Iulia Ciufudean*
Ioan Inochentie Micu-Klein s-a născut în anul 1692 în localitatea Sadu din județul Sibiu, fiind cărturar, episcop, erou al luptei pentru afirmarea românească a Transilvaniei, denumit ,,ctitorul Blajului românesc”. Își începe studiile la școala iezuiților sibieni, apoi la seminarul iezuiților din Tirnavia, în Ungaria. În anul 1728, a fost numit episcop de Făgăraș de către sinodul electoral al clerului unit și în anul 1729 este numit episcop cu aprobarea Cancelariei Aulice și al lui Carol al VI-lea. În 1737, se stabilește ca episcop la Blaj.1 Între anii 1729 și 1744, timp de 15 ani cât a condus biserica ardeleană, asaltează Viena cu o multitudine de suplice (un exemplu fiind Supplex libellus), memorii, solicitând cu argumente istorice și juridice drepturile de emancipare socială și națională, ,,noblețea spiței” românești din Transilvania.2
Inochentie Micu Klein a folosit pentru prima dată dreptul acordat românilor uniți de a trimite bursieri la Viena și Roma, prin conștientizarea necesității ridicării culturale a românilor. Odată cu mutarea sa la Blaj din 1737, conform planurilor sale, orașul va deveni ,,un oraș în întregime românesc, menit a adăposti primele școli sistematice în limba română”.3 În acest lung proces de evoluție a nemului românesc, Inochentie Micu Klein e preocupat în principal de școală și cultură. El fondează școlile din Blaj, care vor juca un rol deosebit de important în istoria poporului român.
Acesta își dorește ca orașul să devină centrul cultural al românilor din Transilvania, solicitând ca fiii preoților și ai iobagilor să își continue procesul educaținal fără a mai fi opriți de la acesta de către stăpânii lor, iar celor capabili să li se ofere posibilitatea de a studia la școli mai bune.4 De asemenea, este preocupat și de învățământul sătesc, insistând pentru construcția de școli în sate, iar în lipsa acestora îi îndeamnă pe dascăli și preoți la o instrucție ,,privată”. Inochentie Micu este primul care inglobează într-un ansamblu coerent problema poporului român din Transilvania, începând lupta împotriva asupririi naționale.5
Biblioteca lui Inochentie Micu-Klein este cea mai veche bibliotecă a unui român descrisă până acum după cea a lui Constantin Cantacuzino. Aceasta se încadrează în bibliotecile umaniste ale vremii, descriindu-l pe Inochentie Micu ca fiind un european interesat de mișcarea ideilor din lumea catolică.
Unul din subiectele dezbătute de istoriografia românească îl constituie autoexilul lui Inochentie Micu de la Roma din 1745-1768, fiindu-i consacrate volumul epistolar ,,Corespondenţa din exil a lui Inochentie Micu-Klein”, al lui Zenovie Pâclişanu și monografia ,,Inochentie Micu-Klein. Exilul la Roma 1745-1768”, I-II, editată de Francisc Pall la Cluj-Napoca în anul 1997.6 În 1992, a început cercetarea activității culturale a lui Inochentie Micu-Klein odată cu editarea manuscrisului de poezie latină din anii exilului. Din ultimii ani ai exilului datează cea mai importantă lucrare a sa, ,,Arhieraticon”, unica sa operă originală. ”Conţinutul cărţilor sale, adunate prin act volitiv şi deci, elocvent, trădează în episcopul românilor uniţi din Ardeal un intelectual caracteristic vremii, deschis către varii lecturi teologice şi laice, specifice perioadei de amurg a Contrareformei catolice. Un eşantion din bibliotecă lasă loc tâlcului că tânărul arhiereu era interesat, dincolo de avatarurile zbuciumate care i-au bântuit scurta păstorie, de definirea eparhiei sale ca unitate eclesiastică”.7
Ștefan Manciulea scrie în cartea sa despre Inochentie Micu ca fiind cel care a așezat temeliile orașului Blaj și a luptat totodată pentru drepturile politice și naționale ale românilor din Transilvania, spunând: ,,Acest episcop de s-au mai ostenit cineva pentru neamul său, el foarte s-au ostenit, că foarte mare dragoste și râvnă avea, cât mai pre urmă și episcopia și țara și moșia, pentru binele neamului românesc le-au pierdut, cât nici odată după cuviință neamul românesc din Ardeal, mulțumire nu poate să-i dea. Că au lucrat ca tot neamul românesc să fie primit între moșteni și fiii țării. El este întemeietorul orașului Blaj carele aici și căsile episcopești le-au înnoit și alte multe au făcut, și cărțile multe au rămas de la el, latinești și românești, o bibliotecă”.8
O altă personalitate relevantă a Blajului este reprezentată de Timotei Cipariu, născut în anul 1805, la Pănade în județul Alba fiind lingvist, filolog, poliglot, profesor, canonic, orator, traducător și bibliofil. Studiile primare le-a făcut în casa părintească din Pănade, iar cele gimnaziale, liceale și universitare la Blaj. Începând cu anul 1821, ține un curs de filozofie, iar între 1822-1825 urmează cursurile Academiei Teologice Greco-Catolice. După absolvirea teologiei este numit profesor în Blaj.9 A luat parte la mișcarea de revendicări naționale și sociale a românilor transilvăneni, fie prin articole politice, fie prin activitatea sa de deputat, membru în comitetul revoluționar din timpul revoluției de la 1848.
Este considerat una dintre cele mai pregnante personalități ale culturii românești de la jumătatea secolului al XIX-lea. A fost de asemenea, unul dintre cei mai mari poligloți ai vremii, cunoștea și vorbea 12 limbi vechi și moderne, a citit și a tradus numeroase lucrări din limbile: greacă, latină, ebraică, arabă, siriană, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză și maghiară. A fost unul dintre cei mai mari bibliofili, dispunând de una dintre cele mai bogate biblioteci ale epocii.10Era un om cu o memorie foarte bogată, în liceu cunoscând toate scrierile lui Horațiu și Iliada și Odiseea lui Homer. Era extrem de pasionat de limba arabă în special pe care o vorbea și o scria ca pe limba sa maternă.
Avea o pasiune foarte mare pentru a procura cât mai multe cărți și manuscrise, iar cum în Transilvania nu mai găsea, a hotărât să plece la București în 1836 împreună cu Gheorghe Barițiu. Aici l-a cunoscut pe Iosif Romanov, unul dintre cei mai vestiți librari, iar prin intermediul acestuia a reușit să afle detalii despre un al român care locuia la Constantinopol, Simion Petrovici. Acesta i-a procurat o multitudine de cărți și manuscrise arabe.11
Opera lui Timotei Cipariu, mai exact exemplarele de carte veche românească au fost folosite de către bibliografii Ion Bianu și Nerva Hodoș la întocmirea fișelor descriptive, în vederea redactării ,,Bibliografiei românești vechi”.
Este important de subliniat activitatea sa politică, astfel că ,,prin scrieri și prin luptă politică activă, Cipariu participă la toate acțiunile din vremea sa pentru eliberarea poporului român din Transilvania și pentru drepturile lui politice.El a fost unul dintre cei zece secretari ai Adunării de la Blaj din 1848...și unul dintre cei treizeci de delegați români trimiși la Viena, ca să prezinte revendicările românilor.
Cipariu este unul dintre autorii celor 11 puncte ale Adunării de la Blaj. La 20 octombrie 1848, el redactează Proclamația de la Sibiu, chemând poporul la luptă împotriva despotismului. ,,Toată activitatea sa publică și publicistică dovedește voința sinceră de colaborare cu toate națiunile, militând pentru ca, cu orice preț să se înfăptuiască, fără condiții, egalitatea în drepturi a poporului român cu a tuturor popoarelor europene. De aceea, atât bibliofilia cât și achiziționarea de tipărituri românești vechi, nu au fost un scop individualist în și pentru sine; el le-a pus deopotrivă în slujba intereselor fundamentale ale întregii dezvoltări sociale și politice ale poporului său”. Legăturile sale cu intelectualitatea și anticariatele europene de prestigiu aveau același țel: să se achiziționeze cât mai multe cărți și manuscrise valoroase privitoare la istoria poporului român.12
Un detaliu mai puțin cunoscut în literatura de specialitate este faptul că Timotei Cipariu a cumpărat un exemplar de carte românească veche din Lipsca, mai exact ,,Metrica” scrisă de Zenovie C.Pop, o carte tipărită în limba greacă în 1816. De asemenea, și acesta a scris o metrică: ,,Elemente de poetică.Metrică și versificațiune”, Blaj, 1860, fiind considerată de către Ioan Breazu o carte originală, negăsind în literatura universală un model pe care Cipariu să-l fi folosit la redactarea ei.13
Fig.1 Elemente de poetică. Metrică și versificațiune - 186014
Ioan Micu Moldovan numește biblioteca marelui filolog și bibliofil de la Blaj, ,,cipariană”. Alte două tipărituri din biblioteca personală a lui Timotei Cipariu care au supraviețuit sunt: prima este cartea lui Ladislau Popp ,,De funeribus plebejiis daco-romanorum”, Viena, 1817 și ,,Catechismul cel Mare”, Blaj, 1783.
Alexandru Lupeanu îl descrie pe Timotei Cipariu ca fiind ,,o autoritate foarte respectată a vremii sale...A luat parte la toate mișcările cultural-revoluționare, fiind unul dintre conducători.”Acesta subliniază faptul că ,,lucrările sale se cuprind în orice manual de istorie literară”. De asemenea, se evidențiază faptul că lucrările lui Cipariu au intrat în manualele școlare de curs mediu și universitar și au stat la baza tuturor cercetărilor actuale în domeniul istoriei tiparului, a cărții și a culturii românești. Întreaga activitate desfășurată de filologii și lingviștii contemporani din țară și străinătate referitor la istoriografia și bibliografia românească veche este legată de numele lui Timotei Cipariu.15
Samuil Micu s-a născut în anul 1754 la Sadu în județul Sibiu, fiind istoric, iluminist, filolog și traducător. Studiile primare le face la Sadu cu un dascăl particular, studiile gimnaziale și liceale la Școala mănăstirii din Blaj, iar cele universitare le face la Viena, unde urmează filosofia și teologia. În anul 1772 se întoarce la Blaj, unde împreună cu colegul său Ștefan Pop înființează clasa de filosofie la gimnaziu, iar în anii următori își completează substanțial informația istorică și filologică.16
În anul 1777 este angajat prefect de studii la colegiul ,,Sf.Barbara” din Viena. Se reîntoarce la Blaj și rămâne aici pentru mult timp (1783-1804), dedicându-se în întregime activităților filozofice, filologice, istorice, cât și traducerilor, devenind unul dintre reprezentanții importanți ai mișcării cultural-iluministe Școala Ardeleană. Din dorința de a contribui la emanciparea națională a românilor ardeleni, el realizează argumentația istorică pentru Supplex libellus valachorum Transilvaniae în 1791.A scris peste 60 de lucrări istorice, filologice, bisericești, efectuând o multitudine de traduceri de mare valoare. Una din lucrările sale cele mai reprezentative este ,,Scurtă cunoștință a istoriei românilor” din anul 1796.
În această lucrare, autorul se adresează cititorilor poporului său cu un mesaj dureros: ,,socotind cu mintea mea și a aceea a filozofului acestuia care ei au zis, că urât lucru iaste elinului să nu știe elinește, adevărat și românului să nu știe istoria neamului său… Acest lucru cugetându-l eu am socotit ca acum întâi, încai pre scurt să dau oarecare cunoștință a neamului meu cel românesc, care de până acum nici atâta cunoștință de neamul său nu are…Deci tu o cititorule român, primește această puțintică, dar cu multă osteneală și priveghere adunată istorie a neamului tău și te nevoiește, au de nu poți tu îndeamnă și ajută pre alți care pot, ca mai pre lung și mai pre larg lucrurile românești să le scrie, și la tot neamul cunoscute să le facă pentru ca și cei buni să se laude între neamurile neamurilor, iar cei răi și nevrednici să se rușineze și să înceapă a lepăda simțirea cea dobitocească, și a fi oameni români, adică desăvârșit, că mult iaste a fi născut român”.
Una dintre cele mai imporante traduceri ale sale este reprezentată de ,,Biblia de la Blaj” din anul 1795.17 De menționat că un exemplar din ,,Biblia de la Blaj” și unul din ,,Theologhiia moralicească” a lui Samuil Micu se află în fondul Bibliotecii Documentare ,,Timotei Cipariu” din Blaj.18
Fig 2. Biblia de la Blaj-179519
O altă figură importantă a istoriei orașului Blaj este reprezentată de Ioan Micu Moldovan. S-a născut în anul 1833 în Moldovenești, județul Cluj fiind profesor, filolog, istoric și academician.20 Studiile primare le-a făcut în satul său de origine, urmând ca între anii 1842-1848 să-și continue studiile gimnaziale și liceale la Blaj. Pentru efectuarea studiilor universitare, a fost trimis la Budapesta și Viena unde a urmat studiile superioare teologice. După o perioadă de repaus din cauza îmbolnăvirii sale, revine la Blaj unde termină studiul teologiei la Seminarul de aici, în toamna anului 1857 și devine profesor. A fost considerat unul dintre cei mai străluciți dascăli și pedagogi, timp de douăzeci și unu de ani, cât timp a funcționat ca profesor și director.21
Ca om de cultură, Ioan Micu Moldovan a fost ales președinte al Asociațiunii pentru Literatura și Cultura Poporului Român, pe care a condus-o cu mare responsabilitate între anii 1894-1901. De asemenea, a fost un mare cărturar și un important om de litere, dovadă fiind biblioteca pe care acesta a lăsat-o moștenire. Ca și celelalte personațități de renume ale Blajului, acesta a adunat o multitudine de cărți, manuscrise și documente valoroase pentru bibliotecă, având o înclinație mai ales pentru istoria și literatura veche.
Astfel, a dezvoltat o bogată activitate cărturărească, publicându-și articolele, studiile și corespondențele în ziarele ,,Concordia”, ,,Gazeta Transilvaniei” și ,,Românul” din București. A colaborat activ la ,,Arhivul pentru filologie și istorie” redactat de Timotei Cipariu, publicând o multitudine de opere.
Activitatea sa în slujba școlii și științei românești a fost apreciată de instituțiile de cultură din Transilvania. Acesta a publicat la Blaj revista ,,Foaia școlastică”.22 A avut de asemenea, o contribuție majoră la redactarea lucrării ,,Bibliografia românească veche”, trimițând la București o serie de manuscrise și tipărituri vechi din biblioteca sa personală, a călugărilor de la Blaj și biblioteca lui Timotei Cipariu, ca surse pentru definitivarea acestei valoroase opere.
Ioan Micu Moldovan a lăsat moștenire întreaga sa avere, un milion de coroane de aur neamului românesc pentru scopuri culturale și filantropice.23
Fig 3. Fosta Bibliotecă Arhidiecezană24 (în prezent), construită de Ion Micu Moldovan
Ioan Micu Moldovan a fost considerat după moartea lui Timotei Cipariu, ,,cel mai prețuit și mai ascultat cărturar român al Ardealului”.25
Ca profesor, pe o perioadă mai mare de timp, își asumă responsabilitatea îngrijirii bogatei biblioteci profesorale a liceului din Blaj pe care voluntar o cataloghează și o pune în stare de funcționare, ,,păstrându-i cu sfințenie comorile”.26
O altă personalitate marcantă a orașului Blaj este Augustin Bunea. Acesta s-a născut în anul 1857 la Vad în județul Brașov, fiind istoric, canonic, academician și publicist patriot blăjean.
Își începe studiile primare la Vad și Ohaba, gimnaziale la Brașov, liceale la Blaj, iar studiile universitare la Roma, unde studiază filozofia și teologia.27 După finalizarea examenului de doctorat din anul 1882, se reîntoarce la Blaj pentru a-și dedica în întregime viața și munca bisericii și poporului. Este considerat una dintre figurile cărturărești cele mai proeminente ale Transilvaniei ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea. ,,Savant în cel mai deplin înțeles al cuvântului”, el s-a dedicat studiului istoric, activitatea sa împărțindu-se între aceea de istoric și om politic. De asemenea, a fost și scriitor, începând cu o serie de articole publicate în ziarele vremii colaborând la ,,Gazeta Transilvania”, ,,Foaia bisericească și școlastică”, apoi împreună cu alți prieteni cărturari înființează la Blaj, ziarul ,,Unirea” în anul 1890.28
Ca și ceilalți cărturari ai Blajului, acesta și-a achiziționat o colecție valoroasă de cărți și manuscrise pe care a dăruit-o prin testament, bibliotecii. Pe lăngă acest lucru, Augustin Bunea dorea înființarea unei noi clădiri a Bibiliotecii Centrale, fapt realizat în anul 1916 cu ajutorul acestuia care și-a donat întreaga avere în îndeplinirea visului său. Cu toate acestea, biblioteca nu dispunea de fonduri și nici de personal salariat.
În anul 1928, mitropolitul Blajului, Vasile Suciu a solicitat Ministerului Cultelor și Artelor un ajutor pentru Biblioteca Centrală. Acesta scoate în evidență în memoriul său relevanța bibliotecii, spunând: ,,Specialiștii și cercetătorii cunosc în bună parte valoarea și însemnătatea bibliotecii de la Blaj. Notăm doar că este cea mai veche și cea mai mare bibliotecă românească din ținuturile Transilvaniei. Știut este că fără hârtiile lui Timotei Cipariu, de pildă, greu se poate închipui viitoarea operă care să cuprindă integral și real frământările politice ale călugărilor care au modificat limba noastră românească. Și iarăși, greu este să se scrie istoria frământărilor românești din Ardeal de dinainte de epoca de la 1848, fără arhivele bibliotecii centrale de la Blaj, care în această privință sunt unice în țara noastră. Nici nu mai pomenim de seria de condici, de hrisoave total necunoscute până acum pe care le cuprinde biblioteca arhidiecezei noastre”.29
Gheorghe Șincai s-a născut în anul 1754 la Râciu în județul Mureș, fiind istoric, filolog, profesor, director al școlilor românești din Ardeal, fiind un reprezentant al Școlii Ardelene.30
Din anul 1782 este numit director al școlii normale, iar intre 1784 și 1794 devine director general al școlilor unite din întreaga Transilvanie, timp în care înființează aproape 400 de școli românești, reorganizează învățământul, se ocupă de traducerea și elaborarea manualelor fundamentale, cum sunt: abecedarul, gramatica, aritmetica și catehismul. În anul 1870, vine la Blaj unde își începe cariera didactică, fiind numit din 1871 profesor de poetică la gimnaziul românesc.31
Biblioteca de la Blaj s-a dezvoltat și datorită contribuției lui Șincai, care și-a dăruit cărțile acestei bogate instituții. A avut de asemenea, un rol important în crearea școlilor românești de la sate, numărul lor ajungând la câteva sute.32
Petru Maior s-a născut în anul 1756 la Târgu Mureș, fiind istoric, filolog, profesor și unul dintre reprezentanții Școlii Ardelene. Își începe studiile primare în localitatea natală, gimnaziale și leceale la Blaj, universitare de filologie și teologie la Roma, cursuri de drept la Viena. La sfârșitul anului 1780, se întoarce la Blaj și este numit profesor de logică, metafizică și drept natural la clasele de filozofie ale Seminarului teologic.33
Un aport considerabil l-a adus și bibliotecii centrale de la Blaj, unde i-au fost păstrate manuscrisele, iar în urma cercetărilor a stabilit că românii nu numai cei de dincoace de Dunăre, ci și cei de dincolo, ,,sunt români adevărați, români din români adevărați”.34
Înființarea bibliotecilor de la Blaj a reprezentat un moment crucial în dezvoltarea culturală și spirituală a micului oraș de la confluența celor două Târnave, care avea o nevoie acută de a evolua, progresul lor fiind strâns legat de întemeierea primelor școli în limba română care au pus acest oraș într-o poziție privilegiată.
Începând cu înființarea primelor biblioteci de către Inochentie Micu-Klein în anul 1737 și până în secolul XX, oamenii de cultură ai Blajului au muncit neîntrerupt la realizarea idealurilor lor, fie că au înființat școli, biblioteci sau au apărat drepturile românilor din Transilvania.
Personalitățile acestui important oraș au pus cartea în vârful preocupărilor lor culturale, majoritatea fiind și sciitori, plasând Blajul pe o poziție superioară prin faptul că se scriau multe cărți, articole, existând și o tipografie în care se tipăreau numeroase cărți, un exemplu demn de amintit este și Biblia de la Blaj din 1795, pe care am menționat-o în lucrare.
Blajul s-a putut lăuda cu cea mai bogată bibliotecă particulară din Transilvania, cu un număr impresionant de 7000 de volume care i-a aparținut lui Timotei Cipariu.
Cu toate că bibliotecile Blajului au suferit pierderi semnificative de-a lungul istoriei lor și o parte semnificativă din documente au putut fi salvate, acestea rămân un tezaur de o valoare istorică și națională.
Ca un element de noutate, în orașul Blaj, în prezent, se construiește de la zero o bibliotecă ultramodernă cu mai multe săli de lectură, depozite de carte, birouri, o sală multifuncțională, o sală de protocol, o ludotecă și o terasă. De asemenea, se intenționează ca documentele și cărțile păstrate de Academia Română, Filiala Cluj să fie aduse din nou la Blaj și depozitate în noua bibliotecă.
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* E-mail: iulia.ciufudean[at]stud.ubbcluj.ro
1 Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului, Blaj, Editura Eventus, 1994, p.116.
4 Teodor Seiceanu, Ion Buzași, Blajul. O istorie în texte, București, Editura Demiurg, 1993, p.30.
6 Viorica Bica, Restitutio Inochentie Micu-Klein, conform bibliografiei la adresa, www.biblioteca-digitala.ro.
8 Ștefan Manciulea, op.cit, pp.266-267.
9 Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului, Blaj, Editura Eventus, 1994, p.51.
11 Ștefan Manciulea, op.cit, pp.269-270.
12 Tipărituri românești vechi din Biblioteca Academiei R.S.R Filiala Cluj-Napoca provenite din biblioteca personală a lui Timotei Cipariu, www.biblioteca-digitala.ro.
14 Biblioteca Digitală BCU Cluj, conform bibliografiei la adresa, https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/78830.
15 Tipărituri românești vechi din Biblioteca Academiei R.S.R Filiala Cluj-Napoca provenite din biblioteca personală a lui Timotei Cipariu, www.biblioteca-digitala.ro.
16 Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului, Blaj, Editura Eventus, 1994, p.117.
18 Tipărituri românești vechi din Biblioteca Academiei R.S.R Filiala Cluj-Napoca provenite din biblioteca personală a lui Timotei Cipariu, www.biblioteca-digitala.ro.
19 Biblia de la Blaj, conform bibliografiei la adresa, https://historic.ro/biblia-de-la-blaj-1795.html.
20 Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului, Blaj, Editura Eventus, 1994, p.125.
21 Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului, București, Editura Vremea, 2020, p.23.
24 Biblioteca Arhidiecezană, conform bibliografiei la adresa https://www.romanianresorts.ro/biblioteca-centrala-arhidiecezana
25 Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului, București, Editura Vremea, 2020, p.125.
27 Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, op.cit, p.41.
28 Ștefan Manciulea, op.cit, pp.30-31.
30 Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului, Blaj, Editura Eventus, 1994, p.188.
32 Ștefan Manciulea, op.cit, p.267.
