Katalin Luffy*
bibliotecar - Colecţii speciale
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
[clic pentru fotografia mărită]
Opera poetului romantic maghiar Petőfi Sándor este cunoscută de toți, toată lumea auzind măcar o dată versurile din Găina mamei sau Stă ciobanul, pe asin, adesea acestea reprezentând primele contacte cu texte literare.
Expoziția organizată cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naștere își propune o prezentare a începuturilor și se concentrează asupra unui element cheie din moștenirea literară a poetului: lirica sa, felul în care versurile sale prind viață și-și constituie propriile tradiții, precum și varietatea în care aceste texte pot fi utilizate. Figura poetului stă la baza concepției expoziției, de aceea sunt urmărite momentele de început, primele etape ale dezvoltării cultului Petőfi. Structura expoziției urmărește mai multe paliere tematice. În prima parte sunt expuse volumele publicate în timpul vieții poetului, în timp ce o a doua secțiune cuprinde câteva copii manuscrise după poeziile lui, exemplare reprezentative din punct de vedere al utilizării lor în masă și al constituirii moștenirii literare. Răspândirea liricii lui Petőfi denotă și o extindere a sferei de utilizare, atestată de varietatea prelucrărilor muzicale, expuse în continuare. Poeziile sale au devenit cântece populare, patriotice, de cult, mai mulți compozitori (cunoscuți sau mai puțin cunoscuți) transpunând versurile sale în melodii.
De asemenea, se știe că Petőfi era pasionat de teatru și că teatrul a jucat un rol foarte important în viața lui, el înregistrând atât succese cât și eșecuri în acest domeniu. Și-a încercat mâna și în calitate de autor de teatru – o parte a expoziției este dedicată acestei perioade.
Amintirea poetului în memoria colectivă este una multifațetată, iar în cadrul expoziției sunt prezentate câteva documente referitoare la moartea/dispariția poetului, evocând atât legendele privind statutul său de prieten de suflet, cât și pe cele referitoare la moartea eroică a unui revoluționar.
Petőfi este cunoscut și recunoscut nu doar printre vorbitorii de limba maghiară. Nu există poet din literatura maghiară care să fi cunoscut mai multe traduceri şi a cărui operă literară să fie tradusă în atâtea limbi străine. În cadrul expoziției prezentăm primele piese ale acestui corpus impozant de traduceri (continuarea se află în vitrinele expoziționale de la parterul clădirii, unde sunt prezentate alături de ediții cu opera lui Petőfi și de literatură critică).
Petőfi este totodată și poetul căruia îi sunt dedicate nenumărate lucrări de critică literară, din care expoziția de față pune în lumină doar o selecție formată din lucrări care îl leagă pe Petőfi de orașul Cluj. Aceste scrieri marchează momentul de început pentru fenomenul “Petőfi al nostru” și începuturile unui drum cu nenumărate bifurcații și ramificări în toate direcțiile.
Expoziția oferă o selecție din volumele tipărite până la sfârșitul secolului 20, manuscrise și materiale iconografice (fotografii, ilustrate, stampe) cu relevanță pentru opera poetului.
Primul exponat evocă perioada de început a portretelor dedicate lui Petőfi: primul portret al poetului cunoscut și destinat publicității, realizat în 1845 de pictorul Barabás Miklós. Portretul comandat de revista Pesti Divatlap a fost răspândit sub formă de litografie și îl reprezintă într-o ținută sobră. La momentul apariției portretului, Petőfi avea deja mai multe volume publicate. Primul său volum ieșit de sub teascurile tiparului este o traducere, cunoscut fiind faptul că adaptarea operelor literare în limba maghiară a reprezentat și o sursă de venit. În timpul șederii sale la Budapesta în vara anului 1843 s-a ocupat de traducerea de romane, chiar în anul respectiv fiind publicată traducerea în limba maghiară a operei lui Charles de Bernard, La femme de quarante. A urmat Robin Hood de George Payne Rainsford, parte a unei colecții editoriale cu titlul Külföldi Regénytár [Biblioteca de romane străine], dedicată traducerilor de romane, inițiată de Societatea Kisfaludy-Társaság. Un proiect ambițios de a traduce lucrările lui Shakespeare a fost inițiat de Academia Maghiară sub egida seriei Shakespeare összes színművei [Opere complete ale lui Shakespeare] în traducerea scriitorilor Arany, Petőfi, Vörösmarty. Prima traducere este Coriolan, care îi aparține chiar lui Petőfi, dar seria a fost întreruptă din pricina perioadei zbuciumate care a urmat.
Prima poezie publicată de Petőfi este A borozó [Băutorul de vin],1 apărută în 1842 în numărul 22 al revistei Athenaeum, includerea numărului respectiv printre exponate marcând acest moment de reper. Seria exponatelor continuă cu volume de Petőfi. Aceste volume elegante, de format mic sunt editio princeps și constituie în prezent rarități bibliofile. Perioada creației se întinde la Petőfi pe durata a doar șapte ani, în timpul vieții apărând 14 volume2 (din care 10 sunt de poezii, cu exemplare păstrate și în colecțiile bibliotecii noastre).
Volumul Din jurnalul lui Petőfi este lucrarea în proză cea mai cunoscută, combinând elemente din genul jurnalului, al memoriilor și al publicisticii și în care relatează despre prima lună a Revoluției din 1848. La apariție, purta subtitlul Prima parte – deci avea în vedere și o continuare.3
[clic pentru fotografia mărită]
Expoziția continuă prezentarea operei lui Petőfi prin prisma receptării literare a creației lui. Intensitatea utilizării textelor este demonstrată nu cu ajutorul nenumăratelor ediții postume, ci prin raportare la alte fenomene. Primul fenomen evidențiat este răspândirea operei sale prin cópii manuscrise. Copierea în manuscris a poeziilor sale presupune o „utilizare privată”, însă rezultate recente din domeniul textologiei indică și o „publicitate a manuscriselor”. Astfel, textul copiat reprezintă un pas în plus spre consolidarea tradiției literare, căci copistul sau compilatorul, chiar dacă nu intenționa să dea o viață independentă acestor texte, avea în vedere transmiterea lor în rândul unui public mai larg. Manuscrisele îmbracă forme diferite: cópii pe o singură filă, antologii, versuri puse pe muzică, dramatizări, o selecție din cele păstrate în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare fiind prezentată în cadrul expoziției. Poeziile copiate sunt expuse în ordinea cronologică a apariției lor, pornind de la cele fără acompaniament muzical spre cele însoțite de linie melodică.
Volumul Elegyes versek gyűjteménye [Colecție de versuri]4 cuprinde mai multe poezii copiate de mână, mai ales manuscrise pe o singură filă sau caiete nelegate. Această antologie cu peste 500 de poezii este o colecție de versuri din autori diferiți, copiate de persoane diferite, în perioade diferite, cuprinzând și poezii de Petőfi, din perioada debutului său literar. Poezia Din depărtare (1843) este păstrată într-un volum manuscris cu autor necunoscut; poezia Cât e lumea (1844) a fost inclusă într-o antologie întocmită la mijlocul secolului al XIX-lea cu titlul Műdalok [Muzică de petrecere],5 de un copist necunoscut. Poezia Dacă Dumnezeu a fost inclusă în antologia Dalfűzér [Şirag de cântece] întocmită în 1868 de un copist cu numele Finta Endre.
[clic pentru fotografia mărită]
Două poezii datând din 1847, Ide kis lyány... [Hai, fetiţo] și Amurg, au fost copiate la 30 decembrie 1854 la Sibiu, de Szilágyi Miklós, această copie fiind singura datată și semnată din antologia Elegyes versek. Istoricul de muzică Seprődi János (1874, Chibed –1923, Cluj), un pionier al cercetării muzicii populare, a întocmit în timpul studenției sale la Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc un volum de 49 de poezii, în care a copiat 7 poezii de Petőfi, pe lângă strofe de Arany János, Vörösmarty Mihály, Gyulai Pál, Tompa Mihály, Garay János. Poezia Domnul Pató Pál (1847) este semnată de el, menționând și anul copierii: 1888.
Copia poeziei Paloşul şi lanţul (1847) s-a păstrat într-un volum straniu care s- a bucurat de mare notorietate la sfârșitul secolului al XIX-lea, scriitorul Jókai Mór anunțând apariția sa în ziarul Pesti Hírlap6 drept un manuscris necunoscut până atunci al poetului Petőfi. Știrea a constituit o senzație nu doar pentru că volumul mic, cuprinzând „toate poeziile”, ar fi devenit ultimul manuscris cunoscut de Petőfi, ci și pentru că scrisul a fost înregistrat prin stenografiere, presupunându-se că însuși poetul a optat pentru acest tip de scriere. Explicația fabuloasă a stenografiei şi legenda din jurul volumului au fost însă rapid spulberate, când specialiștii de la Muzeul Național al Ungariei au dovedit că volumul nu conține scrierea autografă a lui Petőfi, ci a fost compilat în anii ‘70 – ‘80 ai secolului al XIX-lea, copistul chiar semnându-se pe ultima pagină a volumului: „scris de Nagy Béla”, un pionier al stenografiei, după Gabelsberger-Markovits din Ungaria. Volumul a fost achiziționat de Societatea Muzeului Ardelean, după ce proprietarul inițial a fost convins că manuscrisul nu îi aparține lui Petőfi7. Lucrarea rămâne totuşi o raritate datorită scrierii prin stenografiere.
Dintre copii nu putea să lipsească nici catrenul arhicunoscut Votum Petőfianum. Libertate şi amor! (1847), pus la loc de cinste de Szentgyörgyi Lajos în volumul său manuscris cu titlul Dalfűzér, realizat la Aiud în 1849. Strofa apare înaintea paginii de titlu, într-un chenar cu ornamente florare policrome. Volumul cuprinde 317 poezii copiate de Szentgyörgyi, printre care mai multe versuri de Petőfi.
Lirica revoluționară a lui Petőfi a fost răspândită de asemenea prin copii manuscrise. Poeziile sale au fost citite, uneori cu anumite rezerve, căci lectura versurilor sale putea să aibă și consecințe politice. Acesta poate fi motivul pentru care copistul poeziei A királyokhoz [Către regi] (1848) a introdus un avertisment: Vă rog respectuos să nu dați această poezie pe mâna oricui. Poezia cu titlul Vajda-Hunyadon (Aprilis 14. 1849.) [Voi vestite ziduri...], scrisă la Hunedoara, una dintre scenele de desfășurare a Revoluției pașoptiste din Transilvania, a fost copiată într-o manieră destul de neîndemânatică în 1851 de Rigó Gyula.8
[clic pentru fotografia mărită]
Cunoscută ca ultima poezie a lui Petőfi Sus la războiul sfânt! (1849), copia acesteia poartă o mențiune de altă mână: Petőfi (ultima poezie); 1848 mai în Transilvania! Conotațiile politice ale liricii lui Petőfi nu puteau rămâne ascunse percepţiei contemporanilor.
Mai multe dintre poeziile lui Petőfi au fost puse pe muzică încă din timpul vieții sale. Categoria versurilor pe melodii reprezintă un capitol distinct al expoziției. Arhicunoscută și aleasă de cei mai mulți compozitori pentru prelucrări muzicale, poezia Cântec național a cunoscut prima linie melodică în martie 1848, datorată lui Egressy Béni (1814–1851). Expoziția prezintă varianta acestei partituri prin exemplarul manuscris de note muzicale întocmit de Szalontai Madass Sándor (1840–1850) cu titlul Kótás Dallos Könyv [Carte de cântece cu note muzicale]. Figura lui Madass Sándor este una bine-cunoscută în literatura de istoria muzicii, acesta fiind considerat un precursor al lui Béla Bartók şi Zoltán Kodály în domeniul folcloristicii. Volumul lui Madass cuprinde 131 de cântece, pe care le-a copiat pentru divertismentul cercului său de prieteni, pentru categoria micii nobilimi burgheze.9 La fel, și numele lui Almási Sándor (1807–1875) este cunoscut în istoria muzicii, considerat la rândul său drept precursor al marilor folcloriști, realizând și el două antologii voluminoase de cântece. În fondul de manuscrise al Colecțiilor Speciale se păstrează lucrarea sa în două volume Magyar Dalnok (pe cotor: Magyar Dallok), cercetările lui Almási fiind analizate și contextualizate în repetate rânduri de istoricii de muzică.10 Lucrarea lui Almási a fost deschisă la poezia Stă ciobanul, pe asin, scrisă de Petőfi, dar devenită cântec popular.
Colecțiile Speciale ale bibliotecii păstrează și arhiva lui Farkas Ödön (1851– 1912), directorul Conservatorului de Muzică din Cluj, renumit compozitor și dirijor, cuprinzând partituri manuscrise. Dintre acestea a fost selectată compoziția pentru poezia Te a tavaszt szereted [Tu iubeşti primăvara] de Petőfi. Muzica marilor romantici germani (Schumann, Mendelssohn, Wagner) a fost alăturată de Farkas Ödön versurilor unor poeți iubiți de public. Expoziția prezintă litografia din 1932 a poeziei Szomjas ember tűnődése [Meditaţia omului căruia îi e sete], parte a unei lucrări corale de Delly-Szabó Géza, discipolul lui Farkas Ödön.
Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la revoluția pașoptistă, la Budapesta a fost publicat un album de artă cuprinzând o sută de poezii puse pe note de Petőfi, un indicator în privința volumului de prelucrări muzicale dedicate liricii marelui poet. Compozitori renumiți și consacrați au contribuit la cultul poetului și la păstrarea vie a operei sale: în 1943 Zoltán Kodály a compus muzica pentru poezia Csatadal.
Poeziile lui Petőfi au fost puse pe muzică inclusiv de compozitori români, fiind prezentată în cadrul expoziției lucrarea etnomuzicologului clujean Ioan R. Nicola (1913- 1981), cuprinzând partiturile pentru acompaniamentul versurilor a trei poeți romantici: Alfred de Musset, Mihai Eminescu şi Petőfi. Nicola a fost absolvent al Conservatorului de Muzică de la București, student al lui Constantin Brăiloiu pe care l-a considerat maestrul său.
[clic pentru fotografia mărită]
Seria poeziilor transpuse pe muzică se încheie cu Színészdal [Cântecul actorilor], considerat „imnul actorului maghiar”. Prelucrarea muzicală îi aparține compozitorului și pedagogului muzical Sándor Beder (1896–1946), cântecul fiind interpretat înaintea începerii spectacolelor de operă din zilele de 11 și 12 noiembrie 1940.
Expoziția trece de la versuri transpuse pe muzică la opera dramatică a lui Petőfi, fiind prezentate în cadrul expoziției două lucrări. Drama în patru acte cu titlul Tigris és hiéna [Tigrul şi hiena] a fost dramatizată de Ecsedy Kovács Gyula și pusă în scenă la Cluj în anul 1883. Problema montării piesei a fost ridicată și în timpul vieții lui Petőfi, lucrarea fiind acceptată de Teatrul Național din Pesta, însă Petőfi a retras-o fiindcă a fost nemulțumit de faptul că drama sa n-ar fi avut statut de premieră extraordinară, ci de spectacol inclus în abonament. E. Kovács Gyula ar fi vrut să pună în scenă piesa și mai devreme, în 31 decembrie 1876, pentru a sărbători ziua de naștere a poetului, însă premiera absolută a avut loc în cele din urmă la 3 noiembrie 1883, urmată de încă două reprezentații în zilele de 4 noiembrie și 26 decembrie, după care a fost scoasă din program. Biblioteca Documentară a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj păstrează un exemplar de regizor al lui E. Kovács Gyula, cuprinzând și decorurile de scenă, care este inclus în această expoziție grație colaborării interinstituționale în organizarea acestui eveniment aniversar.11 Exemplarul este expus alături de afișul reprezentației din 4 noiembrie.
[clic pentru fotografia mărită]
Reprezentația dramei Tigris és hiéna, în concepția regizorală din 1877 ar fi inclus și o dramoletă cu titlul Petőfi ébredése [Trezirea la viață a lui Petőfi], în care poetul s-ar fi trezit la viață din moarte, însă aflând de asuprirea revoluției, alegea să se întoarcă în mormânt. Acest „poem ocazional” conceput cu ample inserții de tableaux vivantes nu a mai fost legat de premiera din 1883, însă spectacolul totuși a avut loc în cursul aceluiaşi an, la data de 30 decembrie, marcând ziua de naștere a poetului.
Premiera absolută a poemului Ianoş, viteazul, o altă dramatizare de Petőfi, devenită între timp o piesă îndrăgită a repertoriilor teatrale, a avut loc tot la Cluj. În 1903, Bakonyi Károly, un autor de opere dramaturgice și-a propus dramatizarea celei mai cunoscute opere a literaturii maghiare: Ianoş, viteazul. Versurile la spectacolul muzical au fost compuse de Heltai Jenő, muzica de Kacsóh Pongrácz, premiera având loc în cele din urmă în 1905. În cadrul expoziției este expus afișul reprezentației din 17 septembrie 1906, însă spectacolul se joacă continuu de atunci.
O unitate distinctă a expoziției este dedicată dispariției/morții poetului în timpul luptelor Revoluției din 1848-1849, misterul fiind o componentă principală în dimensiunea cultică conferită figurii poetului. Îndemnul însuflețit al poetului la sprijinirea revoluției maghiare a devenit chiar trăsătura sa distinctivă, numele lui contopindu-se cu ideea luptei pentru libertate. Dispariția sa misterioasă pe câmpul de luptă lângă Sighișoara a dat naștere unui șir de legende, un fenomen care este ilustrat și prin exponatele incluse în această secţiune. Dispariția a fost anunțată pentru prima dată în ziarul Szabadság. Politikai hírlap la data de 7 august 1849: „Generalul nostru erou [generalul Bem] a fost aproape să piară și el în această campanie îndrăzneață, iar conform rapoartelor, iubitul nostru poet laureat, înflăcăratul P.S. a pierit”. Știrea a fost completată totuși de o mențiune cum că Redacția nu a primi o înștiințare oficială în acest sens [moartea lui Petőfi] și astfel consideră știrea un zvon nefondat.
Figura poetului este evocată în poemul lui Arany János cu titlul Emlények [Memorii], lucrare inclusă în manuscrisul care a stat la baza primului volum tipărit reprezentativ al lui Arany din 1856, unde versurile au fost copiate atât de el, cât și de studenții lui, el ocupându-se de corectură și editare. Expoziția evocă prietenia legendară dintre cei doi poeți, Arany și Petőfi, prin prezentarea acestui poem alături de fotografiile lor.
[clic pentru fotografia mărită]
Dispariția lui Petőfi a dat naștere mai multor legende, la sfârșitul secolului al XIX-lea având loc deja dezbateri privind circumstanțele dispariției și privind ultimele ore din viață. Un izvor istoric important și pentru cercetătorii de azi îl constituie corespondența contelui Hallerkői Haller József. În baza scrisorilor sale din perioada 1888–1889, Imreh Sándor, directorul tipografiei Colegiului Reformat, a publicat în ziarul Marosvidék o colecție cuprinzând rapoartele privind încercările de identificare a locului morții lui Petőfi. Haller József a realizat mai multe planșe color înfățișând câmpul de luptă de lângă Sighișoara, pe care le-a trimis redacției și a marcat punctul pe care l-a considerat a fi locul morții lui Petőfi. Publicului expoziției îi este prezentată scrisoarea lui Haller József din 25 noiembrie 1888, cuprinzând planșa care a fost completată și colorată mai târziu. Ulterior, a fost marcat cu creion albastru acest paragraf: „Petőfi a căzut cam la 2500 stânjeni de câmpul de luptă, la retragere. Am martori care afirmă că Petőfi ar fi strigat „Eu sunt Petőfi”, când a fost împins în mormânt de un infanterist rus – care a lovit în piept și a împins în groapă și un honved rănit la picior din Gheorgheni – deși poetul ar mai fi fost în viață.” Locul presupusului mormânt a fost marcat în 1888 prin ridicarea unui obelisc, ilustrat pe o carte poștală din anii ‘20 ai secolului al XX-lea.
[clic pentru fotografia mărită]
În vara anului 1956 s-a constituit o comisie academică româno-maghiară pentru identificarea mormântului lui Petőfi. Lucrările comisiei nu sunt necunoscute publicului avizat: unul dintre promotorii acestui demers, Dienes András, a oferit o descriere amănunțită în volumul său din 1958. Din partea română, unul dintre inițiatorii și susținătorii acțiunii a fost medicul Alexandru Culcer, colecția sa de documente privitoare la această problemă fiind păstrată parțial în Colecțiile Speciale ale bibliotecii noastre.12 Culcer l-a cunoscut pe Dienes András în 1948, în timp ce lucra ca medic la Sighișoara și i-a facilitat demersurile privind inițierea unor noi cercetări în legătură cu dispariția poetului. O amintire deosebit de valoroasă a acestei colaborări o constituie colecția de documente cu titlul Cercetări Petőfi care cuprinde declarații, decizii și procese-verbale emise în timpul desfășurării lucrărilor comisiei mixte româno-maghiare.
La fel cum circulația legendelor care-l înconjoară pe Petőfi nu se limitează la vorbitorii de limba maghiară, nici cunoașterea creației sale literare nu se reduce la limba originală a textelor: el este poetul maghiar cel mai tradus, literatura de specialitate consemnând peste 22.500 de transpuneri în limbi străine până în 1918. Din acest corpus extins prezentăm în cadrul expoziției doar câteva dintre primele volume cu traduceri în limba germană, română, italiană și franceză.
Primul traducător al lui Petőfi a fost Dux Alfréd, care i-a transpus versurile în limba germană încă din 1845. Un alt traducător în limba germană a perioadei de început a fost Kertbeny Károly, ale cărui contribuţii au apărut încă în timpul vieții poetului: în 1849 a trimis lui Petőfi traducerile sale cu o dedicație: „Am vrut să deschid drumul către faima numelui tău în străinătate”. În 1850, Kertbeny a publicat deja și poemul Ianoş, viteazul, spunând că aparține ca gen basmelor populare. În comentariul care însoțește traducerea, explică popularitatea lui Petőfi în legătură cu rolul său de poet al poporului maghiar. Traducerile în limba germană nu s-au făcut însă doar pe teritoriului Germaniei, ci și în Transilvania, de către un poet aparținând comunității sașilor ardeleni, Heinrich Melas.
[clic pentru fotografia mărită]
Primele traduceri în limba română au apărut în anii ‘60 ai secolului al XIX-lea, printre primele publicații seriale numărându-se reviste din Pesta și din Transilvania (Aurora română, Familia), care au publicat pastișe și traduceri de Petőfi. În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea au publicat traduceri și revistele literare de peste Carpați. În cadrul expoziției este expus un număr din Aurora română (1865) cuprinzând o adaptare a poeziei Ifjúság de G. Marchișiu, precum şi revista de literatură comparată Összehasonlító Irodalomtörténeti Lapok (1877), editată de Brassai Sámuel și Hugo Meltzl. Este vorba de un număr special cu titlul Petőfi-Polygotte și oferind traduceri în limbile română și italiană ale poeziei Tremură tufişul... Traducerea în limba română îi aparține lui Grigore Silași, profesor de literatură al Universității din Cluj, iar cea în limba italiană poetului sicilian Giuseppe Cassone, cel mai prolific traducător al liricii lui Petőfi în această limbă.
[clic pentru fotografia mărită]
Chiar dacă poemul Apostolul a apărut doar în 1874 în limba maghiară, traducerile în limbi străine n-au întârziat să apară. În limba română a fost tradusă de Ştefan Octavian Iosif, care a fost, alături de Octavian Goga, unul dintre promotorii popularizării operei lui Petőfi printre cititorii români. Grație traducerilor lor literare de mare valoare, Petőfi a devenit un poet cunoscut și apreciat și în rândul publicului român. Az apostol a apărut în 1896 în limba română – exemplarul expus demonstrează faptul că traducerile operei lui Petőfi circulau deja la momentul respectiv nu doar la Budapesta și în Transilvania, ci și în Regat. Exemplarului traducerii româneşti i se alătură în expoziție o traducere din aceeași perioadă (1892) în limba germană, de Ludwig Stein-Abai.
[clic pentru fotografia mărită]
Tot opera traducătorului Ştefan Octavian Iosif este şi antologia Petőfi apărută la 1897 la Craiova, în cadrul unei colecții editoriale de popularizare a științei și artei. Lângă exemplarul traducerii în limba română se află o antologie slovacă. De altfel, traducerile în limba slovacă au apărut relativ târziu, începând cu anul 1870, în diferite reviste, primul volum fiind publicat în 1871.
[clic pentru fotografia mărită]
Expoziția cuprinde și traduceri de Petőfi în limbile franceză și engleză. În limba engleză au existat traduceri datând din perioada vieții poetului, în timp ce primul volum a apărut în 1866. Selecția expusă cuprinde poezii traduse de autori diferiți, precum și o antologie de cântece populare în traducerea lingvistului Edward Dundas Butler, un excelent cunoscător al limbilor europene mai mici. Primele traduceri franţuzeşti datează din anii 1850, iar prima culegere a fost publicatî în 1871, fiind o traducere a lui Újfalvi Károly Jenő (Charles-Eugène Ujfalvy).
[clic pentru fotografia mărită]
Ultima parte a expoziției ar putea purta subtitlul Clujul și Petőfi: aici sunt prezentate unele manifestări locale ale cultului poetului. Au fost selectate câteva studii dedicate lui Petőfi care încearcă să surprindă expresia regională, clujeană,13 a consacrării ca poet național. Este cunoscut faptul că Petőfi a petrecut câteva zile la Cluj în timpul lunii de miere din 1847, fiind cazat în hotelul lui Gaetano Biasini. Clădirea poartă o placă memorială montată în 1897: „Aici au stat Petőfi Sándor și soția între 21-24 octombrie 1847. Școala superioară de fete, 15 martie 1897”. Clădirea reprezintă de atunci centrul cultului lui Petőfi la Cluj, acolo fiind depuse an de an jerbe și coroane la data de 15 martie.
Dintre istoricii literari clujeni ai perioadei de început se distinge Meltzl Hugó (Hugo von Meltzl), un reprezentant al canonului alternativ cu privire la Petőfi. Profesor de limbă și literatură germană din 1879 la Universitatea din Cluj, el a fost primul care a ținut prelegeri de critică textuală și comparativă cu privire la opera lui Petőfi, considerându-l poet al literaturii universale, în sensul conferit de Goethe. Studiul său cu titlul A siciliai Petőfi-iskola [Școala siciliană Petőfi] a apărut pentru prima oară în revista Kelet în anul 1879 și se concentrează asupra traducerilor în limba italiană făcute de sicilianul Giuseppe Cassone. Meltzl Hugó a participat și la dezbaterile filologice generate cu ocazia publicării ediției aniversare a poeziilor lui Petőfi (Athenaeum, 1874), iar exponatele reflectă implicarea sa. Un element foarte important al cultivării memoriei lui Petőfi la Cluj este înființarea unei reviste trimestriale dedicată cercetării vieții și operei poetului. Lucrările de pregătire a edițiilor critice Petőfi au fost coordinate de redactorii revistei: Csernátoni Gyula, profesor al Colegiului Reformat și discipol al lui Meltzl, Ferenczi Zoltán, directorul Bibliotecii Universitare și al Bibliotecii Societății Muzeului Ardelean, respectiv Korbuly József, inginer mecanic. Revista a apărut între anii 1888-1895.
Demersul redacției a avut rezultate deosebite, prima monografie dedicată lui Petőfi fiind realizată chiar la Cluj, în urma unui concurs lansat de Societatea Kisfaludy-Társaság. În urma concursului, Ferenczi Zoltán a primit în 1890 mandatul de a întocmi monografia Petőfi, iar lucrarea a apărut în 1896, în ediția Societatea Kisfaludy-Társaság, purtând mențiunea de „Lucrare distinsă cu premiul Széher Árpád”. În cadrul expoziției este expus manuscrisul autograf al acestei lucrări. Interesul directorilor bibliotecii noastre privind viața și opera lui Petőfi este exemplificat nu doar cu ajutorul acestui amplu volum manuscris, ci şi prin câteva pagini cu notele lui Gyalui Farkas, care indică pregătirea sa pentru susţinerea unui discurs sau pentru o prelegere.
Expoziția se încheie cu o raritate bibliofilă: anuarul Petőfiana din 1889, o publicație concepută inițial de clujeanul Farnos Dezső cu scopul de a constitui o serie, din care însă a apărut doar primul număr, în 50 de exemplare numerotate. Exemplarul expus poartă numărul 32 al acestui tiraj limitat.
CATALOG – KATALÓGUS
EDIŢII PRINCEPS - PETŐFI - MŰVEINEK ELSŐ KIADÁSAI
1. Petőfi Sándor. - Barabás Miklós rajza, 1845.
2. A koros hölgy. Francia regény. Írta Bernard Károly. Fordította Pestőfi Sándor. Pest: Hartleben Konrád, 1843.
3. Robin Hood. Angol regény. Írta James György. Pest: Hartleben Konrád, 1844.
4. Coriolanus, Shakespeare után angolból Petőfi Sándor, Pest, nyomtatott Beimelnél, 1848.
5. Petőfi Sándor: A borozó, in: Athenaeum, 1842. május 22.
6. Petőfi Sándor: A helység kalapácsa. Buda: Magyar Kir. Egyetem betűivel, 1844.
7. Petőfi Sándor: Versek 1842–1844. Buda: Magyar Kir. Egyetem betűivel, 1844.
8. Petőfi Sándor: Czipruslombok Etelke sírjáról. Pest: Beimel József betűivel, 1845.
9. Petőfi Sándor: Versek. Pest: Beimel József, 1845.
10. Petőfi Sándor: Szerelem gyöngyei. Pest: Landerer és Heckenast, 1845.
11. Petőfi Sándor: János vitéz, Pest, Vahot Imre, 1845.
12. Petőfi Sándor: A hóhér kötele. Pest: Hartlieben Konrád Adolf, 1846.
13. Petőfi Sándor: Felhők. [Pest: Emich?], 1846.
14. Petőfi összes költeményei egy kötetben. Pest: Emich Gusztáv, 1847.
15. Petőfi Sándor: Tigris és hiéna. Pest: Emich Gusztáv, 1847.
16. Lapok Petőfi Sándor naplójából. Pest: Landerer és Heckenast, 1848.
17. Petőfi Sándor összes költeményei 1842–1846. Pest: Emich Gusztáv, 1848.
RECEPŢIA - PETŐFI - RECEPCIÓ
18. Petőfi Sándor. Rajz után készült sokszorosítás, árusításra. Veress Ferenc fotója, 18??.
19. Petőfi Sándor: Szabadság, szerelem. – in: Szentgyörgyi Lajos: Dalfüzér, Nagyenyed, 1859. / Copia lui Szentgyörgyi Lajos în volumul Dalfüzér, din 1859, Aiud.
20. Petőfi Sándor: Alkony. – Szilágyi Miklós másolata, Nagyszeben, 1854. / Copia lui Szilágyi Miklós, Sibiu, 1854.
21. Petőfi Sándor: Távolból; … hoz – ismeretlen másolata, 19. sz. közepe. / Copie anonimă, mijlocul sec. al 19-lea.
22. Petőfi Sándor: Ez a világ amilyen nagy; Mi lennék – ismeretlen másolata, Műdalok c. kötetben, 19. sz. közepe. / Copie anonimă, mijlocul sec. al 19-lea, în volumul intitulat Műdalok.
23. Petőfi Sándor: Ha az Isten … – in: Finta Endre: Dalfűzér, Olmütz, 1868. / Copia lui Finta Endre în volumul Dalfűzér, Olmütz, 1868.
24. Petőfi Sándor: Vajda-Hunyadon, 1849. április 14. – in: Rigó Gyula: Magyar Vers gyűjtemény, 1851. / Copia lui Rigó Gyula în volumul Magyar Vers gyűjtemény din 1851.
25. Petőfi Sándor: A királyokhoz — ismeretlen másolata, 19. sz. közepe. / Copie anonimă, mijlocul sec. al 19-lea.
26. Petőfi Sándor: Föl a szent háborúra — ismeretlen másolata, 19. sz. közepe / Copie anonimă, mijlocul sec. al 19-lea.
27. Petőfi Sándor: Pató Pál úr — in: Seprődi János versgyűjteménye, 1888. / Copia lui Seprődi János din 1888.
28. Petőfi Sándor: Kard és lánc — in: [Petőfi Sándor versei] – Nagy Béla stenogrammja, 1870–80. / Stenograma lui Nagy Béla, cca. 1870–80.
29. Petőfi Sándor: Forradalmi dal [Talpra, magyar] — in: Nótás dallos könyv : a vig társaságokban való haszonvételre. Öszve szedte, rész szerint magyarra fordította, kótára tette, és le irta Szalontai Madass Sándor, 1840– 1850. / In: Nótás dallos könyv ..., 1840–1850, de Szalontai Madass Sándor, copist, traducător, note muz.
30. Petőfi Sándor: Megy a juhász szamáron — in: Almási Sámuel: Magyar Dalnok, 19. sz. / In: Magyar Dalnok, sec. 19, de Almási Sámuel, copist, note muz.
31. Petőfi Sándor: Te a tavaszt szereted — énekhang zongorakísérettel, Farkas Ödön kézirata, 19. sz. vége — 20. sz. eleje. / Pentru voce şi pian, de Farkas Ödön, sfârşitul sec. al 19-lea – începutul sec. al 20-lea, manuscris original.
32. Langer Viktor, szerk.: 1848–1898. Petőfi-album. 100 ének és dal Petőfi költeményeire, Budapest, Rózsavölgyi és Társa, 1898.
33. Kodály Zoltán: Csatadal – szöveg: Petőfi Sándor. Budapest, 1943.
34. Delly-Szabó Géza karművei: Szomjas ember tűnődése. Férfikari partitura. [Litográfia]. Cluj-Kolozsvár, [1932].
35. Trei melodii pentru canto si piano de Ioan R. Nicola: M. Eminescu: Și dacă ramuri... – A. de Musset: Nu ma uita... – Alex Petőfi: Cantecele mele. Bucureşti: Lito. Eckhardt, [1944].
36. Színészdal. Petőfi Sándor versére zenéjét szerzette Beder Sándor, Bp., 1940.
37. E. Kovács Gyula: Tigris és hiéna. Rendezői példány, autográf kézirat (Kolozsvári Állami Magyar Színház Dokumentációs Tára) / Exemplar regiozorial, manuscris autograf (Centrul de Documentare al Teatrului Maghiar de Stat, Cluj).
38. Petőfi Sándor: Tigris és hiéna, rendezte E. Kovács Gyula, Kolozsvár, Nemzeti Színház előadásának plakátja, 1883. nov. 3. / Afişul spectacolului Tigris és hiéna, de Petőfi Sándor , regizat de E. Kovács Gyula, Cluj, Teatrul Naţional, 3 noiembrie 1883.
39. E. Kovács Gyula: Petőfi ébredése, Kolozsvár, Magyary Mihály betűivel, 1884.
40. János vitéz, írta Bakonyi András, a verseket Heltai Jenő, zenéjét szerezte Kacsóh Pongrácz E. Kovács Gyula, Kolozsvár, Nemzeti Színház előadásának plakátja, 1906. szept. 17. / Afişul spectacolului János vitéz, text de Bakonyi András, poezii de Heltai Jenő, melodii de Kacsóh Pongrácz, Cluj, Teatrul Naţional, 17 septembrie 1906.
MEMORIA LUI - PETŐFI - EMLÉKEZETE
41. Híradás Petőfi eltűnéséről. – Szabadság. Politikai Hírlap, 1849. augusztus 7. / Anunţ despre dispariţia lui Petőfi, ziarul Szabadság.Gazetă politică, 7 august 1849.
42. Petőfi. Rajz után készült fiktív fényképe. – Veress Ferenc (?), 18?? / Fotografie după desen, Veress Ferenc (?), 18??.
43. Arany. Kőrajz után készült fényképe. – Veress Ferenc (?), 18?? / Fotografie după litografie, Veress Ferenc (?), 18??.
44. Arany János: Emlények. – Kisebb költemények. Részben autográf kézirat / Poezia lui Arany János în memoria lui Petőfi, manuscris parţial autograf.
45. Néhai Hallerkői Haller József úrnak Petőfi sírhelyére vonatkozó igen fontos levelei és más, a tárgyra vonatkozó okmányok, 1888. / Documentele şi scrisorile lui Haller József referitoare la mormântul lui Petőfi, lângă Albeşti, 1888. Manuscris autograf.
46. Monumentul lui Petőfi din Albeşti – A fehéregyházi Petőfi síremlék – Das Weisskircher Petőfi-Grabmal, 192?. Levelezőlap / Ilustrată.
47. Alexandru Culcer. Memoriu către Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, Secţia Agitaţie şi Propagandă, Bucureşti, februarie, 1955. In: Alexandru Culcer: Cercetări Petőfi, 1955–1956. / Alexandru Culcer: Beadvány a Román Munkáspárt Központi Bizottságának Propaganda Osztályához, Bukarest, 1955. február.
TRADUCERI - PETŐFI - FORDÍTÁSOK
48. Gedichte von Alexander Petőfi. Aus dem Ungarischen übertragen durch Kertbeny, Frankfurt am Main, Literarische Anstalt, 1849.
49. Der Held János. Ein Bauernmärchen von Alexander Petőfi. Aus dem Ungarische üversetzt durch Kertbeny, Stuttgart, Druck und Verlag Eduard Hallberger, 1850.
50. Gedichte von Alexander Petőfi. Aus magyarischen übertragen von Heinrich Melas. Hermannstadt, Druck und Verlag von W. Kraft, 1891.
51. G. Marchisiu: Juneţia. După Petőfi. In: Aurora romana, Pesta, 1865. 13 Januariu.
52. Petőfi-Polygotte: Reszket a bokor, mert … – Tremura rugulu, că ... – Il rumoscella tremula, trad.: Gr. Silasi, G. Cassone. In: Összehasonlító Irodalomtörténelmi Lapok, szerk. Brassai Sámuel és Meltz Hugó, Kolozsvár, 1877.
53. Der Apostel. Ein epische Gedicht von Alexander Petőfi. Deutlich von Ludwig Stein-Abai, Leipzig, Verlag von Wilhelm Friedrich, 1892.
54. Alexandru Petőfi: Apostolul și alte poesii. Trad. de Șt. O. Iosif. (Biblioteca pentru toţi, nr. 99). București, C. Müller, 1896.
55. Alexandra Petőfi-ho: Lyricke básne. Poslovečil Frant. Otto Matyenauer-Beňovský. Trnave, Tlačou a nákladom Adolfa Horovitz, 1893.
56. Alexandru Petőfi: Poezii alese. Traduceri libere de Şt. O. Iosif. Cu o prefaţă şi portretul autorului. (Biblioteca de popularizare pentru literatură, ştiinţă şi artă, nr. 32), Craiova, Institutul de Editură Ralian şi Ignat Samtica, [1897].
57. Poesies Magyares Péteofi Sandor. Traduction par H. Desbordes- Valmore et Ch. E. Ujfalvÿ de Mezö-Kövesd, Paris, Librairie internationale, 1871.
58. Legend of the Wondrouns Hunt, by John Arany. With a few Miscellaneous Pieces and Folk-Songs. Translated from the magyar by E. D. Butler F.R.G.S. London, Trübner and CO., 1881.
PETŐFI LA CLUJ - KOLOZSVÁRON
59. Biasini szálloda, Kolozsvár / Hotelul Biasini, Cluj. 19??. Képeslap / Ilustrată.
60. Petőfi-Múzeum. I. évf., 1. sz. Kiadják: dr. Csernátoni Gyula, dr. Ferenczi Zoltán, Korbuly József, Kolozsvár, Ormós Ferenc, 1888.
61. Meltzl Hugó: A siciliai Petőfi-iskola, Kolozsvár, 1879.
62. Meltzl Hugó: A Petőfi Sándoron, a mi szívünk szerint való, nagy emlékezetű poétánkon megpróbált, legutolsó erőszakról szóló, kurta, de igaz hűséggel elbeszélt história, Kolozsvár, K. Papp M., 1874.
63. Ferenczi Zoltán: Petőfi életrajza, Kolozsvár, 1890–1896. Aufográf kézirat / Manuscris autograf.
64. Gyalui Farkas jegyzetei Petőfiről. Autográf kézirat, 190?. / Manuscris autograf, 190?.
65. Petőfiana. Évkönyv. Kizárólag a költő és művei szolgálatában. Szerkeszti Farnos Dezső. I. kötet. 1888/89. Egy színes melléklettel Petőfi, illetőleg Julia kiadatlan kézirata. Számozott kiadás. Kolozsvár, Márton Kálmán, 1889.
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: katalin.luffy[at]bcucluj.ro
1 Titlurile versurilor sunt preluate din traducerile românești ale poeziilor lui Petőfi. În cazurile unde nu avem traducere în limba română, am păstrat titlul maghiar, iar în paranteză am oferit traducerea noastră.
2 Poemul Apostolul a apărut doar la 1874, întrucât perioada următoare înfrângerii Revoluției din 1848 a fost una neprielnică pentru publicarea textelor lui Petőfi.
3 Históriai jegyzetek [Însemnări istorice] poate fi considerată din anumite puncte de vedere continuarea la Lapok, dar în orice caz există în paralel cu editarea în 1887 de către Baróti Lajos a volumului Petőfi Ujabb reliquiái 1838–1848 [Noi relicve Petőfi], gyűjt. Baróti Lajos, kiad. a Kisfaludy Társaság, Bp., Franklin, 1887. Cf: Hermann Róbert: Egy visszhangtalan Petófi-kézirat: a Históriai jegyzetek, ItK 2018/1, 36–61.
5 Titlul volumului, dat la invertarierea lui, semnalează conţinutul. Autor anonim, data şi locul necunoscute, după scris pare să fie de pe la mijlocul secolului al XIX-lea.
6 Petőfi könyve, Pesti Hírlap, 1892. február 14.
7 [Kelemen Lajos]: Petőfi stenogramja, Erdélyi Múzeum, 1906, 61-62. Manuscrisul a fost achiziționat de Societatea Muzeului Ardelean de la Hajek Adolf, Kelemen Lajos consemnând în registre: “Manuscris fals atribuit lui Petőfi.”
8 Posibil să fie Rigó Gyula, membru activ la Casina Națională Deva. Cf. Demeter Lajos – Süli Attila: Újabb adatok és szempontok Váradi József 1853–54. évi háromszéki mozgalmának történetéhez, Acta Musei Militaris in Hungaria, 14, 2014, 15–50.
9 Cf. Benkő András: Madass Sándor énekeskönyve, in: Angi István, szerk. Zenetudományi írások, Buk., Kriterion: 1977, 226-267.
10 Benkő András: Almási Sámuel kétkötetes dalgyűjteménye, Igaz Szó, 1971/1, 115-120, Almási István: Kodály Zoltán és Gyulai Ágost Almási Sámuel dalgyűjteményéről, http://www.m-kodalytarsasag.hu/media/eloadasok/2013-/Almasi_Istvan-Almasi_Samuel.pdf
11 Mulțumim pe această cale responsabililor de la Teatrul Maghiar de Stat, Kocsis Tünde și Csép Zoltán, care au facilitat acest împrumut.
12 Donația Dan Culcer reprezintă o colecție mare şi valoroasă de cărţi, manuscrise, fotografii, stampe, tablouri etc., aflată parțial în curs de prelucrare la Colecțiile Speciale ale Bibliotecii. Donatorul ne-a atras atenția că o parte din arhiva tatălui său este depusă și poate fi consultată la Serviciul Județean Mureș al Arhivelor Naționale.
13 Szabó-Reznek Eszter: Meltzl Hugó és a kolozsvári Petőfi-ellenkánon Kísérlet a „nemzeti költő” regionális újraértelmezésére, ItK, 2016/2, 215-224.
