Colecţii speciale

Exponatul zilei de 15 Martie 2024

 

Pe 15 Martie 1849, are loc prima aniversare a declanșării revoluției maghiare. Afișul Teatrului Naţional din Cluj, conservat în Fondul de Colecții Speciale al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, stă mărturie a eforturilor celor doi directori ai instituției, Józef Szákfy şi Ferenc Gyulai, de a organiza o  festivitate sub deviza Revoluţiei franceze: „Ziua Libertăţii, Egalităţii şi Fraternităţii”. Primul dintre aceştia va urca şi pe scenă pentru a recita un poem al lui Sándor Petőfi dedicat „primăverii popoarelor” şi luptei maghiarilor pentru independenţă.

exponatul-zilei-15-martie-2024.jpg

Spectacolul are loc într-un moment de răscruce al războiului, anunțând nu doar aniversarea declanșării revoluției, ci și proaspăta victorie a trupelor lui Józef Bem, rapoartele oficiale despre ocuparea Sibiului sosind chiar în zorii zilei. Teatrul clujean, activ încă din 1792, era în secolul al XIX-lea un centru al vieții civice, lumea scenei fiind un ecou cultural al istoriei politice.

După deschiderea orchestrei şi intonarea „imnului lui Kölcsey”, reprezentația teatrală pune în scenă actul al doilea al operei Belisario de Gaetanno Donizetti. Libretul semnat de Salvatore Cammarano deplânge soarta generalului bizantin victorios pe câmpul de luptă, căzut în dizgrația împăratului Iustinian. Tragedia istorică este însă primită de publicul teatrelor din Veneția (1835) și Milano (1836) ca un mesaj al luptei italiene împotriva înrobirii habsburgice. Opera fusese deja pusă în scenă la Cluj în 1843 și 1844. Reprezentarea ei parţială din 1849 este unul dintre ultimele roluri ale sopranei Júlia Gusztinyi, care se va stinge câteva luni mai târziu în urma unei boli şi va fi înmormântată în cimitirul orașului. Pe scenă, ea este însoțită cântăreţul bas István Philippovits, participant şi la operaţiunile militare ale armatei revoluţionare din 1848. Júlia Gusztinyi mai interpretează un cântec popular şi o piesă dedicată luptei antiţariste a poporului polonez. Artistul ostaş Philippovits apare pe afiş şi cu o prelucrare muzicală a poeziei lui Sándor Petőfi inspirată de recenta bătălie de la Simeria, Négy nap dörgött az ágyú (Crunt bubuit-a tunul, în traducerea de Eugen Jebeleanu, pe care o reproducem mai jos).

Ultima parte a spectacolului cuprinde o alegorie teatrală schiţată şi regizată de József Balogh, o ilustrare a unei forme teatrale străvechi, adaptate nevoilor politice şi propagandistice ale momentului. Spectacolul se încheie cu marşul lui Rákóczi, al cărui succes european se datorează versiunii compuse de Hector Berlioz cu ocazia concertelor sale de la Pesta din 1846, inclusă de muzician în opera Damnaţiunea lui Faust.

NÉGY NAP DÖRGÖTT AZ ÁGYU...

 

Négy nap dörgött az ágyu
Vizakna s Déva közt,
Ott minden talpalatnyi
Földet vér öntözött.
 

Fehér volt a világ, szép
Fehér hó este be,
Ugy omlott a piros vér
A fehér hóra le.
 

Négy hosszu nap csatáztunk
Rettentő vad csatát,
Minőt a messzelátó
Nap csak nagynéha lát.
 

Mindent megtettünk, amit
Kivánt a becsület...
Tízannyi volt az ellen,
Győznünk nem lehetett.
 

Szerencse és az isten
Tőlünk elpártola,
Egy pártfogó maradt csak
Velünk: ez Bem vala.
 

Oh Bem, vitéz vezérem,
Dicső tábornokom!
Lelked nagyságát könnyes
Szemekkel bámulom.
 

Nincsen szóm elbeszélni
Nagy hősiségedet,
Csak néma áhitattal
Szemléllek tégedet,
 

S ha volna ember, kit mint
Istent imádanék,
Meghajlanék előtted
Térdem, meghajlanék.
 

S nekem jutott a vészes
Dicsőség, hogy veled
Járjam be, oh vezérem,
A csatatéreket.
 

Te melletted lovaglék
A harc veszélyiben,
Ahol az élet pusztul
És a halál terem.
 

Sokan elhagytanak, te
Rendíthetetlen agg,
De úgy-e téged, úgy-e
Én el nem hagytalak?
 

S lépésid mind halálig
Követni is fogom,
Oh Bem, vitéz vezérem,
Dicső tábornokom!
 

CRUNT BUBUIT-A TUNUL...

 

Crunt bubuit-a tunul
Spre Deva, patru zile,
Pământu-ntreg şi zarea
De sânge erau pline!
 

Curat era pământu-n
Zăpadă pân’ la brâu
Curgea-n zăpada albă
Sângele roşu, râu.
 

Luptarăm patru zile
În lupta cea grozavă,
Cum n-a zărit prea multe
Nici soarele din slavă.
 

Tot ce onoarea cere
Să facem, am făcut...
Să-nvingem pe duşmanu-nzecit
Nu am putut.
 

Ne părăsi norocul
Sub cerul de blestem.
Un singur om rămase
De noi alături: Bem.
 

O, Bem, o comandante,
Tu, generalul meu!
Înlăcrimat slăvi-voi
Sufletul tău mereu.
 

Să-nviu nu pot prin vorbe
Viteazul tău exemplu,
Cu pietate-adâncă,
Tăcând, doar te contemplu.
 

Şi dac-ar fi pe lume
Vreun om cui să mă-nchin
Ca unui zeu, tu singur
Ai merita din plin.
 

Primejdioasa glorie
De-a te-nsoţi a mea e,
Viteazule, ce fulgeri
Câmpia de bătaie.
 

Să călăresc cu tine
În luptă, nebuneşte.
Unde se frânge viaţa
Şi moartea înfloreşte.
 

Destui te părăsiră,
Bătrân de neclintit,
Dar eu nicicând – aşa e? –
Eu nu te-am părăsit.
 

Şi paşii tăi şi-n moarte
O să-i urmez mereu,
O, Bem, o, comandante,
Tu, generalul meu!