Submitted by webmaster_multimedia on
Expoziţie la Biblioteca de Litere
În perioada 5 - 30 iunie Biblioteca de Litere, Secţia Română-Maghiară găzduieşte expoziţia Luciri de basm - carte verso bijuterii, organizată în colaborare cu studentul Vlăduţ Burde (secţia Japoneză-Engleză, an II).
Te-ai gândit vreodată în cât timp citeşti o poveste? Îţi aminteşti de poveştile din copilărie? Cum adormeai înainte să se termine? Nici o pierdere, de altfel, pentru că visai continuarea. şi erai prinţesă, şi aveai cal înaripat şi paloşul era din fier fermecat, nu din plastic, şi rochiile erau de vis şi totul se termina minunat cu o nuntă împărătească cum nu s-a mai văzut. Oaspeţii toţi aveau colane, şi coliere, inele, cerceii sclipeau şi lumina lumânărilor dansa deodată cu muzica. Totul era de basm.
Te invităm la un periplu prin lumea basmului şi a lucirilor de basm. Alături de basmele distilate de-a lungul secolelor, îţi vom ispiti privirea şi fantezia printr-o serie de exponate unice atât prin diversitate, cât şi prin modul de lucru. La fel ca în cazul poveştilor, materialul brut vine din Cehia şi Japonia, Mexic şi India, Italia şi Brazilia, rămânând ca fantezia să le dea viaţă şi formă.
Migala este cel mai de seamă ingredient. Piesele sunt lucrate intr-un stil aparte: ţesături din mărgele de sticlă minuscule, adăugate una câte una, combinate cu pietre semipreţioase - ochi de pisică, cuarţuri albe şi roz, ametist, jad, agate, sidef, coral, lapislazuli, turcoaz, lavă vulcanică, granat, rhodonit sau cu cristale Swarovski.
Basme, ţări de basm, fantezie, culoare, visare şi luciri discrete ...