Narcisa Elisa Andone*
bibliotecar, Biblioteca „V. A. Urechia” Galați
Vasile Alexandrescu Urechia nu a avut de jucat un rol oarecare pe scena vieţii publice româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Energic animator al şcolii şi al culturii, istoric prin preocupările de căpetenie, mereu a fost în epicentrul activităţilor şi al proiectelor naţionale, având contribuţie la fondarea unor instituţii moderne precum Societatea literară.
În istorie se regăseşte conştiinţa rolului jucat, fără a fi o improvizaţie în autobiografia sa. Perioada istorică destul de densă în care a trăit, l-a avantajat, fiind martorul unor evenimente care au marcat destul de profund destinul României şi anume Revoluţia de la 1848, domnia luminată a lui Grigore Alexadru Ghica (în Moldova).
Prin anul 1864 începe să folosească numele Vasile Alexandrescu Urechia, prescurtat V.A. Urechia. A fost un neobosit călător într-o epocă în care voiajul reprezenta, mai mult decât astăzi, o formă privilegiată de cunoaştere.
Biblioteca "V.A. Urechia" s-a remarcat în viaţa culturală a comunităţii, atât prin promovarea unor parteneriate având ca scop îmbunătăţirea receptării valorilor locale tradiţionale şi contemporane, cât şi prin realizarea unor schimburi de bune practice cu bibliotecari din ţară şi de peste hotare.
Din cele mai vechi timpuri, biblioteca a fost un depozitar de documente, de cunoştinţe şi de oameni dornici să slujească omenirii. Bibliotecile bisericeşti au fost un promotor al răspândirii culturii scrise prin copierea manuscriselor de seamă şi a primelor tipărituri. În perioada dezvoltării învăţământului românesc, bibliotecile au fost la rang de cinste, aici studiind mulţi intelectuali, unii ocupând chiar un distins post de bibliotecar. Elevii şi studenţii frecventau cu drag bibliotecile, considerate un spaţiu de încredere pentru educare şi cultură.
Vasile Alexandrescu Urechia a avut parte de o educaţie foarte solidă, acesta şi-a început studiile la Piatra Neamţ, în casele boierului Dumitrache Stan, iar alături de el a fost tatăl lui A.D. Xenopol, mai apoi la pensionul privat al elveţianului Ballif de la Oşlobeni, precum şi la Şcoala Preperandă de la "Trei ierarhi" din Iaşi. V.A.Urechia a obţinut burse de la Academia Mihăileană de la Iaşi în anul 1844 şi de la "Societatea pentru ajutorarea tinerilor români la învăţătură" pentru studiile de la Paris în perioada 1855-1857, unde acesta îşi va da examenul de bacalaureat în filosofie pe data de 18 august 1856 iar mai apoi urmează să susţină licenţa în perioada 1856-1857 şi se înscrie la „Facultatea de Litere de la Paris”. V.A. Urechia a fost istoric, profesor, animator al vieţii culturale, senator, deputat, ministru al Instrucţiunii Publice şi fondator de bibliotecă publică.
V.A Urechia a fost profesor de istoria românilor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române, preşedinte al Ateneului Român şi Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, ministru al instrucţiunii publice şi al culturilor între anii 1881-1882 în cabinetele Dumitru C. Brătianu şi Ion C. Brătianu, deputat şi senator aproape fără întrerupere din anul 1867, a fost reales în martie, anul 1901 ca senator al colegiului I de Covurlui, „cărturar devotat întru totul culturii româneşti", cum îl numea regretatul istoric Paul Păltănea, poate fi considerat şi unul dintre marii bibliofili români ai sfârşitului de sec. XIX, care stăpânea „l'art de former une bibliotheque", dovadă sunt tipăriturile şi manuscrisele care au fost donate bibliotecii gălăţene, multe „de o raritate extremă", aşa cum afirma chiar donatorul acestora.
Activitatea lui V.A. Urechia la Academie a fost foarte prodigioasă, fiind în repetate rânduri vicepreşedinte, secretar general, preşedinte de secţie, autor de programe de cercetare şi regulamente. Analele Academiei Române sunt atestatul documentar al activității lui; aici sunt publicate comunicările ştiinţifice, intervenţiile şi informaţiile despre cele întreprinse de el.
V.A. Urechia a fost un colecţionar de carte rară, precum şi un bibliograf pasionat şi devotat care a achizitionat foarte multe cataloage de carte românească şi străină, şi care, alături de Valeriu Surdu, primul bibliotecar, a compus catalogul general al publicaţiilor aflate la 1890 în bibliotecă, ce s-a publicat între anii 1899- 1901, la Imprimeria Statului, în care erau cuprinse 33.852 de volume. Când s-a deschis pentru public, în anul 1890, Biblioteca Urechia, avea pe Iângă catalogul tipărit, şi un catalog alfabetic pe fişe, după modelul schedario al italianului Stederini, şi un alt catalog care era tot pe fişe, împărţit pe secţiuni, pe domenii. Colecţiile speciale ale Bibliotecii „V.A. Urechia" păstrează manuscrise şi tipărituri de o valoare excepţională, susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, păstrează „tezaurul" bibliotecii, piese destul de rare, multe dintre ele fiind chiar unice. Fondul de bază al colecţiilor speciale, alcătuit din manuscrise şi carte românescă şi străină veche, a fost constituit din donaţia de la deschiderea bibliotecii, din anul 1890, îmbogăţit de generosul ei fondator până în anul 1901, când Urechia a murit.
Între anii 1890-1948 fondul colecţiilor speciale de azi a fost cu mult mai bogat. Războiul, schimbările de regim, au dus la pierderea sau trimiterea multor piese muzeistice, de arhivă şi nu numai. Urechia gândise biblioteca ca şi cum ar face parte dintr-un palat cultural, care să cuprindă, pe lângă bibliotecă, un muzeu, o pinacotecă precum un ateneu pentru conferinţe. Se păstrează la colecţii şi un plan din anul 1897 al Palatului Instituţiunii „Urechia". Într-un articol ce a fost publicat în revista Boabe de grâu, în anul 1932, Lucia Borş descrie amănunţit „colecţiile speciale", muzeul şi pinacoteca din Biblioteca Urechia care cuprindeau: zapisuri, jalbe, hrisoave de la Ştefan cel Mare, firmane turceşti, cusături din mătase de pe vremea lui Mihail Sturdza, cărţile de joc prin care corespondau între ei revoluţionarii români transilvăneni în anul 1848, o bibliotecă care era sculptată în nuc, ce a aparţinut regelui Carol I, picturi de Vermont, Grigorescu, o colecţie de 301 bucăţi note muzicale, o colecţie de peste 500 de monede vechi româneşti (multe donate de D.A. Strurdza), colecţie de medalii (donaţie de la M.S. Regele Carol I şi de la fondator), o colecţie de 4732 stampe, o colecţie de sigilografie, autograf Avram Iancu, manuscris Ion Creangă, o poezie de la Veronica Micle...
Numele V.A Urechia este remarcat pe mai toate documentele de întemeiere a mai multor instituţii şcolare şi în genere culturale din Galaţi. V.A Urechia a fost ales de către gălăţeni senator, fără a se ţine cont de partidul politic şi mai ales de corul profesoral deoarece reprezenta "Vechiul, încercatul şi statornicul prieten al şcolii şi al Galaţilor".
Semnul adânc de recunoştinţă al cărturarului V.A. Urechia faţă de gălăţeni şi faţă de oraşul Galaţi, acesta reprezentându-i timp de 18 ani în parlament, susţinându-le interesele cu adevărat, iar pentru biblioteca proprie a reprezentat toată dăruirea. Biblioteca a fost definită de Urechia "depozit naţional", iar primul bibliotecar, Valeriu Surdu o numea "o frumoasă şi binefăcătoare instituţiune", precum şi o comoară a ştiinţei.
Personalitate complexă a vieţii culturale româneşti, V.A. Urechia pledează pentru fundamentarea unui sistem cultural civilizator care cuprinde şcolile, bibliotecile, precum şi muzeele. V.A Urechia conturează menirea bibliotecilor ca fiind depozite de cultură care aduc naţiunii foloase mari, fiind un izvor pentru cultura limbii, iar prin colecţiile sale, biblioteca poate fi considerată o emblemă culturală a oraşului Galaţi, având ca rol principal păstrarea identităţii culturale a comunităţii.
Secţia Colecţii speciale a Bibliotecii "V.A. Urechia" păstrează cartea veche rară, bibliofilă, manuscrisele, fiind constituite într-un patrimoniu de excepţie, fiind un adevărat tezaur cultural. Cultura, prin definiţie este unul din domeniile de bază în care resursa umană, prin capacitatea sa de creaţie, de conservare a valorilor culturale, precum şi de diseminare a acestora, având contribuţie nu numai la propria dezvoltare, ci, având şi efecte pe termen lung la dezvoltarea de ansamblu a unei societăţi şi la crearea identităţii unei naţii. Pentru a-şi menţine misiunea de bază de conservare a valorilor culturale şi de diseminare, biblioteca este într-o strânsă legătură cu comunitatea pe care o deserveşte, atât în ceea ce priveşte promovarea serviciilor sau a produselor prin aplicarea unei strategii de comunicare precum şi construirea unei imagini publice sau totodată prin intermediul parteneriatelor, al colaborărilor sau al voluntariatului.
Prin compartimetele de specialitate, biblioteca "V.A. Urechia" a dezvoltat diverse tipuri de parteneriate cum ar fi:
- Parteneriate care au fost încheiate pentru dezvoltarea de proiecte cultural-educţionale;
- Proiect educaţional dezvoltat în parteneriat cu Casa Corpului Didactic;
- Proiect educaţional dezvoltat în parteneriat cu Şcoala gimnazială Nr.42;
- Proiect educaţional interjudeţean dezvoltat în parteneriate cu Şcoala gimnazială Nr.40, Lectura, informarea şi documentarea, factori esenţiali pentru promovarea culturii în Uniunea Europeană;
- Parteneriate cu instituţiile publice locale, cu dezvoltarea unui program de activităţi anuale.
V.A. Urechia rămâne în cultura română prin „operele realizate" şi „prin reputaţia dobândită", el considerând că cele mai bune probe pentru trecerea unui examen, examenul de faţă fiind cultura română, vor rămane: pasiunea, dăruirea, precum şi interesul său faţă de reclivele trecutului. V.A. Urechia va rămâne în conştiinţa românilor prin „nesfârşită dorinţă de a fi de folos în toate domeniile şi un mare talent în a câştiga printr-o gentilă vanitate simpatică atâta iubire pentru români” (N. Iorga, „Liga Culturală”, în Boabe de grâu, an 1, 1930).
V.A. Urechia a trăit şi a participat la mai toate actele şi evenimentele de seamă, când dezideratele românilor au început să devină realităţi, nu fără a întâmpina rezistenţa şi împotrivirea statelor interesate de a nu se realiza. A fost martor, adolescent fiind, al începutului revoluţiei la Iaşi, participant la pregătirea şi realizarea micii uniri, la proclamarea independenţei şi suveranităţii, activ în modernizarea statului şi conştientizarea necesităţii întregirii statale. Încă din anii adolescenţei, a manifestat un interes deosebit pentru învăţătură, solicitând sprij inul material pentru continuarea studiilor.
În Istoria şcoalelor, V.A. Urechia evidenţiază şi comentează informaţiile din documentele identificate care semnalează prezenţa bibliotecilor şi bibliotecarilor. El semnala că introducerea bibliotecii în structura şcolii era atestată în România încă din secolul al XVII-lea: „Inscripţiunea manuscriptului de retorică pe care au învăţat fiii lui Miron Costin aminteşte de existenţa unei şcoli publice sau domneşti la Iaşi, care avea şi biblioteca ei. Acest manuscript din secolul al XVII-lea (1664) este în posesia şcoalei cele mari din Iaşi, la 1774”.
V.A. Urechia a reţinut în detaliu şi elemente de tehnică şi gestiune bibliotecară, ceea ce demonstrează preocuparea lui privind organizarea şi funcţionarea instituţiei de mai târziu, găsindu-i şi suport istoric. Citarea unui extras din pitacul din 1791 pentru restabilirea bibliotecii de la Sfântul Sava, o va face şi cu scopul de a atenţiona pe contemporanii lui asupra tradiţiei româneşti şi preocuparea domnitorilor români pentru biblioteci.
Activităţile premergătoare inaugurării Bibliotecii Publice de la Galaţi, încep prin punerea în operă a conceptului său prin demersurile pentru asigurarea cadrului juridic, oficializat prin decret ca instituţie de stat cu personalitate morală, a condiţiilor de proprietate, organizare şi funcţionare; urmează apoi localul, în absenţa căruia alege spaţiile necesare în cea mai mare clădire şcolară din Galaţi, dotarea cu un fond de cărţi iniţial, mobilierul şi angajarea personalului, inventarierea şi organizarea cărţilor, redactarea notiţelor bibliografice pentru cataloagele fişier şi tipărirea catalogului general, finalizează seria lucrărilor de pregătire pentru darea în uz public a instituţiei.
S-a preocupat de festivitatea de inaugurare, de publicitate şi de serbarea inaugurală. Funcţionalitatea bibliotecii publice în viziunea lui Urechia putea fi optimă numai pusă în legătură cu alte instituţii similare. Condiţionarea deschiderii publice de tipărirea catalogului bibliotecii, trimis principalelor biblioteci, muzee, arhive din ţară şi străinătate, la persoane particulare, atestă modernitatea conceptului său biblioteconomic. Este prima bibliotecă publică din ţară care îşi tipăreşte catalogul şi o revistă proprie iar cele care au precedat-o au avut funcţii naţionale sau universitare.
Editarea revistei proprii pentru punerea în circulaţie a informaţiilor despre bibliotecă, colecţii, cu bibliografii, extrase documentare, articole tematice şi mici producţii literare este o altă coordonată pe care işi plasează conceptul de bibliotecă publică ancorată în social-cultural. Revista marca începutul abordărilor teoretice în domeniul biblioteconomiei. A fost cântecul de lebădă al lui Urechia şi pentru acest domeniu, dintre multitudinea celor ce l-au preocupat.
Conectarea bibliotecilor astăzi în reţea prin Internet, ne place să o spunem, nu este un concept nou, ci alte condiţii de punere în practică, alt purtător material de înregistrare şi transmitere a informaţiei, altă viteză de circulaţie, altă arie de accesare, superioară în raport cu cea din perioada de la întretăierea secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, insă cu aceeaşi funcţionalitate.
La V.A. Urechia se descifrează cu uşurinţă percepţia rolului formativ şi cultural al cărţii, respectiv accentuarea prin instituţionalizarea colecţionării ei în biblioteci accesibile comunităţilor şi grupărilor sociale. În această structură organizatorică, în viziunea lui, cartea devine „armă", iar produsul ei, cultura, „cetate" inexpugnabilă. În cuvântul inaugural, rostit la 11 noiembrie 1890, va expune acest concept, odată cu predarea bibliotecii lui pentru folosinţă publică. Esenţa acţiunii culturale prin biblioteca publică este formarea omului. Cartea contribuie la „creşterea conştiinţei", iar aceasta este singura cetate ce nu poate fi răpusă.
V.A. Urechia a ajuns la concluzia că ascunse printre rafturile bibliotecii personale cărţile, periodicele, manuscrisele, scrisorile, fotografiile, stampele şi alte componente ale patrimoniului cultural privat, apanaj individual sau al grupului din jur, nu sunt de un real folos în plan social. Convins de importanţa instituţionalizării bibliotecii personale, el le-a scos la lumina zilei pentru a le face să trăiască prin valoarea cuvântului încorporat şi prin frumuseţea lor specială, generatoare de vibraţii afective şi intelectuale în rândurile publicului. Biblioteca sa a căpătat adevărate valenţe prin schimbarea statutului în bibliotecă publică, cu acces fără limite, pusă sub protecţia statului.
V.A. Urechia a conştientizat din practica activităţii sale, că acţiunea participativă a cărţii este într-adevăr completă când este pusă în instituţie publică, iar în sistemul formativ şi informativ se particularizează prin stimularea dorinţei individuale de cunoaştere, acumulare şi creaţie. El a văzut în carte un vestigiu al istoriei şi civilizaţiei umane, liant între generaţiile ce se succed.
Se remarcă la Urechia absenţa sentimentului posesiv, al proprietăţii cărţii, o mărturiseşte la 11 noiembrie 1890, cu o metaforă-concept asupra necesităţii instituţionalizării utilizării publice a cărţii prin bibliotecă: „Cărţile nu sunt făcute pentru anume om, ci pentru toţi delaolaltă, că precum văzduhul nu-l închide omul numai pentru sineşi, ci din el trăiesc cu toţii, aşa şi de carte cadese a se împărtăşi tot neamul românesc."
În pragul secolului al XX-lea, Urechia atrăgea din nou atenţia asupra necesităţii organizării instituţiilor de cultură, pentru formarea, educarea şi înaintarea românilor pe calea civilizaţiei, sugera corelarea acţiunilor într-un sistem.
V.A. Urechia a urmărit realizarea enciclopedismului şi universalităţii colecţiilor, dezvoltarea părţii ce-i imprima profilul ştiinţific dorit de el, deziderat al oricărei biblioteci publice de o anume dimensiune.
Aceasta explică şi intervenţiile sale din 1891 privind modificarea legii pentru introducerea bibliotecilor publice din Galaţi şi Craiova, alături de cele din Bucureşti şi Iaşi, ca depozite legale de tipărituri. Nu este o exagerare dacă se deduce din scrisoarea lui V.A. Urechia către Ministerul Instrucţiunii Publice principiul multiplicării repartiţiei teritoriale a depozitului legal, deşi nu este formulat ca atare, cu dublă importanţă: crearea de noi baze de cercetare şi sporirea siguranţei în caz de vicisitudini. Un principiu modern de repartiţie teritorială a depozitului naţional de tipărituri, legalizat în perioada interbelică, extins astăzi, Biblioteca „V.A. Urechia" fiind însă exclusă, altele, fără tradiţie în domeniu, obţinând acest drept.
După inaugurare, instituţia a fost împărţită în două secţiuni, bibliotecă-muzeu, pentru ca spre sfârşitul primului deceniu de activitate, să se încerce transformarea în Fundaţie cu trei secţiuni: Bibliotecă-Muzeu-Pinacotecă. Creşterea colecţiilor de stampe, gravuri, litografii şi alte lucrări de artă, de documente şi obiecte de muzeu îl va fi determinat să gândească această structură, având ca model şi Fundaţia Balaguer, Bibliotecă-Muzeu, din Villanueva, Spania. Cu fondatorul acesteia avea afinităţi şi preocupări comune, erau în relaţii personale, epistolare, culturale şi de schimb interbibliotecar.
Alături de componentele definiri bibliotecii publice, deducem din acţiunea practică a lui Urechia un modul de program şi punerea lui în operă pentru înfiinţarea unei biblioteci publice de stat, cu aplicabilitate şi în zilele noastre. Este un exemplu de ceea ce numim astăzi management de bibliotecă.
V.A. Urechia a circumscris biblioteca structurilor instituţionalizate de instrucţie, de formare profesională şi culturală, de educaţie permanentă, de cercetare ştiinţifică indispensabile comunităţilor umane şi instituţiile lor. Biblioteca publică în viziunea şi practica lui este un serviciu social, care, asistat pozitiv, contribuie activ la progresul vieţii comunităţii servite sub toate aspectele - instructiv, formativ, cultural, moral, civic şi, nu în mică măsură, la progresul vieţii materiale a membrilor comunităţii. Este, deci, prefigurată definirea sociologică a bibliotecii publice din zilele noastre. V.A. Urechia a înţeles că biblioteca sa personală va fi mai utilă viitorimii şi va rezista peste timp dacă va fi dată în folos obştesc.
În organizarea bibliotecii publice de la Galaţi, Vasile Alexandrescu Urechia a făcut însă o investiţie ce nu poate fi estimată material şi nu este primitoare de nici o definţie, a investit sufletul său, spiritul său, care este viu şi prezent şi astăzi, simţit de toţi cei ce sunt înzestraţi cu sensibilitatea necesară. Tocilescu a sesizat şi evidenţiat în sesiunea comemorativă a Academiei Române din 1902, locul pe care îl ocupa biblioteca în preocupările lui Urechia: „Ce exemplu mai frumos decât acela de a vedea un om sărac, trăind din leafa dăscălească şi din agoniselele condeiului, având copii şi nepoţi de susţinut la studii, fete de măritat, familie grea de ajutat, şi el totuşi întemeind la Galaţi o bibliotecă. Biblioteca gălăţeană era copilul de predilecţie al generosului bărbat”.
V.A. Urechia a considerat oraşul Galaţi, datorită Dunării, cap de pod, cheie pentru dezvoltarea României, pentru accesul economic şi spiritual către şi dinspre ţările europene, cu rol important în influenţa asupra românilor din Basarabia, a cărei zonă de sud fusese din nou acaparată de Rusia, asupra nordului Dobrogei de curând reintrată în configuraţia teritorială a ţării. A dorit să contribuie la progresul gălăţenilor pe calea civilizaţiei moderne, să întărească această cetate din sud-estul României prin răspândirea culturii prin carte, prin bibliotecă şi muzeu, alături de şcoală şi biserică, sprijinite de el în dezvoltarea lor aici, la Dunărea de Jos. Avea faţă de felul său electoral o datorie morală de a răspunde încrederii acordate de alegători, a fost deputat şi senator de Covurlui şi Galaţi din 1867.
În activitatea parlamentară a încercat, și de multe ori a reuşit, să determine legislativul să elaboreze legi şi alte acte normative în spiritul viziunii lui de modernizare a statului român, în primul rând prin instrucţie şi cultură, ca principale căi de instaurare a civilizaţiei. A colaborat în forul legislativ cu colegii gălăţeni de bancă parlamentară, indiferent de apartenenţa de partid. Presa informa curent publicul despre aceste reuşite.
Bibliografie
- Revista culturală trimestrială editată de Biblioteca Judeţeană "V.A Urechia" Galaţi, anul XIV, Nr.53, decembrie 2021.
- V.A. Urechia, Din tainele vieţei. Amintiri contemporane (1840-1882), Polirom, 2014.
- Revista culturală editată de Biblioteca "V.A Urechia" Galaţi, Anul I, Nr.1, noiembrie 2008.
- N. Iorga, „Liga Culturală”, în IBoabe de grâu, an I, 1930.
- V.A. Urechia, Iuda, episod din timpul răsmeriţei de la 1821, Bucureşti: Apărarea Naţională, 1901, p. 126.
- V.A. Urechia, Memoar pentru starea învăţăturii publice în Moldova la 1859.
- Goia, V. V. A. Urechia. Bucureşti: Minerva, 1979.
- Păltănea, Paul, „V.A. Urechia - interferenţe cu lumea spaniolă” în Românii în istoria universală, Iaşi: Universitatea „Al. I. Cuza", 1988.
- Buletinul Fundaţiunei Urechia, Bibliotecă. Pinacotecă. Muzeu, Redactor: V.A. Urechia, Bucureşti, Tipografia „Eminescu",1901.
- N. Oprea, Biblioteca Publică „V.A. Urechia" Galaţi, Monografie, Ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Galaţi , Axis Libri, 2010.
- Biblioteca Publică „V.A. Urechia" Galaţi: monografie, vol. 1, Biblioteca „V.A. Urechia", Galaţi, 2002.
- V. Goia, V.A. Urechia, Ed. Minerva, Bucureşti, 1979.
- Anişoara Popa, V.A. Urechia. Istoric, Galaţi, 2001.
- N. Oprea, Biblioteca Publică "V. A. Urechia" Galaţi, Ed. Axis Libri, Galaţi, 2010.
- Opiniunea, nr. 1, 3 martie 1857, V. Goia, în op. cit., p. 78
- P. Păltănea. Documente caartografice cu valoare patrimonială din colecţiile Bibliotecii „V.A. Urechia" în Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional, vol. 2, Bucureşti, 1983.
- V.A. Urechia, „Încercări bibliografice pentru Istria şi Dalmaţia” în Analele Academiei Române, Seria a II-a, Tom X, 1889.
- D. Simonescu, „Prefaţă” în Gh. Hâncu, Cartea românescă veche, Galaţi, 1965, Analele Academiei Române, Seria a II-a,Tom. XVI, 1893-1894.
- V.A. Urechia. Istoria şcoalelor de la 1800-1864, Buc., 1892.
- V.A. Urechia, „Pentru cine vrea să-şi facă numele nemuritor” în Apărarea Naţională, 23 martie 1900.
- Analele Academiei, Seria a II-a, Tom. XXIV, 1901/1902. Buc., 1902, p.74.
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: elisaileanatrifan[at]gmail.com
