Clujul de altădată

Expoziţie de fotografie veche

14 - 27 martie 2014

 

Galleria Laterallia a Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" a găzduit în perioada 14 - 27 martie 2014 expoziţia Clujul de altădată, coordonată de Ancuţa-Lăcrămioara Chiş şi Ucu Bodiceanu.

Expoziţia prezintă în fotografii inedite, lumea fascinantă a cafenelelor, restaurantelor şi cofetăriilor clujene de altădată, cu localuri elegante şi rafinate, care atrăgeau odinioară lumea boemă a Clujului. Alături de acestea - restaurante populare şi bufete proletare din perioada comunistă, cu echipele de servire îmbrăcate impecabil, expoziţii de preparate culinare şi băuturi, meniuri şi vitrine care ne duc cu gândul la gustul autentic al sortimentelor de odinioară şi la tihna cu care se savura o masă în oraş. Coordonatorii expoziţiei ne propun o incursiune prin locurile de legendă ale Clujului, care au constituit, deopotrivă, bucurii ale simţurilor şi ale sufletului.

expo_2014_mar_afis.jpg