Drd. Anca Chiorean*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
DOOM 3 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ed. a III-a rev. și adăug., București: Univers Enciclopedic Gold, 2021
I Think, Therefore I SUNT
Dicționarele bilingve au apărut cu un scop foarte precis, și anume acela de a susține procesul traducerii în contexte comerciale. Au dat normele echivalențelor care puteau fi făcute între două culturi, facilitând schimbul de bunuri și eliminând nevoia de a da din mâini pentru a trece peste blocajele culturale – „Sumerian bilingual dictionaries consist of roomfuls of clay tablets sorted into categories (...) and give equivalents in Amoritic, Hurritic, Elamite, Ugaritic and other languages spoken by civilizations with which the Akkadians were in commercial if not always peaceful contact. From Ancient Mesopotamia to the late Middle Ages in Western Europe, word-lists with second-language equivalents went on serving the same purposes – to regularize translation practice and to train the next generation of translators”1. Apariția dicționarului monolingv, însă, este mult mai strâns legată de contextele naționale, sociale, politice, identitare chiar. Standardizarea și normarea unei limbi duc la oficializarea ei și, în același timp, a identității poporului respectiv. Faptul că o limbă are un asemenea dicționar monolingv confirmă faptul că ea într-adevăr există și schimbă radical modul în care gândim o limbă – „The Western monolingual dictionary – the ‘general purpose’ dictionary or GPD – is a late by-product of the ancient tradition of the translator’s companion, the bilingual word-list, but its impact on the way we think about language has been immense. The first real GPD was launched by the French Academy in the seventeenth century (volume I, A-L, appeared in 1694); the first to be finished from A to Z was Samuel Johnson’s dictionary of the English language, which came out in 1755”2.
Procesul de a împinge o practică de la micro la macro are loc pe un fundament și pe niște considerente care nu au întotdeauna corectitudinea lingvistică în centrul focal. Dacă a language is a dialect with an army, ea devine standardizată totuși și din nevoia de a impune ordine și raționalitate în dezvoltarea statului național modern – „The development of the modern nation state has been marked by the standardisation and regulation of national languages. This was part of the process of Enlightenment, in which the search for linguistic purity became part of attempting to find rational order in a chaotic world”3. Intruziunea politicului în dezvoltarea (oficială, instituțională) unei limbi poate fi, într-adevăr, judecată și în termeni de bună sau rea, însă, strict din punctul de vedere al limbajului în sine, rezultatele pot fi mult mai fericite decât intențiile nefericite care i-au stat la bază: „Even the more xenophobic forms of nationalism can be linguistically creative. Under Atatürk, post-Ottoman Turkish was deliberately purged of Arabic and Persian loanwords and its script was changed to Latin. The Turkish that resulted was one that was vibrant with linguistic novelty”4. Indiferent dacă sunt sau nu normate instituțional, noutățile lingvistice, rășchierile traductologice sau semantice apar și în mod natural în limbă, testul de rezistență fiind dat de timp.
În 2005 apărea DOOM 25, venind cu noutăți care și atunci (ca și acum) stârneau valuri de păreri avizate și neavizate. DOOM 2 conținea 62.000 de cuvinte, cu 2500 de cuvinte mai mult decât ediția precedentă, respectiv cuvinte noi sau termeni care circulau în mass-media. În prefața ediției din 2005, Eugen Simion afirmă că „M-am întrebat (...) dacă n-ar fi fost mai bine ca, înainte de a le introduce într-un dicționar academic, să mai fi așteptat puțin pentru a vedea dacă limba literară reține sau nu aceste anglicisme, franțuzisme, italienisme care se grăbesc să intre în casa limbii române... Cât de necesară este, mai ales, această «romgleză» pe care o ascultăm – de cele mai multe ori amuzați, alteori iritați – la TV sau la Radio, vorbită cu precădere de Chirițele mediei de azi și ale lumii politice?... Nu este totdeauna necesară, dar n-avem încotro, nu putem s-o interzicem”6. Revenim așadar la testul de rezistență care face diferența dintre o schimbare de paradigmă și o modă. Cert este că atât-de-hulita „romgleză” nu pleacă nicăieri, ci este chiar mai prezentă în DOOM 3. DOOM 2 anunța faptul că majoritatea termenilor noi au fost „în mare parte împrumuturi, în special din engleza americană, care s-au răspândit în limba română mai ales după 1989 și dintre care unele nu au fost încă înregistrate în alte dicționare. Precizăm că includerea lor în DOOM 2 nu trebuie interpretată ca o recomandare a tuturor acestora. Ea se bazează pe ideea că, dacă folosirea lor nu poate fi împiedicată, iar unele dintre ele țin de o modă ce poate fi trecătoare, ignorării problemei – care lasă loc greșelilor – îi sunt preferabile înregistrarea formelor corecte din limba de origine și sugerarea căilor pentru posibila lor adaptare la limba română”7.
DOOM 3, la fel ca anteriorul DOOM 2, este în primul rând un instrument indispensabil Sălilor de Referințe ale bibliotecilor – este destinat publicului larg și urmează opțiunile gramaticii tradiționale parțial modernizate. Munca de cercetare și documentare este vizibilă prin faptul că el conține o secțiune introductivă amplă, detaliată, a tuturor demersurilor care au dus la stabilirea noilor forme și noilor reguli – Dicționarul în sine începe abia de la pagina 213.
DOOM 38 conține peste 3600 de cuvinte noi, dar, evident, nu sunt toate împrumuturi. Există însă un număr considerabil de „anglicisme”, dovadă a faptului că nu fost doar o modă – „În ceea ce privește cuvintele străine de diverse origini folosite actualmente în enunțuri românești, s-au adăugat mai ales elemente din engleză, care sunt utilizate tot mai frecvent, inclusiv în vorbirea curentă, chiar dacă unele au corespondente în limba română: +fake news, +take away. Dincolo de modă și de imitația facilă, multe dintre acestea denumesc realități noi, îmbogățesc limba cu sinonime și au adesea avantajul conciziei și al univocității [s.m.]; (...) Pentru a contracara excesul de anglicisme ar trebui să se elaboreze liste de termeni românești recomandați în locul acestor împrumuturi – întreprindere care nu se află printre menirile prezentului tip de dicționar”9. Acceptarea unei serii întregi de termeni străini arată, așadar, deschiderea nu doar către nou, ci mai ales către posibilitățile de nuanțare a sensurilor, de contextualizare a lor, arată tocmai caracterul germinant al limbii care nu se încrâncenează într-o paralizie temporală și lingvistică.
Înaintea părții de dicționar efectiv, studiul introductiv abordează, explică și argumentează o serie întreagă de probleme, mai noi și mai vechi: este deschis cu nota asupra prezentei ediții prin „Ce e nou în DOOM 3” (articole, modificări normative, intervenții care nu afectează norma), reluând apoi prefața din DOOM 2. Anunță ce s-a păstrat din DOOM 2 și stabilește sistemul de marcaje folosit în noul dicționar. Studiul descrie în cele mai mici detalii (cu o multitudine de exemple) principalele norme ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române – semnele grafice, semnele ortografice, conversia sistemelor de scriere (transcrierea, transliterarea, transpunerea), regulile de scriere și de pronunțare, scrierea cu literă mare sau mică, despărțirea la capăt de rând, scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte și a locuțiunilor.
Către final, „Câteva observații și recomandări” atrag atenția asupra anumitor aspecte care țin de gramatică, semantică, sintaxă și stilistică, din care putem extrage două exemple – în cazul prepoziției, „Folosirea prepoziției în în detrimentul lui la nu este întotdeauna justificată: TIFF 2020 a avut loc în Cluj = în orașul Cluj. În cazul numelor identice de județe și de localități, selecția prepoziției poate servi la dezambiguizare: Numărul de cazuri a crescut la Cluj = în orașul Cluj, dar: în Cluj = în județul Cluj; cf. și numărul de cazuri de la Cluj, respectiv din Cluj”10. Situația substantivelor, de asemenea, a atras atenția în mod deosebit, prin formele de feminin de tipul „filologă (livr.)/(colocv.) filoloagă”, în versiuni similare pentru celelalte meserii. DOOM 3 anunță faptul că, deși denumirile ocupațiilor exercitate de femei apar în documentele administrative legale exclusiv la formele de masculin, „În DOOM 3 s-au completat totuși seriile, eventual cu existență deocamdată numai virtuală, în perspectiva viitorului, în care este de prevăzut că problemele de gen și de egalitate între sexe, fără discriminare, vor deveni tot mai sensibile”11.
Noua ediție își ia, totuși, o serie de precauții. Pornind de la faptul că ea se folosește de nuanțarea raportului dintre normă și uz, „Abaterile de la norma recomandată de DOOM 3 acoperă un spectru larg, de la greșeli incontestabile și compromițătoare la aspecte tolerabile în anumite situații și contexte, dar care nu puteau fi detaliate într-un dicționar”12. Alte astfel de atenționări sunt: „Includerea în DOOM 3 a unor asemenea cuvinte și expresii nu echivalează cu recomandarea folosirii lor. Ea reflectă numai posibilitatea utilizării acestora în anumite contexte” (p. 12), „unele cuvinte sau forme care nu se regăsesc în DOOM 3 nu sunt neapărat greșite și se pot totuși întâlni / folosi în anumite tipuri de texte / situații” (p. 12), „Aceasta nu înseamnă însă că folosirea variantelor care nu se regăsesc în DOOM 3 ar fi total inacceptabilă: unele pot fi utilizate în anumite contexte și în diverse scopuri”(p. 13), „Considerăm de aceea nepotrivit ca la diversele probe de evaluare a cunoștințelor, mai ales sub formă de grilă, să se insiste asupra unor aspecte de detaliu din DOOM” (nota 2, p. 10), „Nu s-au înregistrat toate pluralele posibile, chiar dacă se pot întâlni / folosi în anumite contexte / situații” (p. 16). Precauțiile sunt binevenite și raționale, în ciuda faptului că DOOM-ul este, totuși, un volum gros cu care ne dăm în cap unii altora când împărțim dreptatea.
To sunt or not to sînt
O constantă importantă și generatoare de polemici (în urma unei decizii gata luate?) este cea a scrierii cu â din a și a lui „sunt” – „DOOM 3 este o ediție nouă, integral revizuită și substanțial adăugită, a celei apărute acum peste un deceniu și jumătate, DOOM 2 (2005). Ca și aceea, ea respectă Hotărârea Academiei Române din anul 1993 referitoare la scrierea cu â din a și la formele verbului a fi din seria sunt”13. Reticența în fața unei reguli demult stabilite nu este nicidecum ignorată prin atitudini de tipul „așa-i legea”, ci este recunoscută și analizată. În ediția din 2005, Eugen Simion nota: „Românii sunt, în privința ortografiei, mai refractari. Unii nu acceptă, de exemplu, pe â și sunt recomandați de Academia Română. Au trecut zece ani de când s-a votat această regulă și ei continuă să scrie cu î și sînt pe motiv că schimbarea lor ar fi o măsură politică abuzivă... O discuție fără sfârșit. Cei care gândesc așa ignoră faptul că ortografia este o convenție și, dacă instituția abilitată prin lege stabilește această convenție, normal ar fi ca ea să fie acceptată. Altminteri vom avea, ca în momentul de față, două sisteme ortografice. La ce bun?... Cu ce efect?”14 Problema lui a fi este analizată în detaliu, între altele, într-un articol de Anton Goția și Cristina Corcheș, publicat în Dacoromania în 2010, în care „În seria «lungă», constituită prin prelungirea corpului fonetic cu desinenţe reduplicate vedem o manifestare a psihologiei vorbitorilor, aceea de „a salva” de la posibila dispariţie formele afectate de tendinţele fonetice, în particular afonizarea consoanelor finale petrecută în Romania răsăriteană. Vorbitorii au făcut apel la elemente din sistem, respectiv desinenţele -it şi -unt din latină de la persoanele a III-a şi a VI-a, în special de la conjugările II şi III, motivaţia este însă una psihologică, a psihologiei de grup”15. Mai recent, în Dilema Veche, Laura Carmen Cuțitaru vorbește despre „î” și „â”, concluzionând că „Rezistența la schimbarea ortografică e, mai degrabă, motivată de psihicul nostru. Ne-am obișnuit să vedem o anumită formă scrisă. Deși eu folosesc tot ortografia veche (dar nu din comoditate, ci pentru că susțin fonetismul), recunosc că mi s-ar părea ciudat să încep să scriu romîn (cum s-a și scris o perioadă, înainte să mă nasc). Dar senzația de ciudățenie ar fi nesemnificativă și ar dispărea curînd prin obișnuință”16.
Revenind la problema construcției sau sedimentării identitare date de un astfel de volum, discuția poate fi coborâtă până la cel mai mic nivel: naște curiozități care te fac să „te cauți”. Așadar, conform DOOM 3, sunt „filologă (livr.)/(colocv.) filoloagă”, vorbitor de „română (limbă) s. f.”, dar și de „românește s. n.” („englezește” apare în continuare doar ca „englezește adv.”). DOOM 3, spre deosebire de DOOM 2, include acum și „Cluj-Napoca (oraș)/(uzual) Cluj”, în timp ce până acum aveam doar posibilitatea de a-mi spune „clujeancă”. Din fericire (?), termenul de „vinitură”17 atât de des strigat mai ales în trafic nu apare în niciunul dintre dicționare. Mai așteptăm. În buletin, locul nașterii mele este „Târgu Mureș” (fără cratimă, deși DOOM 2 spunea la momentul emiterii că ar fi fost corect „Târgu-Mureș”), site-ul primăriei este al Municipiului Târgu Mureș (tot fără cratimă, deși nu am avut curiozitatea de a verifica dacă avea sau nu cratimă înainte de apariția DOOM 3), în timp ce URL-ul spune tirgumures.ro, iar certificatul meu de naștere spune Tîrgu Mureș, dar mai spune și Republica Socialistă România, deși a fost emis în 1991...
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* E-mail: anca_chiorean91@yahoo.com
1 David Bellos, Is That a Fish in Your Ear? The Amazing Adventure of Translation, London, Penguin Books, 2012, pp. 94-95.
3 Keith Khan-Harris, The Babel Message: A Love Letter to Language, Thriplow, UK, Iconic Books, 2022, p. 62.
5 Elaborat de Cristiana Aranghelovici, Jana Balacciu Matei, Mioara Popescu, Marina Rădulescu Sala și Ioana Vintilă-Rădulescu.
6 DOOM 2, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ed. a II-a rev. și adăug., București, Univers Enciclopedic, 2005, p. IX.
8 Elaborat de Cristiana Aranghelovici, Ioana Vintilă-Rădulescu și Marina Rădulescu Sala.
15 Anton Goția, Cristina Corcheș, „Sânt/sunt și paradigma verbului a fi”, în Dacoromania, XV, 2010, nr. 2, p. 147: http://www.dacoromania.inst-puscariu.ro/articole/2010_2_4.pdf
16 Laura Carmen Cuțitaru, „Despre «î» și «â»”, în Dilema Veche, octombrie 2021: https://dilemaveche.ro/sectiune/la-fata-timpului/articol/despre-i-si-a
17 Apare, în schimb, venetic (termen peiorativ, desigur, definind o persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit), dar încă nu a strigat nimeni la mine că aș fi „venetică”.
