Fascinaţia Romei

Periplu fotografic de Rodica Fleşariu Marinescu

 

Pentru a vedea sau revedea unele aspecte ale Oraşului Etern, pentru a descoperi altele noi şi pentru a-i gusta deliciile, Centrul Cultural Italian în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" a organizat în perioda 23 martie - 4 aprilie 2009 la Galleria Laterallia a BCU expoziţia de fotografie intitulată "Fascinaţia Romei" de Rodica Fleşariu Marinescu, curator la Muzeul ţăranului Român din Bucureşti.

Vernisajul a avut loc în prezenţa artistei luni, 23 martie, ora 18:00 la Galleria Laterallia a Bibliotecii Centrale Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca. Au luat cuvântul d-na Doriana Unfer, directoarea Centrului Cultural Italian, d-l consul Radu Pâslaru, d-na Dr. Alexandra Rus, Muzeul de Artă, d-l drd. Călin Stegerean, Muzeul de Artă.

Materialul complet al expoziţiei a fost deasemenea vernisată în 2008, la Institutul Italian de Cultură din din Bucureşti, sub forma unei expoziţii personale de fotografie din Italia, cu titlul Sentimente şi în 2009, la Muzeul ţăranului Român din Bucureşti, într-un dialog artistic cu picturile Anei Tzigara Berza.

Expoziţia din BCU Cluj cuprinde doar fotografiile realizate la Roma, Roma reprezentând - după spusele autoarei - momentul de maximă intensitate al periplelor multiple pe pământ italian ("Experienţa trăită şi simţită la Roma nu s-a mai repetat în nici un alt loc, nici chiar în alte oraşe italiene, toate pline de farmec, dar nici unul nu era ca Roma.").

expo_2009_mar3_afis-roma.jpg