, locul editării și al depozitării acestora)9, Mihaela-Emilia Vladu  va genera în acest sens un instrument bibliografic cu caracter practic, instrument ce va ajuta cititorul în urmărirea evoluției diferitelor aspecte privind  conținutul și producția de carte. La baza acestui efort de clasificare a stat în prealabil studierea îndeaproape a Arhivei „Ioan Bianu”, în încercarea de identificare a elementelor de lucru care ar fi putut aduce lumină asupra logicii criteriilor aplicate de cei doi bibliografi în vederea stabilirii structurii Bibliografiei Românești Vechi. Tot în acest capitol regăsim și o clasificare pe care autoarea o stabilește în urma investigării în ceea ce privește metodele de obținere a informațiilor descrierilor din fișele bibliografice ale Bibliografiei Românești Vechi, oferind o serie valoroasă de tablouri sinoptice pentru fiecare dintre secolele analizate.

În capitolul patru (Ioan Bianu și ecourile Bibliografiei Românești Vechi în contextul cultural al epocii), capitol tratat sumar pe o întindere de numai șase pagini, atenția va fi îndreaptată înspre ecourile lucrărilor lui Ioan Bianu în spațiul autohton, dar și în cel european, autoarea incluzând, în linii mari, pasaje evocatoare contemporane cărturarului.

Sfârșitul lucrării va include bibliografia operelor lui Ioan Bianu, partajată în patru secțiuni și comportând caracterul de instrument de informare. La baza acestui grupaj se situează eforturile mai vechi ale bibliografilor Ioan Lupu10 și Ioachim Crăciun11.

În concluzie, eforturile de cercetare depuse de autoarea Mihaela-Emilia Vladu, eforturi concretizate în publicarea acestei cărți, le considerăm importante prin faptul că prin ele se recuperează o literatură de specialitate în care constatăm o subțietate a monografiilor pe această temă, iar aceste monografii nu doar că ajută la clarificarea (atât pentru specialiști, cât  și pentru nespecialiști) anumitor lacune existente, dar în egală măsură, prin menținerea și perpetuarea interesului acordat complexei personalități a lui Ioan Bianu și a fenomenelor culturale generate de contribuția sa intelectuală, ele vor duce la ridicarea prestigiului culturii române.

BIBLIOGRAFIE

  1. Berindei, Dan. Istoria Academiei Române (1866-2016). Ed. a II-a revăzută și adăugită, București, 2016;
  2. Bianu, Ioan. Academia Romana și biblioteca ei. În: Boabe de grâu, An. 1, nr. 1;
  3. Bianu, Ioan; Nerva Hodoş; Dan Simonescu. Bibliografia românească veche : 1508-1830. Bucuresci, Stabilimentul Grafic J. V. Socec : Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă, tom. 1, 1903, pp. V-IX;
  4. Buzași, Ion; Ion Moldovan; Ion Bianu și Nicolae Comșa. Dialog între unchi și nepot. Blaj, Editura Buna Vestire, 2007;
  5. Căpâlneanu, Ana Maria. Factorul informaţional în învăţământ şi cercetare în contextul modernizării documentării ştiinţifice din România. Cluj-Napoca : Argonaut, 2007, vol. 1;
  6. Comșa, Nicolae. Corespondența între Ioan Micu Moldovan și Ioan Bianu – un capitol din colaborarea între Blaj și București. Blaj, Tipografia Seminarului, 1943;
  7. Crăciun, Ioachim. Bibliografia la români: o încercare de bibliografie a bibliografiilor. București, Cartea Românească, 1928;
  8. Crăciun, Ioachim. Doi bibliologi români : Ioan Bianu (1856-1935) şi Al. Sadi-Ionescu (1873-1926) : texte roumain et français. Cluj, Tipografia "Cartea Românească", 1937;
  9. Crăciun Ioachim, Un mare iubitor de cărţi - Ion Bianu. În: Transilvania, An. 1943, vol. 74, nr. 7/8, pp. 583-589;
  10. Croicu Marieta; Croicu Petre. Scrisori către Ioan Bianu, vol. I-V. București, Editura Minerva,  1974-1980;
  11. Dumitraș, Dan. Ioan Bianu – aspect inedite din perioada tinereții (1856/7-1876). În: Annales Universitatis Apulensis, Seria Historica, 10/1, 2006;
  12. Lupu, Ioan. Bibliografia operelor d-lui Ioan Bianu. În: Omagiu lui I. Bianu din partea colegilor și foștilor săi elevi. București, Cultura Națională, 1927;
  13. Marcu, Angela. Bibliografiile literare : bibliografie de bibliografii şi studiu de sinteză. Cluj-Napoca, Argonaut, 2012.
  14. Muslea, Ioan. Ioan Bianu si folklorul nostru. În: Anuarul Arhivei de Folklor, III, 1935, pp. 1-6;
  15. Panaitescu, P. P. Ioan Bianu în amintire.  În: Călăuza bibliotecarului, 1965, nr. 2;
  16. Pop, Augustin Z. N. Bibliografia românească veche, operă de colaborare națională. În: Studii și cercetări de bibliologie, III, 1960, pp. 215-251;
  17. Ștrempel, Gabriel. Ioan Bianu – un om al ordinei. În: Magazin istoric, ian. 1994, Serie nouă, pp. 21-26;
  18. Theodorescu, Barbu. Istoria bibliografiei române. Bucureşti, Biblioteca Documentară, 1945.

______________________________

Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.

* E-mail: iulian.doroftei@bcucluj.ro

1 P. P. Panaitescu „Ioan Bianu în amintire”, în Călăuza bibliotecarului, 1965, nr. 2, p. 110.

2 Mihaela-Emilia Vladu, Ioan Bianu și bibliografia românească în contextul epocii sale  (Universitatea de Vest din Timișoara), 2014.

3 Dan Dumitras, „Ioan Bianu – aspect inedited din perioada tinereţii (1856/7-1876)”, în Annales Universitatis Apulensis, Seria Historica, 10/1. 2006, p. 207

4 Mihaela-Emilia Vladu, Ioan Bianu și bibliografia românească în contextul epocii sale, București, Editura Universitara, 2021, p. 16

5 Ibidem, p. 16

6 Ibidem, p. 31

7 Barbu Theodorescu, Istoria bibliografiei române, Bucureşti, Biblioteca Documentară, 1945.

8 Căpâlneanu Ana Maria, Factorul informaţional în învăţământ şi cercetare în contextul modernizării documentării ştiinţifice din România, Cluj-Napoca, Argonaut, 2007, vol. 1

9 Mihaela-Emilia Vladu, op. cit., p. 105

10 Ioan Lupu, Bibliografia operelor d-lui Ioan Bianu. –În: Omagiu lui I. Bianu din partea colegilor și foștilor săi elevi, București, Cultura Națională, 1927, pp. 3-18.

11 Ioachim Craciun, Doi bibliologi români : Ioan Bianu (1856-1935) şi Al. Sadi-Ionescu (1873-1926) : texte roumain et français, Cluj, Tipografia "Cartea Românească", 1937, pp. 27-46.