Submitted by webmaster_multimedia on
sec. XVI-XVIII
Începuturile tipografice în Transilvania dau seama şi iau parte la tulburările religioase şi politice ale principatului. Cartea este în acelaşi timp oglinda şi unealta deplasărilor şi reconfigurărilor confesionale şi naţionale din zorii modernităţii Europei centrale. Este ceea ce-şi propune să arate prezenta expoziţie organizată geografic în jurul centrelor tipografice transilvănene ce au funcţionat între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea: Cluj, Sibiu, Braşov, Alba-Iulia şi Blaj, pentru a pomeni pe cele mai reprezentative.
Întemeierea primei tiparniţe la Cluj i se datorează lui Georg Hoffgreff (?-1559) [no 1-3], care, după studii la Universitatea din Wittemberg şi o ucenicie în preajma meşterilor tipografi din Nürnberg, se întoarce în oraşul său natal cu literele şi cunoştinţele tehnice necesare întreprinderii sale. I se alătură imediat Gáspár Heltai (1490-1574) [no 4-5], preotul luteran al oraşului, scriitor, profesor şi traducător, a cărui operă va marca adânc limba maghiară. Adeziunea sa la valurile calviniste şi unitariene ale Reformei este ilustrată de cărţile pe care le tipăreşte de-a lungul vremii. Anna Heltai, văduva sa, şi Gáspár Heltai, fiul său [no 6-8], preiau afacerea, abandonând neliniştile religioase ale capului familiei, pentru a se concentra asupra literaturii populare. Miklós Tótfalusi Kis (1650-1702) [no 12-19] este poate numele cel mai important al acestei istorii, el învăţând arta rară de gravor de litere în ţările de Jos. Renumele său ajunge până la graniţele Europei, când regele Artchil al Imeretiei îi comandă caractere gruzine. Victimă a conflictelor confesionale, redactează şi îşi imprimă propria apărare sub forma unei biografii [no 16]. Nevoile spirituale şi educative ale locuitorilor şi-au găsit răspuns în activitatea diferitelor imprimerii confesionale care au funcţionat aici, astfel, efemera tiparniţă unitariană (1697-1703) [no 20-21], cea a colegiului şi a bisericii reformate (1668-1800) [no 23] sau cea a iezuiţilor (1726-1773) [no 22] care susţin interesele politico-religioase imperiale.
Cercetări recente atestă o activitate tipografică la Sibiu între anii 1525-1530, datorată strădaniilor lui Lukas Trapoldner şi Valentinus Corvinus. în primele decenii ale veacului al XVI-lea, comunitatea săsească trece la luteranism, iar eforturile lor misionare produc prima tipăritură românească cunoscută (1544), un catehism ieşit de sub presa diaconului Filip. Din aceste prime eforturi nu ne rămân azi decât fragmente sau, în cazul ultimei lucrări, doar mărturii indirecte. Activitatea nu va fi reluată decât în 1575 de către Martin Heusler, iar mai târziu de către Georg Greus, care va lucra şi pentru consiliul celuilalt mare oraş săsesc, Braşov. Din lucrările ultimului, Biblioteca Central Universitară din Cluj posedă o lucrare de predicţii astrologice în maghiară [no 25]. Mai bine reprezentate sunt lucrările lui Marcus Pistorius [no 26-28] care vine din Linz şi se stabileşte la Sibiu pentru restul vieţii sale. Publică în latină, în maghiară, dar mai ales în germană pentru a răspunde cererii lectoratului burgului. Spre sfârşitul secolului, găsim la Sibiu pe "popa Kyriac, Moldoveanul", un călugăr alungat de la Agapia. El imprimă cu literele chirilice de la Alba-Iulia un ceaslovăţ [no 29]. Mai există şi alte două imprimerii, cea a oraşului, împrumutată uneori de diverşi meşteri ca Sámuel Sárdi [no 31], şi cea aparţinând unei adevărate dinastii de tipografi, familia Barth (1703-1801), al cărei ultim moştenitor publică [no 33-34], între altele, o gramatică românească. Mai trebuie menţionat şi numele lui Martin Hochmeister, întemeietorul primului jurnal al provinciei. Acesta şi-a deschis iniţial atelierul la Cluj [no 24] pentru a cumpăra mai târziu tiparniţa oraşului Sibiu [no 32].
Începuturile istoriei literare la Braşov sunt marcate de două mari figuri, cea a lui Johannes Honterus (1498-1549) şi cea a lui Coresi (15??-1583). Primul este preot luteran, profesor şi maestru tipograf. După studii la Viena şi la Cracovia, învaţă gravura în lemn şi arta tipografică la Basel, unde viaţa intelectuală era profund influenţată de prezenţa lui Erasmus. Aici realizează o reprezentare cartografică a Transilvaniei (1532). întors pe ţinuturile sale de baştină, imprimă cărţi în latină şi în germană, alegerea autorilor dovedind principiile sale umaniste, iar împlinirile sale tehnice admiraţia pentru Aldo Manuzio, marele tipograf veneţian [no 35-36]. Activitatea sa în slujba umanismului renascentist şi al organizării confesiunii luterane va fi continuată de Valentin Wagner [no 37]. Diaconul Coresi este primul editor de cărţi româneşti [no 38-41]. El vine de la Târgovişte, unde şi-a făcut ucenicia în atelierele Mitropoliei Ungrovalahiei, în care arta tipografică fusese adusă din Serbia de hieromonahul Macarie şi mai apoi de Dimitrije Ljubavić, amândoi deprinzând meşteşugul la Veneţia. în afara unei scurte perioade petrecute la Orăştie, tiparniţa lui Coresi se află la Braşov pentru mai bine de douăzeci de ani, producând cărţi ortodoxe, dar şi publicaţii înrâurite de ideile Reformei. Secolul al XVII-lea e mult mai sărac, activitatea editorială fiind reluată după o pauză de aproape 30 de ani, în 1625. în 1638, oraşul are un nou tipograf, Michael Hermann [no 42], activ până în 1692, când tiparniţa este cumpărată de Lucas Seuler [no 43], politician şi om de afaceri local. Familia sa va deţine presele din Braşov până spre sfârşitul veacului al XVIII-lea.
Trebuie să ţinem seama, pentru a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi de alte centre tipografice de importanţă locală. Aşa e cazul mănăstiri franciscane de la Şumuleu Ciuc [no 44-45], unde tipografia întemeiată de Johannes Caioni scoate cărţi de rugăciuni şi cântece religioase începând cu anul 1676. Tiparniţa de la Criş e un caz mai special. Contele Elek Bethlen plăteşte materialul tipografic trebuincios şi serviciile unui maestru tipograf, Mihály Székesi, pentru a publica monumentala lucrare a fratelui său, Farkas Bethlen, Historiarum Pannonico-Dacicarum Libri X [no 46]. în 1690, din pricina evenimentelor legate de insurecţia antihabsburgică condusă de Imre Thököly [no 17], care urcă pe tronul principatului transilvănean în septembrie pentru a-l părăsi în octombrie, cartea este legată înainte de a fi isprăvită imprimarea tuturor paginilor ei.
Cetatea Albei Iulia a fost răspântia mai multor proiecte politice şi religioase de însemnătate regională care au susţinut apariţia unor întreprinderi tipografice. Astfel, după înfrângerea maghiară de la Mohács (1526), János Zápolya preia frâiele voievodatului transilvan şi emite pretenţii la coroana maghiară, pe care fiul său János Zsigmond o va deţine până în 1551. Constrâns să se mulţumească cu posesiunile transilvane, acesta îşi stabileşte curtea la Alba Iulia în 1567. Conversiunea principelui la unitarianism îl va atrage pe un anume Raphael Hoffhalter (1525 ?-1568), tipograf şi învăţat polonez pe care credinţele sale antitrinitariene l-au silit la o viaţă rătăcitoare. Petrece la Alba ultimii doi ani de viaţă publicând scrieri ocazionale şi polemici religioase [no 47-49]. După decesul său, constatăm prezenţa temporară la Alba Iulia a lui Lorinţ, fost învăţăcel şi concurent al lui Coresi, care imprimă o Evanghelie slavonă în 1597. Oraşul nu mai cunoaşte activitate tipografică până în al treilea deceniu al secolul al XVII-lea. între 1619 şi 1621, principele transilvan Gábor Bethlen obţine câteva succese militare în Ungaria apuseană împotriva casei de Habsburg. în urma acestora, se încoronează rege al Ungariei şi întemeiază o tipografie la Košice, unde îl angajează pe Nikolaus Mollerus. Neizbutind să menţină câştigurile politice iniţiale, se vede silit să renunţe la titlul regal şi să se aşeze la Alba Iulia, unde meşterul tipograf în urmează cu uneltele sale. Este începutul tiparniţei princiare [no 50] a cărei politică editorială conţine mai ales documente oficiale şi literatură calvină. Ea slujeşte şi noului colegiu deschis în oraş, unde savanţi celebrii ai vremii, ca Johann Heinrich Alsted, vin să predea la invitaţia principelui [no 51]. Activitatea editorială cunoaşte o înflorire sub patronajul lui György Rákóczi I-ul, care, urmărind scopurile misionarismului calvin, sprijină traducerea şi imprimarea Noului Testament şi a altor fragmente biblice în limba română [no 52-53]. Expoziţia trece în revistă şi activitatea altor două ateliere. Astfel, tipografia Mitropoliei Ortodoxe de la Alba Iulia [no 54-55], aflată pentru o scurtă perioadă la Sebeş [no 58], este foarte productivă în anii confuzi ai trecerii sale sub jurisdicţia eclezială a Romei. O dovadă a complicaţiilor politice ale timpului e şi prezenţa meşterului Mihai Iştanovici, un georgian care lucrase înainte în atelierele valahe de la Râmnic şi Snagov. Devenit episcopie greco-catolică în 1698, vechiul centru ortodox beneficiază încă de donaţiile voievodului ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, episcopul catolic de la Alba Iulia, Ignác Batthyáni, mecena al artelor şi fondator al bibliotecii Batthyaneum, pune bazele propriei sale tipografii [no 57].
La Oradea, istoria tipografiei poate semnala în răstimpul unui an, din 1584 până în 1585, prezenţa lui Rudolf Hoffhalter, fiul lui Raphael Hoffhalter, iniţiatorul vieţii tipografice bălgrădene, de la care pare să fi moştenit nu doar pasiunea pentru cărţi, ci şi gustul pentru o viaţă nomadă. Biblioteca din Cluj deţine cărţi dintr-o perioadă mai târzie a oraşului. Astfel, în secolul al XVII-lea numele de referinţă este ábrahám Szenci Kertész (?-1667) [no 59]. El şi-a făcut ucenicia în ţările de Jos, iar capodopera sa este punerea sub tiparniţă a Bibliei protestante traduse în maghiară de Gáspár Károlyi [no 60]. Datorită dominaţiei habsburgice, secolul al XVIII-lea, este epoca imprimeriilor catolice, iar episcopul Miklós Csáky fondează tipografia seminarului catolic. Printre meşterii cei mai înzestraţi de aici, merită pomenit numele lui Ignác János Bálent [no 61], activ în perioada 1771-1786.
Ultima noastră oprire importantă este Blaj, centrul lumii greco-catolice româneşti. Prin grija episcopului Inochenţie Micu, caracterele tipografiei din Alba Iulia sunt aduse aici şi folosite începând cu anul 1738. Dar continuitatea acestei tiparniţe, cu literele uzate din secolul trecut, nu ar fi fost posibilă fără pasiunea pedagogică şi cărturărească a lui Petru Pavel Aaron, discipolul şi succesorul lui Inochenţie Micu. Noile caractere sunt făurite de Páldi István, meşter tipograf al colegiului reformat din Cluj. Pentru a organiza şi a asigura calitatea imprimeriei, Petru Aron face apel la Mihály Becskereki [no 63], care dobândise o vastă experienţă în calitate de responsabil al tipografiei romano-catolice de la Oradea. Activitatea lui va fi continuată de Péter Tekelt (Petru Sibianul) [no 64]. Mai târziu, episcopia va chema tipografi în caractere chirilice de la şcoala de la Râmnic. Dintre exponate, nu putea lipsi noua traducere a Bibliei [no 68]. Vizitatorul va mai găsi cărţi liturgice, manuale şcolare [no 66-67] sau acte oficiale provenind de la administraţia imperială, mai ales, edictul de toleranţă al împăratului Iosef al II-lea [no 65].
În secolul al XVIII-lea se dezvoltă şi alte centre tipografice ca Aiud [no 19, no 70], Bistriţa [no 69], Carei [no 71], ou Târgu Mureş [no 72].
